AFFAIRE CIRSTOIU c. ROUMANIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété
AFFAIRE CIRSTOIU c. ROUMANIE (CtEDO, 2008)
SECȚIUNEA A TREIA CAUZA CIRSTOIU c. ROMÂNIA (Cercetarea nr. 22281/05) HOTĂRÂREA STRASBURG 4 martie 2008 DEF Josep Casadevall, președinte, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, judecători, și Santiago Quesada grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 12 februarie 2008, Rend la hotărârea pe care o avem aici, adoptată la această dată judiciară La originea cauzei se găsește o cerere (n 22281/05) îndreptat împotriva României și al cărui resortisant al acestui stat, Mihail Cîrstoiu ( La 17 mai 2006, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (3) din Convenție, Curtea a decis să examineze în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. Reclamantul s-a născut în 1946 și își are reședința în Pucioasa. În 1950, în temeiul Decretului nr. 92/1950, bunul imobil (compus dintr-o casă și din terenul aferent) situat la nr. 67, rue Johannes Kepler, la București, aparținând S.S. și V.S., a făcut obiectul unei naționalizări. La 16 noiembrie 1993, ca urmare a unei acțiuni în revendicare imobiliară, S.S. și V.S. au obținut o decizie definitivă cu privire la naționalizarea proprietății respective și au dispus autorităților să le restituie-o. La 11 ianuarie 1994, reclamantul a cumpărat o proprietate. Cu toate acestea, s-a văzut în la .. să intre în posesia întregului bun, deoarece, în conformitate cu Legea nr. 112/1995, statul vindea, la 5 septembrie ......................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... La 20 iunie 1996, în urma unei acțiuni în anulare introduse de procurorul general, Curtea Supremă de Justiție a anulat decizia din 16 noiembrie 1993, considerând că instanțele și-au depășit competențele prin examinarea legalității aplicării Decretului nr. 92/1950. La 3 martie 1997, reclamantul sesizează instanțele cu privire la o acțiune în revendicare îndreptată împotriva Consiliului local de la București, solicitând restituirea bunului imobil menționat anterior. 10. Printr-o decizie definitivă din 4 aprilie 1997, Tribunalul de Primă Instanță din București a dispus restituirea proprietății reclamantului, constatând că acesta din urmă cumpărase în mod legal de la adevărații proprietari. 11. În 1997, reclamantul a solicitat instanțelor să constate nulitatea contractului de vânzare din 5 septembrie 1996 și să dispună restituirea bunului imobil. El susținea că naționalizarea era abuzivă și ilegală, că statul nu putea fi proprietarul legitim al bunului și, prin urmare, nu putea să-l vândă în mod legal și că era proprietarul acestuia în temeiul contractului de vânzare din 11 ianuarie 1994. În cele din urmă, a renunțat la partea de acțiune referitoare la anularea contractului de vânzare din 5 septembrie 1996 12. La sfârșitul procedurii, printr-o hotărâre din 9 decembrie 2004, instanța de apel din București, recunoscând în același timp dreptul de proprietate al reclamantului, a respins acțiunea sa pe motiv că locatarul era un achizitor cu bună credință. Instanța de apel nu a acordat nicio despăgubire reclamantului. 13. 14 februarie și 10 august 2001, pe baza legii nr. 10/2001, V.S. și reclamantul au depus la primăria din București două cereri de restituire a imobilului situat la nr. 67, rue Johannes Kepler, la București. Până în prezent nu s-a luat nicio decizie. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNES PERTINENTE 14. Dispozițiile legale și jurisprudența internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Brumarescu c. România ([GC], nr. 28342/95, CEDH § 250-256, § 31-33), Strain și altele România 57001/00, CEDO 2005-VII, § 19 26) și Paduraru România 63252/00, § 38 53, 1 decembrie 2005). 15. Legea nr. 10/2001 din 14 februarie 2001 privind regimul juridic al bunurilor imobile, luată în mod abuziv de stat între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989, a fost modificată prin Legea nr. 247 publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 22 iulie 2005. Noua lege extinde formele de despăgubire, permițând beneficiarilor să aleagă între o compensație sub formă de bunuri și servicii și o compensație sub formă de compensații pecuniare echivalente cu valoarea de piață a bunului care nu poate fi restituită în natură în momentul acordării sumei. 