ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 661/2019

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curți de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 27.07.2017, sub numărul x, reclamanții A. și B., au solicitat în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeana a Finanțelor Publice Ilfov pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună suspendarea executării Deciziei nr. x emisă de pârâtă de angajare a răspunderii solidare în situația atragerii răspunderii solidare prevăzuta de art. 25 alin. (2) lit. b),c) si d) si art. 26 din Codul de procedură fiscală.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 3870 din 23 octombrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte formulată de reclamanții A., B., în contradictoriu cu pârâta Administrația Judeteana a Finanțelor Publice Ilfov și, pe cale de cionsecință, a suspendat executarea deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x în privința reclamantului B.. Totodată, a respins cererea de suspendare a executării, în privința reclamantului A., ca neîntemeiată și a dispus restituirea către reclamantul A. a cauțiunii în cuantum de 12693,26 RON consemnată la C. cu recipisa nr. x/09.10.2017 în dosarul nr. x/2017 Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. A mai reținut instanța că argumentele reclamanților în susținerea cererii de suspendare au fost cele legate pe de o parte de inexistența relei-credințe în ceea ce privește înstrăinarea părților sociale deținute în cadrul societății D. S.R.L. și în ceea ce privește lipsa solicitării deschiderii procedurii insolvenței având în vedere obligațiile restante, iar pe de altă parte de lipsa existenței unei legături de cauzalitate între operațiunea juridică a cesiunii părților sociale și apariția stării de insolvabilitatea a societății debitoare și de lipsa opoziției organului fiscale în ceea ce privește cesiunea părților sociale. Din analiza acestor susțineri, respectiv identificarea efectelor pe care le-a produs cesiunea părților sociale și stabilirea contribuției reclamanților la crearea stării de insolvabilitatea a societății debitoare, presupune o cercetare pe fondul cauzei, cercetare care nu se poate realiza însă decât în cadrul acțiunii în anulare. Cât privește susținerile referitoare la pretinsa nemotivare a actului administrativ, Curtea constată în privința reclamantului A. că acesta cuprinde motivele de fapt și de drept avute în vedere de autoritate la emitere, astfel încât nu se poate reține că din acest punct de vedere există o îndoială puternică în privința legalității. În privința reclamantului B. însă, instanța de fond a reținut că că decizia ce formează obiectul prezentei cauze nu cuprinde motivele de fapt și de drept avute în vedere de autoritate pentru stabilirea răspunderii solidare a acestuia. Astfel, Curtea observă că organele fiscale se limitează că indice motivele de fapt avute în vedere în privința reclamantului A., și dispozițiile legale incidente în privința acestuia, iar în finalul deciziei menționează că alături de reclamantul A., pentru obligațiile fiscale restante ale debitorului S.C. D. S.R.L. mai răspunde solidar și reclamantul B., în calitate de fost asociat, fără a indica însă în mod concret împrejurările de fapt avute în vedere în privința reclamantului B.. Ori din acest punct de vedere, Curtea reține că în privința reclamantului B. există o îndoială puternică în privința legalității deciziei.

Cererea de recurs Împotriva sentinței nr. 3870 din 23 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au promovat recurs reclamantul A. și pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București. Recurentul- reclamant, invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 și 8 din C. proc. civ., republicat, a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și rejudecând cauza admiterea în totalitate a acțiunii și suspendarea executării actului administrativ contestat. Recurenta -pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sens în care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacte și, pe fond respingerea cererii formulate de reclamantul A..

Procedura în fața instanței de recurs Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 18 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursurilor la data de13 februarie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi. La termenul de judecată din 19 octombrie 2016, în ședință publică, s-a pus în discuție excepția lipsei de interes în formularea prezentelor recursuri, raportat la temeiul legal al cererii de suspendare, respectiv momentul final al perioadei pentru care s-a solicitat suspendarea, respectiv până la pronunțarea instanței de fond.

Hotărârea instanței de recurs Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte constată că excepția lipsei de interes a recursurilor, invocată din oficiu de către instanță este întemeiată, calea de atac urmând a fi respinsă, ca atare, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond". Rezultă, din prevederile legale citate, că măsura suspendării executării unui act administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, numai până la data pronunțării instanței de fond. Rațiunea acestei limitări este evidentă, constând în aceea că, prin pronunțarea unei soluții cu privire la fondul cauzei, fie se constată legalitatea actului administrativ și, deci, punerea în executare devine imperativ necesară, fie se constată nelegalitatea actului și se dispune desființarea acestuia iar suspendarea executării nu se mai impune, rămânând fără obiect. În speță, obiectul acțiunii reclamantului îl constituie suspendarea executării Deciziei nr. x emisă de pârâtă de angajare a răspunderii solidare în situația atragerii răspunderii solidare prevăzută de art. 25 alin. (2) lit. b),c) si d) si art. 26 din Codul de Procedura Fiscală, până la pronunțarea instanței de fond. Așa cum rezultă din susținerile părților precum și din înscrisurile atașate la dosarul de recurs, prin sentința nr. 2698 din 8 iunie 2018 a Curții de Apel București dosar nr. x/2018, a fost soluționat fondul cauzei, respingându-se acțiunea în anularea actului administrativ a cărui executare se cere a fi suspendată. Or, conform dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., republicat, una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind interesul de a promova acțiunea, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării căilor de atac. Față de această împrejurare, recursurile promovate de reclamantul A. și de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București împotriva sentinței nr. 3870 din 23 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apar ca fiind lipsite de interes, atâta timp cât cererea de suspendare a executării până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii de anulare a actului administrativ sus- menționat a fost soluționată prin Sentinșa nr. 2698 din 8 iunie 2018 a Curții de Apel București, dosar nr. x/2018. Or, interesul ca și condiție esențială pentru formularea oricărei cereri în justiție, reprezintă folosul practic pe care-l urmărește persoana care generează demersul judiciar. Un asemenea folos practic nu există în cauza de față, astfel că, în raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că recursurile de față sunt lipsite de interes. Ca atare, excepția lipsei de interes fiind o excepție de fond, absolută și peremptorie, incidența sa atrăgând respingerea cererii, fără a se mai proceda la cercetarea acesteia în fond, astfel că Înalta Curte apreciază că, în cauză, recurenții nu mai justifică un interes în soluționarea prezentei căi de atac. II. Soluția instanței de recurs Pentru toate considerentele anterior expuse, în temeiul art. 493 alin. (6) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursurile, ca lipsite de interes.