ÎCCJ, decizie (scj.ro #83623)

Contract de transport pe calea ferată.Lipsuri cantitative.Acțiunea în daune.Termen de prescripție.Suspendare Regulamentul de transport C.F.R,art93.1, art93.4 Acțiunea în daune,întemeiată pe răspunderea căii ferate,ce izvorăște din contractul de transport,se prescrie prin trecerea unui an,conform art.93.1 R.T,..care se socotește din ziua când a avut loc livrarea mărfii;termenul poate fi suspendat timp de trei luni,dacă se formulează în termen reclamația administrativă,conform art.93.4 R.T. (Secția comercială,decizia nr.2688 din 21 mai 2003) Societatea Comercială „R.F.” SA a chemat-o în judecată pe pârâta SNTFM CFR” M.”.

cerând să fie obligată la plata sumei ,reprezentând contravaloarea cantităților de combustibil constatate lipsă la destinație, cu motivarea că la recepția mărfii din vagoanele sosite în stația de destinație București-Otopeni ,s-au constatat lipsuri conform procesului verbal de constatare și documentelor de transport pe care le-a anexat în dovedirea pretențiilor. Tribunalul București,Secția comercială, prin sentința civilă nr.6235 din 19 octombrie 2000 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă cu motivarea că, potrivit contractului de transport, pârâta se legitimează procesual.

În ceea ce privește prescripția, instanța a apreciat, în raport cu prevederile art.92.6 din Regulamentul de transport, că acțiunea este prescrisă prin împlinirea termenului de un an, întrucât transporturile reclamate cu lipsuri au fost eliberate la 19 august 1998, 10 februarie 1999 și martie 1999. Sentința a fost confirmată de Curtea de Apel București care, prin decizia nr.659 din 27 aprilie 2001, a respins ca nefondat apelul reclamantei.. Instanța de apel a reținut că termenul de prescripție de un an s-a împlinit și că transporturile în cauză nu se încadrează în situațiile prevăzute de art.92.2 și 93.2 din Regulamentul de transport, pentru a se reține critica reclamantei, potrivit căreia, termenul în care pot fi valorificate pretențiile cu privire la despăgubirile provenind din lipsurile la transport este de doi ani.

Împotriva deciziei pronunțată în apel,reclamanta a declarat recurs, cu respectarea termenelor prevăzute de art.301 și 303 C. proc.civ.., invocând prevederile art.304 pct9C proc. civ. și a susținut că hotărârile pronunțate în cauză sunt vădit nelegal șineîntemeiate întrucât s-au încălcat dispozițiile art.83.4 alin. final din O.G. nr.41/1997, art.87.3 coroborat cu art.93.2, 93.2.3 din Regulamentul de transport. În sprijinul acestor susțineri reclamanta a motivat că la transporturile în cauză s-au constatat lipsuri considerabile, pe care le-a reclamat administrativ, conform Regulamentului de transport, în termen de trei luni și, în fine, că pentru obținerea despăgubirilor termenul de sesizare a instanței era de doi ani.

Întrucât acest termen nu s-a împlinit, a mai susținut reclamanta că în mod greșit s-a respins ca prescrisă acțiunea prin care a pretins despăgubiri. Față de motivele invocate, reclamanta a solicitat admiterea recursului și trimiterea cauzei pentru judecarea în fond a litigiului. Recursul este nefondat . Prin criticile aduse deciziei pronunțată în apel, reclamanta a invocat, în alți termeni, două probleme de drept și anume cea a termenului de prescripție aplicabil cât și cea a suspendării termenului de prescripție pe perioada cuprinsă între data formulării reclamației administrative și cea a valorificării dreptului la acțiune în instanță.

Pentru a răspunde la aceste probleme, trebuie observat obiectul acțiunii care constă în despăgubiri, pretinse ca urmare a lipsurilor constatate la transporturile sosite pe adresa destinatarei, care s-a legitimat procesual cu contractul de transport ,scrisorile de trăsură și contractul . „Acțiunea juridică contra căii ferate, care se naște din contractul de transport, aparține persoanei care posedă legitimația de călătorie sau scrisoare de trăsură, după caz...” dispune art.88 alin. (1) din Regulamentul de transport. Reclamațiile administrative rezultate din contractul de transport sunt obligatorii și se adresează în scris în termenul de 3 luni de la datele prevăzute în art.92.4, 92.5 și art.93.3, în afara cazurilor prevăzute de art.92.1, 92.3 și art 93.2.din Regulamentul de transport.

În speță, reclamațiile administrative pentru lipsurile constatate la transporturile efectuate în perioada 3 septembrie 1998- 8 martie 1999 s-au depus cu depășirea termenului de trei luni, socotit de la eliberarea transportului. În aceste condiții reclamanta nu a beneficiat de efectele formulării reclamațiilor, în sensul că prescripția nu a fost suspendată până la rezolvarea reclamației, conform art.92.6 din Regulamentul de transport. Acțiunea în daune întemeiată pe răspunderea căii ferate, care izvorăște din contractul de transport se prescrie prin trecerea unui an (art.93.1 RT). Acest termen se socotește din ziua în care a avut loc eliberarea mărfii și conform art.93.4 din același regulament, poate fi suspendat timp de trei luni, dacă se formulează în termenul legal reclamația administrativă.

Prin urmare,față de cadrul procesual determinat de reclamantă și de obiectul pricinii, exercițiul dreptului la acțiune se supune art.87.3, 93.1, 93.3.2 din Regulamentul de transport. De la regula stabilită de art.93.1 din Regulamentul de transport privind termenul de prescripție de un an sunt exceptate situațiile enumerate la art.93.2.1, 93.2.2 și art. 93.2.3, pentru care termenul este de doi ani, dar pentru că excepțiile sunt de strictă interpretare și aplicare, reclamanta se află în situația de a face dovada intenției pârâtei de a provoca paguba prin acțiune sau omisiune precum și a acceptării urmărilor acestor fapte. În consecință, instanța de apel a aplicat corect dispozițiile din Regulamentul de transport privind termenul de prescripție de un an și tot corect a reținut că acest termen nu a fost suspendat întrucât reclamațiile administrative pentru transporturile în cauză nu au fost formulate în termen de trei luni de la data eliberării transportului.

Recursul a fost suspendat ca nefondat.