ÎCCJ, Decizia nr. 24/2020

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 547 din 31 octombrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, printre altele, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a reținut că, recurentul a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cerere pe care a susținut-o oral în ședința de judecată din 31 octombrie 2019, învederând că textul de lege care face obiectul excepției de neconstituționalitate invocate contravine prevederilor art. 16, art. 21 și art. 24 din Constituția României, privind egalitatea în drepturi, accesul liber la justiție și dreptul la apărare, întrucât impun ca instanța/judecătorul învestit cu soluționarea fondului unei cauze să se pronunțe și asupra cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional formulată în fața sa.

În susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, recurentul a arătat că, în conformitate cu dispozițiile legale criticate instanța/judecătorul chemat să aplice într-o cauză dată un act normativ, urmează a stabili și dacă sesizează Curtea Constituțională cu privire la lipsa de claritate și predictibilitate a textelor de lege pe care ar trebui să le aplice, acest aspect fiind de natură să blocheze, în mod discriminatoriu, accesul la justiție și dreptul la apărare al părții.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, analizând îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, prevăzute de art. 29 din Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a apreciat că cererea întrunește doar o parte din condițiile instituite de lege pentru admisibilitatea acesteia, în sensul că excepția a fost invocată în fața unei instanțe de judecată învestită cu soluționarea unei cauze în calea de atac (Înalta Curte de Casație și Justiție), de către o persoană având calitatea de recurent în speță, iar textul de lege criticat se află în vigoare și, deși instanța de contencios constituțional s-a pronunțat anterior cu privire la neconstituționalitatea acestuia, aspectele analizate sunt diferite de cele criticate în speța de față (Deciziile nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în M. Of. nr. 549 din 3 august 2011, și nr. 321 din 9 mai 2017, publicată în M. Of. nr. 580/20.07.2017).

În ceea ce privește legătura excepției cu soluționarea cauzei, din examinarea argumentelor invocate de recurentul A. în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, instanța supremă a constatat că obiecțiunile formulate de acesta cu privire la dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu reprezintă, în realitate, aspecte de neconstituționalitate apte să provoace un examen al conformității normelor legale cu legea fundamentală a României.

Astfel, s-a reținut că, deși autorul excepției a susținut că prevederile anterior menționate contravin celor ale art. 16, art. 21, art. 24 din Constituția României, privind egalitatea în drepturi, accesul liber la justiție și dreptul la apărare, în realitate, prin criticile formulate nu se urmărește armonizarea textului art. 29 din Legea nr. 47/1992 cu legea fundamentală, ci se tinde la modificarea acestuia, prin desemnarea unei alte instanțe, diferită de cea în fața căreia s-a invocat excepția, care să se pronunțe asupra admisibilității cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional, ceea ce ar transforma Curtea Constituțională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituție și nici de legea organică care-i reglementează organizarea și funcționarea.

Or, raportat la prevederile art. 146 din Constituția României și art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora Curtea Constituțională verifică constituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare atunci când este ridicată o excepție de neconstituționalitate a acestora în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial, și față de faptul că, în speță, excepția invocată nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituționalitate, ci de reformare legislativă, instanța apreciază că aspectele invocate de autor nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cuprinse în Decizia penală nr. 547 din 31 octombrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2019, recurentul A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți - Completul de 5 Judecători sub nr. x/2019, primul termen fiind stabilit în mod aleatoriu pentru data de 11 februarie 2020, termen la care au avut loc și dezbaterile.

Examinând recursul formulat de inculpatul recurentul A., Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători constată că este nefondat, din următoarele considerente:

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, textul de lege menționat prevăzând doar ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători constată că nu sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru a admite cererea și a dispune sesizarea Curții Constituționale cu excepția invocată.

Astfel, se constată că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de o parte din proces, respectiv recurentul A., a fost invocată în fața unei instanțe de judecată, vizează dispoziții legale în vigoare și, deși instanța de contencios constituțional s-a pronunțat anterior cu privire la neconstituționalitatea acestuia, aspectele analizate sunt diferite de cele criticate în speța de față, astfel cum în mod corect instanța de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a arătat prin considerente (Deciziile nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în M. Of. nr. 549/3.08.2011, și nr. 321 din 9 mai 2017, publicată în M. Of. nr. 580/20.07.2017).

Pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, excepția trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Prioritar examinării în concret a acestei condiții, se impun anumite considerații generale asupra excepției de neconstituționalitate.

Excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

Sesizarea Curții Constituționale nu se face direct de către subiecții acțiunii penale. Prin Legea nr. 47/1992 se stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța în fața căreia se invocă excepția de neconstituționalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită. Calea procedurală reglementată de aceste dispoziții legale nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

Judecătorul cauzei nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii legale atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate poate fi utilizată doar în scopul și pentru finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. Astfel, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat faptul că o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmărește o modificare sau completare a actului normativ. În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Din examinarea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători constată că prin excepția invocată se urmărește modificarea dispozițiilor legale actuale prin crearea posibilității justițiabilului de a se adresa direct Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate.

Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, neputând modifica sau completa textele legale supuse controlului, întrucât și-ar depăși atribuțiile stabilite prin lege în competența sa.

Modificarea sau completarea legii este atributul exclusiv al legiuitorului, Curtea Constituțională neavând o astfel de competență. Reglementarea modalității de sesizare a Curții Constituționale reprezintă o opțiune de politică legislativă de competența exclusivă a Parlamentului, care nu poate fi cenzurată de instanța de contencios constituțional.

Față de cele dezvoltate anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cuprinse în Decizia penală nr. 547 din 31 octombrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cuprinse în Decizia penală nr. 547 din data de 31 octombrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 februarie 2020.

GGC - NN