AFFAIRE BISTRITEANU ET POPOVICI c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

09.02.2010

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de P1-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2010
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE BISTRITEANU ET POPOVICI c. ROUMANIE (CtEDO, 2010)

HUDOC · oficial

ROMÂNIA (solicitarea nr. 5855/05) HOTĂRÂREA STRASBURG 9 Februarie 2010 DEFINIF 09/05/2010 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Bistrițeanu și Popovici c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din două camere. Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis López Guerra, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 19 ianuarie 2010, Rend quend l'a aici, adoptat la această dată de procedură la originea cauzei se găsește o cerere (n 5855/05) îndreptată împotriva României și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, dnii Victor Bistrițeanu și Ecaterina Sousa Popovici ( Igreț, avocat la București. Guvernul român ( 3 din Convenție, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR DE LA L 9 rue Alexandru Ioan Cuza, București, prin donație. Șase ani mai târziu, primul reclamant a primit, prin moștenire, restul bunului menționat anterior. În 1950, invocând decretul de naționalizare nr. 92/1950, statul a preluat proprietatea menționată anterior. 112/95, bunul imobil menționat anterior unor terțe persoane care au ocupat ca locatari. Acțiune în revendicare a apartamentului n La 20 septembrie 2000, curtea de apel a Bucureștiului a primit o acțiune în revendicare formulată de reclamanți împotriva statului și a dispus autorităților administrative să le dea apartamentul n 6 situat la etajul al treilea al imobilului situat la nr. 9 al străzii Alexandru Ioan Cuza, București. Tribunalul de apel a judecat că naționalizarea bunurilor fusese ilegală și că statul nu putea să se prevaleze de un titlu valabil de proprietate. Această hotărâre a fost confirmată la 23 noiembrie 2001 de Curtea Supremă de Justiție. (ii) Acțiune în revendicare și anulare a contractului de vânzare a apartamentului n În 1999, reclamanții au introdus în fața tribunalului departamental din București o acțiune în revendicare imobiliară îndreptată împotriva Primăriei din București și a terților cumpărători, solicitând nulitatea ordinului de confiscare a bunului, precum și a contractelor de vânzare referitoare la apartamentele nr 3 (situat la etajul al doilea), 4 (situat la etajul al doilea), La 25 mai 2000, tribunalul județ din București a decis că statul a emis un titlu de proprietate real asupra bunului menționat și a respins acțiunea reclamanților ca fiind nefondată. La apelul reclamanților, la noiembrie 2000, Curtea din București a confirmat această hotărâre. Reclamanții au formulat o acțiune împotriva acestei decizii. Prin hotărârea din 23 octombrie 2001, Curtea Supremă de Justiție, după ce a constatat că naționalizarea bunurilor fusese ilegală și că instanțele au omis să se pronunțe cu privire la validitatea contractelor de vânzare, a acordat dreptul la acțiunea reclamanților, a pronunțat hotărârea pronunțată de tribunalul departamental și a trimis cauza în fața acestei din urmă instanțe pentru o nouă hotărâre. 10. În fața tribunalului departamental, reclamanții au renunțat la acțiune, cu excepția acțiunii în anulare a contractului de vânzare privind apartamentul 3 situat la etajul al doilea. 11. Prin hotărârea din 11 decembrie 2002, tribunalul, după ce a comparat titlurile de proprietate ale părților, a decis să accepte acțiunea reclamanților și să le dea celor trei cumpărători și primăriei din București a apartamentului lor nr. 12. La apelul părților pârâte, la 16 septembrie 2003, instanța de apel din București a anulat hotărârea tribunalului departamental și a respins acțiunea reclamanților ca fiind nefondată. Aceasta este imamă că o comparație între titlurile de proprietate ale părților nu putea să se efectueze în temeiul dreptului comun, ci în temeiul Legii nr. 10/2001. Ea a judecat numai în temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea bunului nu a fost posibilă și că reclamanților li s-ar putea acorda despăgubiri pentru pierderea proprietății. În ceea ce privește cererea în anulare a contractului de vânzare, Tribunalul de Primă Instanță consideră că cel de-al treilea cumpărător era de bună credință deoarece nici în momentul încheierii contractului de vânzare, nici înainte de această dată, reclamanții nu au solicitat restituirea bunului. 