ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 44/2019

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 1 din 13 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale a României formulată de contestatorul A.

Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut următoarele:

Pentru a fi primită o astfel de cerere de sesizare trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Legiuitorul nu impune limite referitor la cadrul procesual, ci stabilește doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În aplicarea dispozițiilor legale mai sus menționate, din perspectiva cerințelor ca excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare și ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, se realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Neconstituționalitatea unui text de lege este dată de contradicția dintre dispoziția legală și un principiu sau o prevedere constituțională, așa încât, pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei, respectiv a dispoziției legale și a textului constituțional.

Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

Potrivit Legii nr. 42/1992, nu pot face obiectul sesizării Curții Constituționale cererile prin care se critică modalitatea de redactare a vreunui text de lege sau se solicită autorității de contencios administrativ o intervenție de natură legislativă, practica instanței de contencios constituțional fiind constantă, în sensul respingerii, ca inadmisibile a excepțiilor, în temeiul dispozițiilor art. 126 alin. (1) din Constituție.

În analiza condițiilor enumerate anterior se observă că o parte din aceste cerințe sunt îndeplinite, în sensul că excepția a fost invocată de apelantul-reclamant în fața instanței de apel, iar dispozițiile art. I alin. (1) din O.U.G. nr. 82/2017 și ale art. 19 din Legea nr. 3/2018, prin raportare la art. 47 alin. (2), art. 73 alin. (1) și (3) lit. p) și art. 115 alin. (4) din Constituție, invocate de acesta nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Celelalte condiții însă nu sunt îndeplinite, câtă vreme din conținutul cererii reiese că acesta urmărește realizarea pretențiilor sale printr-o reinterpretare a textelor de lege criticate prin prisma unei modificări legislative viitoare.

Apelantul-contestator nu a argumentat în mod concret în ce constă nesocotirea textelor constituționale prin adoptarea reglementărilor O.U.G. nr. 82/2017 și art. 19 din Legea nr. 3/2018, referitoare la modul de calcul și de aplicare a indexărilor succesive a valorii punctului de pensie, ci numai a enumerat dispozițiile art. 1 alin. (5), art. 47 alin. (2), art. 73 alin. (1) și (3) lit. p) și art. 115 alin. (4) din Constituție, dispoziții care se referă numai la aspecte tehnice de natură legislativă și la drepturi consacrate și recunoscute constituțional cetățenilor români, cum este dreptul la pensie, drept de care beneficiază de altfel, în condițiile legii și apelantul-contestator.

Împotriva acestei încheieri, recurentul-reclamant A. a declarat recurs, pentru următoarele motive:

Cererea de sesizare a Curții Constituționale vizează neconstituționalitatea dispozițiilor art. I alin. (1) din O.U.G. nr. 82/2017 și ale art. 19 din Legea nr. 3/2018.

Art. I alin. (1) din O.U.G. nr. 82/2017 prevede: începând cu data de 01 iulie 2018, prin derogare de la prevederile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii, cu modificările și completările ulterioare, valoarea punctului de pensie, se majorează cu 10% și este de 1.100 RON.

Art. 19 din Legea nr. 3/2018 prevede: în perioada 1 ianuarie - 1 iulie 2018, valoarea punctului de pensie este de 1.000 RON.

Dispozițiile respective încalcă art. 1 alin. (5), art. 47 alin. (2), art. 73 alin. (1) și (3) lit. p) și art. 115 alin. (4) din Constituție.

Potrivit art. 47 alin. (2) din Constituție, cetățenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistență medicală în unitățile sanitare de stat, la ajutor de șomaj și la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetățenii au dreptul și la măsuri de asistență socială, potrivit legii.

În speță, cei doi indicatori prevăzuți la art. 102 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 au valori pozitive, nefiind aplicabile dispozițiile alin. (3) și (4) ale art. 102 din Legea nr. 263/2010 modificată și completată.

Potrivit art. 1 alin. (5) din Constituție, în România, respectarea legii fundamentale, a supremației sale și a legilor este obligatorie.

În speță, nu au fost respectate dispozițiile art. 102 alin. (2), (3) și (4) din Legea organică nr. 263/2010.

Potrivit art. 3 alin. (1) din Constituție, Parlamentul adoptă legi constituționale, legi organice și legi ordinare, iar potrivii dispozițiilor art. 73 alin. (3) lit. p), prin lege organică se reglementează regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele și protecția socială, în ultima categorie intrând și pensiile.

Astfel, prin lege ordinară sau ordonanță de urgență se modifică prevederi dintr-o lege organică. Potrivit art. 115 alin. (4) din Constituție, Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora.

Consiliul Economic și Social a avizat negativ O.U.G. nr. 82/2017, motivând că nu se justifică măsura urgenței prevăzute de art. 115 din Constituție, având în vedere că aceasta intră în vigoare de la 01 iulie 2018.

Sunt îndeplinite cerințele impuse de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Analizând motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia."

Sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, Legea nr. 47/1992 stabilind un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Instanța nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, fiind verificată numai admisibilitatea acesteia.

În cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale sunt prevăzute de dispozițiile art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv: "1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale."

Înalta Curte constată că, prin motivele de recurs invocate, recurentul susține că dispozițiile art. I alin. (1) din O.U.G. nr. 82/2017 și ale art. 19 din Legea nr. 3/2018, sunt neconstituționale, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5), art. 47 alin. (2), art. 73 alin. (1) și (3) lit. p) și art. 115 alin. (4) din Constituție.

Recurentul redă conținutul textelor legale invocate, fără a argumenta concret care este contradicția dintre dispozițiile art. I alin. (1) din O.U.G. nr. 82/2017 și ale art. 19 din Legea nr. 3/2018 și prevederile constituționale.

Aspectele invocate de către recurent, care vizează interpretarea unor prevederi legale sau fondul cauzei, nu pot face obiectul sesizării Curții Constituționale.

Având în vedere cele reținute mai sus, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Încheierii nr. 1 din 13 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii nr. 1 din 13 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 ianuarie 2019.

GGC - NN