ÎCCJ, decizie (scj.ro #83806)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83806) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Acțiune civilă. Asigurător de
răspundere civilă
Cuprins pe materii:
Drept
procesual penal. Partea generală. Regulile de bază și acțiunile în procesul
penal. Acțiunea penală și acțiunea civilă în procesul penal
Indice
alfabetic:
Drept
procesual penal
-
acțiune civilă
-
asigurător de răspundere
civilă
C.
proc. pen.,
art. 14
În conformitate cu dispozițiile
Legii nr. 136/1995, instanța dispune obligarea asigurătorului de răspundere
civilă, în mod direct, în limita obligației sale contractuale, la plata
despăgubirilor către partea civilă.
I.C.C.J., Secția penală,
decizia nr. 3405 din 23 octombrie 2012
Curtea
de Apel Pitești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin
sentința nr. 39/F din 29 martie 2012, a condamnat pe inculpații:
- F.L.
, la un
an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută
în art. 184 alin. (2) și (4) C. pen.
În baza
art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe
durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni, stabilit conform art. 82 C. pen.;
- M.M.
, la 2
ani închisoare pentru aceeași infracțiune prevăzută în art. 184
alin. (2) și (4) C. pen.
În baza
art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe
durata termenului de încercare de 4 ani, stabilit potrivit art. 82 C. pen.
Pe
latură civilă, s-a admis, în parte, acțiunea civilă exercitată de partea civilă
S.E., inculpatul F.L., în solidar cu inculpatul M.M., acesta și în solidar cu
asigurătorul societatea comercială G. fiind obligați să-i plătească 14.000 lei
daune materiale și 80.000 lei daune morale.
Totodată,
s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Județean de
Urgență Argeș, inculpatul F.L., în solidar cu inculpatul M.M., acesta și în
solidar cu asigurătorul societatea comercială G. fiind obligați să plătească,
cu titlu de despăgubiri civile, suma de 6.465,52 lei.
Acțiunea
civilă exercitată de partea civilă Spitalul Clinic de Ortopedie Traumatologie
TBC Osteoarticular București a fost admisă, inculpatul F.L., în solidar cu
inculpatul M.M., acesta și în solidar cu asigurătorul societatea comercială G.
fiind obligați să plătească, cu același titlu, suma de 5.322,43 lei.
Pentru
a pronunța sentința, instanța a reținut următoarele:
În
jurul orei 13.30 din ziua de 19 februarie 2010, F.L., aflat la volanul autoturismului V., ocupant pe locul stânga față fiind S.E., rula pe DN
7, direcția Pitești - Topoloveni. Pe aceeași direcție de deplasare, în spatele
autoturismului, rula un autoturism L. și un altul, conduse de S.G. și,
respectiv, de S.M.
În
spatele acestora, pe aceeași direcție, rula autoturismul C., condus de M.M.
În
perimetrul km 106+500m, șoseaua avea două sensuri, despărțite de linie continuă
simplă. În acea zonă, F.L. a redus viteza autoturismului până la aproximativ
15-20 km, astfel intenționând să intre în curtea unui imobil, locuința
ocupantei stânga față, aceasta antrenând formarea unei coloane de vehicule.
După reducerea vitezei, autoturismul a virat stânga, a trecut peste linia
continuă și a intrat astfel pe contrasens, modalități considerate necesare
pentru încadrarea pe un podeț de 2,80 m, calea de acces în curtea imobilului
menționat.
Depășind
autovehiculul L., după aceea coloana formată, autoturismul C. condus de M.M.,
viteză 78 km/h, a trecut peste linia continuă, nu a sesizat desprinderea din
coloană a mașinii condusă de F.L. și a lovit cu partea dreaptă față partea
lateral stânga a autoturismului condus de F.L.
Ca
atare, autoturismul C. s-a oprit cu partea stângă față în șanț, direcția
Pitești - Topoloveni, iar autoturismul V., pe acostament și parțial pe
carosabil după ce s-a mai deplasat, prin împingere laterală, aproximativ 12 m de la locul impactului.
Raportul
de expertiză medico-legală din 24 noiembrie 2010 a înscris că S.E. a avut nevoie de 120 zile de îngrijiri medicale.
Coroborând
materialul probator, judecătorul fondului a reținut că starea de pericol a fost
generată de ambii inculpați, aceștia încălcând prevederile actului normativ
special privind circulația pe drumurile publice, culpa în producerea
accidentului rutier existând în ce-i privește pe ambii.
