ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelului penal de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 217 din 14 noiembrie 2013, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a dispus condamnarea inculpatei S.M. la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de dispozițiile art. 184 alin. (2) și (4) C. pen. anterior, cu aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. anterior și a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, în condițiile art. 71 C. pen. anterior.

În baza art. 81 și art. 82 C. pen. anterior, a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 4 luni.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a pedepsei principale.

În baza art. 359 C. proc. pen. anterior, a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 și art. 84 C. pen. anterior, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei alte infracțiuni sau în cazul neexecutării obligațiilor civile.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. anterior raportat la art. 998 din vechiul C. civ., art. 1357, art. 1382 și următoarele din noul C. civ. raportat la art. 5 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și la art. 49 - 50 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, a obligat inculpata, alături de asigurătorul de răspundere civilă SC A.R.A. SA București, să-i plătească părții civile D.L.G. suma de 100.000 de RON cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale și suma de 150.000 de RON cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, iar părții civile S.A. suma de 100.000 de RON cu titlu de despăgubiri pentru daune morale.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. anterior raportat la art. 998 din vechiul C. civ., art. 49 - 50 din Legea nr. 136/1995 și art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, a obligat inculpata, alături de asigurătorul de răspundere civilă SC A.R.A. SA București, să plătească părții civile Spitalul Universitar de Urgență Militar Central "D.C.D." București suma de 6.327,76 RON cu titlu de cheltuieli de spitalizare a părții vătămate D.L.G.

A luat act că Spitalul Clinic de Urgență Floreasca București nu s-a constituit parte civilă în cauză.

A respins, ca neîntemeiate, cererile formulate de părțile civile D.L.G. și S.A., în calitate de reprezentanți ai minorului D.V.M., privind obligarea inculpatei, alături de asigurătorul de răspundere civilă, la plata de despăgubiri pentru daune morale, despăgubiri pentru daune materiale și a unei prestații periodice.

În baza art. 191 C. proc. pen. anterior, a obligat inculpata, alături de asigurătorul de răspundere civilă SC A.R.A. SA București, să plătească statului suma de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 193 C. proc. pen. anterior, a obligat inculpata, alături de asigurătorul de răspundere civilă SC A.R.A. SA București, să plătească părții civile D.L.G. suma de 3.620 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî în acest sens, curtea de apel a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 204/P/2011 din 13 decembrie 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatei S.M., pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de dispozițiile art. 184 alin. (2) și (4) C. pen. anterior.

În rechizitoriu s-a reținut că, prin Ordonanța nr. 10821/P/2010 din data de 14 martie 2011, Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe S.M., cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen., în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 28

1

alin. (1) lit. b) C. proc. pen., competența de a efectua urmărirea penală și de a judeca în primă instanță infracțiunile săvârșite de către avocați revine parchetelor de pe lângă curțile de apel, respectiv curților de apel.

Cauza a fost înregistrată sub nr. 204/P/2011 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, dispunându-se prin rezoluția din data de 07 aprilie 2011 cu același număr, începerea urmăririi penale împotriva învinuitei avocat S.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 184 alin. (2) și (4) C. pen. anterior.

Ca situație de fapt s-a reținut că, la data de 24 octombrie 2010 în jurul orei 15, în timp ce se deplasa la volanul autoturismului marca A., pe raza localității Gorgota, la intersecția cu DN1, inculpata s-a încadrat pe banda sensului de mers Ploiești - București, continuându-și deplasarea până în zona km 41+347 m, în localitatea Potigrafu.

În zonă, carosabilul prezintă câte două benzi de circulație pentru fiecare sens, sensurile fiind despărțite în zona producerii evenimentului rutier de două marcaje longitudinale continue, care delimitează un scuar lat de 1,70 m, prevăzut cu marcaje oblice. Ajungând în zona km 41+347 m, inculpata S.M. a oprit autoturismul pe scuarul prevăzut cu marcaje oblice de interzicere a încălcării și, fără să se asigure corespunzător, a efectuat o manevră de viraj stânga către Ploiești.

În momentul în care autoturismul A. a pătruns pe banda nr. 2 și apoi pe banda nr. l a sensului de mers București - Ploiești, fiind poziționat aproape perpendicular pe sensul de mers, a intrat în coliziune cu motocicleta marca D., condusă de D.L.G.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală gravă a lui D.L.G., precum și avarierea celor două autovehicule implicate în accident.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. A1/264 din 12 ianuarie 2011 efectuat în cauză de INML M.M., partea civilă D.L.G. a suferit leziuni care s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri dure, necesitând 120 zile de îngrijiri medicale, în condițiile în care victima are în continuare nevoie de supraveghere permanentă și recuperare funcțională pe o perioadă nedeterminată. Leziunile traumatice au pus în primejdie viața victimei și constituie infirmitate fizică și psihică post traumatică, cu caracter permanent.

În cauză, prin Ordonanța nr. 204/P/2011 din data de 12 mai 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a dispus efectuarea unei expertize tehnice auto. Raportul de expertiză tehnică auto, întocmit de expertul tehnic A.M. din cadrul Biroului local de expertize Prahova, a concluzionat faptul că inculpata S.M. este cea care a generat starea de pericol în carosabil prin pătrunderea bruscă pe sensul opus de circulație, prin viraj într-un loc care nu permitea executarea acestei manevre. Inculpata putea evita producerea accidentului dacă, odată angajată în întoarcerea autoturismului de pe un sens pe celălalt, într-un loc nepermis, s-ar fi asigurat că acest lucru se poate face fără să afecteze fluența și siguranța circulației.

