ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1880/2020

Ședința publică din data de 7 octombrie 2020

Analizând actele de la dosar și încheierea recurată, constată și reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, secția Civilă la 28 februarie 2019 sub nr. x/2019, revizuentul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Argeș, revizuirea deciziei civile nr. 5327 din 4 decembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția Civilă, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

La 9 septembrie 2019, A. a formulat cerere de recuzare a membrilor completului C9 apel, întemeiată pe dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin încheierea din 17 septembrie 2019, pronunțată de Tribunalului Argeș, secția Civilă în dosarul nr. x/2019 a fost respinsă cererea de recuzare.

Împotriva acestei încheieri, A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, recurs care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Pitești, secția I civilă sub nr. x/2019/a2.

La 9 iunie 2020, petentul A. a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004.

Prin decizia civilă nr. 83/2020 din 10 iunie 2020, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a respins excepția de neconstituționalitate, precum și excepțiile nelegalității și nulității ca inadmisibile. A admis recursul revizuentului și a casat încheierea din 17 septembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția Civilă în dosarul nr. x/2019, fiind trimisă cauza pentru rejudecare tribunalului.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, A. a declarat recurs la 12 iunie 2020, precizând că motivele de recurs le va depune printr-un memoriu separat.

Ulterior, la 10 iulie 2020 recurentul a depus la dosarul cauzei un memoriu de recurs, prin care a arătat că instanța nu avea posibilitatea legală de a îi respinge excepția de neconstituționalitate și că soluția este dată cu nesocotirea art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, care prevede că instanța de judecată se pronunță printr-o încheiere motivată asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, nicidecum asupra unei chestiuni care revine, prin lege, în competența Curții Constituționale.

Recurentul a mai susținut că instanța a apreciat greșit asupra cerinței referitoare la excepție și la legătura cu obiectul dedus judecății, iar considerentele reținute excedează vădit dispozițiile art. 29 alin. (6) din legea nr. 47/1992, întrucât dispozițiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 vizează tocmai modul de stabilire a compunerii completului de judecată.

Analizând recursul declarat împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte urmează să îl respingă pentru următoarele considerente:

Prealabil, trebuie subliniat că recurentul nu a indicat temeiul juridic al recursului declarat, însă, calea de atac vizând modul în care a fost soluționată cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, acesta poate fi circumscris dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât dispozițiile legale pretins nesocotite - art. 29 din Legea nr. 47/1992 - sunt norme de drept procesual, reglementând condițiile de exercitare și mecanismul sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate.

O primă chestiune pusă în discuție de către recurent vizează soluția din dispozitivul încheierii recurate cu privire la respingerea excepției de neconstituționalitate, în contextul în care singura dispoziție pe care o putea pronunța instanța era cea de sesizare sau nu a Curții Constituționale.

Procedura de soluționare a excepției de neconstituționalitate presupune parcurgerea a două etape distincte: cea judecătorească, premergătoare, constând în invocarea excepției de neconstituționalitate în cadrul unui proces aflat pe rolul unei instanțe, pronunțarea asupra acestui incident și, în măsura în care excepția îndeplinește condițiile legale, sesizarea Curții Constituționale de către instanța de judecată învestită; cea de-a doua este etapa de contencios constituțional propriu-zis, care constă în soluționarea excepției de către Curtea Constituțională.

În cauză, chiar dacă dispozitivul încheierii recurate conține dispoziția de respingere a excepției de neconstituționalitate, această soluție nu este fundamental contrară legii, întrucât dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 prevăd in terminis că instanța de judecată are posibilitatea de a aprecia asupra admisibilității acestei excepții din perspectiva prescripțiilor impuse de alin. (1), (2) sau (3) ale aceluiași articol.

În acest context trebuie interpretată măsura adoptată prin exprimarea improprie privitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate, care poate fi încadrată în sfera erorilor materiale și din perspectiva considerentelor deciziei atacate, în care curtea de apel reține în mod expres inadmisibilitatea excepției, fiind de domeniul evidenței că măsura criticată pe care a pronunțat-o curtea de apel a produs același efect ca și cea de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, anume prevăzută de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Din perspectiva acestor argumente nu se poate reține încălcarea atribuțiilor instanței de contencios constituțional, câtă vreme instanța de apel s-a oprit la examinarea condițiilor de sesizare a Curții Constituționale, fără a face propria evaluare a conformității textului legal contestat cu prevederile legii fundamentale, critica astfel configurată neputând fi primită și urmând a fi înlăturată.

Cea de-a doua critică se referă la greșita apreciere a instanței sub aspectul lipsei legăturii cu cauza a textului legal contestat.

În analiza cerinței legăturii dintre cauză și incidența dispozițiilor legale a căror neconstituționalitate se invocă, curtea de apel a efectuat o examinare corectă și legală a condiției prevăzute de legiuitor, Înalta Curte constatând că obiectul recursului în cadrul căruia a fost formulată cererea de sesizare a Curții Constituționale vizează greșita dispoziție de respingere a cererii de recuzare fundamentată pe art. 41 C. proc. civ., iar motivele de recurs dezvoltate nu conțin argumente referitoare la art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 și nici aspecte legate de compunerea completului de judecată; din acest punct de veder, trebuie subliniat că acest aspect a fost reținut în mod judicios de curtea de apel, care a subliniat în mod legal că sesizarea de neconstituționalitate nu are aptitudinea de a influența soluționarea recursului și că aceasta vizează o problemă pur teoretică.

În plus, instanța supremă constată că nici în cadrul recursului de față nu se circumstanțiază existența acestei legături cu soluționarea recursului declarat împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare și nici nu se argumentează în ce fel compunerea completului de judecată învestit cu soluționarea cererii de recuzare ar fi influențat soluția dată acestei cereri.

Prin urmare, în considerarea argumentelor ce preced, reținând că dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 au fost corect aplicate, Înalta Curte apreciază că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 83/2020 din 10 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, cu privire la dispoziția dată cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 octombrie 2020.