13. Pe baza recursului reclamanților, la 13 ianuarie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat această hotărâre cu următoarea motivație (...) buna credință se presupunea că și dovada contrariei le afecta, în speță, pe reclamanții care nu au dovedit rea-credință părților la contract. Având în vedere aplicarea acestui principiu în speță, contractul de vânzare încheiat cu bună-credință de C.B. și C.S., nu poate fi afectat de nicio cauză de nulitate, chiar dacă proprietatea a fost confiscată în mod ilegal de către stat. 14. 10/2001, reclamanții au depus la primăria din București o cerere de restituire a apartamentului. Nu s-a luat nicio decizie până în prezent. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNES PERTINENTE 15. Dispozițiile legale (inclusiv cele din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al bunurilor imobile luate în mod abuziv de stat între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989 și modificările ulterioare ale acesteia) și jurisprudența internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Brumarescu c. România ([GC], n 28342/95, CEDH 1999-VII, p. 250 256, § 31-33), Strain și altele România 57001/00, CEDH 2005-VII, § 19-26), Peduraru România 63252/00, § 38-53, 1 decembrie 2005) . și Tudor c. România 29035/05, § 15 În decembrie 2007 au fost luate recent măsuri privind accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor prin intermediul fondului de investiții, iar autoritățile naționale, în special în temeiul ordinului de urgență al guvernului nr. 81/2007. Reclamanții susțin că faptul de a-și recupera proprietatea asupra apartamentului nr. 3 al imobilului situat la nr. 9, strada Alexandru Ioan Cuza, București, și asupra terenului în cauză, care au fost vândute de către stat, sau de a li se plăti o compensație corespunzătoare valorii lor reale a adus atingere dreptului lor la respectarea bunurilor lor, astfel cum este recunoscut la art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. În esență, guvernul își reiterează argumentele prezentate în cauzele similare anterioare și ridică, în esență, o excepție de la incompatibilitatea rațională în materie de stat, mai exact în lipsa recunoașterii dreptului lor de proprietate sau de constatare, în cadrul unei decizii definitive, de la dreptul naționalizării, reclamanții nu dispuneau de un bun În sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 în ceea ce privește apartamentul. Guvernul susține că Curtea Supremă de Casație și Justiție nu este pronunțată definitiv cu privire la legalitatea naționalizării, întrucât mențiunile în această privință nu figurează decât în considerentele hotărârii sale din 13 ianuarie 2005, care nu beneficiază de puterea lucrului judecat. În plus, potrivit guvernului, mențiunea făcută în cadrul considerentelor nu a avut decât o valoare condiționată în sensul că este strâns legată de substanța în cauză pe care reclamanții o au în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel încât aceasta trebuie să fie anexată la fond; pe de altă parte, aceasta constată că acest Guvernul susține că reclamanții au recurs la procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 și că au posibilitatea de a obține, în despăgubiri pentru proprietatea lor, titluri de participare în Fondul Proprietatea, organism colectiv de valori mobiliare. 21. Reclamanții contestă această teză. 22. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1, Comisia a statuat că constatarea instanțelor interne în ceea ce privește legislația naționalizării are ca efect recunoașterea, indirect și cu efect retroactiv, a existenței unui drept de proprietate al reclamanților în cauză asupra binelui în cauză. În plus, în ceea ce privește excepția de incompatibilitate rațională invocată, Curtea amintește că a respins deja argumentele guvernului în acest sens, considerând că faptul că constatarea menționată anterior a tribunalelor nu făcea parte din mecanismele hotărârilor judecătorești, ci, în motivele lor, nu poate stabili o abordare diferită în ceea ce privește problema existenței unui "bun" (Reichardt c. România, n 6111/04, § 17-20, 13 noiembrie În ceea ce privește mențiunea referitoare la naționalizarea bunurilor, Curtea constată că aceasta nu constituie o controversă, Curtea Supremă de Casație și Justiție făcând trimitere, fără echivoc, la caracterul ilegal al naționalizării (a se vedea §§ 12-13 de mai sus). În plus, Curtea constată că tribunalele interne au constatat deja că .. ........