ÎCCJ, decizie (scj.ro #82640)

Competența

de delimitare și modificare teritorială a localităților

În raport cu dispozițiile Legii nr.69/1991, în vigoare la data soluționării

cauzei delimitarea comunelor, orașelor, județelor, precum și modificarea

hotarelor acestora se dispune prin lege, fiind un atribut al puterii executive,

iar nu al instanțelor judecătorești.

Secția civilă, decizia nr.2102 din 22 mai 2003

Consiliul local al comunei Albești, județul Mureș a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtul Consiliul local al municipiului Sighișoara, județul

Mureș, a se constata că delimitarea teritorială a celor două localități este

cea prevăzută de Legea nr.2/1968, a se dispune obligarea pârâtei să respecte această

delimitare, să-i permită  a-și exercita toate atribuțiile pe întreg

teritoriul comunei Albești și a se constata inaplicabilitatea în cauză a

Decretului prezidențial nr.63/1976, act care este nul de drept.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că atât anterior cât și după apariția

Legii nr.2/1968 linia de demarcație dintre cele două localități a constituit-o

pârâul Valea Dracului, iar prin Decretul prezidențial nr.63/1976 nu s-a făcut

decât să se includă terenul aferent actualei platforme industriale a

municipiului în perimetrul construibil al acestei localități. Astfel, s-a ajuns

la o măsură ilegală dată în contradicție cu Legea nr.2/1968. Oricum, potrivit

art.75 din  Constituția  din 1965, președintele țării putea emite

decrete prezidențiale în exercitarea a treisprezece atribuții, dar nici una

dintre ele nu privea posibilitatea luării unor măsuri în domeniul organizării

administrativ-teritoriale.

Reclamantul a precizat că nu dorește să

facă o modificare a delimitării teritoriale, ci respectarea vechii linii dintre

cele două localități.

Prin sentința civilă nr.361 din 17 iulie 2000, Tribunalul Mureș a admis

acțiunea, a obligat pârâtul să-i recunoască reclamantului toate prerogativele

dreptului de proprietate cu privire la suprafața de 66,64 ha respectându-se

delimitarea administrativ-teritorială stabilită prin Legea nr. 2/1968 precum și

granița dintre localitățile Albești și Sighișoara, punctul de hotar

constituindu-l conform singurei legi care a avut ca obiect această delimitare –

pârâul Valea Dracului.

Pârâtul Consiliul local al municipiului Sighișoara a formulat apel, criticând

hotărârea pentru că a depășit atribuțiile puterii judecătorești.

Prin decizia nr.28/A din 12 aprilie 2001, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția

civilă, a admis apelul, a schimbat în tot hotărârea atacată și în fond a

respins acțiunea.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut în esență că obiect al litigiului

este delimitarea administrativ-teritorială, acesta fiind atributul exclusiv al

puterii legislative și executive.

Împotriva acestei decizii, Consiliul Local al comunei Albești a formulat

recurs.

Recursul este nefondat.

Instanța a fost investită cu soluționarea acțiunii având ca obiect constatarea

că delimitarea teritorială a comunei Albești și municipiului Sighișoara este

cea prevăzută de Legea nr.2/1968, obligarea pârâtei să respecte această

delimitare și să se constate inaplicabilitatea Decretului nr.63/1976, care a

inclus platforma industrială în perimetrul construibil al pârâtei.

Cu referire la obiectul acțiunii, art.3 alin.1 din Legea nr.69/1991 a

administrației publice locale, în vigoare la data sesizării instanței, prevedea

că delimitarea comunelor, orașelor și județelor se stabilește prin lege, iar

art.72 alin.3 lit.”o” din Constituție statuează că organizarea administrației

locale, a teritoriului, precum și regimul general privind autonomia locală, se

reglementează prin lege organică.

Din dispozițiile legale evocate rezultă că delimitarea unităților

administrativ-teritoriale, care implică stabilirea limitelor teritoriale

înlăuntrul cărora ființează și își exercită competențele autoritățile publice,

este de atributul puterii legislative, care numai prin lege organică o poate

reglementa.

Legiuitorul a prevăzut și posibilitatea unei modificări ulterioare a limitelor

unităților administrativ-teritoriale stabilite mai înainte prin lege, precizând,

în art.3 alin.1 din Legea nr.69/1991, că orice modificare se poate efectua

numai în temeiul legii și cu consultarea prealabilă a cetățenilor din unitățile

administrativ-teritoriale respective, prin referendum care se organizează

potrivit legii.

Dispoziția legală amintită este menită să precizeze că nu numai delimitarea

comunelor, orașelor și județelor, dar și modificarea delimitării se poate

efectua doar în temeiul legii, cu condiția consultării prealabile a cetățenilor

prin referendum.

Pronunțând o hotărâre asupra delimitării teritoriale a comunei Albești, în

sensul că această delimitare este cea prevăzută de Legea nr.2/1968, a obliga

pârâta să o respecte și a constata inaplicabilitatea în cauză a Decretului

nr.63/1976, care a inclus platforma industrială în perimetrul construibil al

localității Sighișoara, instanța ar depăși atribuțiile puterii judecătorești,

ceea ce ar constitui o imixtiune în sfera activității legislative sau

executive, un exces de putere, prin trecerea abuzivă a barierelor dintre

funcțiile care revin autorităților publice.

Față de dispozițiile legale care stabilesc că numai prin lege se determină

delimitarea comunelor, orașelor, județelor, tot prin lege se poate modifica

delimitarea anterioară, cu cerința consultării prealabile prin referendum a

cetățenilor, se apreciază că instanța nu are nici competența de a schimba

conținutul legii sau a altor acte normative care reglementează această problemă

și nici nu are calitatea de a constata inaplicabilitatea unui asemenea act

normativ.

Obiectul pricinii, așa cum a fost formulat și cu care instanța a fost

investită, nu intră în sfera de jurisdicție a instanțelor judecătorești,

organizarea administrativ-teritorială și delimitarea administrativă a localităților

sunt atribute care aparțin în exclusivitate puterii legislative și executive.

Această constatare, a necompetenței instanțelor judecătorești în soluționarea

cauzei, face inutilă cercetarea motivelor de recurs învederate de reclamant,

anume că instanța de apel a aplicat greșit prevederile Decretului nr.63/1976 și

nu a analizat înscrisurile la care recurentul se referă, tocmai pentru că,

neavând competența să judece cauza, nu o avea nici pe aceea de a verifica

probele oferite de părți și de a interpreta dispozițiile actului normativ

amintit.

Pentru aceste considerente, s-a respins recursul reclamantului, ca nefondat.