În cauză nu s-au reținut concluziile formulate de expertul consilier recomandat de către inculpata S.M., având în vedere că s-a stabilit că locul impactului este cel marcat de intersecția dintre drumul județean 100 B din direcția localității Gorgota cu DN1, unde marcajul longitudinal discontinuu permitea efectuarea virajului către stânga din DJ 100 B spre Ploiești, însă această concluzie este eronată, având în vedere fotografiile efectuate de IPJ - Serviciul criminalistic cu ocazia cercetării la fața locului, unde se observă că autoturismul marca A. a întors prin viraj către stânga, încălcând marcajul care interzice o astfel de manevră.

Mai mult, în declarațiile date în cursul urmăririi penale, inculpata S.M. a precizat că în momentul în care a ajuns la intersecția DJ 100 B cu DN1 nu a efectuat imediat viraj stânga, ci s-a încadrat pe banda a doua a sensului de mers către București, declarația sa coroborându-se și cu declarația martorului S.A.I., care a arătat că a văzut venind dinspre localitatea Gorgota o mașină A., care, în loc să treacă intersecția și să se încadreze pe sensul de mers București - Ploiești, a făcut dreapta spre București.

La raportul de expertiză tehnică auto, inculpata S.M., prin avocat ales B.A., a formulat obiecțiuni la datele de 18 octombrie 2011, 20 octombrie 2011 și 08 decembrie 2011, ce au fost admise în parte prin Ordonanța din 31 octombrie 2011, stabilindu-se ca expertul desemnat să răspundă atât la obiecțiunile formulate de învinuită, cât și la obiecțiunile formulate de expertul consilier.

În raportul de expertiză tehnică auto (supliment), expertul desemnat în cauză și-a menținut concluziile formulate, apreciind că partea civilă D.L.G., în condițiile premergătoare producerii accidentului, conducea motocicleta cu o viteză de 71 Km/h, în condițiile în care limita legală pe acel sector de drum era de 70 Km/h.

De asemenea, a fost exclusă și varianta evitării producerii accidentului de către persoana vătămată prin efectuarea unei manevre de ocolire prin partea stângă a autoturismului, deoarece aceasta ar fi însemnat pătrunderea bruscă a motocicletei pe banda nr. 2, fără a se respecta prevederile legale referitoare la asigurare și semnalizare cu 50 m înainte de executarea manevrei de trecere de pe o bandă pe cealaltă, manevră considerată periculoasă pentru motociclist și pentru alți eventuali participanți la trafic.

La primul termen de judecată, Curtea a constatat regularitatea actului de sesizare, în temeiul art. 300 alin. (1) C. proc. pen. înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpata S.M., asistată de avocat ales, a arătat că dorește să fie judecată potrivit procedurii simplificate prevăzută de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. anterior. A mai arătat că recunoaște fapta reținută în sarcina sa prin rechizitoriu și dorește să se judece în baza probelor administrate în timpul urmăririi penale, pe care și le însușește în totalitate, fiind de acord cu despăgubirea părții civile cu o sumă de bani într-un cuantum rezonabil, declarația sa fiind consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei.

Curtea a respins cererea de disjungere a soluționării laturii civile a cauzei, formulată de inculpată, apreciind că, în cazul în care se va stabili vinovăția inculpatei, probele care se vor administra pentru soluționarea laturii civile pot avea influență și cu privire la soluționarea laturii penale, cel puțin cu privire la pericolul social concret al faptei raportat la consecințele acesteia asupra părții vătămate.

Au fost audiate părțile civile D.L.G. și S.A., care s-au constituit părți civile, iar pentru dovedirea pretențiilor civile solicitate, Curtea a admis probele cu acte, martori și expertiză propuse de părțile civile.

În ceea ce privește latura penală, a reținut că la data de 24 octombrie 2010 în jurul orei 15, inculpata se deplasa la volanul autoturismului marca A., pe raza localității Gorgota, iar la intersecția cu DN1 s-a încadrat pe banda sensului de mers Ploiești - București, continuându-și deplasarea până în zona km 41+347 m, în localitatea Potigrafu.

Pentru fiecare sens de mers din acea zonă carosabilul prezintă câte două benzi de circulație, sensurile fiind despărțite de două marcaje longitudinale continue, care delimitează un scuar lat de 1,70 m, prevăzut cu marcaje oblice. Ajungând în zona km 41+347 m, inculpata S.M. a oprit autoturismul pe scuarul prevăzut cu marcaje oblice de interzicere a încălcării și, fără să se asigure corespunzător, a efectuat o manevră de viraj stânga către Ploiești.

În momentul în care autoturismul A. a pătruns pe banda nr. 2 și apoi pe banda nr. 1 a sensului de mers București - Ploiești, fiind poziționat aproape perpendicular pe sensul de mers, a intrat în coliziune cu motocicleta marca D., condusă de D.L.G.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală gravă a lui D.L.G. și avarierea celor două autovehicule implicate în accident.

Potrivit Raportului de expertiză medico-legală din 12 ianuarie 2011, efectuat în cauză de INML M.M., partea civilă D.L.G. a suferit leziuni care s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri dure, necesitând 120 zile de îngrijiri medicale, în condițiile în care victima are în continuare nevoie de supraveghere permanentă și recuperare funcțională pe o perioadă nedeterminată. Leziunile traumatice au pus în primejdie viața victimei și constituie infirmitate fizică și psihică post traumatică, cu caracter permanent.

Prin raportul de expertiză tehnică auto din 28 iulie 2011, expertul tehnic A.M. din cadrul Biroului local de expertize Prahova, a concluzionat că inculpata S.M. este cea care a generat starea de pericol în carosabil prin pătrunderea bruscă pe sensul opus de circulație, prin viraj într-un loc care nu permitea executarea acestei manevre, aceasta putând evita producerea accidentului dacă, atunci când s-a angajat în efectuarea manevrei de întoarcerea autoturismului, s-ar fi asigurat că această manevră se poate face fără să fie afectată fluența și siguranța circulației.

