ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.07.2020

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
03.07.2020
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

La data de 18 decembrie 2019, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Craiova, sub nr. x/2019, contestația la executare formulată de petentul condamnat A. prin care a solicitat constatarea prescripției executării pedepsei de 4 luni închisoare aplicată de către Tribunalul Penal din Barcelona și recunoscută de către autoritățile din România.

Prin Sentința penală nr. 801 din data de 2 aprilie 2020 a Judecătoriei Craiova, s-a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel Craiova.

Pentru a pronunța această soluție, în esență instanța a avut în vedere dispozițiile art. 598 C. proc. pen. și faptul că petentul condamnat A. se află în executarea MEPI nr. 268 emis de către Curtea de Apel Craiova la data de 17 noiembrie 2017, în baza Sentinței penale nr. 227 din 30 octombrie 2017 a Curții de Apel Craiova, prin care s-a recunoscut Sentința penală nr. 134/16 din 9 martie 2016 pronunțată de Tribunalul de Instrucție nr. 8 Barcelona, definitiva prin hotărârea pronunțată de Audienta Provincială din Barcelona - Secțiunea a șaptea, la data de 8 iulie 2016 în dosarul nr. x/2016-F.

Contestația la executare este de competenta instanței de executare sau a instanței egală în grad cu instanța de executare, în a cărei raza se afla locul de deținere.

Competența reglementată în materia contestației la executare nu este una alternativă în sensul posibilității de alegere pe care ar avea-o condamnatul de a sesiza fie instanța de executare, fie instanța egală în grad cu instanța de executare, în a cărei rază se află locul de deținere.

Având în vedere că petentul condamnat A. este în executarea unui mandat emis de către Curtea de Apel Craiova, s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Craiova și s-a dispus declinarea cauzei la Curtea de Apel Craiova.

Prin Sentința penală nr. 31 pronunțată la data de 4 iunie 2020, Curtea de Apel Craiova a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, în esență, reținându-se că potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (2) C. proc. pen. în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d), contestația se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută.

Cu excepția cazurilor prevăzute în mod expres de art. 141 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, în cazul în care, în temeiul prevederilor Legii nr. 302/2004, curtea de apel a dispus recunoașterea unei hotărâri penale străine, curtea de apel nu constituie instanță de executare în sensul dispozițiilor art. 553 și 598 alin. (2) C. proc. pen., ci o instanță specială desemnată ca autoritate judiciară competentă în unele dintre procedurile reglementate în legea menționată. Într-un atare caz, instanța competentă să judece contestația la executare nu este, prin urmare, curtea de apel, ci instanța competentă material potrivit legii române să judece în primă instanță infracțiunile pentru care contestatorul a fost condamnat în străinătate.

Astfel, având în vedere că prin Sentința penală nr. 227 din 30 octombrie 2017 a Curții de Apel Craiova s-a recunoscut sentința penală pronunțată de autoritățile spaniole prin care petentul A. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de furt, prevăzută de art. 234 și 235 alin. (1) punctul 7 din C. pen. spaniol coroborat cu art. 16 din C. pen. spaniol, s-a apreciat că raportat la infracțiunile pentru care petentul a fost condamnat în străinătate - tentativă de furt - instanța competentă material în România să judece astfel de infracțiuni în primă instanță este judecătoria.

Prin urmare, s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, constatându-se totodată conflictul negativ de competență ivit în cauză, astfel că s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.

*****

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 24 iunie 2020, fiind stabilit termen pentru soluționare la data de 3 iulie 2020.

Înalta Curte analizând conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Craiova și Curtea de Apel Craiova cu privire la competența de soluționare a cauzei privind pe petentul condamnat A., constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Craiova, pentru următoarele considerente:

Petentul condamnat A. a făcut obiectul procedurii privind recunoașterea unei hotărâri penale străine de condamnare, definitive, pronunțate împotriva sa de către autoritățile judiciare din Spania.

Astfel, se reține că prin Sentința penală nr. 227 din data de 30 octombrie 2017 a Curții de Apel Craiova pronunțată în dosarul nr. x/2017 (definitivă, prin necontestare, la 7 noiembrie 2017), a fost recunoscută sentința nr. 134/16 din 9 martie 2016 pronunțată de Tribunalul de Instrucție nr. 8 Barcelona, definitivă prin hotărârea pronunțată la data de 8 iulie 2016 de Audiența Provincială din Barcelona - Secțiunea a șaptea, în dosarul nr. x/2016-F, prin care cetățeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de furt, prevăzută de art. 234 și 235 alin. (1) punctul 7 din C. pen. spaniol coroborat cu art. 16 din C. pen. spaniol.

La data rămânerii definitive a acestei sentințe, a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii din 7 noiembrie 2017 de către Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2017, care nu a putut fi pus în executare constatându-se că petentul condamnat se sustrage de la executarea pedepsei.

În cauză, prin cererea formulată la data de 18 decembrie 2019 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, petentul condamnat A. a solicitat constatarea prescripției executării pedepsei de 4 luni închisoare aplicată de către Tribunalul Penal din Barcelona și recunoscută de către autoritățile din România, având în vedere că a executat în proporție de 2/3 această pedeapsă.

