ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3099/2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3099/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23.05.2017 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, Dosar nr. x/2017, așa cum a fost precizată la data de 29.06.2017, un consorțiu de 438 de reclamanți, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a Ministerului Finanțelor Publice - chemat în garanție și a Consiliului pentru Combaterea Discriminării, au solicitat obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României la plata către fiecare reclamant a drepturilor bănești reprezentând indemnizația de 75%, calculate la salariului de bază brut lunar, începând cu data de 23.05.2014 și până la zi; obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României la plata drepturilor bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv acordate, rezultate în urma recalculărilor solicitate mai sus, actualizate, indexate și majorate cu indicele de inflație; obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu, în temeiul art. 453 C. proc. civ. obligarea Ministerului Finanțelor Publice să includă în buget sumele necesare plății drepturilor salariale și să vireze pârâtei Curtea de Conturi a României fondurile necesare achitării drepturilor bănești solicitate.

Legal citată, la data de 03.08.2017 pârâta Curtea de Conturi a României a depus întâmpinare prin care a invocat mai multe excepții (necompetenței teritoriale, inadmisibilității, prescripției dreptului la acțiune), iar, pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Astfel, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București, în raport de domiciliul/reședința reclamanților care sunt angajați în cadrul structurilor teritoriale ale Curții de Conturi.

Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare la cererea de chemare în garanție prin care a invocat excepțiile inadmisibilității, lipsei calității procesuale active a reclamanților, lipsei calității procesuale pasive a acestuia, excepția inadmisibilității capătului de cerere în contradictoriu cu acesta deoarece tinde la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești,

La termenul din 11.10.2017, pentru considerente ce țin de domiciliul sau locul de muncă al reclamanților și calitatea acestora de personal contractual sau funcționar public, instanța a dispus disjungerea cererii formulată în cauză în mai multe dosare.

Astfel, pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost înregistrată și cauza de față având ca reclamanți pe A., B., C., D., J., E., F., G., H., I., Dosar nr. x/2017.

Prima instanță învestită, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 8751 din 4.12.2017 a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că în materia conflictelor de muncă competența materială este alternativă, fie instanța de la domiciliul reclamantului, fie instanța de la locul de muncă, iar reclamanții din prezenta cauza au domiciliul în județul Mehedinți.

Investit prin declinare, Tribunalul Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința nr. 398 din 8 iunie 2018 a admis, la rândul său, excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București și, constatând ivit conflictul negativ de competența, l-a înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție spre soluționare.

Pentru a se pronunța astfel, această instanță a reținut că cererea de chemare în judecată a fost formulată de mai mulți reclamanți, printre care și cei din prezentul dosar, a fost adresată Tribunalului București, ca instanță de la locul domiciliului majorității reclamanților și că, în raport de dispozițiile art. 59 C. proc. civ., se poate considera ca există în speță o coparticipare procesuală facultativă întrucât drepturile bănești pretinse angajatorului de către reclamanți se întemeiază pe aceeași cauză juridică, raporturile juridice deduse judecății fiind similare.

Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru considerentele care succed:

Cererea din cauză principală a fost formulată în nume propriu de un nr. de 438 de persoane fizice care pretind drepturi individuale similare de la pârâta Curtea de Conturi a României, în calitate de angajator sau fost angajator al acestora.

Potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, competența de soluționare a cererilor având ca obiect raporturile de muncă aparține instanței de la domiciliul, după caz, sediul reclamantului.

Alin. (3) al aceluiași articol instituie excepția conform căreia, dacă sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.

Totodată, în temeiul art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cănii circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

În cauza, acțiunea introductivă de instanță având ca obiect drepturi salariale a fost formulată de mai mulți reclamanți, printre care și cei din prezentul dosar și a fost adresată Tribunalului București, ca instanță de la locul domiciliului majorității celor 438 de reclamanți.

Potrivit art. 59 C. proc. civ. privind coparticiparea procesuală facultativă, mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept sau o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură. Cum drepturile bănești pretinse angajatorului de către reclamanți, în calitate de salariați (sau decurgând din calitatea lor de foști salariați), se întemeiază pe aceeași cauză juridică, raporturile juridice deduse judecății fiind similare, în situația dată dispozițiile legale anterior citate sunt pe deplin aplicabile.

Prin urmare, devin incidente dispozițiile art. 269 alin. (3) din Codul muncii, ce recunosc competența de soluționare a cauzei, după criteriile de la alin. (1) al aceluiași articol, care trebuie îndeplinite în persoana oricăruia dintre reclamanții aflați în coparticipare procesuală facultativă.

Tribunalul București a fost în mod corect și legal sesizat, date fiind dispozițiile legale incidente cauzei mai sus redate, astfel că luarea măsurii disjungerii raporturilor juridice individuale nu putea să atragă consecința pierderii competenței instanței inițial învestite, de la soluționarea acestora, pentru a se justifica măsura declinării dosarului la o altă instanță, în raport de domiciliile reclamanților din prezentul dosar.

De vreme ce, la data învestirii sale, Tribunalul București a fost legal sesizat în virtutea dispozițiilor art. 269 din Codul muncii, art. 210 din Legea nr. 62/2011, și întrucât, în caz de disjungere, instanța de judecată rămâne competentă, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.