ÎCCJ, decizie (scj.ro #83786)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83786) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asigurător de răspundere

civilă. Recurs. Cuantumul daunelor morale

Cuprins

pe materii:

Drept

procesual penal. Partea generală. Regulile de bază și acțiunile în procesul

penal. Acțiunea penală și acțiunea civilă în procesul penal

Indice

alfabetic:

Drept

procesual penal

-

asigurător de răspundere

civilă

-

recurs

-

cuantumul daunelor morale

C.

proc. pen.,

art. 14

Legii nr. 136/1995, instanța dispune obligarea asigurătorului de răspundere

civilă, în mod direct, la plata despăgubirilor către partea civilă.

cadrul procesual guvernat de dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C.

proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție poate reaprecia cuantumul

daunelor morale stabilit prin sentința pronunțată în primă instanță de curtea

de apel, întrucât, în acest caz, instanța de recurs este obligată să examineze

cauza sub toate aspectele de fapt și de drept.

I.C.C.J., Secția penală,

decizia nr. 2317 din 28 iunie 2012

sentința nr. 4/F din 18 ianuarie 2012 a Curții de Apel Brașov, Secția penală și

pentru cauze cu minori,

s-a dispus

condamnarea în baza art. 184 alin. (1) și (3) C.

pen., cu aplicarea art.

63 alin. (3) și (5) C. pen., art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a

inculpatului G.A.

la

pedeapsa

amenzii în cuantum de 400 lei, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare

corporală din culpă.

A atras

atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63

1

C. pen.

În baza

art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 14 alin. (3) lit. b) și alin.

(5) C. proc. pen., art. 998 - 999 C. civ., art. 49 din Legea nr. 136/1995, a

obligat asigurătorul societatea comercială O. să plătească părții civile N.A.

suma totală de 2.000 euro sau echivalentul în lei la data plății efective,

reprezentând despăgubiri civile (1.000 euro daune materiale și 1.000 euro daune

morale) și a respins restul pretențiilor

părții civile.

Instanța

a fost sesizată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Brașov din 8 noiembrie 2011, consecutiv căruia s-a și învestit potrivit art. 300 C. proc. pen. cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului G.A.

pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite

de art. 184 alin. (1) și (3) C. pen., constând,

în esență, în

aceea că, la data de 9 mai 2011, inculpatul, aflându-se la volanul unui

autoturism, nu a acordat prioritate de trecere părții vătămate N.A., angajată

în traversarea pe trecere de pietoni, pe culoarea verde a semaforului și a

accidentat-o.

Hotărând soluționarea în fond a cauzei penale prin

condamnare în conformitate cu art. 345 alin. (2) C. proc. pen. în condițiile

aplicării

procedurii simplificate reglementată în art. 320

1

C. proc. pen. privind judecata în cazul recunoașterii vinovăției numai pe baza

probelor administrate în faza de urmărire penală - instanța a examinat și

apreciat materialul amintit, confirmând existența faptului ilicit dedus

judecății și vinovăția penală a autorului acestuia, în care sens a reținut

următoarele:

În după-amiaza zilei de 9 mai 2011, inculpatul G.A. se deplasa

cu autoturismul personal, pe strada Z. din Municipiul Brașov în direcția

străzii A.

În apropierea Oficiului Poștal nr. 12 și în imediata apropiere a

intersecției străzilor Z. cu V., inculpatul nu a acordat prioritate de trecere

pietonilor N.A. și M.C., care se angajaseră în traversarea străzii dinspre

Oficiul Poștal nr. 12 spre magazinul P., la culoarea verde a semaforului.

În urma impactului, partea vătămată N.A. a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, fiind diagnosticată cu TCC acut minor, hematom

epicranian occipital drept, contuzie toracică, contuzie coloana cervicală,

contuzie abdominală, contuzie genunchi drept și gamba dreaptă; examenul CT

coloană cervicală vertebrală cervicală, efectuat la data de 13 mai 2011, a evidențiat mic traiect de fisură corticală pe conturul posterior al vertebrei cervicale C2,

fără fragmente osoase în canal.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală din 12 mai 2011,

întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală Brașov, N.A. a prezentat

leziuni traumatice care s-au putut produce la data de 9 mai 2011 prin lovire cu

și de corpuri dure, posibil în cadrul unui accident de trafic rutier și

necesită 16 - 18 zile de îngrijiri medicale, fără să rămână cu infirmități.