Ca urmare a obiecțiunilor formulate de expertul recomandat de inculpată la raportul de expertiză, expertul tehnic A.M. a întocmit la data de 06 noiembrie 2011 un supliment la acest raport, în care a arătat că menține concluziile din raportul inițial, întrucât varianta evitării producerii accidentului de către partea vătămată, prin efectuarea unei manevre de ocolire prin partea stângă a autoturismului condus de inculpată, ar fi însemnat pătrunderea bruscă a motocicletei pe banda nr.2, fără a se respecta prevederile referitoare la asigurare și la semnalizarea cu 50 de metri înainte de executarea manevrei de trecere de pe o bandă pe cealaltă, iar această manevră ar fi fost periculoasă atât pentru motociclist, cât și pentru ceilalți participanți la trafic.

Din declarațiile inculpatei date în timpul urmăririi penale, coroborate cu cele ale martorilor audiați, cu planșele cu fotografii judiciare, cu schița locului accidentului și cu concluziile raportului de expertiză tehnică auto, inclusiv cele din supliment, rezultă că atunci când inculpata a ajuns în intersecția dintre DJ 100B cu DN1 nu a efectuat imediat viraj la stânga, ci a virat la dreapta, s-a încadrat pe banda a doua a sensului de mers către București și abia apoi a întors prin viraj către stânga, într-o zonă cu marcaje care interziceau această manevră.

Prin urmare, locul impactului nu se află în intersecția dintre drumul județean 100 B din direcția localității Gorgota cu DN1, unde marcajul longitudinal discontinuu permitea efectuarea virajului către stânga din DJ 100 B spre Ploiești, ci la o distanță de câteva zeci de metri de acest loc, în zona cu marcaje care interziceau această manevră.

Curtea mai reține că, potrivit raportului de expertiză tehnică auto, partea vătămată D.L.G. conducea motocicleta cu o viteză de circa 71 km/h, fără a încălca vreo regulă de circulație în momentele premergătoare producerii accidentului. Inculpata S.M. a încălcat prevederile art. 35 alin. (1) și art. 54 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 și pe cele ale art. 77 alin. (2) și art. 125 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002.

Potrivit buletinului de analiză toxicologică alcoolemie din 25 octombrie 2010, inculpata nu a consumat alcool înainte de producerea accidentului.

Așa cum s-a arătat mai sus, inculpata S.M. a arătat că dorește să fie judecată potrivit procedurii prevăzute de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. anterior, precizând că recunoaște fapta reținută în sarcina sa prin rechizitoriu, astfel cum a fost descrisă, și dorește să se judece în baza probelor administrate în timpul urmăririi penale, pe care și le însușește în totalitate.

Față poziția inculpatei S.M. care a arătat că dorește să fie judecată potrivit procedurii prevăzute de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. anterior, a reținut că fapta acesteia, care la data de 24 octombrie 2010 înjurai orei 15, în timp ce conducea autoturismului marca A., pe sensul de mers Ploiești - București, și în zona km 41+347 m, în localitatea Potigrafu, a efectuat o manevră de întoarcere spre Ploiești într-o zonă cu marcaje care interziceau această manevră și fără să se asigure, intrând în coliziune cu motocicleta marca D., condusă de partea vătămată D.L.G., care se deplasa regulamentar pe banda de circulație nr. 1 a sensului de mers București - Ploiești, iar în urma impactului a rezultat vătămarea corporală gravă părții vătămate, care a suferit leziuni ce au necesitat 120 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, i-au pus în primejdie viața și constituie infirmitate fizică și psihică cu caracter permanent, dar și avarierea celor două autovehicule implicate în accident, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de dispozițiile art. 184 alin. (2) și (4) C. pen. anterior.

La individualizarea pedepsei a avut în vedere, potrivit dispozițiile art. 72 C. pen. anterior, faptul că inculpata nu are antecedente penale, a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, infracțiunea săvârșită este din culpă și a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. anterior, astfel că îi va aplica acesteia o pedeapsă la minimul special prevăzut de art. 184 alin. (4) C. pen., redus cu o treime, respectiv 4 luni închisoare.

Curtea a apreciat că nu se impune și reținerea de circumstanțe atenuante, așa cum a solicitat apărătorul ales al inculpatei, având în vedere consecințele infracțiunii săvârșite și faptul că la dosar nu au fost depuse dovezi din care să rezulte că inculpata a depus vreun efort pentru a repara pagubele pricinuite părții vătămate, dacă nu cele privind persoana acesteia, cel puțin cele privind bunurile distruse.

A interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, în condițiile art. 71 C. pen. anterior, apreciind că nu se impune și interzicerea dreptului de a alege, față de natura infracțiunii, care nu presupune o anumită nedemnitate a inculpatei în exercitarea acestui drept, dar și față de hotărârea pronunțată în cauza Hirst contra Marii Britanii de Curtea europeană a Drepturilor Omului.

Totodată, având în vedere motivele arătate anterior, precum și faptul că inculpata este în prezent pensionară, are o mamă în vârstă de 84 de ani, pe care o îngrijește, și sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 81 C. pen. anterior, Curtea a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins chiar și fără executarea efectivă a acesteia, astfel că a dispus suspendarea condiționată a executării pe durata unui termen de încercare, care va fi stabilit potrivit art. 82 C. pen. anterior.

Cu privire la latura civilă, Curtea a reținut următoarele:

Partea vătămată D.L.G. s-a constituit parte civilă cu suma de 500.000 de euro, din care 100.000 de euro daune materiale și 400.000 de euro daune morale. În declarația dată în fața instanței la data de 19 aprilie 2012, partea vătămată D.L.G. a arătat că, din totalul de 100.000 de euro daune materiale, suma de 11.000 de euro reprezintă despăgubiri pentru contravaloarea sau reparația motocicletei, 450 de euro contravaloarea unei camere video montată pe cască, 2.000 euro contravaloarea echipamentului (costum, cască și accesorii), 900 de euro contravaloarea unui ceas D. pe care îl avea la mână și restul până la 100.000 de euro reprezintă cheltuieli efectuate cu tratamentul medical și cu medicamentele.