16. Dispozițiile relevante ale Legii nr. 10/2001 (republicată) astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005 se citesc astfel art. 1 Clădirile pe care statul (...) este în mod abuziv adecvate între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989, precum și cele luate de stat în temeiul Legii 139/1940 privind rechiziționările și care nu au fost încă restituite vor face obiectul unei restituiri în natură. În cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, este necesar să se adopte măsuri de despăgubire prin echivalență. Poate fi vorba despre compensarea prin alte bunuri sau servicii (...), cu acordul reclamantului, sau o despăgubire pecuniară acordată în conformitate cu dispozițiile speciale privind determinarea și plata despăgubirilor pentru bunurile imobile achiziționate în mod abuziv. (...) art. 10 În cazul în care clădirile care au căzut în patrimoniul statului într-un mod abuziv au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură este ordonată pentru terenul liber și pentru clădirile care nu au fost demolate, în timp ce măsurile reparatoare prin echivalență vor fi stabilite pentru terenurile ocupate și pentru construcțiile demolate. (...) Valoarea clădirilor pe care statul membru este în mod abuziv adecvate și care au fost demolate se determină în funcție de valoarea lor medie în ziua în care administrația decide asupra cererii, stabilită în conformitate cu standardele internaționale de evaluare pe baza informațiilor aflate la dispoziția evaluatorilor. Valoarea construcțiilor care nu au fost demolate și a terenurilor aferente că statul este în mod abuziv adecvat și care nu pot fi restituite în natură se stabilește în funcție de valoarea lor medie în ziua în care administrația decide asupra cererii, în conformitate cu standardele internaționale de evaluare. art. 20 Persoanele cărora li s-au acordat despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995 pot, cu excepția cazului în care proprietatea a fost vândută [ unor terți] înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, să solicite restituirea în natură, în sarcina acestora, pentru a rambursa suma primită pentru despăgubiri, ajustată în funcție de rata inflației. În cazul în care proprietatea a fost vândută [a unor terți] în condițiile prevăzute de Legea nr. 112/1995 (...), reclamantul are dreptul la măsuri de reparare prin echivalență, în limita valorii de vânzare a terenului și a construcțiilor, determinată în conformitate cu standardele internaționale de evaluare. În cazul în care reclamantul a primit despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995, el are dreptul la diferența dintre valoarea de piață a bunului și suma primită în temeiul compensațiilor menționate, corectată în funcție de rata inflației. (...) 17. Articolele 13 și 16 din titlul VII din Legea nr. 247/2005, de asemenea relevante în prezenta cauză, se citesc astfel în art. 13 Pentru a stabili suma finală a despăgubirilor care urmează să fie acordate conform prezentei legi, se va înființa o Comisie centrală pentru despăgubiri, denumită în continuare Comisia Centrală, aflată sub autoritatea prim-ministrului (...) art. 16 Deciziile emise de autoritățile competente pentru a restitui bunul menționat ca compensație (...) vor fi trimise secretariatului Comisiei Centrale în termen de cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi. Cererile de restituire depuse în temeiul legii nr. 10/2001 (...) care nu au primit nici un răspuns la data intrării în vigoare a legii vor fi trimise (...) secretariatului Comisiei Centrale (...) în termen de 10 zile de la data emiterii deciziilor autorităților competente pentru a restitui proprietatea. Secretariatul Comisiei Centrale va întocmi o listă a dosarelor menționate la alineatele (1) și (2), în care cererea de restituire în natură a fost respinsă; aceste dosare vor fi apoi transmise autorității responsabile cu evaluarea, care va redacta raportul de evaluare. (...) autoritatea responsabilă cu evaluarea va întocmi raportul de evaluare în conformitate cu procedura prevăzută în acest scop și îl va transmite Comisiei Centrale. Raportul va conține valoarea despăgubirii care trebuie acordată. Pe baza raportului de evaluare, Comisia Centrală va pronunța decizia de acordare a despăgubirii sau va retrimite dosarul pentru o nouă evaluare. 18. Funcționarea societății pe acțiuni mai mult decât pe acțiuni este descrisă în cauza Radu c. România 13309/03, § 20, 20 iulie 2006). 