Această stare de fapt a fost reținută pe baza probelor

administrate în cursul urmăririi penale.

În fața instanței de judecată, înainte de citirea actului de

sesizare,

inculpatul a invocat aplicarea

dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.,

învederând că

recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare, solicitând ca

judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală,

pe care le cunoaște și le însușește.

Din analiza probelor administrate în cursul urmăririi penale,

coroborate cu declarația de recunoaștere a faptei de către inculpat, s-a

constatat că, în drept, fapta inculpatului G.A. care, în data de 9 mai 2011,

conducând un autoturism, nu a acordat prioritate de trecere părții vătămate

N.A., care se angajase în traversare pe trecerea de pietoni, la culoarea verde

a

semaforului, producând un accident rutier

în urma căruia victima a suferit

leziuni corporale care au necesitat

spre vindecare un număr de 16 - 18 zile de îngrijiri medicale, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de v

ătămare

corporală din culpă, prevăzută și pedepsită de art. 184 alin. (1) și (3)

C. pen.

Producerea accidentului rutier a fost determinată de

împrejurarea că inculpatul a încălcat dispozițiile art. 31 din O. U. G. nr.

195/2002, republicată, conform cărora participanții la trafic trebuie să

respecte regulile de circulație, semnalele, indicațiile și dispozițiile

polițistului rutier,

precum și semnificația

diferitelor tipuri de mijloace de semnalizare rutieră,

precum și pe cele

ale art. 72 alin. (2) din același act normativ, potrivit cu care pietonii au

prioritate de trecere față de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt

angajați în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate,

marcate și semnalizate corespunzător ori la culoarea verde a semaforului

destinat pietonilor.

Față de toate aceste considerente, în baza art. 184 alin. (1) și

(3) C. pen., cu aplicarea art. 63 alin. (3) și (5) C. pen., art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., instanța l-a condamnat pe inculpatul G.A. la pedeapsa

amenzii în cuantum de 400 lei, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare

corporală din culpă.

Soluționând în continuare acțiunea civilă exercitată în

prezentul proces penal de partea civilă N.A., curtea de apel a reținut că,

înainte de citirea actului de sesizare, N.A. a învederat instanței că se

constituie parte civilă cu suma de 1.000 euro daune materiale și cu suma de

9.000 euro daune morale, solicitând obligarea inculpatului, în solidar cu

asigurătorul societatea comercială O., la plata acestora.

În dovedirea pretențiilor, partea civilă N.A. a atașat la

dosarul cauzei biletul de ieșire din spital, certificatul medical din 9

decembrie 2011, prescripții medicamente.

Totodată, curtea de apel a reținut că, în cursul urmăririi

penale, inculpatul a achitat victimei, în scop de ajutor material, suma totală

de 4.350 lei, iar la termenul când a fost audiat a declarat că este de acord să

îi mai plătească suma de 1.000 euro, pretinsă cu titlu de daune materiale,

fiind astfel incidente dispozițiile art. 16

1

alin. (3) C. proc. pen.

De asemenea, instanța a constatat că accidentul rutier a cărui

victimă a fost N.A. a fost de natură să producă acesteia, pe lângă suferința

fizică, și o suferință psihică, inerentă celei dintâi și de natură să justifice

acordarea de daune morale.

Conștiința de a fi bolnav și privat astfel de stilul de viață

obișnuit, de obiceiurile zilnice, chiar și numai pe parcursul celor 16 - 18

zile de îngrijiri medicale demonstrează existența unui prejudiciu nepatrimonial

pentru a cărui compensare este necesară o despăgubire patrimonială.

În cuantificarea sumei ce a fost acordată cu acest titlu, curtea

de apel a apreciat că 1.000 euro sau echivalentul în lei la data plății

efective reprezintă o justă și echitabilă despăgubire, aptă atât să dea

satisfacție morală victimei, cât și să nu constituie o îmbogățire fără justă

cauză a acesteia.

Referitor la cel care va fi obligat la

plata despăgubirilor, curtea de apel a constatat că, la data producerii

accidentului rutier, autoturismul condus de

inculpat

avea încheiată o asigurare de răspundere civilă auto RCA la societatea

comercială

O., motiv pentru care acest asigurător a fost introdus în cauză

și citat. Prin contractul de asigurare, asigurătorul și-a asumat expres

obligația de a suporta pagubele cauzate de asigurat prin accidentul auto imputabil,

în acest sens fiind și dispozițiile art. 49 alin. (1) din Legea nr. 136/1995.

