ÎCCJ, decizie (scj.ro #83806)

Acțiune civilă. Asigurător de răspundere civilă Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Regulile de bază și acțiunile în procesul penal. Acțiunea penală și acțiunea civilă în procesul penal Indice alfabetic: Drept procesual penal - acțiune civilă - asigurător de răspundere civilă C. proc. pen., art. 14 În conformitate cu dispozițiile Legii nr. 136/1995, instanța dispune obligarea asigurătorului de răspundere civilă, în mod direct, în limita obligației sale contractuale, la plata despăgubirilor către partea civilă. I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 3405 din 23 octombrie 2012 Curtea de Apel Pitești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin sentința nr. 39/F din 29 martie 2012, a condamnat pe inculpații: - F.L.

, la un an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută în art. 184 alin. (2) și (4) C. pen. În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni, stabilit conform art. 82 C. pen.; - M.M. , la 2 ani închisoare pentru aceeași infracțiune prevăzută în art. 184 alin. (2) și (4) C. pen. În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 4 ani, stabilit potrivit art. 82 C. pen. Pe latură civilă, s-a admis, în parte, acțiunea civilă exercitată de partea civilă S.E., inculpatul F.L., în solidar cu inculpatul M.M., acesta și în solidar cu asigurătorul societatea comercială G. fiind obligați să-i plătească 14.000 lei daune materiale și 80.000 lei daune morale.

Totodată, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Județean de Urgență Argeș, inculpatul F.L., în solidar cu inculpatul M.M., acesta și în solidar cu asigurătorul societatea comercială G. fiind obligați să plătească, cu titlu de despăgubiri civile, suma de 6.465,52 lei. Acțiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Clinic de Ortopedie Traumatologie TBC Osteoarticular București a fost admisă, inculpatul F.L., în solidar cu inculpatul M.M., acesta și în solidar cu asigurătorul societatea comercială G. fiind obligați să plătească, cu același titlu, suma de 5.322,43 lei. Pentru a pronunța sentința, instanța a reținut următoarele: În jurul orei 13.30 din ziua de 19 februarie 2010, F.L., aflat la volanul autoturismului V., ocupant pe locul stânga față fiind S.E., rula pe DN 7, direcția Pitești - Topoloveni.

Pe aceeași direcție de deplasare, în spatele autoturismului, rula un autoturism L. și un altul, conduse de S.G. și, respectiv, de S.M. În spatele acestora, pe aceeași direcție, rula autoturismul C., condus de M.M. În perimetrul km 106+500m, șoseaua avea două sensuri, despărțite de linie continuă simplă. În acea zonă, F.L. a redus viteza autoturismului până la aproximativ 15-20 km, astfel intenționând să intre în curtea unui imobil, locuința ocupantei stânga față, aceasta antrenând formarea unei coloane de vehicule. După reducerea vitezei, autoturismul a virat stânga, a trecut peste linia continuă și a intrat astfel pe contrasens, modalități considerate necesare pentru încadrarea pe un podeț de 2,80 m, calea de acces în curtea imobilului menționat.

Depășind autovehiculul L., după aceea coloana formată, autoturismul C. condus de M.M., viteză 78 km/h, a trecut peste linia continuă, nu a sesizat desprinderea din coloană a mașinii condusă de F.L. și a lovit cu partea dreaptă față partea lateral stânga a autoturismului condus de F.L. Ca atare, autoturismul C. s-a oprit cu partea stângă față în șanț, direcția Pitești - Topoloveni, iar autoturismul V., pe acostament și parțial pe carosabil după ce s-a mai deplasat, prin împingere laterală, aproximativ 12 m de la locul impactului. Raportul de expertiză medico-legală din 24 noiembrie 2010 a înscris că S.E. a avut nevoie de 120 zile de îngrijiri medicale. Coroborând materialul probator, judecătorul fondului a reținut că starea de pericol a fost generată de ambii inculpați, aceștia încălcând prevederile actului normativ special privind circulația pe drumurile publice, culpa în producerea accidentului rutier existând în ce-i privește pe ambii.