Referitor
la latura civilă, partea civilă S.E. s-a constituit în această calitate
procesuală, cu suma de 200.000 euro daune morale și 30.000 despăgubiri
materiale, reprezentând cheltuielile suportate cu spitalizarea sa și recuperare.
Ulterior, S.E. a cerut, numai în ce-l privește pe inculpatul M.M., suma de
300.000 euro.
Probele
aduse de partea civilă au dovedit numai suma de 14.000 lei despăgubiri
materiale, iar aprecierea privind despăgubirile morale s-a orientat la 80.000
lei, motivată de consecințele aduse de spitalizare, intervențiile chirurgicale,
convalescența îndelungată, tratamentele psihiatrice, schimbarea locului de
muncă, vârsta, imposibilitatea ducerii unei vieți private fără ajutor în
gospodărie sau în ce privește persoana sa.
Constatând
că autoturismul condus de inculpatul M.M. era asigurat pentru răspundere civilă
la societatea comercială G., cel condus de coinculpat neavând, la momentul
producerii accidentului, o asigurare obligatorie, judecătorul fondului a motivat
că solidaritatea funcționează în cadrul răspunderii civile, atât între
inculpați, cât și între inculpatul M.M. și asigurător.
Împotriva
sentinței, în termen legal, au declarat recursuri cei doi inculpați, partea
civilă S.E. și asigurătorul de răspundere civilă societatea comercială G.
La
termenul de judecată din 19 iunie 2012, partea civilă S.E. a depus în dosar un
înscris, prin acesta aducând la cunoștință că s-a împăcat cu inculpatul F.L.,
nu are pretenții civile de la acesta și își menține plângerea numai împotriva
inculpatului M.M.
Aceeași
parte civilă, prezentă personal și asistată de avocatul ales, la termenul de
dezbateri din 18 septembrie 2012, prezent fiind și inculpatul F.L., de asemenea
asistat de avocat ales, a susținut că s-a împăcat cu acesta.
Recursurile
declarate de inculpați de către asigurătorul de răspundere civilă societatea
comercială G. sunt fondate pentru considerentele ce se vor dezvolta.
Recursul
declarat de partea civilă S.E. nu este fondat.
În
prealabil, Înalta Curte de Casație și Justiție amintește că, potrivit art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen., sentința recurată nefiind atacabilă cu apel, instanța
de recurs este obligată ca, în afara temeiurilor invocate, să examineze cauza
sub toate aspectele.
Cu
referire la despăgubirile materiale acordate, judecătorul fondului, aplicând
atât normele procesuale penale cât și pe cele civile privind răspunderea
delictuală, raportate la probatoriul administrat pentru cuantificarea daunelor
materiale, a stabilit corect că a fost probată numai suma ce reprezintă
prejudiciul material ca urmare a săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală
din culpă, acțiunea civilă avându-și izvorul în fapta care a format obiectul
acțiunii penale, încălcarea, de către inculpați, a normelor circulației rutiere
cu consecința vătămării din culpă antrenând răspunderea civilă proporțional cu
culpa inculpaților și numai în măsura în care acestea au fost dovedite cert,
acordarea, precum și cuantumul fiind în funcție de raportul de cauzalitate
existent între prejudiciul suferit și suferințele provocate de activitatea
infracțională.
În ce
privește daunele morale, acestea, spre deosebire de cele materiale, care se
stabilesc pe bază de probe, se orientează pe baza evaluării instanței. Ca
atare, pentru a nu fi pur subiectivă sau a nu tinde către o îmbogățire fără
just temei, trebuie să țină seama de suferințele fizice și morale susceptibil
în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta inculpaților, precum și de toate
consecințele acesteia, relevate de actele medicale ori de alte probe
administrate.
În
cauză, judecătorul fondului a apreciat că, în contextul circumstanțelor în care
s-a petrecut accidentul rutier, fără a minimaliza în vreun mod suferința reală
a victimei parte civilă, suma reprezentând daune morale reprezintă o satisfacție
echitabilă, o majorare mai accentuată a acesteia reprezentând o sarcină
disproporțională și excesivă ce i-ar reveni numai inculpatului M.M. în raport
cu traumele suportate de victimă, numărul zilelor de îngrijiri medicale, vârsta
și preocupările specifice vârstei părții civile. Ca atare, examinând toate
actele medicale și celelalte probe administrate, motivat, judecătorul fondului
a evaluat la 80.000 lei daunele morale.
Pentru
acest considerente, recursul declarat de partea civilă S.E. nefiind fondat, în
baza art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va fi respins.
