ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1688/2019

Ședința publică din data de 9 octombrie 2019

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23.05.2017 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, astfel cum a fost precizată la data de 29.06.2017, un consorțiu de 438 de reclamanți, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României și Ministerului Finanțelor Publice - chemat în garanție, cu citarea obligatorie și a Consiliului pentru Combaterea Discriminării, au solicitat:

- obligarea pârâtei, Curtea de Conturi, a României la plata către fiecare reclamant a drepturilor bănești reprezentând indemnizația de 75%, calculate la salariului de bază brut lunar, începând cu data de 23.05.2014 și până la zi;

- obligarea pârâtei, Curtea de Conturi, a României la plata drepturilor bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv acordate, rezultate în urma recalculărilor solicitate, actualizate, indexate și majorate cu indicele de inflație;

- obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu, în temeiul art. 453 C. proc. civ.

- obligarea Ministerului Finanțelor Publice să includă în buget sumele necesare plății drepturilor salariale și să vireze pârâtei Curtea de Conturi a României fondurile necesare achitării drepturilor bănești solicitate;

Pârâta Curtea de Conturi a României a depus întâmpinare prin care a invocat, între alte excepții procesuale, excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București, în raport cu domiciliul reclamanților care sunt angajați în cadrul structurilor teritoriale ale Curții de Conturi și de natura acțiunii care are ca obiect un conflict de muncă.

La termenul din data de 09.01.2018, prin încheierea de la acea dată, în considerarea domiciliului sau locului de muncă al reclamanților și calității acestora de personal contractual sau de funcționar public, instanța a dispus disjungerea cererii formulate în cauză formând mai multe dosare, între care și dosarul nr. x/2017.

Astfel, pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale a fost înregistrată și această cauză, având ca reclamante pe A. și B..

La termenul din data de 09.01.2018, instanța a pus în discuție cu prioritate și a rămas în pronunțare cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București, invocată de pârâta Curtea de Conturi a României.

Prin sentința civilă nr. 399/22.01.2018 Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția astfel invocată și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureș.

În pronunțarea acestei hotărâri prima instanță a reținut faptul că în domeniul conflictelor de muncă competența teritorială este reglementată de norme cu caracter imperativ, că în stabilirea instanței competente sunt incidente dispozițiile art. 210 și art. 216 din Legea nr. 62/2011 coroborate cu cele ale art. 269 alin. (2) din Codul muncii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș sub același număr.

Prin sentința civilă nr. 771/11.06.2018, Tribunalul Maramureș, secția I civilă a respins excepțiile prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților și excepția inadmisibilității acțiunii, invocate de pârâta Curtea de Conturi a României. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, invocată de acesta și, în consecință, a respins cererea formulată de reclamante în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

A respins ca nefondată cererea formulată de reclamante împotriva pârâtei Curtea de Conturi a României și în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Prin decizia civilă nr. 1518/A/02.11.2018 pronunțată de Curtea de Apel Cluj a admis apelul formulat de reclamante, a anulat sentința civilă nr. 771/11.06.2018 a Tribunalului Maramureș, secția I civilă și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș, secția I civilă sub nr. x/2017*.

Prin încheierea civilă nr. 1/F/CC/15.01.2019 s-au admis de către Curtea de Apel Cluj cererile de abținere formulate de către judecătorul fondului și cei doi asistenți judiciari.

Prin aceeași încheiere Curtea de Apel Cluj a dispus în temeiul art. 52 alin. (1) C. proc. civ. trimiterea cauzei la Tribunalul Sălaj motivat de faptul că la Tribunalul Maramureș, conform schemei de personal, nu se poate constitui complet legal de judecată.

Astfel, cauza a fost trimisă la Tribunalul Sălaj, fiind înregistrată sub nr. x/2017* din 15.02.2019.

Prin sentința civilă nr. 195/11.03.2019 Tribunalul Sălaj, secția Civilă a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu și a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

În pronunțarea acestei soluții prima instanță, în rejudecare, a reținut că, în stabilirea instanței competente teritorial sunt incidente dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, că această competență nu este alternativă, ci revine exclusiv instanței în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința, ori după caz, sediul, iar părțile nu o pot înlătura.

S-a avut în vedere că Tribunalul București este instanța de la locul domiciliului majorității reclamanților, acesta fiind corect sesizat conform art. 269 alin. (3) din Codul muncii că, în urma disjungerii cauzei, acest tribunal rămânea competent să soluționeze și acțiunile disjunse.

După această declinare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. x/2019.

Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 4157 din 11 iulie 2019, a constat ivit conflictul negativ de competență în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ. și l-a înaintat spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În fundamentarea acestei hotărâri instanța a apreciat că nu este legal învestită cu soluționarea prezentei cauze, că din art. 133 pct. 2 C. proc. civ. și din art. 135 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că un astfel de conflict presupune un cerc închis de instanțe care își declină deopotrivă necompetența, că în cauză conflictul nu a fost constatat de către ultima instanță care și-a declinat la rândul său competența.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Timiș competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de către părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Din parcursul procesual al cauzei reiese că excepția de necompetență teritorială a fost invocată pentru prima dată în fața Tribunalului București, prima instanță învestită cu judecata fondului în primul ciclu procesual.

Tribunalul Maramureș, învestit prin efectul declinării de competență, a soluționat pe fond pricina, sentința pronunțată fiind atacată cu apel.

Se reține astfel că Tribunalul Maramureș - instanța devenită competentă prin efectul hotărârii de dezînvestire - nu a invocat din, oficiu, această excepție, nici instanța de prim control judecătoresc nu a fost chemată să analizeze, în primul ciclu procesual, excepția de necompetență teritorială, astfel că statuările primei instanțe cu privire la această chestiune de drept au intrat în autoritate de lucru judecat.

În acest context, judecătorul de primă instanță care s-a dezînvestit prin efectul declinării de competență a pronunțat o hotărâre care a legat instanța pentru întreaga etapă procesuală ce a urmat, aceasta vizând atât etapele procesuale proprii unui ciclu procesual cât și un nou ciclu procesual, speța de față înscriindu-se în cea din urmă ipoteză.

Tribunalul Sălaj, învestit prin efectul prorogării judecătorești a competenței conform art. 52 C. proc. civ., a invocat, din oficiu, excepția de necompetență teritorială în al doilea ciclu procesual cu nesocotirea caracterului de autoritate de lucru judecat al sentinței civile nr. 399/22.01.2018 a Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, dar și cu ignorarea dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Procedând astfel, această instanță nu a luat în considerare coordonatele juridice ale instituției consacrate legislativ de art. 430 C. proc. civ., privind asigurarea autorității actului de justiție și a stabilității raporturilor juridice.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte stabilește că Tribunalul Sălaj este instanța competentă teritorial în soluționarea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 octombrie 2019.