Referitor la latura civilă, partea civilă S.E. s-a constituit în această calitate procesuală, cu suma de 200.000 euro daune morale și 30.000 despăgubiri materiale, reprezentând cheltuielile suportate cu spitalizarea sa și recuperare. Ulterior, S.E. a cerut, numai în ce-l privește pe inculpatul M.M., suma de 300.000 euro. Probele aduse de partea civilă au dovedit numai suma de 14.000 lei despăgubiri materiale, iar aprecierea privind despăgubirile morale s-a orientat la 80.000 lei, motivată de consecințele aduse de spitalizare, intervențiile chirurgicale, convalescența îndelungată, tratamentele psihiatrice, schimbarea locului de muncă, vârsta, imposibilitatea ducerii unei vieți private fără ajutor în gospodărie sau în ce privește persoana sa.

Constatând că autoturismul condus de inculpatul M.M. era asigurat pentru răspundere civilă la societatea comercială G., cel condus de coinculpat neavând, la momentul producerii accidentului, o asigurare obligatorie, judecătorul fondului a motivat că solidaritatea funcționează în cadrul răspunderii civile, atât între inculpați, cât și între inculpatul M.M. și asigurător. Împotriva sentinței, în termen legal, au declarat recursuri cei doi inculpați, partea civilă S.E. și asigurătorul de răspundere civilă societatea comercială G. La termenul de judecată din 19 iunie 2012, partea civilă S.E. a depus în dosar un înscris, prin acesta aducând la cunoștință că s-a împăcat cu inculpatul F.L., nu are pretenții civile de la acesta și își menține plângerea numai împotriva inculpatului M.M.

Aceeași parte civilă, prezentă personal și asistată de avocatul ales, la termenul de dezbateri din 18 septembrie 2012, prezent fiind și inculpatul F.L., de asemenea asistat de avocat ales, a susținut că s-a împăcat cu acesta. Recursurile declarate de inculpați de către asigurătorul de răspundere civilă societatea comercială G. sunt fondate pentru considerentele ce se vor dezvolta. Recursul declarat de partea civilă S.E. nu este fondat. În prealabil, Înalta Curte de Casație și Justiție amintește că, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., sentința recurată nefiind atacabilă cu apel, instanța de recurs este obligată ca, în afara temeiurilor invocate, să examineze cauza sub toate aspectele.

Cu referire la despăgubirile materiale acordate, judecătorul fondului, aplicând atât normele procesuale penale cât și pe cele civile privind răspunderea delictuală, raportate la probatoriul administrat pentru cuantificarea daunelor materiale, a stabilit corect că a fost probată numai suma ce reprezintă prejudiciul material ca urmare a săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, acțiunea civilă avându-și izvorul în fapta care a format obiectul acțiunii penale, încălcarea, de către inculpați, a normelor circulației rutiere cu consecința vătămării din culpă antrenând răspunderea civilă proporțional cu culpa inculpaților și numai în măsura în care acestea au fost dovedite cert, acordarea, precum și cuantumul fiind în funcție de raportul de cauzalitate existent între prejudiciul suferit și suferințele provocate de activitatea infracțională.

În ce privește daunele morale, acestea, spre deosebire de cele materiale, care se stabilesc pe bază de probe, se orientează pe baza evaluării instanței. Ca atare, pentru a nu fi pur subiectivă sau a nu tinde către o îmbogățire fără just temei, trebuie să țină seama de suferințele fizice și morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta inculpaților, precum și de toate consecințele acesteia, relevate de actele medicale ori de alte probe administrate. În cauză, judecătorul fondului a apreciat că, în contextul circumstanțelor în care s-a petrecut accidentul rutier, fără a minimaliza în vreun mod suferința reală a victimei parte civilă, suma reprezentând daune morale reprezintă o satisfacție echitabilă, o majorare mai accentuată a acesteia reprezentând o sarcină disproporțională și excesivă ce i-ar reveni numai inculpatului M.M.

