ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 53/2019

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 4610 din 05 iunie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a instanței; a fost declinată cauza Tribunalului Brașov, spre competentă soluționare.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, în speță, reclamantul, prin cererea de chemare în judecată, a invocat existența unui conflict de muncă, în drept prevalându-se de dispozițiile art. 52, art. 78, art. 161, art. 253, art. 296 alin. (1) din C. muncii.

Potrivit art. 269 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 republicată - Codul muncii, modificată prin Legea nr. 2/2013, judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești stabilite potrivit legii, alin. (2) al aceluiași articol statuând că cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Art. 210 din Legea nr. 62/2011 republicată, modificat prin Legea nr. 2/2013, prevede că cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Competența teritorială de soluționare a cauzei în materia conflictelor de muncă a fost reglementată prin dispoziții imperative, conform legislației în vigoare la data sesizării instanței.

Prin Legea nr. 53/2003 republicată - Codul muncii, legiuitorul a stabilit care sunt criteriile obiective în raport de care se stabilește competența teritorială de soluționare a conflictelor de muncă și anume domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul reclamantului.

În speță, reclamantul din prezenta cauză are domiciliul pe raza teritorială a județului Brașov, conform mențiunilor din cererea de chemare în judecată și nu s-a făcut dovada incidenței celei de a doua teze din dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 republicată, modificat prin Legea nr. 2/2013, raportat la data introducerii cererii de chemare în judecată.

Prin Sentința civilă nr. 1054/MAS/2018 din 23 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu; a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale. S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unui regulator de competență.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că litigiul de muncă are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații care decurg din contractele individuale și colective de muncă ori din acordurile colective de muncă și raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, precum și din legi sau din alte acte normative.

În speță, prin cererea formulată, reclamantul a invocat existența unui conflict de muncă, întemeindu-și în drept cererea pe dispozițiile art. 52, art. 78, art. 161, art. 253, art. 296 alin. (1) din C. muncii.

Rezultă că în cauză sunt incidente dispozițiile legii speciale referitoare la conflicte de muncă, inclusiv în ceea ce privește determinarea instanței competente material și teritorial să soluționeze cererea de față.

În materia conflictelor individuale de muncă, sunt relevante pentru stabilirea competenței teritoriale, dispozițiile art. 269 din C. muncii, respectiv cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, act normativ cu caracter special față de Codul muncii, "Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Prin dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, normă specială intrată în vigoare ulterior Codului muncii, s-a realizat o derogare de la prevederile art. 269 alin. (2) din acest cod, în legătură cu competența de soluționare a conflictelor individuale de muncă în care reclamant este angajatul, fiind reglementată o competență alternativă în favoarea instanței de la locul de muncă sau a instanței de la domiciliul reclamantului.

Potrivit art. 216 din Legea nr. 62/2001, "Dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ."

Or, potrivit art. 116 din C. proc. civ., "Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente".

Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social cu cele ale art. 116 din C. proc. civ., rezultă că, în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, reclamantul are dreptul la alegere între instanța de la locul unde își are domiciliul și cea de la locul său de muncă, opțiunea reclamantului exercitându-se la momentul sesizării instanței.

În cauza de față, domiciliul reclamantului este în Brașov, conform mențiunilor din cererea de chemare în judecată, iar locul în care acesta pretinde că s-au derulat raporturile de muncă se afla în municipiul București, locul unde urma să fie edificată construcția, activitatea pe care reclamantul pretinde că a prestat-o pentru societatea pârâtă constând în obținerea avizelor necesare eliberării autorizației de construire.

Așadar, raportat la motivele de fapt expuse în cuprinsul cererii de chemare în judecată, atât Tribunalul Brașov, cât și Tribunalul București, erau deopotrivă competente în soluționarea cauzei.

Or, prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul București, reclamantul și-a exercitat dreptul de a alege între cele două instanțe deopotrivă competente, fixând în mod definitiv competența teritorială în favoarea instanței de la locul său de muncă.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din noul C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Instanța reține că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă cererea prin care reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 90.000 RON, reprezentând contravaloarea daunelor cominatorii și morale, datorate în urma folosirii sale ca inginer constructor și director general adjunct pentru obținerea avizelor necesare autorizației de construcție pentru imobilul situat în mun. București, str. x, a cărui construcției a început.

Conform dispozițiilor art. 266 din Codul muncii, "Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod."

Conflictul individual de muncă este definit de dispozițiile art. 1 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, ca fiind "conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații care decurg din contractele individuale și colective de muncă ori din acordurile colective de muncă și raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, precum și din legi sau din alte acte normative".

Codul muncii, în art. 267, determină persoanele care pot avea calitatea de parte în litigiile de dreptul muncii:

a) salariații, precum și orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligații în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă;

b) angajatorii - persoane fizice și/sau persoane juridice -, agenții de muncă temporară, utilizatorii, precum și orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfășurată în condițiile prezentului cod;

c) sindicatele și patronatele;

d) alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau al C. proc. civ.

Art. 269 din același cod statuează că:

"(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul".

Totodată, conform dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă, se adresează instanței judecătorești competente, în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau locul de muncă.

Cum locul derulării raporturilor de muncă pretinse de către reclamant a fost în București, raportat la prevederile art. art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, prin introducerea cererii de chemare în judecată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, instanța a fost în mod legal învestită cu soluționarea cauzei.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.R.L. și C., în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 ianuarie 2019.

GGC - NN