Concubina părții vătămate, S.A., s-a constituit parte civilă, în nume propriu, cu suma de 200.000 de euro reprezentând daune morale, dar și în calitate de mamă, în numele minorului D.V.M., cu suma de 2.500 de euro lunar, reprezentând cheltuieli pentru întreținerea minorului până la definitivarea studiilor.

În cererea de constituire de parte civilă și în declarațiile date în fața instanței la datele de 07 martie 2012 și 23 mai 2012, partea civilă S.A. a arătat, în esență, că suma de 200.000 de euro include daunele morale provocate de inculpată ca urmare a accidentării părții vătămate, constând în incapacitatea acesteia de a mai putea avea activitate sexuală, lipsa simțurilor mirosului și gustului, infirmitățile fizice și psihice produse. A mai arătat că aceste aspecte care au avut consecințe și asupra sa, întrucât a fost nevoită să meargă de nenumărate ori la spital pentru a se îngriji și pentru a observa modul în care este îngrijită partea vătămată și evoluția tratamentelor aplicate acesteia, fiind nevoită să-și neglijeze propria persoană. Au fost prezentate pe larg și alte aspecte din viața de cuplu a părții vătămate.

Cu ocazia audierii sale în instanță, inculpata S.M. a arătat că este de acord cu despăgubirea părții civile D.L.G. cu o sumă de bani într-un cuantum rezonabil.

În ceea ce privește statutul concubinei părții vătămate, Curtea apreciază că, din actele depuse în copie la dosar de partea vătămată, respectiv copiile actelor de stare civilă ale părții vătămate, ale minorului D.V.M. și ale mamei sale, copia contractului de prestări servicii din 23 septembrie 2010, având ca obiect organizarea petrecerii de după oficierea căsătoriei, încheiat între agenția B.M., în calitate de prestator de servicii, și D.L.G. și S.A., în calitate de clienți, fotografiile prezentate de partea vătămată, declarațiile martorilor C.V., A.B., T.G.F. și C.L.M., rezultă că între D.L.G. și S.A. a existat și există o relație care poate fi considerată ca fiind una stabilă și serioasă, similară unei relații de căsătorie, având în vedere că cei doi parteneri, au un copil împreună, au avut o viață comună pe parcursul mai multor ani și chiar au stabilit oficializarea relației printr-o căsătorie, care nu a mai avut loc datorită accidentului suferit de partea vătămată.

În aceste condiții, Curtea a apreciat că relația dintre partea vătămată și concubina sa este similară unei căsătorii în fapt. Fiind o stare de fapt poate fi dovedită cu orice mijloace de probă, astfel că S.A. are calitatea de parte civilă în cauză. Prin urmare, susținerile reprezentantului asigurătorului și ale apărătorului inculpatei, potrivit cărora nu poate avea această calitate, sunt neîntemeiate și nu pot fi avute în vedere.

În acest sens sunt și dispozițiile Rezoluției (75) 7 din data de 14 martie 1975, adoptată de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, rezoluție care stabilește principiile ce trebuie să fie avute în vedere și persoanele îndreptățite să obțină despăgubiri în situațiile unor accidente care au ca urmare decesul sau vătămarea unor persoane. Astfel, la capitolul II pct. 13 din anexa rezoluției sunt enumerate în categoria acestor persoane tatăl, mama și soțul victimei.

În raport de aceste considerente, a reținut că concubina părții vătămate, S.A., poate fi considerată ca fiind o persoană cu un statut similar celui al unei soții.

Cu privire la partea civilă D.L.G., din cuprinsul tuturor actelor medicale, Curtea a reținut că partea civilă D.L.G. a suferit leziuni care au necesitat circa 150 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, i-au pus în primejdie viața și constituie infirmitate fizică și psihică cu caracter permanent.

A necesitat și necesită în continuare, pe o perioadă de circa 5 ani tratament recuperator de specialitate - psihiatric, farmacologic și psihoterapeutic, având capacitatea de muncă pierdută în proporție de 50 %, cu încadrare în gradul III (trei) de invaliditate.

De asemenea, D.L.G. prezintă deficiență funcțională globală medie prin tulburări în hemodinamica cerebrală, prin tulburări vizuale și prin tulburări în realizarea mersului și ortostatismului prelungit și a variațiilor posturale - ceea ce îi conferă o incapacitate adaptativă de 50 %, infirmitatea fizică și psihică fiind permanentă.

Tratamentele medicale efectuate până în prezent de D.L.G. au fost necesare pentru refacerea sa și s-au adresat leziunilor traumatice și psihice suferite în urma accidentului rutier din data de 24 octombrie 2010.

Din actele depuse la dosarul cauzei de partea civilă D.L.G. și din cuprinsul declarațiilor martorilor C.V., A.B., T.G.F. și C.L.M. rezultă că până în prezent această parte civilă a efectuat cheltuieli în sumă totală de circa 58.000 RON, pentru medicamente, consultații medicale, tratament medical, recuperare, asistenți medicali și infirmiere însoțitoare, transport la diferite instituții medicale și de recuperare din țară și străinătate (Elveția), regim alimentar și diverse terapii.

Aceeași parte civilă a depus la dosar devizul de reparații (piese de schimb și manoperă) emis de SC M.I. SRL/București, pentru motocicleta marca D. (avariată în același accident din data de 24 octombrie 2010) și accesorii (costum și cască D.P.), din care rezultă că valoarea totală a despăgubirilor, inclusiv combustibilul și expertiza efectuată după accident, se ridică la suma de 30.789,75 RON.

