ÎCCJ, decizie (scj.ro #82640)

Competența de delimitare și modificare teritorială a localităților În raport cu dispozițiile Legii nr.69/1991, în vigoare la data soluționării cauzei delimitarea comunelor, orașelor, județelor, precum și modificarea hotarelor acestora se dispune prin lege, fiind un atribut al puterii executive, iar nu al instanțelor judecătorești. Secția civilă, decizia nr.2102 din 22 mai 2003 Consiliul local al comunei Albești, județul Mureș a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul local al municipiului Sighișoara, județul Mureș, a se constata că delimitarea teritorială a celor două localități este cea prevăzută de Legea nr.2/1968, a se dispune obligarea pârâtei să respecte această delimitare, să-i permită a-și exercita toate atribuțiile pe întreg teritoriul comunei Albești și a se constata inaplicabilitatea în cauză a Decretului prezidențial nr.63/1976, act care este nul de drept.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că atât anterior cât și după apariția Legii nr.2/1968 linia de demarcație dintre cele două localități a constituit-o pârâul Valea Dracului, iar prin Decretul prezidențial nr.63/1976 nu s-a făcut decât să se includă terenul aferent actualei platforme industriale a municipiului în perimetrul construibil al acestei localități. Astfel, s-a ajuns la o măsură ilegală dată în contradicție cu Legea nr.2/1968. Oricum, potrivit art.75 din Constituția din 1965, președintele țării putea emite decrete prezidențiale în exercitarea a treisprezece atribuții, dar nici una dintre ele nu privea posibilitatea luării unor măsuri în domeniul organizării administrativ-teritoriale.

Reclamantul a precizat că nu dorește să facă o modificare a delimitării teritoriale, ci respectarea vechii linii dintre cele două localități. Prin sentința civilă nr.361 din 17 iulie 2000, Tribunalul Mureș a admis acțiunea, a obligat pârâtul să-i recunoască reclamantului toate prerogativele dreptului de proprietate cu privire la suprafața de 66,64 ha respectându-se delimitarea administrativ-teritorială stabilită prin Legea nr. 2/1968 precum și granița dintre localitățile Albești și Sighișoara, punctul de hotar constituindu-l conform singurei legi care a avut ca obiect această delimitare – pârâul Valea Dracului. Pârâtul Consiliul local al municipiului Sighișoara a formulat apel, criticând hotărârea pentru că a depășit atribuțiile puterii judecătorești.

Prin decizia nr.28/A din 12 aprilie 2001, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, a admis apelul, a schimbat în tot hotărârea atacată și în fond a respins acțiunea. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut în esență că obiect al litigiului este delimitarea administrativ-teritorială, acesta fiind atributul exclusiv al puterii legislative și executive. Împotriva acestei decizii, Consiliul Local al comunei Albești a formulat recurs. Recursul este nefondat. Instanța a fost investită cu soluționarea acțiunii având ca obiect constatarea că delimitarea teritorială a comunei Albești și municipiului Sighișoara este cea prevăzută de Legea nr.2/1968, obligarea pârâtei să respecte această delimitare și să se constate inaplicabilitatea Decretului nr.63/1976, care a inclus platforma industrială în perimetrul construibil al pârâtei.

Cu referire la obiectul acțiunii, art.3 alin.1 din Legea nr.69/1991 a administrației publice locale, în vigoare la data sesizării instanței, prevedea că delimitarea comunelor, orașelor și județelor se stabilește prin lege, iar art.72 alin.3 lit.”o” din Constituție statuează că organizarea administrației locale, a teritoriului, precum și regimul general privind autonomia locală, se reglementează prin lege organică. Din dispozițiile legale evocate rezultă că delimitarea unităților administrativ-teritoriale, care implică stabilirea limitelor teritoriale înlăuntrul cărora ființează și își exercită competențele autoritățile publice, este de atributul puterii legislative, care numai prin lege organică o poate reglementa.

Legiuitorul a prevăzut și posibilitatea unei modificări ulterioare a limitelor unităților administrativ-teritoriale stabilite mai înainte prin lege, precizând, în art.3 alin.1 din Legea nr.69/1991, că orice modificare se poate efectua numai în temeiul legii și cu consultarea prealabilă a cetățenilor din unitățile administrativ-teritoriale respective, prin referendum care se organizează potrivit legii. Dispoziția legală amintită este menită să precizeze că nu numai delimitarea comunelor, orașelor și județelor, dar și modificarea delimitării se poate efectua doar în temeiul legii, cu condiția consultării prealabile a cetățenilor prin referendum.

Pronunțând o hotărâre asupra delimitării teritoriale a comunei Albești, în sensul că această delimitare este cea prevăzută de Legea nr.2/1968, a obliga pârâta să o respecte și a constata inaplicabilitatea în cauză a Decretului nr.63/1976, care a inclus platforma industrială în perimetrul construibil al localității Sighișoara, instanța ar depăși atribuțiile puterii judecătorești, ceea ce ar constitui o imixtiune în sfera activității legislative sau executive, un exces de putere, prin trecerea abuzivă a barierelor dintre funcțiile care revin autorităților publice.

Față de dispozițiile legale care stabilesc că numai prin lege se determină delimitarea comunelor, orașelor, județelor, tot prin lege se poate modifica delimitarea anterioară, cu cerința consultării prealabile prin referendum a cetățenilor, se apreciază că instanța nu are nici competența de a schimba conținutul legii sau a altor acte normative care reglementează această problemă și nici nu are calitatea de a constata inaplicabilitatea unui asemenea act normativ. Obiectul pricinii, așa cum a fost formulat și cu care instanța a fost investită, nu intră în sfera de jurisdicție a instanțelor judecătorești, organizarea administrativ-teritorială și delimitarea administrativă a localităților sunt atribute care aparțin în exclusivitate puterii legislative și executive.

Această constatare, a necompetenței instanțelor judecătorești în soluționarea cauzei, face inutilă cercetarea motivelor de recurs învederate de reclamant, anume că instanța de apel a aplicat greșit prevederile Decretului nr.63/1976 și nu a analizat înscrisurile la care recurentul se referă, tocmai pentru că, neavând competența să judece cauza, nu o avea nici pe aceea de a verifica probele oferite de părți și de a interpreta dispozițiile actului normativ amintit. Pentru aceste considerente, s-a respins recursul reclamantului, ca nefondat.