ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.01.2020

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 55/2020

HOTĂRÂRE
16.01.2020
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 55/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Examinând cererea formulată de petent, Înalta Curte reține următoarele:

La data de 29 august 2019 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, adoptată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 331 din 18 iunie 2019, în dosarul nr. x/2018.

În cuprinsul motivelor de recurs recurentul A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, coroborat cu art. 487 alin. (1) și art. 470 alin. (5) din C. proc. civ., invocând încălcarea art. 16, art. 21, art. 24 din Constituție și art. 6 CEDO, care prevede dreptul la un proces echitabil în ceea ce privește termenul pentru motivarea recursului.

La termenul de astăzi petentul A. a arătat că înțelege să renunțe la judecata cererii de sesizare a Curții Constituționale, avându-se în vedere faptul că nu s-a invocat tardivitatea depunerii motivelor de recurs.

Potrivit dispozițiilor art. 406 alin. (1) din Noul C. proc. civ., reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.

În speță, reținând că manifestarea de voință a petentului, în sensul de a renunța la judecata cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, coroborat cu art. 487 alin. (1) și art. 470 alin. (5) din C. proc. civ., reprezintă un act de dispoziție ce îndeplinește cerințele impuse de art. 406 din Noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează să ia act de această renunțare.

Ia act de renunțarea petentului A. la judecata cererii privind sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, coroborat cu art. 487 alin. (1) și art. 470 alin. (5) din C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-09-17
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1606/2020
nțată de în dosarul nr. x/2017, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 304 și 315 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., fiind respinse ca nefondate apelur
ÎCCJ 2020-09-22
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1628/2020
va acestei încheieri, la 11 decembrie 2019, petentul a formulat cerere de reexaminare, în cuprinsul căreia a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 din O.U.G. nr. 51/2008. În susținerea excepției, petentul a depus
ÎCCJ 2020-07-08
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1417/2020
Ședința publică din data de 8 iulie 2020 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Este reprezentat de recursul formulat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1733/10.10.2019 a Înaltei Cur
ÎCCJ 2020-11-17
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2327/2020
le, astfel cum acestea sunt reglementate anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018. Împotriva încheierii din 30 iulie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin care a fost respinsă cerere
ÎCCJ 2020-10-07
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1880/2020
din 17 septembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția Civilă în dosarul nr. x/2019, fiind trimisă cauza pentru rejudecare tribunalului. Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, A. a declar
Sursă