ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 524/2019

HOTĂRÂRE

07.03.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 524/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2018, urmare disjungerii din Dosarul nr. x/2018, reclamanții A. și B. au solicitat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, pronunțarea unei hotărâri prin care instanța să dispună obligarea pârâtei la plata salariului de bază și emiterea unor ordine, la nivel maxim cu cel pentru funcții similare din cadrul aceleiași familii ocupaționale și categorii profesionale, aflat în plată în administrația publică centrală, începând cu 21 decembrie 2016 la zi, conform Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale, plata drepturilor bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv acordate, actualizate, indexate și majorate cu indicele de inflație și menținerea acestei modalități de calcul și în continuare până la o eventuală modificare legislativă.

Prin Sentința civilă nr. 7476 din 17 octombrie 2018, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

Pentru a hotărî astfel, instanța s-a raportat la dispozițiile art. 269 din Legea nr. 53/2003 și art. 210 din Legea nr. 62/2011, constatând că domiciliul reclamanților este situat în județul Brașov.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 4 decembrie 2018.

Prin notele scrise depuse de pârâta Curtea de Conturi a României la data de 22 ianuarie 2019, aceasta a invocat excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Brașov în soluționarea dosarului nr. x/2018.

Tribunalul Brașov, secția I civilă, prin Sentința civilă nr. 130/MAS din 20 februarie 2019 a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive a Tribunalului Brașov invocată de pârâta Curtea de Conturi a României și, în consecință a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanții A. și B. în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanții A. și B. au ales să introducă cererea de chemare în judecată împreună cu ceilalți 54 reclamanți, angajați ai Curții de Conturi a României la Tribunalul București, instanță competentă teritorial în privința reclamanților care își au domiciliul și locul de muncă în circumscripția acestei instanțe.

În acest context, tribunalul a apreciat că sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active între persoanele care au introdus inițial cererea de chemare în judecată din perspectiva prevederilor art. 59 din C. proc. civ., întrucât între drepturile pretinse de aceștia există o strânsă legătură.

Astfel, toți reclamanții au calitatea de angajați ai Curții de Conturi a României, pretenția formulată de fiecare dintre aceștia fiind identică cu a celorlalți, la fel și motivele de fapt și de drept pe care și-au întemeiat pretențiile, singura diferență fiind dată de împrejurarea că pârâta are încheiat cu fiecare reclamant un contract individual de muncă distinct, grefat pe raportul de muncă stabilit cu fiecare în parte, cerință specifică impusă de legislația muncii.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul Brașov, secția I civilă și Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 4 martie 2019, pentru soluționarea conflictului de competență.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, secția I civilă, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

Din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte, constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 269 alin. (2) C. muncii, potrivit cărora, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința.

Tot în același context, se apreciază că sunt aplicabile și dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, care prevăd că cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

În speță, rezultă că în domeniul conflictelor de muncă, competența teritorială este exclusivă, iar în aceste condiții instanța competentă, potrivit legii să soluționeze cauza este Tribunalul Brașov, câtă vreme domiciliul și locul de muncă al reclamanților sunt situate în județul Brașov.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, secția I civilă.