AFFAIRE CERNAT c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

17.01.2008

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de P1-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE CERNAT c. ROUMANIE (CtEDO, 2008)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA CERNAT c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 32286/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 17 ianuarie 2008 DEFINIF 17/04/2008 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cauza Cernat c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din Boštjan M. Zupančič, președinte, Corneliu Biersan, Elisabet Fura-Sandström, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Isabelle Berro-Lefevre, judecători, și de Santiago Quesada grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 11 decembrie 2007, Rend hotărăște aici, adoptat la această dată procedura La originea cazului (n 32286/03) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, dl Silvia Constanța Cernat, reclamanta, a sesizat Curtea la 1 octombrie 2003, în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 2 martie 2006, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 3, aceasta a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. Recurenta sa s-a nascut in 1920 si s-a nascut la Bucuresti. Ca urmare a mortii sale, care a avut loc la 3 ianuarie 2005, nepoata sa, domnul Ilinca Popescu, ca mostenitoare, a exprimat, printr-o scrisoare din 19 ianuarie 2005, dorinta de a continua judecata. La 20 aprilie 1950, cladirea reclamantei situata la Bucuresti, la n 18, rue Carol Davila, formata dintr-o casa si terenul aferent de 245,16 m2, a făcut obiectul unei naționalizări. La 14 martie 1994, în urma unei acțiuni în revendicare imobiliară, recurenta a obținut o decizie definitivă de constatare a ilegalității naționalizării și de ordonare a autorităților să restituie imobilul. La 7 iunie 1995, în aplicarea deciziei menționate anterior, primarul București a ordonat recurentei restituirea clădirii. La 21 iulie 1995, în pofida recunoașterii judiciare definitive a dreptului său de proprietate și a hotărârii primarului, reclamantei i s-a restituit numai corpul A al clădirii, deoarece, în temeiul Legii nr. 112/1995, statul vindea, la 11 aprilie 1975, corpul B (reprezentând un apartament de două camere de 36,28 m2) din această clădire la T.M., chiriașul care o ocupa. A fost întocmit un proces-verbal cu această ocazie. La 23 august 1999, T.M. a vândut corpul B al clădirii în litigiu la PV 10. printr-o decizie definitivă din 4 octombrie 2001, ca urmare a unei proceduri inițiate de reclamantă, Curtea de Apel de la București a anulat procesul La 18 ianuarie 2002, P.V. sesizează Tribunalul de Primă Instanță din București cu privire la o acțiune în constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra corpului B al clădirii în litigiu în temeiul uzucapionului. Recurenta a formulat o cerere reconvențională de anulare a contractului de vânzare din 23 august 1999 și a susținut că naționalizarea era abuzivă și ilegală, că statul nu putea fi proprietarul legitim al bunului și, prin urmare, nu putea să îl vândă în mod legal altora. 12. În urma procedurii, printr-o hotărâre din 5 martie 2003, Curtea de Apel de la București a respins acțiunea P.V. pentru lipsa interesului de a acționa, deoarece ea era deja proprietara clădirii în temeiul unui contract de achiziție. În plus, aceasta a respins cererea reconvențională a reclamantei pe motiv că T.M. și P.V. erau cumpărători de bună credință. 13 Prin scrisoarea din 27 octombrie 2003, Parchetul de la Curtea Supremă de Justiție a informat reclamanta că cererea sa de introducere a unei acțiuni în anulare fusese respinsă. 14. La 7 august 2001, în temeiul legii nr. 10/2001, reclamanta a depus la primăria din București o cerere de restituire a casei la nr. 18, rue Carol Davila. Nu s-a pronunțat până în prezent nici o decizie. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNES PERTINENTE 15. Dispozițiile legale și jurisprudența internă relevantă sunt descrise în Hotărârea Străin c. România din 21 iulie 2005 (n 57001/00, § 19-26, CEDO 2005 - VII). 