Cu privire la camera video montată pe cască și ceasul D. pe care partea vătămată D.L.G. susține că îl avea la mână, Curtea reține că la dosar nu există probe care să susțină aceste afirmații, astfel că sub acest aspect acțiunea civilă este neîntemeiată.

Având în vedere aceste considerente, a admis în parte acțiunea civilă a părții civile D.L.G. și a obligat inculpata, alături de asigurătorul de răspundere civilă SC A.R.A. SA București, să-i plătească acesteia suma totală de 100.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale.

Această sumă include cheltuielile efectuate până în prezent și arătate mai sus (58.000 RON + 30.789,75 RON), iar diferența de de 11.210,25 RON până la 100.000 RON reprezintă cheltuieli pe care partea civilă le va face în continuare pentru tratamentul recuperator de specialitate - psihiatric, farmacologic și psihoterapeutic, care mai este necesar, așa cum s-a arătat mai sus, pe o perioadă de circa 5 ani. Chiar dacă este vorba de un prejudiciu viitor, acesta este cert că se va produce, având în vedere concluziile din actele medicale arătate mai sus.

A apreciat, deși nu se cunoaște în prezent valoarea prejudiciului viitor (dar cert că se va produce), constând în cheltuielile care vor fi efectuate de partea civilă D.L.G. cu tratamentele de recuperare, că suma de 11.210,25 RON este suficientă la acest moment pentru a acoperi cheltuielile care vor fi efectuate în viitorul apropiat.

Evident că pentru toate cheltuielile ce vor fi făcute partea civilă în viitor, altele decât cele stabilite în prezentul dosar, dar care au legătură cu cauza, și care nu pot fi determinate la acest moment datorită incertitudinii cu privire la evoluția stării de sănătate a părții civile, aceasta din urmă va putea formula o nouă acțiune civilă.

Cu privire la diferența dintre veniturile obținute de partea civilă D.L.G. înainte de accident și după accident, Curtea reține că, din Adresa nr. A.752 din 18 iunie 2012 emisă de Unitatea militară nr. 0 București, rezultă că veniturile părții civile nu s-au diminuat după accident. De asemenea, nu există la dosar dovezi din care să rezulte că în prezent partea civilă beneficiază de pensie de asigurări sociale sau de invaliditate, ca urmare a accidentului.

În ceea ce privește prejudiciul rezultând din diferența de venituri ca urmare a imposibilității de avansare în grad a părții civile până la gradul militar de general ori în cariera universitară, Curtea a apreciat că toate aceste aspecte vizează un prejudiciu eventual, care nu este nici cert și nici determinabil. Șansele de avansare în carieră ale părții civile reprezintă doar niște posibilități pe care aceasta le-ar fi avut și nu există certitudinea că partea civilă ar fi urmat această cale și în continuare.

De asemenea, Curtea a apreciat că nu exista dovezi clare privind veniturile obținute de partea civilă din activitatea desfășurată la SC D.T. SRL, declarația martorului A.B. fiind una pur subiectivă. Astfel, Curtea a reținut că acest martor a arătat că era administrator al firmei împreună cu D.L.G. și obținea dividende de circa 100.000 de euro pe an în perioada 2007 - 2011, fără a depune vreun document în acest sens.

Nici cu privire la retribuția părții civile pentru activitatea din această firmă nu au fost depuse documente la dosar, deși martorul a arătat în declarație că era la curent cu toată activitatea firmei.

În condițiile în care, potrivit legii, toate societățile comerciale au obligația să țină registre și documente contabile în care să consemneze evidența activităților desfășurate, a cheltuielilor cu bunurile și personalul, a veniturilor etc, multe dintre activități fiind înregistrate și la organele fiscale, a apreciat că, dacă afirmațiile martorului sunt reale, aceste documente trebuiau prezentate.

Pentru aceleași motive, respectiv că nu s-au diminuat veniturile părții vătămate după accident, Curtea a apreciat că sunt neîntemeiate și cererile formulate de părțile civile D.L.G. și S.A., în calitate de reprezentanți ai minorului D.V.M., privind obligarea inculpatei la plata către minor a unei prestații periodice.

În ceea ce privește daunele morale, a apreciat că cererea părții civile D.L.G. este întemeiată, motiv pentru care i-a acordat acesteia suma de 150.000 de RON cu titlu de despăgubiri pentru daune morale.

Astfel, Curtea a reținut că, pe lângă prejudiciul arătat mai sus, partea civilă D.L.G. a suferit și un prejudiciu constând în durerile fizice și psihice pe care le-a suportat pe perioada spitalizării și a tratamentului, reducerea posibilităților sale de a participa la viața socială și de afirmare pe plan profesional, privarea sa de a participa la anumite activități sau evenimente sportive și în general de a participa la viața socială ca un om sănătos, având în vedere că martorii audiați au arătat că era o persoană energică și practica diferite sporturi extreme, iar în prezent, potrivit rapoartelor de expertiză arătate mai sus, prezintă infirmitate fizică și psihică cu caracter permanent, necesită în continuare, pe o perioadă de circa 5 ani tratament recuperator de specialitate și are capacitatea de muncă pierdută în proporție de 50%, cu încadrare în gradul III (trei) de invaliditate.

De asemenea, partea civilă prezintă și diferite deficiențe funcționale și tulburări în hemodinamica cerebrală, vizuale, în realizarea mersului și ortostatismului prelungit, a variațiilor posturale - ceea ce îi provoacă și stări de nervozitate.

A precizat că prin acordarea acestei sume, nu are în vedere repunerea părții civile în situația anterioară săvârșirii infracțiunii, ceea ce este puțin probabil în cauza de față, având în vedere actele medicale, ci procurarea unor satisfacții de ordin moral, susceptibile să înlocuiască, atât cât este posibil, valorile de care a fost și va fi privată și în continuare.