Potrivit art. 598 alin. (2) C. proc. pen., în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d), contestația se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6), respectiv instanța de executare sau instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere, iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c) al art. 598 din C. proc. pen., la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută.

Deși, așa cum s-a arătat, petentul condamnat A. a făcut obiectul unei proceduri de recunoaștere a hotărârii penale străine de condamnare pronunțate împotriva sa de către autoritățile judiciare din Spania, Curtea de Apel Craiova nu este instanță de executare, în sensul art. 553 și art. 598 alin. (2) C. proc. pen., deoarece aceasta nu a judecat fondul cauzei, ci a procedat, în baza unei competențe speciale, stabilite prin Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, la recunoașterea hotărârii pronunțate în străinătate - recunoașterea având loc în speță în cadrul procedurii reglementate de art. 136 și urm. din legea menționată, anterior renumerotării acesteia, (în prezent art. 142 și urm. Legea nr. 302/2004, republicată).

Potrivit dispozițiilor art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, executarea unei pedepse aplicate printr-o hotărâre penală străină recunoscută de instanța română este guvernată de legea română.

Prin urmare, în cazul contestației la executare privind o astfel de hotărâre sunt aplicabile dispozițiile art. 598 - 599 din C. proc. pen.

În consecință, odată recunoscută sentința penală de condamnare de către autoritățile judiciare din România, instanța competentă să judece contestația la executare formulată de petent este instanța competentă material potrivit legii române să judece în primă instanță infracțiunile pentru care acesta a fost condamnat în străinătate.

Un raționament similar se regăsește de altfel și în Decizia nr. 34/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secții Unite, pronunțată în recurs în interesul legii, prin care, printre altele, s-a stabilit că în cazul în care ultima hotărâre definitivă a fost pronunțată de o instanță străină, competența de a judeca cererea de modificare a pedepsei revine instanței corespunzătoare celei care, potrivit legii române, ar fi judecat cauza în primă instanță și în a cărei circumscripție se află locul de deținere a persoanei condamnate.

Atunci când contestația la executare se întemeiază pe prevederile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., așa cum este cazul în speța de față, competența de a o soluționa revine, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, teza I-a, instanței prevăzute de art. 597 alin. (1) sau alin. (6), adică instanței de executare sau, în cazul condamnatului aflat în stare de deținere, instanței egale în grad, în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

Potrivit art. 553 C. proc. pen., instanța de executare este, de regulă, instanța primului grad de jurisdicție, legiuitorul stabilind astfel o corelație între competența materială a instanțelor în faza judecății și competența punerii în executare a hotărârilor penale.

Această corelație trebuie avută în vedere la determinarea instanței de executare în cazul hotărârilor pronunțate în străinătate și recunoscute de curțile de apel, conform competenței speciale prevăzute de Legea nr. 302/2004. În acest caz, identificarea instanței de executare se face prin aplicarea regulilor privitoare la competența materială din partea generală a C. proc. pen., în raport de natura și gravitatea infracțiunilor.

Altfel spus, atribuțiile instanței de executare trebuie exercitate de instanța care ar fi fost competentă să judece cauza în primă instanță, dacă infracțiunea ar fi fost săvârșită pe teritoriul României.

Așadar, în cauza de față, raportat la infracțiunea pentru care petentul condamnat A. a fost condamnat în străinătate, respectiv infracțiunea de tentativă de furt, pentru care încadrarea juridică, potrivit legii penale române, este cea prevăzută de art. 32 C. pen. rap. la art. 228 alin. (1) C. pen., instanța competentă material să judece cauza în primă instanță, dacă fapta ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, este judecătoria, căreia îi revine, pentru considerentele mai sus expuse, și rolul de instanță de executare.

În consecință, în temeiul art. 51 alin. (6) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe petentul condamnat A. în favoarea Judecătoriei Craiova, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Conform art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petentul condamnat A. în favoarea Judecătoriei Craiova, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 iulie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-01-15
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 25/2021
de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova. Prin Sentința penală nr. 2016 din 12 august 2020, Judecătoria Craiova, în baza art. 47 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 141 alin. (17) din Legea nr. 302/2004, republicată, a admi
ÎCCJ 2020-12-17
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 3 septembrie 2020 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova sub nr. x/2020, A. a solicitat reanalizarea situa
ÎCCJ 2020-02-27
0,95
ÎCCJ, Secția penală
ța de executare, fie instanța egală în grad cu instanța de executare, în a cărei raza se afla locul de deținere. Astfel, având în vedere că petentul A. se află în executarea unui M.E.P.I. emis de către Curtea de Apel Craiova, s-a apreciat c
ÎCCJ 2020-07-02
0,95
ÎCCJ, Secția penală
că invocă faptul că există o cauză de reducere a pedepsei, întrucât în momentul judecării fondului nu au fost aplicate dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., astfel că instanța a calificat contestația la executare ca fiind întemeia
ÎCCJ 2021-09-22
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 779/2021
pire pedepse formulată de petentul A., deținut în Penitenciarul Craiova, în favoarea Judecătoriei Craiova. De asemenea, s-a arătat că prin sentința penală nr. 550/04.03.2021 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/2021 a fost adm
Sursă