16. Dispozițiile legale și jurisprudența internă descrise în Hotărârea Brumarescu c. România ([GC], n 28342/95, CEDO 1999-VII, p. 250-256, § 31-44) sunt, de asemenea, relevante în prezenta cauză. 17. Legea nr. 10/2001 din 14 februarie 2001 privind regimul juridic al bunurilor imobile luat în mod abuziv de stat între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989 a fost modificată prin Legea nr. 247 publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 22 iulie 2005. Noua lege extinde formele de despăgubire permițând beneficiarilor să aleagă între o compensație sub formă de bunuri și servicii și o compensație sub formă de compensații pecuniare echivalente cu valoarea de piață a bunului care nu poate fi restituită în natură în momentul acordării sumei. 18. Dispozițiile relevante ale Legii nr. 10/2001 (republicată și modificată la 2 septembrie 2005) și modificate prin Legea nr. 247/2005 se citesc astfel art. 1 Clădirile a căror stat (...) s-a potrivit în mod abuziv între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989, precum și cele luate de stat în temeiul legii 139/1940 privind rechizițiile, care nu au fost încă restituite, vor face obiectul unei restituiri în natură. În cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, trebuie adoptate măsuri de despăgubire prin echivalență. Aceasta poate fi compensația prin alte bunuri sau servicii (...), cu acordul reclamantului, sau o compensație pecuniară acordată în conformitate cu dispozițiile speciale privind determinarea și plata despăgubirilor pentru bunurile imobile achiziționate în mod abuziv (...) art. 10 În cazul în care clădirile căzute în patrimoniul statului într-un mod abuziv au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură este ordonată pentru terenul liber și pentru clădirile care nu au fost demolate, în timp ce măsurile reparatoare prin echivalență vor fi stabilite pentru terenurile ocupate și pentru construcțiile demolate.... Valoarea clădirilor pe care statul și le-a aplicat în mod abuziv și care au fost demolate se determină în funcție de valoarea lor de piață în ziua în care administrația decide asupra cererii, stabilită în conformitate cu standardele internaționale de evaluare pe baza informațiilor aflate la dispoziția evaluatorilor. Valoarea construcțiilor care nu au fost demolate și a terenurilor aferente pe care statul le-a aplicat în mod abuziv și care nu pot fi restituite în natură se stabilește în funcție de valoarea lor de piață în ziua în care administrația decide asupra cererii, în conformitate cu standardele internaționale de evaluare. art. 20 Persoanele cărora li s-au acordat despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995 pot, cu excepția cazului în care clădirea a fost vândută [a unor terți] înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, să solicite restituirea în natură, care le revine sarcina de a rambursa suma primită pentru despăgubiri, ajustată în funcție de rata inflației. În cazul în care clădirea a fost vândută [la terți] în condițiile prevăzute de Legea nr. 112/1995 (...), reclamantul are dreptul la măsuri de reparație prin echivalență, în limita valorii de piață a clădirii, inclusiv terenul și construcțiile, determinată în conformitate cu standardele internaționale de evaluare. Când reclamantul a primit compensații în temeiul legii nr. 112/1995, acesta are dreptul la diferența dintre valoarea de piață a bunului și suma primită în temeiul acestor despăgubiri, corectată în funcție de rata inflației. (...) 19. Modalitățile de stabilire și de plată a despăgubirilor stabilite în temeiul Legii nr. 247/2005 sunt descrise în Hotărârea Porteanu România 4596/03, § 24, 16 februarie 2006). 20. Funcționarea societății pe acțiuni. În observațiile sale din 12 mai 2006, guvernul susține că M. Inca Popescu, nepoata reclamantei, nu a prezentat un certificat care să ateste calitatea sa de moștenitoare și, prin urmare, cererea trebuia să fie eliminată din rol în temeiul articolului 37 din convenție. 22. Curtea constată că reclamanta a decedat la 3 ianuarie 2005. Inca Popescu, a informat Curtea că intenționa să continue procedura în fața Curții în calitate de moștenitoare a reclamantei. Prin scrisoarea din 21 aprilie 2006, comunicată guvernului la 12 mai 2006, nepoata reclamantei a prezentat la dosar un certificat care atestă că moșteni clădirea în litigiu. 