Cu
referire la recursul declarat de asigurătorul de răspundere civilă societatea
comercială G., acesta este fondat, pentru considerentul ce urmează:
Sub
aspectul naturii juridice a răspunderii civile a asigurătorului în procesul
penal în ipoteza asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii
produse prin accidente de autovehicule, în cauză, legal, judecătorul fondului a
constatat calitatea de asigurător a societății de asigurare, inculpatul M.M.
având încheiat contract în acest sens.
Angajarea
răspunderii asigurătorului în baza contractului de asigurare intervine după
stabilirea vinovăției asiguratului, sens în care a statuat decizia nr. l din 28
martie 2005 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. Conform
acesteia, societatea de asigurare participă în procesul penal în calitate de
asigurător de răspundere civilă, iar decizia nr. 29 din 16 noiembrie 2009 a stabilit că societatea de asigurare nu are calitatea de parte responsabilă civilmente sau
garant al plății despăgubirilor civile în procesul penal.
În
reglementarea actuală a Legii nr. 136/1995, art. 54 alin. (1), modificat,
prevede posibilitatea exercitării drepturilor persoanelor păgubite împotriva
asigurătorului de răspundere civilă, repararea pagubei făcându-se potrivit
dispozițiilor legii civile, conform art. 14 alin. (3) C. proc. pen.
Asigurătorul,
neavând calitatea de parte responsabilă civilmente sau de garant, obligația
asumată de el derivă din contract, art. 54 din Legea nr. 136/1995 relevând
limitarea poziției procesuale la calitatea de asigurător.
Decizia
nr. I/2005, amintită, a statuat că în cazul producerii unui accident de
circulație, având ca urmare cauzarea unui prejudiciu, pentru care s-a încheiat
contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă, coexistă răspunderea
civilă delictuală bazată pe art. 998 C. civ. (în vigoare Ia data faptelor), a
celui care, prin faptă, a cauzat efectele păgubitoare, cu răspunderea
contractuală a asigurătorului, întemeiată pe contractul de asigurare, încheiat
în condițiile reglementate prin Legea nr. 136/1995, iar societatea de asigurare
participă în procesul penal în calitate de asigurător de răspundere civilă.
O. U.
G. nr. 61 din 23 iunie 2005, în vigoare după pronunțarea deciziei nr. I/2005, a
clarificat, relativ, modul de angajare a răspunderii asigurătorului, dar față
de conținutul de ansamblu al legii, s-au instituit aceleași principii de
guvernare a relațiilor dintre asigurător și asigurat, dar și dintre acesta și
cel păgubit sau răspunzător de paguba produsă prin accidente de autovehicule.
Totodată, în această materie, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1000 alin.
(1) și (3) C. civ. privind răspunderea pentru fapta altuia sau a comitenților
pentru prejudiciul ocazionat de prepușii lor, care constituie temeiurile
răspunderii civile în procesul penal, pentru faptele acestora.
Ca
atare, asigurătorul nu poate fi obligat la despăgubiri civile în solidar cu
inculpatul vinovat de producerea accidentului, el răspunzând în temeiul
contractului de asigurare și în limita asigurării.
Pentru
acest considerent, recursul declarat de asigurător fiind fondat, în baza art.
385
15
pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va fi admis.
Referitor
la recursul declarat de inculpatul F.L., acesta este fondat.
Probatoriul
cauzei a stabilit, fără dubiu, situația de fapt și vinovăția inculpatului,
sentința recurată fiind temeinic și legal motivată. Astfel, acesta, la 19
februarie 2010, din culpă, angajându-se în executarea unor manevre fără să țină
cont de linia continuă simplă, dorind să vireze stânga, a încălcat-o, a
nesocotit dispozițiile art. 35 alin. (1), art. 54 din O. U. G. nr.
195/2002, art. 77 alin. (2) și art. 120 alin. (1) lit. i) din Regulamentul de aplicare
a ordonanței și, ca atare, a fost lovit în dreptul unui imobil, cu consecința
vătămării corporale grave a părții civile S.E., ocupantă a locului dreapta față
din autoturismul condus de el.