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Prin urmare, având în vedere constatarea Înaltei Curți de Casație și justiție din 13 ianuarie 2005 cu privire la faptul că bunul în litigiu fusese naționalizat de către statul fără titlu valabil, Curtea consideră că reclamanții au avut o valoare patrimonială de o valoare patrimonială de la art. 1 din Protocolul nr. 1, în sensul jurisprudenței menționate anterior (a se vedea, printre altele, Paiduraru, citată anterior, § 81 și următoarele). 25. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care, în cazul de față, ar putea conduce la o concluzie diferită de cea la care aceasta a ajuns în cauzele menționate anterior. Curtea reafirmă în special că, în contextul legislativ românesc care reglementează acțiunile în revendicare imobiliară și restituirea bunurilor naționalizate de regimul comunist, vânzarea de către statul de proprietate a bunului de către terțe părți de bună credință, chiar și atunci când este precedată de confirmarea definitivă în justiție a existenței acestuia Pe de altă parte, Curtea reiterează că o astfel de privare, combinată cu absența totală a despăgubirii, este contrară articolului 1 din Protocolul nr 1 (Strain, citată anterior, § 39, 43 și 59 și Reichard , citată anterior, § 24). 26. Pe de altă parte, Curtea observă că, în această zi, nu a demonstrat că sistemul de decădere instituit prin lege nu a demonstrat că 247/2005 ar permite beneficiarilor acestei legi să primească, în conformitate cu o procedură și un calendar previzibile, o compensație în raport cu valoarea de piață a bunurilor de care au fost privați. 27. Această concluzie nu aduce atingere oricărei evoluții pozitive pe viitor a mecanismelor de finanțare prevăzute de această lege specială în vederea dezvoltării persoanelor care, cum ar fi reclamanții, s-au văzut private de un (1) În această privință, Curtea ia notă cu satisfacție de evoluția care pare să se desfășoare în practică și care merge în direcția corectă în această privință (punctul 17 de mai sus). Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că: în acest caz, punerea în eșec a dreptului de proprietate al reclamanților asupra apartamentului Prin urmare, Curtea respinge excepția guvernului și concluzionează că a avut loc o încălcare a articolului. II. PE ALTE VIOLAȚII ALEGATE 30. Invocând art. 6 1 din Convenție, reclamanții se plâng de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 31. Având în vedere concluziile sale menționate la punctele 24-28 de mai sus, Curtea consideră că și, printre altele, Laino Italia [GC], nr 33158/96, § 25, CEDO 1999-I, Zanghio c. Italia , 19 februarie 1991, § 23, seria A n 194-C, Biserica Catolică de Canee Grecia , 16 decembrie 1997, § 50, Rec. 1997-VIII și Denes și alții c. România, 25862/03, § 59, 3 martie 2009). III. CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUIUI 46 DIN CONVENȚIA ê art. 46 din Convenție dispune Înalții P ă r i contractante se angajează să se conformeze hotărârilor definitive ale Cu r ii în litigiile la care sunt p ă r i. 1 dezvăluie o problemă pe scară largă care rezultă din defectuozitatea legislației privind restituirea imobilelor naționalizate care au fost vândute de către stat unor terți. Prin urmare, Curtea consideră că statul trebuie să ajusteze cât mai curând posibil procedura stabilită de legile de reparație (în prezent, legile n 10/2001 și 247/2005) astfel încât aceasta să devină într-adevăr coerentă, accesibilă, rapidă și previzibilă (a se vedea Hotărârea Viașu România, nr. 75951/01, § 83, 9 decembrie 2008, Katz c. România, nr. 29739/03, § 37, 20 ianuarie 2009 și Faimblat c. România, nr. 23066/02, § 48-54, 13 ianuarie 2009). IV. PRIVIND LEGAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENTION 34. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă 35. Reclamanții solicită, în ceea ce privește prejudiciul material pe care l-ar fi suferit, restituirea bunului imobil. În lipsa unei astfel de restituiri, aceștia solicită 120 000 EUR (EUR) reprezentând valoarea sa de piață actuală; aceștia prezintă Curții o expertiză tehnică imobiliară, precum și mai multe anunțuri imobiliare; printr-o scrisoare ulterioară, reclamanții estimează valoarea bunului lor la 130 941 EUR. Ca o lipsă de câștig, reclamanții solicită 50 000 EUR și solicită, de asemenea, 10 000 EUR ca un prejudiciu moral. 