23. Având în vedere că moștenitoarea recurentei și-a manifestat interesul de a continua cererea în sensul articolului 37 alineatul (a) din convenție, Curtea nu poate anula cauza rolului și să își continue examinarea. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL N 1 LA CONVENȚIA 24. recurenta susține că imposibilitatea de a recupera proprietatea Corpului B al casei se află la n 18, rue Carol Davila, la București, și-a încălcat dreptul de a-și respecta bunurile, așa cum a fost recunoscut prin art. 1 din Protocolul nr 1, astfel cum a fost formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Curtea constată că acest motiv nu este în mod evident nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea subliniază, de asemenea, că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, acesta trebuie declarat admisibil. Pe fondul 26. Guvernul nu contestă existența unei ingerințe în dreptul reclamantei de a respecta bunurile sale. Acesta susține că reclamanta s-a adresat autorităților competente pentru a solicita o despăgubire în temeiul Legii nr. 10/2001 și consideră că ultima reformă în acest domeniu, și anume Legea nr. 247/2005, prevede că, în cazul în care restituirea clădirii nu este posibilă, despăgubirea se va face prin emiterea de titluri de participare la un organism colectiv de valori mobiliare ( Guvernul concluzionează că despăgubirea prevăzută de legislația românească îndeplinește cerințele art. 1 din Protocolul nr. 1 și că întârzierea înregistrată în despăgubirea părților interesate nu rupe echilibrul corect dintre interesele în prezență. 27. Recurenta contestă argumentele guvernului și consideră că despăgubirea pe care guvernul o lasă în urmă nu constituie o despăgubire efectivă, având în vedere, în special, lipsa oricărei indicații privind termenul în care ar putea interveni, în special lipsa unei decizii din partea autorităților responsabile cu aplicarea acestei legi până în prezent. 28. Curtea constată că recurenta deține o decizie definitivă și irevocabilă prin care solicită autorităților să restituie bunul în litigiu. Astfel cum Curtea a constatat deja (a se vedea cauza Strain și alții, citată anterior, punctul 38) existența dreptului său de proprietate în temeiul hotărârii definitive respective nu era condiționată de alte formalități. 29. Curtea amintește deja că a considerat deja că vânzarea de către stat a unui bun altora către terții cu bună credință, chiar și atunci când este anterioară confirmării în instanță în mod definitiv a dreptului de proprietate al altora, se analizează prin privarea de proprietate. O astfel de privare, combinată cu lipsa totală a despăgubirii, este contrară articolului 1 din Protocolul nr 1 (Cheltuieli altele, § 39, 43 și 59). 30. În plus, în cauza Paduraru menționată anterior, Curtea a constatat că statul nu și-a îndeplinit obligația pozitivă de a reacționa în timp util și în mod coerent cu privire la problema de interes general reprezentată de restituirea sau vânzarea imobilelor care au intrat în posesia sa în temeiul decretelor de naționalizare. Comisia a considerat, de asemenea, că incertitudinea generală creată s-a reflectat asupra reclamantului, care nu și-a putut recupera întregul bun, în timp ce acesta dispunea de o hotărâre definitivă care condamnă statul să-l restituie (Paduraru, citată anterior, punctul 112). 31. În cazul de față, Curtea nu percepe niciun motiv de a se abate de la cauzele menționate anterior, situația de fapt fiind în mod semnificativ aceeași. Ea constată că vânzarea de către stat a bunului recurentei a împiedicat persoana interesată și ulterior moștenitoarea acesteia să se bucure de dreptul lor de proprietate recunoscut printr-o decizie definitivă și irevocabilă. 