În
cauză, însă, având în vedere că partea civilă S.E., prezentă personal în
instanța de recurs și asistată de apărător ales, verbal și în scris, a
încunoștințat că s-a împăcat cu inculpatul F.L. și nu are nicio pretenție
civilă de la acesta, art. 184 alin. (6) C. pen. statuând că pentru faptele
arătate la alin. (2) și (4) împăcarea părților înlătură răspunderea penală,
potrivit art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. h) C. proc.
pen., se va înceta procesul penal pornit împotriva sa, constatându-se, astfel
cum s-a hotărât și prin decizia nr. XXVII/2006 publicată în M. Of. nr. 190 din
20 martie 2007, că există acordul de voință al inculpatului F.L. și al
persoanei vătămate de a se împăca total, necondiționat și definitiv, exprimat
în ședința de judecată de ambele părți atât personal, cât și în scris.
Totodată,
avându-se în vedere, pe latura civilă privind-o pe această parte civilă și pe
inculpatul menționat, că S.E. a declarat că nu are pretenții materiale și nici
morale de la inculpatul F.L., declarația primei constituie o manifestare a
dreptului de a dispune, cu efecte juridice.
În ce
privește, însă, latura civilă referitoare la părțile civile Spitalul Județean
de Urgență Argeș și Spitalul Clinic de Ortopedie Traumatologie TBC
Osteoarticular București, inculpatul F.L., prin fapta penală săvârșită, aducând
prejudicii sănătății părții civile S.E., aceasta fiind spitalizată, el va fi
obligat să plătească sumele reprezentând cheltuielile necesitate de
spitalizare, cu titlu de despăgubiri, unităților spitalicești care au acordat
asistență medicală, în solidar cu coinculpatul M.M., temeiul constituindu-l dispozițiile
art. 14 C. proc. pen. și art. 1003 C. civ. în vigoare la acea dată.
Referitor
la recursul declarat de inculpatul M.M., acesta este fondat numai în ce
privește latura civilă a cauzei, cu referire la părțile civile S.E., Spitalul
Județean de Urgență Argeș și Spitalul Clinic de Ortopedie Traumatologie TBC
Osteoarticular București, asigurătorul de răspundere civilă societatea
comercială G., cum s-a detaliat deja.
Privind
latura penală vizându-l pe acest inculpat, situația de fapt și vinovăția sa în
săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută în art. 184
alin. (2) și (4) C. pen. au fost corect și fără dubiu stabilite. Inculpatul,
rulând cu autoturismul C. la 19 februarie 2010, depășind un vehicul aflat în
mers în fața sa, s-a angajat și în depășirea coloanei formată pe tronsonul de
drum km 106+500m, viteza de rulare 78 km/h, a trecut peste linia continuă simplă, nu a sesizat manevra de virare stânga efectuată de coinculpat, lovirea
autoturismului V. având loc cu partea dreaptă față, partea lateral stânga față
a vehiculului tamponat, cu consecința vătămării corporale grave a părții civile
S.E.
Procedând
în modalitatea expusă, inculpatul a încălcat dispozițiile art. 35 alin.
(1), art. 48 și art. 49 alin. (1) din O. U. G. nr. 195/2002, art. 77 alin. (2),
art. 120 alin. (1) lit. i) și k) și art. 121 alin. (1) din Regulamentul de
aplicare a ordonanței, expertiza tehnică auto evidențiind culpa comună a celor
doi inculpați.
Pentru
considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile
declarate de inculpații F.L., M.M. și asigurătorul de răspundere civilă
societatea comercială G. împotriva sentinței nr. 39/F din 29 martie 2012 a Curții de Apel Pitești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a casat
sentința numai sub aspectul condamnării inculpatului F.L. și cu privire la
latura civilă.
În baza
art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., a
încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului F.L. pentru infracțiunea
prevăzută în art. 184 alin. (2) și (4) C. pen., în cauză intervenind împăcarea
cu partea civilă S.E.
A
modificat latura civilă privind pe părțile civile S.E., Spitalul Județean de
Urgență Argeș și Spitalul Clinic de Ortopedie Traumatologie TBC Osteoarticular
București, după cum urmează:
- a
obligat asigurătorul de răspundere civilă societatea comercială G. (pentru
inculpatul M.M.) Ia plata sumelor de 7.000 lei despăgubiri materiale și 40.000
lei despăgubiri morale cuvenite părții civile S.E.;
- a
obligat asigurătorul de răspundere civilă sus-indicat (pentru inculpatul M.M.),
în solidar cu coinculpatul F.L., la plata sumelor de 6.465,52 lei și, respectiv,
5322,43 lei, la acestea adăugându-se dobânda legală.
A
menținut restul dispozițiilor sentinței atacate și a respins, ca nefondat,
recursul declarat de partea civilă S.E. împotriva aceleași sentințe.