Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Dosarul nr.
198/44/2008
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală

Decizia nr. 3384/2009 — ÎCCJ, Secția penală · Dosar nr. 198/44/2008 — recurs împotriva sentinței nr. 449 a Tribunalului Galați

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 449 de la 19 octombrie 2005 a Tribunalului Galați au fost condamnați inculpații B.O.C. și B.V.G. la câte o pedeapsă de 6 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o durată de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și 76 lit. a) C. pen. S-au aplicat inculpaților dispozițiile art. 71 și 64 C. pen. Au fost obligați inculpații în solidar cu partea responsabilă civilmente SC E.I. SRL Galați la plata următoarelor sume cu titlu de despăgubiri civile: - 285.099.962 ROL către partea civilă SC R. SRL Galați; - 7.140.000 ROL către partea civilă SC D.E.

SRL Timișoara; - 626.189.603 ROL către partea civilă SC S. și C. SA Hârșova; - 443.000.000 ROL către partea civilă SC R.C. SRL Săcele; - 1.110.155 ROL către partea civilă SC T. SA Cluj-Napoca; - 515.258.131 ROL către partea civilă SC T. SA Galați; - 638.732.704 ROL către partea civilă SC C & I M. & A.T. SRL București; - 295.341.454 ROL către partea civilă SC M.T.I. 97 SRL Galați; - 403.640.813 ROL partea civilă SC T. SRL Galați; - 336.929.531 ROL către partea civilă SC T.I.E. SRL Cluj. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că inculpații B.V.G. și B.O.C. sunt soți și împreună cu numita B.M.L. sunt asociați și administratori la SC E.I. SRL Galați, cu sediul în Galați. S-a precizat că numita B.M.L.

nu s-a ocupat în niciun moment de activitatea firmei dovadă fiind și faptul că nu avea drept de semnătură în bancă. Conform Adresei nr. 26938 din 21 octombrie 2002 a Băncii Comerciale Române - Sucursala Galați, drept de semnătură în bancă pentru SC E.I. SRL Galați aveau inculpații B.V.G. și B.O.C. Conform actelor ce emană de la bănci, societatea administrată de inculpați a intrat în interdicție bancară la data de 17 iulie 2002, pe perioada 17 iulie 2002 - 17 iulie 2003. De asemenea, la data de 10 mai 2002, SC P.B.N. SA Galați a introdus la Tribunalul Galați - Secția Comercială cerere pentru deschiderea procedurii de lichidare judiciară și faliment a debitoarei SC E.I. SRL Galați. Prin Încheierea de ședință din 21 iunie 2002, în Dosarul nr. 1668/LJ/2002, Tribunalul Galați - Secția Comercială a admis cererea nr. 1668/LJ din 10 mai 2002 și a dispus deschiderea procedurii de lichidare judiciară a SC E.I.

SRL Galați. S-a dispus convocarea primei ședințe a adunării creditorilor la data de 30 august 2002. Cererea de deschidere a procedurii de lichidare judiciară a aparținut SC P.B.N. SA Galați și a fost primită de Tribunalul Galați - Secția Comercială, la data de 10 mai 2002. Prin încheierea de ședință din 13 mai 2002 s-a desemnat judecătorul sindic. Începând cu data de 17 mai 2002 s-a procedat la citarea reprezentanților legali ai SC E.I. SRL Galați, respectiv a inculpaților. Din dovezile de primire și procesul-verbal de predare atașate la dosar a rezultat că actele au fost afișate la domiciliul inculpaților, în fapt sediul societății. Datele comunicării actelor instanței sunt anterioare ipotecării apartamentului de către inculpați.

Cu procedura completă, la data de 20 august 2002, prin încheierea de ședință din Dosarul nr. 1668/LJ/2002 s-a dispus ridicarea dreptului debitoarei de a-și administra bunurile din avere și de a dispune de ele. Din tabelul preliminar al debitorilor a rezultat că societatea administrată de inculpați are 22 creditori cu creanțe în valoare totală de 9.640.608.099 ROL. Din cei 22 creditori doar 10 din societățile creditoare sunt părți vătămate în prezentul dosar. În paralel cu desfășurarea procedurii de lichidare judiciară societatea a intrat și în interdicție bancară la data de 17 iulie 2002. Deși împrejurările menționate au fost comunicate la domiciliul inculpaților și, respectiv, sediul societății, cei doi inculpați au continuat să achiziționeze marfă de la diverse părți vătămate, marfă a căror plată nu au efectuat decât parțial și în mod special prin compensare (marfa achiziționată de la unele dintre părțile vătămate se livra în compensare altor părți vătămate).

În mod cert, inculpații au luat la cunoștință de deschiderea procedurii de lichidare (17 mai 2002) și de intrarea în interdicție bancară (17 iulie 2002), deoarece inculpații își desfășurau activitatea comercială la sediul din municipiul Galați. Ba mai mult decât atât au continuat să folosească apartamentul și după ipotecarea lui, pentru garantarea împrumutului contractat de la martorii T.D. și M.L. Cu toate acestea, cei doi inculpați au continuat să desfășoare relații comerciale cu diverse societăți părți vătămate (12) și prin inducerea în eroare, în baza aceleiași rezoluții infracționale comune, la diferite intervale de timp, a reprezentanților legali ai acestora, au produs un prejudiciu total de 5.667.843.322 ROL.

Astfel:

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.