19. Legea nr. 247/2005 a fost modificată ultima dată de ordonanța de urgență a guvernului n 81 din 28 iunie 2007, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 29 iunie 2007 privind accelerarea procedurii de despăgubire pentru imobilele care au fost luate în mod abuziv de către stat. În conformitate cu art. 18 din titlul I din ordonanță, în cazul în care Comisia Centrală a decis să acorde despăgubiri a căror valoare nu depășește 500 000 de lei românești noi ( În ceea ce privește sumele mai mari de 500 000 RON, beneficiarii pot opta între acțiuni în valoare de 500.000 RON și acordarea de despăgubiri pecuniare. Pentru sumele mai mari de 500 000 RON, persoanele interesate pot solicita despăgubiri pecuniare în valoare de 500 000 RON și li se vor acorda acțiuni în valoare de mai mult de 500 000 RON. În conformitate cu art. 7 din titlul II din ordonanță, în termen de șase luni de la intrarea în vigoare a ordonanței judecătorești, guvernul va trebui să stabilească normele de desemnare a societății care gestionează societatea care administrează societatea în care își are sediul proprietatea asupra VIOLAȚIEI ALLEGUE DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL nr. 1 DIN CONVENȚIA 20. Reclamantul susține că imposibilitatea de a-și redobândi proprietatea asupra apartamentului n 1 a casei, situat la nr. 67, rue Johannes Kepler, la București, și-a încălcat dreptul de a-și respecta bunurile, așa cum este recunoscut prin art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel de formulare Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea arată, de asemenea, că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. Pe fond 22. Guvernul nu contestă existența unei ingerințe în dreptul reclamantului de a-și respecta bunurile. El susține că reclamantul este adresat autorităților competente pentru a solicita o despăgubire în temeiul Legii nr. 10/2001. El consideră că ultima reformă în acest domeniu, și anume Legea nr. 247/2005, prevede că, în cazul în care restituirea proprietății nu este posibilă, dreptul la despăgubiri se va face prin emiterea de titluri de participare la un organism colectiv de valori mobiliare ( Proprietatea ), în conformitate cu valoarea bunurilor stabilite prin expertiză. Guvernul concluzionează că dreptul la despăgubiri prevăzut de legislația românească îndeplinește cerințele prevăzute la art. 1 din Protocolul nr. 1 și că întârzierea înregistrată în dreptul de proprietate al persoanelor interesate nu rupe echilibrul corect care trebuie între interesele în prezența acestora. 23. Reclamantul contestă argumentele guvernului, susținând că Legea nr. 10/2001 nu i se aplică; aceasta este ulterioară procedurii prin care se consideră că dreptul de proprietate asupra apartamentului: 24. Curtea constată că reclamantul deține o decizie definitivă și irevocabilă prin care solicită autorităților să restituie bunul în litigiu. Astfel cum Curtea a constatat deja (a se vedea cauza Strain și alții, citată anterior, § 38) existența dreptului său de proprietate în temeiul hotărârii definitive respective nu era condiționată de alte formalități. 25. Curtea amintește deja că a considerat deja că vânzarea de către statul membru al unui bun de sine unei părți terțe de bună credință, chiar și atunci când aceasta este precedată de confirmarea în instanță în mod definitiv a dreptului de proprietate al . . . o astfel de privare, combinată cu absența totală a despăgubirii, este contrară articolului 1 din Protocolul nr. 1 (Strein altele), În plus, în cauza Peduraru menționată anterior, Curtea a constatat că statul nu și-a îndeplinit obligația pozitivă de a reacționa în timp util și în mod coerent în fața problemei de interes general pe care o constituie restituirea sau vânzarea imobilelor aflate în posesia sa în temeiul decretelor de naționalizare. Comisia a considerat, de asemenea, că incertitudinea generală astfel creată era legată de reclamant, care se afla în domeniul de aplicare al recuperării integrale a bunului său, în timp ce a dispus de o hotărâre definitivă care condamnă statul să-l restituie (Paduraru, citată anterior, § 11227). În cazul de față, Curtea nu a primit niciun motiv de a se achita de cauzele menționate anterior, situația de fapt fiind în mod semnificativ aceeași. Ea observă că vânzarea de către statul de proprietate achiziționată de reclamant a împiedicat să se bucure de dreptul său de proprietate recunoscut printr-o decizie definitivă și irevocabilă. 28. În măsura în care guvernul susține că este legal să obțină titluri de participare la un organism colectiv de valori mobiliare (proprietatea) în temeiul Legii nr. 10/2001, pe baza valorii bunului stabilit prin expertiză, Curtea își reiterează constatarea anterioară potrivit căreia Proprietata nu funcționează în prezent într-un mod care ar putea să deroge de la acordarea efectivă a unei despăgubiri recurentei (a se vedea, printre altele, cauzele Radu mai sus și Ruxanda Ionescu c. România, nr 2608/02, 12 octombrie 2006). În plus, nici Legea nr. 10/2001, nici Legea nr. 247/2005 de modificare nu ia în considerare prejudiciul suferit ca urmare a unei absențe prelungite a despăgubirii de către persoanele care, precum reclamantul, s-au aflat în imposibilitatea de a se bucura de bunurile lor restituite în temeiul unei hotărâri definitive (a se vedea, mutatis mutandis, Porteanu menționată anterior, 34). 