în raport cu traumele suportate de victimă, numărul zilelor de îngrijiri medicale, vârsta și preocupările specifice vârstei părții civile. Ca atare, examinând toate actele medicale și celelalte probe administrate, motivat, judecătorul fondului a evaluat la 80.000 lei daunele morale. Pentru acest considerente, recursul declarat de partea civilă S.E. nefiind fondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va fi respins. Cu referire la recursul declarat de asigurătorul de răspundere civilă societatea comercială G., acesta este fondat, pentru considerentul ce urmează: Sub aspectul naturii juridice a răspunderii civile a asigurătorului în procesul penal în ipoteza asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, în cauză, legal, judecătorul fondului a constatat calitatea de asigurător a societății de asigurare, inculpatul M.M.

având încheiat contract în acest sens. Angajarea răspunderii asigurătorului în baza contractului de asigurare intervine după stabilirea vinovăției asiguratului, sens în care a statuat decizia nr. l din 28 martie 2005 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. Conform acesteia, societatea de asigurare participă în procesul penal în calitate de asigurător de răspundere civilă, iar decizia nr. 29 din 16 noiembrie 2009 a stabilit că societatea de asigurare nu are calitatea de parte responsabilă civilmente sau garant al plății despăgubirilor civile în procesul penal. În reglementarea actuală a Legii nr. 136/1995, art. 54 alin. (1), modificat, prevede posibilitatea exercitării drepturilor persoanelor păgubite împotriva asigurătorului de răspundere civilă, repararea pagubei făcându-se potrivit dispozițiilor legii civile, conform art. 14 alin. (3) C. proc.

pen. Asigurătorul, neavând calitatea de parte responsabilă civilmente sau de garant, obligația asumată de el derivă din contract, art. 54 din Legea nr. 136/1995 relevând limitarea poziției procesuale la calitatea de asigurător. Decizia nr. I/2005, amintită, a statuat că în cazul producerii unui accident de circulație, având ca urmare cauzarea unui prejudiciu, pentru care s-a încheiat contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă, coexistă răspunderea civilă delictuală bazată pe art. 998 C. civ. (în vigoare Ia data faptelor), a celui care, prin faptă, a cauzat efectele păgubitoare, cu răspunderea contractuală a asigurătorului, întemeiată pe contractul de asigurare, încheiat în condițiile reglementate prin Legea nr. 136/1995, iar societatea de asigurare participă în procesul penal în calitate de asigurător de răspundere civilă.

O. U. G. nr. 61 din 23 iunie 2005, în vigoare după pronunțarea deciziei nr. I/2005, a clarificat, relativ, modul de angajare a răspunderii asigurătorului, dar față de conținutul de ansamblu al legii, s-au instituit aceleași principii de guvernare a relațiilor dintre asigurător și asigurat, dar și dintre acesta și cel păgubit sau răspunzător de paguba produsă prin accidente de autovehicule. Totodată, în această materie, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1000 alin. (1) și (3) C. civ. privind răspunderea pentru fapta altuia sau a comitenților pentru prejudiciul ocazionat de prepușii lor, care constituie temeiurile răspunderii civile în procesul penal, pentru faptele acestora. Ca atare, asigurătorul nu poate fi obligat la despăgubiri civile în solidar cu inculpatul vinovat de producerea accidentului, el răspunzând în temeiul contractului de asigurare și în limita asigurării.

Pentru acest considerent, recursul declarat de asigurător fiind fondat, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va fi admis. Referitor la recursul declarat de inculpatul F.L., acesta este fondat. Probatoriul cauzei a stabilit, fără dubiu, situația de fapt și vinovăția inculpatului, sentința recurată fiind temeinic și legal motivată. Astfel, acesta, la 19 februarie 2010, din culpă, angajându-se în executarea unor manevre fără să țină cont de linia continuă simplă, dorind să vireze stânga, a încălcat-o, a nesocotit dispozițiile art. 35 alin. (1), art. 54 din O. U. G. nr. 195/2002, art. 77 alin. (2) și art. 120 alin. (1) lit. i) din Regulamentul de aplicare a ordonanței și, ca atare, a fost lovit în dreptul unui imobil, cu consecința vătămării corporale grave a părții civile S.E., ocupantă a locului dreapta față din autoturismul condus de el.