Curtea de apel a reținut că, potrivit art. 49 din Legea nr.

136/1995, în asigurarea de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să

plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza

legii față de terțele persoane păgubite.

Pentru prejudiciile încercate prin producerea unui accident de

circulație, se angajează răspunderea asigurătorului ca efect al asigurării

obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de

vehicule, art. 54 din Legea nr. 136/1996 stipulând expres faptul că, în cazul

stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor

păgubite prin accidente produse de vehicule se exercită împotriva

asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.

Prin urmare, deși în speță sunt întrunite condițiile legale de

angajare a răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, existând un

contract de asigurare valabil încheiat, asigurătorul

urmează a fi obligat în

mod direct să acopere prejudiciul creat prin

fapta inculpatului; obligația asigurătorului rezultă din dispozițiile legale

menționate, astfel încât acesta nu poate fi chemat să răspundă nici ca parte

responsabilă civilmente, nici ca garant și nici alături de cel răspunzător de

producerea pagubei.

Așa fiind, în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la

art. 14 alin. (3) lit. b) și alin. (5) C. proc. pen., art. 998 - 999 C. civ., art. 49 din Legea nr. 136/1995, asigurătorul societatea comercială O. a fost obligat să

plătească părții civile N.A. suma totală de 2.000 euro sau echivalentul în lei

la data plății efective reprezentând despăgubiri civile (1.000 euro daune

materiale și 1.000 euro daune morale), fiind respinse restul pretențiilor

părții civile.

legal, recurs, între alții, partea civilă N.A.

Recurenta parte civilă N.A. a avansat critici, susținând că

sentința penală nr. 4/F din 18 ianuarie 2012 a Curții de Apel Brașov, Secția penală și pentru cauze cu minori este parțial netemeinică și nelegală, din

perspectiva cuantumului daunelor morale acordate,

circumscris cazului de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc.

pen.

Partea civilă a subliniat că instanța a

procedat la o subevaluare a cuantumului daunelor morale, aplicând greșit legea

raportat

la urmările faptei și a solicitat acordarea daunelor morale în cuantum de 9.000

euro.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

examinând sentința recurată prin

prisma cazului de casare

invocat, a criticilor formulate, dar și în conformitate cu prevederile art. 385

9

alin. (2) și (3) C. proc. pen., expune:

În cauza de față, instanța învestită prin rechizitoriul

Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel

Brașov

din 8 noiembrie 2011 cu judecarea în

vederea

tragerii la răspundere penală a inculpatului G.A. (avocat) pentru săvârșirea

infracțiunii de vătămare corporală din culpă - art. 184 alin. (1) și (3) C.

pen. -, constatând întrunite cerințele dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., a soluționat latura penală și latura civilă adiacentă, constatând, din

probele administrate la urmărirea penală, că fapta inculpatului este stabilită

și sunt suficiente date cu privire la persoana inculpatului pentru a permite

stabilirea unei pedepse.

În fapt, a reieșit că, în data de 9 mai 2011, inculpatul G.A.,

conducând un autoturism, nu a acordat prioritate de trecere părții vătămate

N.A. care traversa regulamentar pe trecerea de pietoni, provocând astfel un

accident rutier cu consecința producerii unor leziuni corporale părții

vătămate, ce au necesitat pentru vindecare 16 - 18 zile de îngrijiri medicale.

În urma unei evaluări corespunzătoare a materialului probator

administrat în cursul urmăririi penale, s-a

concluzionat fundamentat că, în

producerea accidentului, inculpatul a

fost singurul vinovat, în împrejurarea în care avea obligația legală de a

acorda prioritate de trecere pietonilor care traversau regulamentar și nu a

procedat ca atare, ci dimpotrivă a pătruns în acea intersecție și s-a asigurat

de o manieră defectuoasă.

În ceea ce privește greșita aplicare a legii în soluționarea

laturii civile în cauză, critica adusă de recurenta parte civilă N.A. și

circumscrisă cazului de casare reglementat în art. 385

9

alin. (1)

pct. 17

2

C.

proc. pen., Înalta

Curte de Casație și Justiție arată:

Observând actele procedurale existente la dosarul cauzei se

constată că partea vătămată N.A. s-a constituit în

termen legal

parte civilă împotriva inculpatului cu suma de 1.000 euro

reprezentând daune materiale și 9.000 euro cu titlu de daune morale, solicitând

obligarea inculpatului în solidar cu asigurătorul societatea comercială O. la

plata acestor sume, iar în dovedirea pretențiilor materiale a depus o serie de

documente justificative - bilet ieșire din spital, certificat medical,

prescripții medicamente.

