ÎCCJ, decizie (scj.ro #81849)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #81849) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Achiziționarea de către stat prin bursa de valori a acțiunilor unei societăți comerciale. Preluarea cu titlu valabil a imobilului inclus în patrimoniul societății. Inaplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate. Index alfabetic : drept de proprietate - imobil - bursa de valori - notificare - decizie emisă în baza Legii nr. 10/2001 Legea nr. 10/2001, art. 2 Dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h din Legea nr. 10/2001 vizează imobilele preluate de stat, în calitatea sa de deținător al autorității publice și nu și actele juridice de preluare în care Statul Român a acționat ca un simplu cocontractant, aflat pe poziție de egalitate juridică cu ceilalți participanți, fără a uza de jus imperii.
Actul juridic al cumpărării acțiunilor unei societăți de către stat prin bursa de valori nu se include în domeniul de aplicare al art. 2 alin.(1) lit. h din Legea nr. 10/2001, întrucât nu poartă amprenta puterii publice a statului, intrând în sfera actelor juridice de drept privat. Chiar dacă nu s-ar reține că a intervenit operațiunea transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor la bursa de valori, tot nu ar putea fi constatat caracterul abuziv al preluării, în condițiile în care aceasta s-a făcut în baza voinței autorilor persoanelor ce au formulat notificarea în baza Legii nr. 10/2001, printr-o hotărâre prin care s-a decis dizolvarea societății, și care a fost supusă tuturor formalităților prevăzute de legea în vigoare la acel moment.
ICCJ, Secția civilă și proprietate intelectuală, decizia nr. 6587 din 29 septembrie 2011 Reclamanții S.J.S. și S.E. au chemat în judecată Regia Autonomă de Distribuție și Exploatare a Filmelor R.F. SA, solicitând anularea deciziei nr. 102/2008, emisă de aceasta și restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 3.000 m.p. și a construcțiilor edificate pe acesta. Reclamanții au arătat că prin decizia contestată, le-a fost respinsă cererea de restituire în natură formulată prin notificarea în baza Legii nr. 10/2001, a imobilului ce a aparținut Cinegrafiei Române S.A.R., ai cărei unici acționari au fost autorii lor, S.V. și S.M., argumentându-se că nu s-a făcut dovada preluării abuzive a bunului.
Au mai susținut că prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 8634 din 11 martie 1936, imobilul teren situat în București, a devenit proprietatea societății Cinegrafia Română S.A.R. (Cirofilm), iar în baza autorizației nr. 89/1936 eliberată de Municipalitatea București, societatea a fost autorizată să edifice pe teren o construcție compusă din subsol, parter și etaj cu destinația de laborator cinematografic, astăzi Laboratorul de Film Mogoșoaia. S-a arătat că la acel moment, Cinegrafia Română avea ca acționar majoritar pe I.B.R., cetățean american, cu 1.300 de acțiuni din totalul de 1.500, restul de 200 de acțiuni fiind deținute de frații G. și T.P. La începutul celui de al doilea război mondial, I.B.R.
a vândut acțiunile către M.S., acesta achiziționând ulterior și acțiunile deținute de G. și T.P., jumătate din totalul acțiunilor fiind trecute pe numele V.S. Reclamanții au susținut că, încă din anul 1942, Guvernul României a încercat prin diverse metode să achiziționeze societatea de la M.S., depunând pe numele acestuia o sumă de bani drept compensație, însă acesta a refuzat. Începând din luna martie 1942 societatea a fost condusă de Guvernul României, însă, în vara anului 1946, M.S. a preluat societatea, situație ce rezultă din Tabloul Acționarilor și Convențiunea nr. 36991/1946 și nr. 36992/1946. Urmare a amenințărilor și presiunilor Guvernului comunist pentru a vinde, M.S. a părăsit țara, iar celălalt acționar a fost arestat, alături de directorul tehnic, G.P.
și contabilul B.A., sub acuzația de încălcare a prevederilor Regulamentului de Sabotaj Economic. În timpul arestului, V.S. a fost obligat să prezideze adunarea extraordinară a acționarilor din 14 aprilie 1948, la care a fost forțat să anunțe dizolvarea societății, activul și pasivul fiind preluate de Administrația Comercială „Oficiul Național Cinematografic”. S-a arătat că la data de 11 mai 1948, prin Deciziunea penală nr. 2001, V.S. și ceilalți angajați arestați, au fost achitați, fiind însă obligați să părăsească România. Prin sentința civilă nr. 488 din 6 aprilie 2009, Tribunalul București, Secția a V-a civilă a respins cererea ca neîntemeiată, reținând că reclamanții au făcut dovada calității de persoană îndreptățită după regulile prevăzute de Legea nr. 10/2001, însă nu au probat și trecerea abuzivă a imobilului compus din construcție și teren în suprafață de 3.000 m.p., în proprietatea statului.
Tribunalul a reținut că imobilul a cărei restituire în natură s-a solicitat, a intrat în patrimoniul statului la 10 aprilie 1948, prin decizia unanimă a adunării generale extraordinare a acționarilor societății, în prezent fiind administrat de Regia Autonomă de Distribuție și Exploatare a Filmelor R.F. S.A., regie autonomă de interes național.
Tribunalul a înlăturat susținerile reclamanților în sensul că imobilul a intrat în proprietatea Statului în mod abuziv în baza Legii nr. 119/1948, întrucât la data intrării în vigoare a acestui act normativ, 11 iunie 1948, imobilul se găsea deja în patrimoniul Statului, respectiv de la data de 14 aprilie 1948. S-a avut în vedere că autorii reclamanților, în calitate de asociați ai Cinegrafiei Române, în patrimoniul căreia imobilul era inclus, au hotărât în adunarea generală extraordinară din 14 aprilie 1948 dizolvarea societății și trecerea întregului activ și pasiv rezultat din lichidare la Administrația Comercială „Oficiul Național Cinematografic”, fapt consemnat atât în arhivele Camerei de Comerț și Industrie din București – Oficiul Registrului Comerțului, prin cererea de modificare din 30 aprilie 1948 cât și în Monitorul Oficial nr. 96 partea a II-a din 23 aprilie 1948. Împotriva sentinței menționate au declarat apel reclamanții, criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru înlăturarea înscrisurilor depuse, din care a rezultat, pe de o parte, arestarea acționarului majoritar pentru săvârșirea infracțiunii de speculă ilicită, iar, pe de altă parte, declarația fostului director G.P., în sensul că V.S.
a fost obligat să prezideze adunarea generală a acționarilor din 14 aprilie 1948, la care a anunțat dizolvarea societății. Apelanții au invocat greșita reținere a preluării imobilului cu titlu valabil, contrar dispozițiilor pct. 1.3 lit. a din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. În acest context s-a făcut referire la încălcarea art. 6 alin.(1) din Legea nr. 213/1998, text ce are rolul de a acoperi orice alte situații decât cele enumerate la literele a-g, astfel încât să fie reglementate toate cazurile de preluare a imobilelor preluate de la particulari. Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 212 A din 27 martie 2010, a respins excepția lipsei calității procesuale active invocată de intimată și apelul reclamanților ca nefondat.
Instanța a reținut că pentru a fi incident art. 5 din Legea nr. 10/2001, pe care s-a întemeiat intimata în invocarea lipsei calității procesuale active a reclamanților, este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții: persoanele îndreptățite sau moștenitorii lor să fie cetățeni ai statelor care au încheiat cu România acorduri internaționale privind reglementarea problemelor financiare în suspensie și ele să fi fost despăgubite în temeiul acestor acorduri. S-a constatat că, în cauză, nu este realizată cea de-a doua condiție, în contextul depunerii celor două declarații ale apelanților, din care rezultă că nici aceștia și nici antecesorii lor nu au primit despăgubiri în temeiul acordurilor internaționale.
S-a avut în vedere că, în contraprobă, intimata nu a realizat dovada faptului pozitiv, al primirii de astfel de despăgubiri, potrivit art. 129 alin.(1) C.proc.civ. și art. 1169 C.civ. În ceea ce privește fondul cauzei, instanța de apel a reținut că actul juridic al cumpărării de acțiuni la bursa de valori nu poartă amprenta puterii publice a statului, deci nu se include în domeniul de aplicare al art. 2 alin.(1) lit. h din lege. S-a apreciat, totodată, că față de momentul transferului acțiunilor societății realizat prin cumpărarea la bursă a acțiunilor, la 12 aprilie 1948, este nerelevantă eventuala presiune ulterioară asupra lui V.S. și arestarea acestuia, având în vedere că punerea sa în libertate s-a realizat anterior tranzacționării la bursă.
Împotriva deciziei menționate au declarat recurs reclamanții, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și pct.9 C.proc.civ. Reclamanții au criticat decizia recurată pentru greșita reținere a neincluderii actului juridic al cumpărării de acțiuni la bursa de valori ca nefiind inclusă în domeniul de aplicare al art. 2 alin.(1) lit. h din Legea nr. 10/2001, în condițiile în care în procesul verbal al adunării generale extraordinare din 14 aprilie 1948 nu s-a menționat actul înstrăinării acțiunilor, pretins intervenit la 12 aprilie 1948. S-a învederat că, în realitate, nu a existat o înstrăinare a acțiunilor ce au aparținut autorilor reclamanților, mențiunea făcută în înscrisul datat 21 aprilie 1948, reprezentând o cerere adresată Tribunalului Ilfov de a pronunța o sentință de aprobare a dizolvării societății, constituind un „paravan” sub care s-a încercat să se dea legitimitate operațiunilor de preluare în forță.
S-a reținut că procesul verbal al adunării generale ce conținea hotărârea de dizolvare trebuia întocmit și semnat de acționarul unic, Oficiul Național Cinematografic și nu de V.S. în situația în care s-ar accepta ideea că ar fi intervenit anterior, la 12 aprilie 1948, vânzarea acțiunilor. Recurenții au arătat că arestarea acționarului și achitarea acestuia după cedarea bunurilor sale către Statul Român trebuia apreciată ca o măsură nedreaptă, luată în scopul preluării societății, sens în care sunt aplicabile dispozițiile pct. 1.3 lit. a din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001. Prin ultimul motiv de recurs, s-a susținut reținerea eronată ca fiind validă a operațiunii de vânzare a acțiunilor la bursă, în absența înscrisului doveditor al acestei operațiuni.
În dovedirea motivelor de recurs, reclamanții recurenți au depus ca înscris nou adresa nr. 1725 SANC București din 17 martie 2011, eliberată de Arhivele Naționale Istorice Centrale. Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Instanța de apel a interpretat corect dispozițiile art. 2 alin.(1) lit. h din Legea nr. 10/2001, reținând că aceste norme vizează imobilele preluate de stat, în calitatea sa de deținător al autorității publice și nu și actele juridice de preluare în care Statul Român a acționat ca un simplu cocontractant, aflat pe poziție de egalitate juridică cu ceilalți participanți, fără a uza de jus imperii . În acest context, s-a reținut corect că preluarea ar putea fi considerată abuzivă, numai dacă s-ar constata, urmare a unui litigiu soluționat definitiv, nulitatea absolută a convenției încheiate de stat cu fostul proprietar, ceea ce în speță nu s-a dovedit.
Actul juridic al cumpărării de acțiuni la bursa de valori nu se include în domeniul de aplicare al art. 2 alin. (1) lit. h din Legea nr. 10/2001, întrucât nu poartă amprenta puterii publice a statului. Bursa reprezintă o instituție a economiei de piață, ca formă organizată de schimb pentru titlurile financiare, după o procedură reglementată prin lege.
Constituită prin „Legea Madgearu” în anul 1929, ca instituție publică creată cu scopul declarat al „reunirii comercianților sau negustorilor, industriași sau producători, armatori și asiguratori, în vederea negocierii valorilor publice și private, monedelor, devizelor, mărfurilor, închirierii vapoarelor și acoperirii riscurilor de orice fel”, bursa de valori a funcționat până la naționalizarea sa prin Legea nr. 119 din 11 iunie 1948. Raportat la situația de fapt reținută de instanțele de fond și apel, achiziția la 12 aprilie 1948 a acțiunilor Societății CiroFilm, de către stat prin bursa de valori, se include în sfera actelor juridice de drept privat, deci nu se circumscrie domeniului de aplicare al art. 2 alin. (1) lit. h din Legea nr. 10/2001.
Prin cererea adresată Tribunalului Ilfov la 21 aprilie 1948, S.A.R. Cinegrafia Română (CiroFilm) a solicitat pronunțarea unei sentințe de aprobare a dizolvării societății, conform hotărârii adunării generale extraordinare din 14 aprilie 1948 și radierea din Oficiul Registrului Comerțului. În cuprinsul acestei cereri s-a precizat expres că Oficiul Național Cinematografic a cumpărat la data de 12 aprilie 1948 toate acțiunile societății și a hotărât, în calitate de unic acționar, dizolvarea și intrarea în lichidare a societății, întregul activ și pasiv fiind preluat de Oficiul Național Cinematografic.
Chiar dacă la dosar nu s-a depus înscrisul doveditor al operațiunii de vânzare a acțiunilor autorilor reclamanților la bursă, coroborând înscrisul menționat (cererea adresată Tribunalului Ilfov) cu procesul verbal al adunării generale din 14 aprilie 1948 și extrasele din Monitorul Oficial și actele emise de Tribunalul București, rezultă cu certitudine că transferul acțiunilor către Administrația Comercială Oficiul Național Cinematografic s-a realizat anterior datei de 14 aprilie 1948. Procesul verbal al adunării generale din 14 aprilie 1948 în care s-a decis dizolvarea și lichidarea societății a fost trecut în extras, în Registrul de ordine la nr. 541 din 21 aprilie 1948 fiind vizat de grefa Tribunalului Ilfov, Secția comercială și publicat în Monitorul Oficial nr. 96 din 23 aprilie 1948. La data de 30 aprilie 1948 a fost înregistrată la Camera de Comerț și Industrie sub nr. 11588, cererea Societății Cinegrafia Română de înregistrare a procesului verbal al adunării generale din 14 aprilie 1948. Procedura de lichidare a societății și actele întocmite de cenzori au fost vizate de Tribunalul Ilfov, Secția comercială și publicate în Monitorul Oficial, din bilanțul de lichidare din 29 aprilie 1948 (astfel cum a fost publicat în M.Of.
nr. 104 din 7 mai 1948) rezultând o valoare a activului egală cu cea a pasivului. Curtea a reținut că îndeplinirea tuturor formalităților menționate conferă legitimitate actelor juridice pe care le atestă, în acest sens fiind înlăturate susținerile recurenților reclamanți, în sensul fictivității înstrăinării acțiunilor autorilor lor. Argumentul acestora în sensul că nu se justifică participarea lui V.S. la adunarea generală nu poate fi reținut pentru a justifica caracterul abuziv al preluării, de vreme ce acesta figura ca acționar al societății până la momentul la care modificările în structura acționariatului deveneau opozabile terților, în evidențele Camerei de Comerț și Industrie.
Chiar dacă nu s-ar reține că a intervenit operațiunea transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor la bursa de valori, tot nu ar putea fi constatat caracterul abuziv al preluării, în condițiile în care aceasta s-a făcut în baza voinței autorilor recurenților, prin hotărârea adoptată la 14 aprilie 1948, hotărâre ce a fost supusă tuturor formalităților prevăzute de legea în vigoare la acel moment, respectiv aprobarea de către Tribunalul Ilfov, publicarea în Monitorul Oficial și înregistrarea la Camera de Comerț și Industrie. Neconstatându-se nulitatea acestor acte, efectele juridice pe care le-au produs nu pot fi înlăturate, pentru a se putea reține caracterul abuziv al preluării. Contrar susținerilor recurenților, soluția instanței de apel nu încalcă nici jurisprudența CEDO în materia acțiunilor întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, în care Curtea a constatat o încălcare a dreptului de proprietate.
În speță, titlul cu care a fost preluat imobilul este un titlu valabil, reprezentat de un act juridic de drept privat, care nu se circumscrie domeniului de aplicare al art. 2 lit. h din Legea nr. 10/2001. Prin urmare, prin natura actului de preluare, premisele prezentului litigiu sunt diferite de cele ale Hotărârii pilot Atanasiu și alții împotriva României și, ca atare, aceasta nu s-ar putea aplica prin analogie, astfel cum se solicită prin motivele de recurs. Celelalte critici formulate de recurenți, referitoare la modul de interpretare a unor înscrisuri de la dosar, respectiv scrisoarea autorului lor V.S. către Legația Americană și declarațiile pe proprie răspundere ale unor angajați ai societății, nu vor fi examinate întrucât vizează aspecte de netemeinicie, ce nu se circumscriu art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Față de toate aceste considerente, Curtea a constatat recursul reclamanților ca fiind nefondat și, în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 1 C.proc.civ., l-a respins.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.