În cauză, însă, având în vedere că partea civilă S.E., prezentă personal în instanța de recurs și asistată de apărător ales, verbal și în scris, a încunoștințat că s-a împăcat cu inculpatul F.L. și nu are nicio pretenție civilă de la acesta, art. 184 alin. (6) C. pen. statuând că pentru faptele arătate la alin. (2) și (4) împăcarea părților înlătură răspunderea penală, potrivit art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., se va înceta procesul penal pornit împotriva sa, constatându-se, astfel cum s-a hotărât și prin decizia nr. XXVII/2006 publicată în M. Of. nr. 190 din 20 martie 2007, că există acordul de voință al inculpatului F.L. și al persoanei vătămate de a se împăca total, necondiționat și definitiv, exprimat în ședința de judecată de ambele părți atât personal, cât și în scris.

Totodată, avându-se în vedere, pe latura civilă privind-o pe această parte civilă și pe inculpatul menționat, că S.E. a declarat că nu are pretenții materiale și nici morale de la inculpatul F.L., declarația primei constituie o manifestare a dreptului de a dispune, cu efecte juridice. În ce privește, însă, latura civilă referitoare la părțile civile Spitalul Județean de Urgență Argeș și Spitalul Clinic de Ortopedie Traumatologie TBC Osteoarticular București, inculpatul F.L., prin fapta penală săvârșită, aducând prejudicii sănătății părții civile S.E., aceasta fiind spitalizată, el va fi obligat să plătească sumele reprezentând cheltuielile necesitate de spitalizare, cu titlu de despăgubiri, unităților spitalicești care au acordat asistență medicală, în solidar cu coinculpatul M.M., temeiul constituindu-l dispozițiile art. 14 C. proc.

pen. și art. 1003 C. civ. în vigoare la acea dată. Referitor la recursul declarat de inculpatul M.M., acesta este fondat numai în ce privește latura civilă a cauzei, cu referire la părțile civile S.E., Spitalul Județean de Urgență Argeș și Spitalul Clinic de Ortopedie Traumatologie TBC Osteoarticular București, asigurătorul de răspundere civilă societatea comercială G., cum s-a detaliat deja. Privind latura penală vizându-l pe acest inculpat, situația de fapt și vinovăția sa în săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută în art. 184 alin. (2) și (4) C. pen. au fost corect și fără dubiu stabilite.

Inculpatul, rulând cu autoturismul C. la 19 februarie 2010, depășind un vehicul aflat în mers în fața sa, s-a angajat și în depășirea coloanei formată pe tronsonul de drum km 106+500m, viteza de rulare 78 km/h, a trecut peste linia continuă simplă, nu a sesizat manevra de virare stânga efectuată de coinculpat, lovirea autoturismului V. având loc cu partea dreaptă față, partea lateral stânga față a vehiculului tamponat, cu consecința vătămării corporale grave a părții civile S.E. Procedând în modalitatea expusă, inculpatul a încălcat dispozițiile art. 35 alin. (1), art. 48 și art. 49 alin. (1) din O. U. G. nr. 195/2002, art. 77 alin. (2), art. 120 alin. (1) lit. i) și k) și art. 121 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a ordonanței, expertiza tehnică auto evidențiind culpa comună a celor doi inculpați.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de inculpații F.L., M.M. și asigurătorul de răspundere civilă societatea comercială G. împotriva sentinței nr. 39/F din 29 martie 2012 a Curții de Apel Pitești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a casat sentința numai sub aspectul condamnării inculpatului F.L. și cu privire la latura civilă. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului F.L. pentru infracțiunea prevăzută în art. 184 alin. (2) și (4) C. pen., în cauză intervenind împăcarea cu partea civilă S.E.

A modificat latura civilă privind pe părțile civile S.E., Spitalul Județean de Urgență Argeș și Spitalul Clinic de Ortopedie Traumatologie TBC Osteoarticular București, după cum urmează: - a obligat asigurătorul de răspundere civilă societatea comercială G. (pentru inculpatul M.M.) Ia plata sumelor de 7.000 lei despăgubiri materiale și 40.000 lei despăgubiri morale cuvenite părții civile S.E.; - a obligat asigurătorul de răspundere civilă sus-indicat (pentru inculpatul M.M.), în solidar cu coinculpatul F.L., la plata sumelor de 6.465,52 lei și, respectiv, 5322,43 lei, la acestea adăugându-se dobânda legală. A menținut restul dispozițiilor sentinței atacate și a respins, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă S.E.

împotriva aceleași sentințe.