Cu privire la partea civilă S.A. a reținut că aceasta poate avea calitatea de parte civilă în cauză și, în această calitate poate solicita despăgubiri civile.

Curtea a apreciat că, din probele administrate, rezultă că relația dintre părțile civile este una stabilă și serioasă, bazată pe respect reciproc și sprijin în momentele de cumpănă, având în vedere că cei doi parteneri au un copil împreună, au avut o viață comună pe parcursul mai multor ani și chiar au stabilit oficializarea relației printr-o căsătorie, care nu a mai avut loc datorită accidentului suferit de partea vătămată, fapt rezultat din copia Contractului de prestări servicii nr. 1361 din 23 septembrie 2010 încheiat cu agenția B.M., având ca obiect organizarea petrecerii de serbare a căsătoriei.

Din declarațiile martorelor T.G.F. și C.L.M. rezultă că partea civilă S.A. a fost alături de partenerul său imediat după accident, atât în perioada de spitalizare, cât și ulterior, l-a îngrijit după ieșirea din spital, l-a ajutat la recuperare, fiind nevoită să se ocupe în același timp și de îngrijirea copilului minor rezultat din relația cu partea vătămată.

Curtea a mai reținut că, față de această situație, este cert că și partea civilă S.A. a suferit un prejudiciu moral, constând în suferințele cauzate de starea partenerului său de viață pe perioada în care acesta s-a aflat în comă și apoi de schimbările petrecute în personalitatea sa datorită leziunilor fizice suferite, cu efecte și asupra psihicului părții vătămate.

În același sens sunt și suferințele legate de conștientizarea faptului că partenerul său nu-și mai poate reveni complet, că nu mai pot desfășura împreună toate activitățile sportive, culturale sau de altă natură dinaintea accidentului, dar și pe cele specifice unei relații normale de căsătorie, inclusiv relațiile intime.

De asemenea, este nevoită să se ocupe singură de minor, întrucât D.L.G. nu poate avea grijă acesta, are probleme cu simțul olfactiv și uneori are crize de furie, reprezentând un pericol pentru minor.

Nu în ultimul rând, cel puțin la acest moment, față de starea de sănătate a partenerului său, în special în latura psihică, partea civilă S.A. nu se mai poate bucura de oficializarea relației cu acesta, fiind lipsită de bucuria unui asemenea eveniment, care este normal pentru o viață de cuplu.

În aceste condiții, Curtea a apreciat că suma de 100.000 de RON este una care poate înlocui atât cât este posibil valorile de care această parte civilă a fost și va mai fi privată, având în vedere că partenerul său are o infirmitate fizică și psihică cu caracter permanent și necesită în continuare, pe o perioadă de circa 5 ani tratament recuperator de specialitate - psihiatric, farmacologic și psihoterapeutica admis și acțiunea acestei părți civile și a obligat inculpata, alături de asigurătorul de răspundere civilă SC A.R.A. SA București, să-i plătească această sumă cu titlu de despăgubiri pentru daune morale.

Cu privire la daunele morale solicitate de cele două părți civile în calitate de reprezentanți ai minorului D.V.M., curtea a apreciat că sunt neîntemeiate, având în vedere că la vârsta sa - 3 ani, minorul nu poate conștientiza efectele accidentului suferit de tatăl său.

În cauză s-a constituit parte civilă și Spitalul Universitar de Urgență Militar Central "D.C.D." București cu suma de 6.327,76 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare a părții vătămate D.L.G. din perioada în care a fost internat la secția de recuperare medicală, respectiv 06 decembrie 2010 - 23 decembrie 2010, așa cum rezultă din Adresa nr. A1030 din 23 februarie 2012 a admis și această acțiune civilă.

Curtea a constatat că despăgubirile stabilite mai sus se încadrează, pentru asigurător, în limitele stabilite prin la art. 24 alin. (2) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aprobate prin Ordinul nr. 5 din 17 mai 2010 al președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, iar autoturismul condus de inculpată era asigurat la data accidentului la asigurătorul SC A.R.A. SA București, potrivit poliței RCA emisă la data de 28 ianuarie 2010 cu valabilitate până la data de 31 ianuarie 2011.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel asigurătorul de răspundere civilă SC A.R.A. SA și părțile civile D.L.G. și S.A.C.

Apelanta - parte civilă SC A.R.A. SA, prin consilier juridic, a solicitat diminuarea daunelor materiale și morale acordate părții civile D.L.G. și înlăturarea obligației de plată, pentru asigurător, a daunelor morale acordate părții civile S.A.C. și a cheltuielilor judiciare către stat raportat la împrejurarea că sunt încălcate dispozițiile Ordinului Comisiei de supraveghere a asigurărilor nr. 5/2010.

Apelanții părți-civile D.L.G. și S.A.C., prin apărător ales, au solicitat majorarea daunelor materiale și morale acordate de instanța de fond în cuantumul necesar acoperirii integrale a prejudiciului suferit și admiterea acțiunii civile formulată în numele minorului D.V.M.

Examinând apelurile declarate de asigurătorul de răspundere civilă SC A.R.A. SA și părțile civile D.L.G. și S.A.C., în raport de motivele invocate și de prevederile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Se reține că, pe latură penală, niciuna din părți, nici Ministerul Public și nici asigurătorul de răspundere civilă SC A.R.A. SA nu contestă situația de fapt stabilită de către instanța de fond și legalitatea hotărârii atacate, iar din examinarea Sentinței penale nr. 217 din 14 noiembrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în raport cu actele dosarului, nu au fost identificate elemente de netemeinicie sau de nelegalitate.