De menționat că materialul probator administrat la urmărirea

penală relevă, în planul acțiunii civile adiacente exercitate în prezentul

proces penal, că inculpatul a achitat părții

vătămate suma de 4.350 lei, în

scop de ajutor material bănesc, iar în

fața instanței de judecată și-a

manifestat

disponibilitatea de a mai achita acesteia suma de 1.000 euro,

cu titlu

de daune materiale.

Într-un asemenea context procesual, instanța fondului, făcând

aplicarea art. 16

1

alin. (3) C. proc. pen. în ceea ce privește

recunoașterea pretențiilor civile vizând daunele

materiale, a procedat, în

mod întemeiat, la obligarea inculpatului la

plata sumei de 1.000 euro, despăgubiri în măsura recunoașterii.

Referitor la cuantificarea sumei pe care

instanța fondului a acordat-

o părții civile N.A. cu titlu de daune

morale - sumă contestată de recurenta parte civilă - în planul cuantumului

scăzut, Înalta Curte de Casație și Justiție expune:

Judecătorul fondului a apreciat că suma de 1.000 euro sau

echivalentul în lei la data plății efective reprezintă o justă și echitabilă

despăgubire, aptă atât să dea satisfacție morală victimei, cât și să nu

constituie o îmbogățire fără justă cauză a acesteia.

S-a avut în vedere în acest sens că accidentul rutier a cărei

victimă a fost partea civilă N.A. a fost de natură a produce acesteia, alături

de suferința fizică, și o suferință psihică, inerentă și care justifică

acordarea unor daune morale.

Prin urmare, având în vedere cadrul procesual guvernat de dispozițiile

art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., reaprecierea

cuantumului daunelor morale la care este obligat inculpatul este posibilă în

prezenta cauză, în contextul în care instanța de recurs este obligată să

examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept.

În baza propriului examen, Înalta Curte de Casație și Justiție

consideră că, prin cuantumul daunelor morale acordate părții civile,

despăgubirea prezintă un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea

adusă sănătății fizice și psihice a părții vătămate, reflectând gradul de

lezare a valorii sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii aduse.

În fine, prin obligarea efectivă a asigurătorului societatea comercială

O. la plata sumelor cu titlu de daune materiale și morale instanța

fondului a făcut o corectă aplicare a

dispozițiilor Legii nr. 136/1995.

Astfel, în urma constatării că la data producerii accidentului

rutier autoturismul condus de inculpat avea încheiată o asigurare de

răspundere civilă auto RCA la societatea

comercială O., s-a dispus introducerea în

cauză și citarea acestei

societăți de asigurări.

În considerarea dispozițiilor din Legea nr. 136/1995 care

statuează cu privire la obligarea asigurătorului la plata despăgubirilor pentru

prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii față de terțele persoane

păgubite, în mod nemijlocit, celui păgubit, în măsura în care acesta nu a fost

despăgubit de asigurat, instanța fondului în mod pe deplin justificat a dispus

obligarea asigurătorului societatea comercială O., în temeiul art. 49 din lege,

la plata daunelor.

Prin urmare, conform prevederilor legale evocate, asigurătorul,

în baza contractului de asigurare, răspunde direct față de terțele persoane

păgubite prin accidentul de autoturism produs de asigurat, despăgubirea

acordându-se, potrivit art. 49, art. 50 din lege, pentru sumele pe care

asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuieli de

judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin

avarierea ori distrugerea de bunuri.

Este evident faptul că partea vătămată care se constituie parte

civilă în cadrul procesului penal urmărește să-i fie soluționate interesele

sale legitime, având dreptul la un proces echitabil, inclusiv prin obligarea

asigurătorului de răspundere civilă la plata

despăgubirilor civile, manieră prin care se evită o serie de procese civile

subsecvente ce ar tinde la prelungirea nefirească și păgubitoare a procesului

penal.

În virtutea considerentelor ce preced, Înalta Curte de Casație

și

Justiție, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul declarat

de

partea civilă N.A. împotriva sentinței nr. 4/F din 18 ianuarie 2012 a Curții de Apel Brașov, Secția penală și pentru cauze cu minori.