ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 422/2019
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 422/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul litigiului dedus judecății
Prin cererea înregistrată la data de 21 decembrie 2016 sub nr. x/2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița - Serviciul de colectare și executare silită persoane juridice, suspendarea executării Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 102.808 din 18 noiembrie 2016, până la soluționarea în fond a acțiunii în anulare, susținând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Soluția instanței de fond
Prin Sentința nr. 705 din 2 martie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare a executării deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 102.808 din 18 noiembrie 2016, formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița - Serviciul de colectare și executare silită persoane juridice, ca nefondată și a dispus restituirea către reclamantă a cauțiunii în valoare de 36.687,08 RON, consemnate cu recipisa seria x nr. x din 06 ianuarie 2017.
Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta A. SA criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii și pe fond admiterea cererii de suspendare a executării actului administrativ.
În motivarea recursului, reclamanta a arătat că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii și/sau nu cuprinde motivarea asupra unor aspecte deduse judecății aspecte care se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Recurenta reclamantă a precizat că în mod contradictoriu, deși deținea toate elementele probatorii atestând inexistența creanței pretinse de către intimata-pârâtă, instanța de fond a statuat că nu poate interpreta norme juridice.
Totodată, a susținut, că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod eronat dispozițiile art. 14 din Legea contenciosului administrativ și nu a avut în vedere faptul că reclamanta a dovedit condiția producerii unei pagube iminente, în raport cu natura măsurii dispuse de autoritatea publică emitentă.
A mai susținut recurenta că a dovedit și existența cazului bine justificat, întrucât din înscrisurile depuse au rezultat clar împrejurări care să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Apărări formulate în cauză
Intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând cu prioritate excepția invocată în cauză, astfel cum impun dispozițiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, de suspendare a executării, până la pronunțarea instanței de fond, a Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 102.808 din 18 noiembrie 2016.
Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".
Rezultă, din prevederile legale menționate, că măsura suspendării executării actului administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă, în temeiul art. 14, numai până la data pronunțării instanței de fond asupra cererii de anulare a actului administrativ în discuție.
Prin sentința recurată, prima instanță a respins cererea de suspendare a executării actului administrativ, reținând că nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Înainte de a păși la examinarea legalității acestei soluții prin prisma criticilor formulate în recurs, Înalta Curte a apreciat că se impune a se verifica dacă, în raport cu obiectul cererii și al temeiului de drept invocat, subzistă condiția interesului în promovarea căii de atac.
Conform art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "orice cerere poate fi formulată numai dacă autorul acesteia justifică un interes". În dreptul procesual civil, interesul de a promova o acțiune este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acesteia, iar interesul trebuie să fie "determinat, legitim, personal, născut și actual", conform art. 33 din același cod. Acțiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerințe, în raport cu prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.
Interesul constituie una dintre condițiile de exercitare a acțiunii în justiție, necesară nu numai în momentul declanșării procedurii judiciare, ci pe tot parcursul derulării cauzei.
La momentul promovării prezentului recurs, interesul recurentului-reclamant viza reformarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de suspendare a executării formulate în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Ulterior, fondul acțiunii în anulare a fost soluționat, prin Sentința civilă nr. 337 din 2 februarie 2018 pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel București dispunând următoarele:
"Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta societatea A. SA, în contradictoriu cu pârâtele ANAF - Direcția Generală Regională A Finanțelor Publice și ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița - Serviciul Colectare și executare silită persoane juridice, ca nefondată.
Respinge cererea de intervenție voluntară accesorie formulată de intervenientul SC B. SA (în insolvență), cu sediul social în Slobozia, Tarlaua 327/4, parcela x, județul Ialomița, ca nefondată."
Cum măsura suspendării executării reglementată de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ poate fi dispusă și este aptă să producă efecte juridice numai până la soluționarea fondului în primă instanță, este evident că la acest moment nu mai subzistă interesul în promovarea recursului împotriva hotărârii curții de apel, ceea ce face de prisos analizarea în concret a criticilor din recurs vizând nelegalitatea sentinței pronunțate de către instanța de fond.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca fiind lipsit de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta A. SA împotriva Sentinței nr. 705 din 02 martie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01 februarie 2019.
Procesat de GGC - CT