32. În măsura în care guvernul susține că i se permite să obțină titluri de participare la un organism colectiv de valori mobiliare (proprietatea) în temeiul Legii nr. 10/2001, pe baza valorii bunului stabilit prin expertiză, Curtea își reiterează constatarea anterioară potrivit căreia Proprietata nu funcționează în prezent într-un mod care ar putea duce la acordarea efectivă a unei indemnizații recurentei (a se vedea, printre altele, cauzele Radu menționate anterior și Ruxanda Ionescu c. România, nr 2608/02, 12 octombrie 2006). În plus, nici Legea nr. 10/2001, nici Legea nr. 247/2005 de modificare nu ia în considerare prejudiciul suferit ca urmare a unei absențe prelungite a despăgubirii de către persoanele care, precum reclamanta, s-au văzut împiedicate să se bucure de bunurile lor restituite în temeiul unei hotărâri definitive (a se vedea, mutatis mutandis, Porteanu menționată anterior, 34). Prin urmare, Curtea consideră că eșecul dreptului de proprietate al recurentei asupra apartamentului său vândut de stat terței persoane care o ocupa ca chiriaș, combinat cu absența totală a despăgubirii de mai mult de 13 ani, i-a supus o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor sale garantate prin art. 1 din Protocolul nr. 34. Prin urmare, s-a încălcat această dispoziție. III. PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 6 DIN CONVENȚIA 35. În formularul de cerere, recurenta invocă o încălcare a articolului 6 din Convenție fără a susține în niciun fel acest motiv. Prin urmare, Curtea consideră că acest motiv este în mod vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. IV. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 36. În temeiul articolului 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Moștenitoarea reclamantei solicită, cu titlu de daune materiale, restituirea corpului B al casei situat la nr. 18, strada Carol Davila, București, ale cărei mătuși au fost recunoscute proprietare prin decizia definitivă din 14 martie 1994. Ea nu pretinde daune morale. 38. Guvernul consideră că restituirea bunului nu este singura măsură posibilă pentru repararea unui eventual prejudiciu material. În acest sens, el consideră că acordarea unei despăgubiri reprezentând valoarea actuală a imobilului constituie, de asemenea, o formă de despăgubire. 39. Curtea reamintește că a ajuns la concluzia încălcării articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție din cauza vânzării de către stat a bunurilor reclamantei, combinată cu absența totală a despăgubirii. 40. Curtea consideră, în circumstanțele speței, că restituirea bunului în litigiu, astfel cum a fost prevăzută prin decizia definitivă din 14 martie 1994, ar plasa moștenitoarea reclamantei într-o situație echivalentă celei în care s-ar fi aflat dacă cerințele articolului 1 din Protocolul nr 1 nu ar fi fost ignorate. 41. În cazul în care statul pârât nu procedează la o astfel de restituire în termen de trei luni de la data la care prezenta hotărâre devine definitivă, Curtea decide că va trebui să plătească M Inca Popescu, pentru daune materiale, o sumă corespunzătoare valorii actuale a bunului. Având în vedere informațiile de care dispune cu privire la prețurile pieței imobiliare locale și la raportul de expertiză prezentat de guvern, Curtea estimează valoarea de piață actuală a bunului de 35 000 EUR. Comisioane și cheltuieli de judecată 42. În lipsa unei cereri din partea recurentei, Curtea decide să nu îi aloce nicio sumă din acest șef. Interese moratoriu 44. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. DE CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 și inadmisibil pentru surplusul A declarat că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. A spus că statul pârât trebuie să restituie corpul B domnului Ilinca Popescu (inclusiv un apartament cu două camere de 36, 28 m2) din casă, situat la nr 18, rue Carol Davila, București, în termen de trei luni de la data la care prezenta hotărâre va deveni definitivă în conformitate cu articolul § 2 din Convenție, că, în lipsa unei astfel de restituiri, statul pârât trebuie să plătească întreprinderii M. Ilinca Popescu, în același termen de trei luni, 35 000 EUR (trente-cinci mii EUR) pentru daune materiale care trebuie adăugate la suma menționată anterior, orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit și suma în cauză va fi convertită în lei noi (RON) la rata aplicabilă la data regulamentului că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale în limba franceză, apoi comunicată în scris la 17 ianuarie 2008, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și (3) din regulament. Santiago Quesada Boštjan M. Zupančič Moduler Președinte