ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 333/2019

HOTĂRÂRE

21.02.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 333/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a, conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, pronunțarea unei hotărâri prin care instanța să dispună obligarea pârâtei la plata salariului de bază și emiterea unor ordine, la nivel maxim cu cel pentru funcții similare din cadrul aceleiași familii ocupaționale și categorii profesionale, aflat în plată în administrația publică centrală, începând cu 21.12.2016 la zi, conform Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale, plata drepturilor bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv acordate, actualizate, indexate și majorate cu indicele de inflație și menținerea acestei modalități de calcul și în continuare până la o eventuală modificare legislativă.

Față de excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu, Tribunalul a reținut următoarele:

Potrivit art. 269 alin. (2) din C. muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința.

Totodată, art. 210 din Legea nr. 62/2011 prevede faptul că cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Din termenii textelor enunțate rezultă că, în domeniul conflictelor de muncă, competența teritorială este exclusivă, și, în aceste condiții, instanța competentă potrivit legii să soluționeze prezenta cauză este Tribunalul Caraș Severin, de vreme ce domiciliul reclamantei dar și locul de muncă al acesteia sunt situate în jud. Caraș Severin, motiv pentru care a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și cauza a fost declinată în favoarea Tribunalului Caraș Severin, spre competentă soluționare.

Pentru aceste considerente, Tribunalul București, secția a VIII-a, conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Sentința civilă nr. 7.473 din 17 octombrie 2018 a admis excepția necompetenței teritoriale.

A declinat competenta de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României în favoarea Tribunalului Caras Severin.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin sub nr. x/2018 în data de 29.11.2018.

Analizând actele dosarului, la termenul de judecată din 29.01.2019, Tribunalul Caraș-Severin, verificându-și competența materială, funcțională și teritorială, a invocat la rândul său excepția necompetenței teritoriale, a admis-o și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de către reclamanta A. în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a, întâi învestit, pentru considerentele ce succed:

Acțiunea introductivă având ca obiect drepturi salariale, a fost formulată de mai mulți reclamanți, domiciliați în localități diferite, printre care și reclamanta A., domiciliată în Reșița, jud. Caraș Severin, fiind adresată Tribunalului București, ca instanță de la locul domiciliului majorității celor 56 de reclamanți.

Potrivit art. 59 C. proc. civ. privind coparticiparea procesuală facultativă, mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept sau o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură. Cum drepturile bănești pretinse angajatorului pârât, Curtea de Conturi a României, de către reclamanți, în calitate de salariați, se întemeiază pe aceeași cauză juridică, raporturile juridice deduse judecății fiind similare, în situația dată dispozițiile legale anterior citate sunt pe deplin aplicabile.

În această situație sunt incidente dispozițiile art. 269 alin. (3) C. muncii, ce recunosc competența de soluționare a cauzei, după criteriile de la alin. (1) al aceluiași articol, care trebuie îndeplinite în persoana oricăruia dintre reclamanții aflați în coparticiparea procesuală facultativă.

Prin urmare, Tribunalul Caraș-Severin a apreciat că Tribunalul București a fost în mod temeinic și legal sesizat, date fiind dispozițiile legale incidente cauzei mai sus redate, astfel că luarea măsurii disjungerii raporturilor juridice individuale nu putea să atragă consecința pierderii competenței instanței inițial învestite, de la soluționarea acestora, pentru a se justifica măsura declinării dosarului la instanța pretinsă a fi cea de la domiciliul reclamantei din prezentul dosar.

De altfel, la dosar este atașată la fila x Decizia nr. 3.098 din 20.09.2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2017, având ca obiect conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul București și Tribunalul Constanța, într-o cauză identică, care a stabilit definitiv competența de soluționare în favoarea Tribunalului București, prim învestit.

Așadar, Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă, prin Sentința civilă nr. 82 din 29 ianuarie 2019 a admis excepția de necompetență teritorială Tribunalului Caraș Severin.

A declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a de conflicte de muncă și asigurări sociale.

A constatat ivit conflictul negativ de competență.

A suspendat judecata cauzei.

A dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul București, secția a VIII-a, conflicte de muncă și asigurări sociale, și Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă.

Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin, în temeiul art. 135 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Înalta Curte constată că cele două instanțe, Tribunalul Caraș Severin și Tribunalul București, s-au declarat deopotrivă și reciproc necompetente teritorial, prin hotărâri fără nicio cale de atac. Competența în soluționarea conflictului aparține Înaltei Curți conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit art. 129 alin. (1) și (2) pct. 3, C. proc. civ. "necompetența este de ordine publică sau privată. Necompetența este de ordine publică: [...] în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura."

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ. necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Reclamanții alături de alte persoane au formulat cerere pentru acordarea unor drepturi salariale, investind Tribunalul București cu soluționarea cauzei având drept cauză juridică drepturi de salarizare similare, de la Curtea de Conturi a României în calitate de angajator sau fost angajator al acestora, drepturi derivate din raporturi de muncă/serviciu individuale diferite, în condițiile prevederilor art. 59 și art. 112 alin. (1) C. proc. civ.

Competența Tribunalului București a fost determinată material de dispozițiile art. 95 pct. 4 C. proc. civ., coroborat cu art. 269 din C. muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Din punct de vedere teritorial, competența Tribunalului București a fost determinată de sediul angajatorului și domiciliile alese ale reclamanților, în cauză operând atât prorogarea legală specială a competenței în condițiile art. 127 alin. (3) C. proc. civ., cât și prorogarea convențională în condițiile art. 59 C. proc. civ., pentru reclamanții care nu au domiciliul în raza Tribunalului București.

Ulterior legalei investiri a instanței, Tribunalul București a dispus măsura administrativă a disjungerii cererilor și înregistrarea lor separată în condițiile art. 100 alin. (1) C. proc. civ., apreciind incidente dispozițiile art. 269 alin. (1) din C. muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Înalta Curte reține că prorogarea legală și convențională de competență este înlăturată de faptul că în cauză nu există decât formal o coparticipare procesuală activă, întrucât hotărârea asupra uneia dintre cereri nu este de natură să influențeze hotărârea asupra alteia, fiecare dintre reclamanți solicitând drepturi izvorâte din propriul raport de muncă cu unitatea angajatoare.

În consecință, față de inexistența coparticipării procesuale active, prorogarea de competență teritorială a Tribunalului București nu devine incidentă.

Competența teritorială de soluționare a cauzei urmează a fi stabilită în raport de domiciliul/reședința părților având în vedere obiectul cererilor formulate de reclamanți care au caracterul unui conflict individual de muncă, urmând a fi aplicate dispozițiile speciale prevăzute de art. 210 din Legea nr. 62/2011 și nu dispozițiile art. 107 C. proc. civ.

Potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Prevederile art. 269 alin. (2) din C. muncii, care constituie norma de competență generală teritorială nu sunt incidente, acestea nefiind aplicabile în legătură cu competența de soluționare în cazul conflictelor individuale de muncă în care reclamant este angajatul.

Reținând competența teritorială alternativă, urmează ca aceasta să fie stabilită în funcție de domiciliile/reședința/locul de muncă al angajatului, dovada urmând a fi făcută cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate, fără a fi avut în vedere domiciliul ales.

Față de dispozițiile legale mai sus arătate și având în vedere că reclamanta are domiciliul pe raza județului Caraș-Severin, Înalta Curte constată că, în speță, competența teritorială de soluționare a cauzei revine Tribunalului Caraș-Severin și în considerarea prevederilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., urmează să stabilească competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Văzând și dispozițiile art. 135 C. proc. civ.,