În ceea ce privește latura civilă, se reține, în conformitate cu dispozițiile art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, că actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a Codului Civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii ori, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.

Prin urmare, sub aspectul răspunderii civile se aplică vechiul C. civ., legea în vigoare la data de 24 octombrie 2010.

Conform art. 998 combinat cu art. 999 din vechiul C. civ., orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara, acesta din urmă fiind responsabil nu numai de prejudiciul cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa, vechiul C. civ., ca și actuala reglementare, prevăzând obligația reparării integrale a prejudiciului în situația în care producerea acestuia se datorează exclusiv culpei inculpatului.

Se constată astfel că inculpata S.M. este singura culpabilă de producerea accidentului din data de 24 octombrie 2010 care a avut ca urmare vătămarea corporală gravă a părții civile D.L.G. Prin constituirea acestuia și a logodnicei sale S.A.C., ca parte civilă, atât cu privire la vătămările corporale și traumele psihice suferite, cât și cu privire la bunurile distruse sau deteriorate ca urmare a aceleiași fapte, este cea care trebuie să acopere integral prejudiciul cauzat.

Însă, indiferent dacă este material sau moral, pentru a fi reparat prejudiciul trebuie să fie cert, să aibă o existență sigură și să existe posibilitatea evaluării sale, chiar dacă acesta este actual sau viitor.

În plus, instanța constată că simpla constituire ca parte civilă într-un cuantum determinat nu este suficientă pentru stabilirea prejudiciului suferit de părțile civile și, implicit, a sumei pe care inculpatul trebuie să o plătească în vederea reparării acestuia, legea impunând părților civile să dovedească întinderea despăgubirilor solicitate pe bază de probe.

Cu privire la daunele materiale acordate de instanța de fond părții civile D.L.G., Înalta Curte constată că instanța de fond a stabilit corect cuantumul cheltuielilor efectuate până la data pronunțării sentinței raportat la probele administrate (declarații de martori, înscrisuri), respectiv aproximativ 58.000 RON, pentru medicamente, consultații medicale, tratament medical, recuperare, asistenți medicali și infirmiere însoțitoare, transport la diferite instituții medicale și de recuperare din țară și străinătate (Elveția), regim alimentar și diverse terapii și 30.789,75 RON repararea motocicletei marca D. (avariată în același accident din data de 24 octombrie 2010) și contravaloarea accesoriilor (costum și cască D.P.).

În ceea ce privește venitul nerealizat prin pierderea șansei de a progresa în cariera militară, Înalta Curte confirmă motivarea primei instanțe, pe care și-o însușește integral.

Referitor la cheltuielile viitoare pe care partea civilă D.L.G. urmează să le efectueze pentru ameliorarea stării sale de sănătate, în lipsa unui deviz estimativ susținut de documente care să cuantifice costul acestor tratamente de recuperare, cum ar fi, spre exemplu, o ofertă de preț a unei clinici medicale ca răspuns la recomandările unui medic specialist (fără a exclude alte mijloace de probă), este evident că instanța nu le-a putut aprecia, cu atât mai mult cu cât perioada de recuperare, cel puțin din actele existente la dosar, urmează a se desfășura pe o perioadă îndelungată de timp (aproximativ 5 ani).

Raportat și la cheltuielile efectuate de partea civilă D.L.G. cu tratamentele medicale până la data pronunțării hotărârii atacate (14 noiembrie 2013), de aproximativ 58.000 RON, Înalta Curte constată că suma de 11.210,25 RON este, întradevăr, suficientă pentru a acoperi cheltuielile care vor fi efectuate în viitorul apropiat.

Instanța precizează că, atunci când paguba este doar posibil să se producă, dar nu se poate stabili întinderea sa, suntem în prezența unei daune incerte, care nu poate antrena repararea sa integrală.

Despăgubirile constând în costul tratamentelor medicale ulterioare, vor putea fi solicitate de către partea civilă, pe calea unei acțiuni separate, în momentul în care prejudiciul suportat de acesta va putea fi cuantificat.

Cu privire la daunele morale, Înalta Curte constată că, în această materie, repararea integrală a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt determinat de natura nepatrimonială a acestora, imposibil de a fi echivalat bănește. Curtea europeană a Drepturilor Omului a stabilit elementele care pot fi luate în considerare atunci când se stabilește o reparație în favoarea persoanei vătămate. Astfel, daunele morale reprezintă repararea stării de angoasă, a neplăcerilor și a incertitudinilor rezultând din această încălcare, precum și din alte pagube nemateriale (cauza Ernestina Zullo din noiembrie 2004), cuantificarea acestui prejudiciu fiind subordonată condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare, a prejudiciului real și efectiv produs părții civile.

În cazul accidentelor rutiere soldate cu victime, daunele morale sunt consecințele negative de natură nepatrimonială cauzate unei persoane strict determinate (victima accidentului) prin fapta ilicită și culpabilă a unei persoane (autorul accidentului) care constau în atingerile aduse personalității fizice, psihice și sociale, prin lezarea unui drept nepatrimonial, prejudiciu a cărui reparare prin compensare bănească urmează regulile răspunderii civile delictuale.

Despăgubirile reprezentate de daunele morale trebuie să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferit de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să fie derizorii.

Raportând aceste noțiuni teoretice la situația de fapt, se constată că în raport cu consecințele negative suferite de partea civilă, de importanța valorilor lezate, de măsura în care au fost lezate aceste valori, de modul în care persoana vătămată a conceput consecințele vătămării, de măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială, suma de 150.000 RON acordată părții civile D.L.G. de către instanța de fond poate, într-o oarecare măsură, să aline suferințele.