29. Prin urmare, Curtea consideră că eșecul dreptului de proprietate al reclamantului asupra apartamentului său vândut de către stat terței persoane care a fost închiriată în calitate de chiriaș, combinat cu absența totală a dreptului de proprietate al reclamantului de mai mult de zece ani, a determinat-o să suporte o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantate prin art. 1 din Protocolul nr. 30. Prin urmare, s-a încălcat această dispoziție. II. PRIVIND VIOLAȚIA DE LA ARTICOLUL 6 DIN CONVENȚIA 31. Recurentul denunță caracterul inechitabil al procedurii care a luat sfârșit prin hotărârea din 20 iunie 1996 a Curții Supreme de Justiție, având în vedere nerespectarea principiului securității raporturilor juridice, lipsa accesului la o instanță din cauza refuzului instanțelor de a se declara competente să soluționeze litigiul și nerespectarea termenului rezonabil. 6 alin. (1) din Convenție, astfel cum a fost formulat în părțile relevante ale acesteia Orice persoană are dreptul să-și audă cauza în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, stabilită prin lege, care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 32. Curtea ia notă de faptul că cauza recurentului se referă la o procedură care s-a încheiat prin hotărârea din 20 iunie 1996 a Curții Supreme de Justiție și la care nu a fost parte [a se vedea mai sus alineatul n 8). În consecință, această cauză este incompatibilă rațională personae cu dispozițiile Convenției în sensul articolului 35 3 și trebuie respinsă în temeiul articolului III. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă decât imediat consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. În scrisoarea sa din 22 august 2006, reclamantul a estimat valoarea de piață a bunului de 150 000 EUR, deși a trimis un raport de experiență cu privire la apartament și la terenul aferent acestora la 170 047 EUR. 35. În cele din urmă, reclamantul solicită 30 000 EUR. 36. În ceea ce privește prejudiciul material, guvernul consideră că valoarea de piață a bunului în cauză este de 90 707 EUR și prezintă un raport de expertiză în acest sens. În ceea ce privește prejudiciul moral, guvernul consideră, în primul rând, că nu există nicio legătură de cauzalitate între pretinsa deteriorare morală și presupusa încălcare a convenției; de asemenea, susține că o posibilă deteriorare morală ar fi compensată suficient de o constatare a încălcării; în subsidiar, guvernul consideră că revendicările reclamantului sunt excesive. 37. Curtea reamintește că aceasta a încheiat cu încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție din cauza faptului că reclamantul se bucură de proprietatea sa, din cauza vânzării sale de către statul respectiv, combinată cu absența unei despăgubiri. 38. Curtea consideră, în circumstanțele din speță, că restituirea bunului în litigiu l-ar plasa pe reclamant cât mai mult posibil într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar afla dacă cerințele prevăzute la art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost ignorate. 39. În lipsa unei astfel de restituiri pentru statul pârât, Curtea decide că: ............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. Curtea consideră, de asemenea, că evenimentele în cauză au putut cauza reclamantului o stare de incertitudine care nu poate fi compensată prin constatarea încălcării. Curtea consideră că suma de 2 000 EUR reprezintă o despăgubire echitabilă a prejudiciului moral suferit de solicitant. Procedură și cheltuieli de judecată 41. Reclamantul nu a formulat nicio cerere în acest sens. Interese moratorii 42. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚII, ÎN L 1 din Convenție afirmă că statul pârât trebuie să restituie reclamantului apartamentul nr 1 (inclusiv terenul aferent) situat la nr. 67, rue Johannes Kepler, la București, în termen de trei luni de la data la care prezenta hotărâre va deveni definitivă în conformitate cu art. Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în același termen de trei luni, 120 000 EUR (o sută douăzeci de mii EUR) pentru daune materiale pe care, în orice caz, statul pârât trebuie să plătească reclamantului 2 000 EUR (două mii EUR) pentru prejudicii morale se adaugă la sumele menționate anterior orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit și că sumele în cauză vor fi convertite în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 4 martie 2008 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte