ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2325/2019

Asupra recursului de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

I. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 10 noiembrie 2017, sub numărul x/2013/a2, contestatoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice Ploiești a formulat contestație împotriva raportului trimestrial publicat în B.P.I. nr. 20767 din data de 6 noiembrie 2017, întocmit de administratorul judiciar A. IPURL, în procedura insolvenței privind debitoarea S.C. B. S.R.L.

În drept, contestatoarea a invocat dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.

Prin Sentința nr. 159 din 22 februarie 2018, Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins contestația la raportul de activitate publicat în B.P.I. nr. 20767 din data de 6 noiembrie 2017, formulată de contestatoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice Ploiești.

II. Împotriva sentinței anterior menționate a formulat apel contestatoarea Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Prahova, înregistrat la 17 aprilie 2018 pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ cu nr. x/2013/a2.

La termenul de judecată din data de 20 noiembrie 2018, instanța de apel a luat act de cererea de renunțare la judecata apelului formulat de către apelanta-contestatoare Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Prahova împotriva Sentinței nr. 159 din data de 22 februarie 2018, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cerere formulată în temeiul dispozițiilor art. 406 alin. (1) și (6) C. proc. civ.

Ca atare, în baza prevederilor art. 453 și art. 406 alin. (3) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 451 alin. (2) C. proc. civ., prin Decizia civilă nr. 651 din 20 noiembrie 2018, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ, luând act de cererea de renunțare la judecata apelului formulat de către apelanta-contestatoare, a dispus obligarea acesteia la plata sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-debitoare S.C. B. S.R.L., reprezentând onorariu avocat redus în raport cu activitatea depusă de avocat și complexitatea dosarului.

III. Împotriva deciziei civile anterior menționate a declarat recurs, la data de 21 decembrie 2018 (data plic poștal - dosar recurs), recurenta-contestatoare Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Prahova.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 21 ianuarie 2019, cu numărul de dosar x/2013.

Prin cererea de recurs, recurenta-contestatoare a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a Deciziei civile nr. 651 din 20 noiembrie 2018 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ, în sensul respingerii cererii de obligare a recurentei-contestatoare la plata către intimata-debitoare S.C. B. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.500 RON, reprezentând onorariu avocat,

A susținut, în esență, că acest onorariu este disproporționat de mare în raport cu timpul și volumul de muncă realizat de către avocat, complexitatea cauzei și împrejurarea că în cauză nu s-a administrat decât proba cu înscrisuri.

În plus, a subliniat că recurenta-contestatoare a formulat cerere de renunțare la judecata apelului, iar dispozițiile C. proc. civ. prevăd că instanța va putea micșora cuantumul onorariului solicitat, ori de cate ori se va constata că acesta nu este corespunzător valorii pricinii sau muncii depuse de avocat.

Recurenta-contestatoare nu a indicat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. căruia i se circumscriu criticile formulate.

Intimata-debitoare nu a formulat întâmpinare.

În cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-asistent raportor apreciind că recursul este inadmisibil.

Totodată, a considerat că dezvoltarea criticilor formulate de recurenta-contestatoare nu permit exercitarea controlului de legalitate din perspectiva art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 7 iunie 2019, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin rezoluția din data de 29 iulie 2019, în baza dispozițiilor art. XVII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, coroborate cu cele ale art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., Înalta Curte a fixat termen în completul de filtru la data de 6 decembrie 2019, fără citarea părților, pentru analizarea admisibilității în principiu a recursului.

IV. Examinând, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., recursul formulat, Înalta Curte constată următoarele:

Conform textului art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiectele de drept aflate în situații identice.

Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Sub un prim aspect, se constată că cererea de renunțare formulată de recurenta-contestatoare Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Prahova în calea procesuală a apelului vizează renunțarea la însăși calea de atac, nu renunțarea la judecată, astfel cum reiese chiar din conținutul cererii.

În acest context, semnificația cererii de renunțare la judecata căii de atac este aceea de achiesare la hotărârea pronunțată de instanța de fond, în condițiile art. 463 alin. (1) C. proc. civ., nefiind incidente dispozițiile art. 406 C. proc. civ., ci prevederile art. 404 C. proc. civ.

Ca atare, în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 406 alin. (6) C. proc. civ., care stabilesc că renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului.

Sub un al doilea aspect, potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar potrivit alin. (2) al textului menționat, în forma în vigoare la data introducerii cererii:

"Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

În speță, s-a dedus judecății o cerere întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 85/2006 (art. 21 alin. (2), în raport cu dispozițiile căreia s-a stabilit competența materială a tribunalului, în soluționarea în primă instanță a cauzei.

Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii și pot fi atacate numai cu apel.

Totodată, conform art. 8 alin. (1) din actul normativ menționat, hotărârile curții de apel pronunțate în calea de atac a apelului declarat împotriva hotărârilor judecătorului-sindic sunt definitive.

Prin urmare, dispozițiile Legii nr. 85/2006 recunosc doar calea de atac a apelului ce poate fi exercitat împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în materia reglementată de această lege.

Cum decizia atacată a fost pronunțată în apel, în considerarea argumentelor expuse mai sus rezultă că aceasta are caracter definitiv, nefiind susceptibilă a fi atacată cu recurs.

Or, recunoașterea unei căi extraordinare de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac prevăzut de art. 457 C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii, consacrat de art. 16 din Constituția României, motiv pentru care apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, coroborate cele ale art. 483 alin. (2) teza ultimă din C. proc. civ. și raportate la textul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești împotriva Deciziei civile nr. 651 din 20 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești împotriva Deciziei civile nr. 651 din 20 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2019.

GGC - MM