Noțiunile privind legalitatea acordării daunelor morale expuse pe larg în motivele de apel și în concluziile scrise de părțile civile S.A.C. și D.L.G. privesc posibilitatea instanței de a acorda victimei o sumă de bani în cazul lezării valorilor nepatrimoniale enumerate, ori instanța de fond, în acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile neevaluabile în bani a avut în vedere tocmai aceste aspectele, motiv pentru care nu se impune analizarea lor, cu atât mai mult cu cât apelul asigurătorului nu contestă dreptul victimelor la repararea unor astfel de prejudicii.

În schimb, legislația națională și reglementările internaționale, nu prevăd, așa cum s-a arătat, o sumă minimă sau maximă care se poate acorda victimei directe a unui accident sau terților prejudiciați cu titlu de daune morale, motiv pentru care sumele minime vehiculate de părți pentru valorile lezate constituie aprecieri pur subiective.

Înalta Curte reține că, în situația părții civile D.L.G., o sumă de bani nu-l poate repune, în niciun caz, în situația avută anterior, cel mult îi poate ușura suferințele sau îi poate crea anumite satisfacții. În plus, se constată că daunele morale nu au caracter punitiv, ci doar reparator, motiv pentru care conduita inculpatei, făcând referire atât la culpa reținută în săvârșirea faptei, cât și la comportamentul ulterior acesteia, nu poate determina modificarea cuantumului acestora.

Astfel, fără a minimaliza sub nicio formă consecințele grave produse de fapta inculpatei S.M. asupra stării de sănătate a părții civile D.L.G. sau suferințele fizice și psihice produse, în mare parte iremediabile, redate pe larg de către instanța de fond, inclusiv cele legate de viața sexuală, se reține că suma de 150.000 RON acordată cu titlu de daune morale este echitabilă.

Referitor la partea civilă S.A.C., se constată că aceasta s-a constituit parte civilă cu suma de 200.000 euro reprezentând daune morale cauzate prin vătămarea corporală gravă a părții civile D.L. Actele dosarului confirmă situația de fapt reținută de către instanța de fond constând în relația îndelungată specifică unei căsătorii, modificarea substanțială a modului de viață și al responsabilităților părții civile ca urmare a producerii acestui accident, durerea și deznădejdea produse de starea partenerului său și efortul pe care a fost nevoită să-l depună pentru a rămâne pe mai departe o familie.

Suferințele psihice generate de starea de sănătate a partenerului său, la care a fost și este supusă partea civilă S.A.C. justifică pe deplin acordarea unei reparații echitabile, așa cum just a stabilit-o instanța de fond.

Înalta Curte reține, raportat la elementele de cuantificare a daunelor morale expuse mai sus că nu se impune nici majorarea, nici diminuarea acestora.

În ceea ce privește daunele morale în cuantum de 2.500 euro solicitate în numele minorului D.V.M. ca urmare a vătămării corporale produse tatălui său, se reține, într-adevăr, că veniturile părții civile D.L.G. nu s-au diminuat ca urmare a producerii accidentului și că la vârsta minorului suferințele tatălui său nu pot fi conștientizate.

În ceea ce privește legalitatea obligării SC A.R.A. SA București la acoperirea despăgubirilor acordate părții civile S.A.C. și a obligării la plata cheltuielilor de judecată către stat, în solidar cu inculpata S.M., se constată următoarele:

Conform art. 49 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, în conformitate cu legislația în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de vehicul și cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în legislația respectivă și cel prevăzut în contractul de asigurare.

Potrivit art. 50 din Legea nr. 136/1995, despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri.

Se constată că instanța de fond a stabilit vina exclusivă a inculpatei S.M. în producerea accidentului auto din data de 24 octombrie 2010, situație de fapt necontestată de către niciuna din părți și confirmată de Înalta Curte, fiind obligată la acoperirea prejudiciului produs de fapta sa. Totodată, se reține că inculpata are calitatea de persoană asigurată la SC A.R.A. SA București.

Prin urmare, în conformitate cu dispozițiile art. 49 din Legea nr. 136/1995, asigurătorul trebuie să acorde despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care inculpata în calitate de asigurat răspunde față de partea civilă S.A.C., terță persoană păgubită prin accidentul de vehicul.

Faptul că prin acest accident nu s-a produs nicio vătămare corporală părții civile S.A.C. este lipsit de importanță, atâta timp cât art. 49 mai sus citat nu face nicio distincție în acest sens. De altfel, instanța constată că și alin. (1) din ordinul CSA nr. 5/2010 este interpretat de asigurător în afara spiritului legii.

Constatând că polița de asigurare acoperă în cazul vătămărilor corporale un prejudiciu de până la 2.500.000 euro, Înalta Curte constată că în mod corect s-a stabilit răspunderea solidară a asigurătorului în acoperirea prejudiciului produs de fapta asiguratului.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, se reține că în conformitate cu art. 41 din Legea nr. 136/1995, în asigurarea de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii față de terțele persoane păgubite și pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil.

Ori suma de 2.500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, la care a fost obligată inculpata în solidar cu asigurătorul, nu sunt cheltuieli efectuate de asigurat și nici nu privesc integral latura civilă a cauzei.

În consecință, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelul declarat de asigurătorul de răspundere civilă SC A.R.A. SA și va înlătura obligarea asigurătorului alături de inculpata S.M. de la plata sumei de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca suma să fie plătită de către inculpată.

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate apelurile declarate de părțile civile D.L.G. și S.A.C. împotriva aceleiași hotărâri.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) și (3) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de asigurătorul de răspundere civilă SC A.R.A. SA împotriva Sentinței penale nr. 217 din 14 noiembrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe intimata inculpată S.M.

Desființează, în parte, sentința penală atacată numai cu privire la cheltuielile judiciare și, rejudecând.

Înlătură obligarea asigurătorului de răspundere civilă SC A.R.A. SA alături de inculpata S.M. de la plata sumei de 2.500 RON cu titlu de cheltuiel