36. Guvernul consideră că valoarea bunului în litigiu este de 81 105 EUR și furnizează avizul unui expert, stabilit în iulie 2006. În ceea ce privește cererea de prejudiciu moral, acesta consideră că prejudiciul pretins ar fi compensat suficient în cazul unei constatări a încălcării și că, în orice caz, suma solicitată este excesivă, în comparație cu sumele acordate în acest sens în cauze similare împotriva României. 37. Curtea amintește că o hotărâre cu privire la o încălcare antrenează pentru o cauză de a pune capăt încălcării și de a elimina consecințele acesteia astfel încât să se restabilească cât mai mult posibil situația anterioară acesteia (latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], nr 31107/96, § 32, CEDH 2000-XI). 38. Curtea consideră, în circumstanțele din speță, că restituirea bunului în litigiu ar plasa pe cât posibil reclamanții într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar afla dacă cerințele prevăzute la art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost ignorate. 39. În lipsa unei astfel de restituiri pentru statul pârât, Curtea decide că trebuie să plătească celor doi solicitanți, în comun, pentru daune materiale, o sumă corespunzătoare valorii bunului de care au fost privați. 40. În ceea ce privește calcularea sumei corespunzătoare valorii bunului, ținând seama de informațiile furnizate de părți și hotărând în mod echitabil, Curtea consideră că este necesar să se aloce în comun reclamanților 85 000 EUR. 41. În ceea ce privește sumele solicitate pentru chiriile nepercepute Curtea nu poate specula cu privire la posibilitatea și randamentul închirierii unei proprietăți în cauză ( Buzătu c. România (satisfacție echitabilă), n 34642/97, § 18, 27 ianuarie 2005). 42. În plus, Curtea consideră că evenimentele în cauză au putut cauza reclamanților o stare de incertitudine și suferințe care nu pot fi compensate prin constatarea încălcării. Curtea consideră că suma de 3 000 EUR, acordat în comun celor doi solicitanți, reprezintă o despăgubire echitabilă pentru prejudiciul moral pe care l-au suferit. Costuri și cheltuieli de judecată 43. Fără a preciza suma și fără a-și susține cererea de documente justificative, reclamanții solicită, de asemenea, rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor suportate prin procedura desfășurată în fața Curții. 44. Guvernanța observă că instanțele nu au furnizat nici o justificare pentru a demonstra cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate. Acesta nu se referă la rambursarea acestora, cu condiția ca acestea să fie dovedite, necesare și să aibă o legătură cu cauza. 45. Curtea amintește că, în ceea ce privește art. 41 din Convenție, numai cheltuielile de care este stabilit că au fost efectiv suportate, că sunt în conformitate cu o necesitate și că sunt de o valoare rezonabilă (a se vedea, printre altele, Nikolova Bulgaria [GC], nr 3119′′′, § 79, CEDH 1999-II). 46. Având în vedere faptul că instanțele nu au justificat cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate, Curtea decide să nu le aloce nici o sumă în acest scop. Interese moratorii 47. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. Prin aceste motive, Curtea, la L.A.N.ANIMITATE, declară cererea admisibilă în ceea ce privește spătarul întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție Déclare Õil . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . pe care statul pârât trebuie să le restituie în comun celor care au încheiat contractul nr. 3 la nr. 9 de pe strada Alexandru Ioan Cuza, București, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, în lipsa unei astfel de restituiri, statul pârât trebuie să plătească în comun reclamanților, în același termen de trei luni, 85 000 EUR (85 000 EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune materiale pe care, în orice caz, statul pârât trebuie să le plătească în comun reclamanților, în același termen, 3 000 EUR (trei mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale sumele menționate la literele (b) și (c) vor fi convertite în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 9 februarie 2010, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte