ÎCCJ, decizie (scj.ro #84775)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84775) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Acțiune prin care se urmărește
îndreptarea unor pretinse erori și operarea unor modificări în evidențele,
hărțile și planurile cadastrale utilizate în procedura de stabilire a liniei de
hotar dintre două unități administrativ – teritoriale. Admisibilitate
Legea
nr. 554/2004, art. 8 alin. (1)
Legea
nr. 2/1968
Legea
nr. 215/2001
Legea
nr. 7/1996
Este
admisibilă pe calea contenciosului administrativ acțiunea prin care se
urmărește îndreptarea unor pretinse erori și operarea unor modificări în
evidențele, hărțile și planurile cadastrale utilizate în procedura de
stabilire a liniei de hotar dintre două unități administrativ – teritoriale,
refuzul efectuării unor operațiuni administrative fiind circumscris
prevederilor art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, care,
definind obiectul acțiunii în contencios administrativ, are în vedere și
ipoteza refuzului de efectuare a unei anumite operațiuni necesare pentru
exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
Decizia nr. 1204 din 21 februarie 2013
Prin
cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău la data de 18.07.2011,
reclamantul Municipiul Onești, prin primar, a chemat în judecată pârâții
Ministerul Administrației și Internelor (
denumit în continuare, în cuprinsul
prezentei decizii, „MAI”
), Agenția Națională de Cadastru și Publicitate
Imobiliară (
denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „ANCPI”
),
Centrul Național de Geodezie, Cartografie, Fotogrammetrie și Teledetecție (
denumit
în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „CNGCFT”
), Oficiul de
Cadastru și Publicitate Imobiliară Bacău (
denumit în continuare, în
cuprinsul prezentei decizii, „OCPI Bacău”
) și Comuna Cașin pentru ca
acestea să fie obligate la:
-îndreptarea
erorilor din evidențele deținute și folosite de acestea privind limita
administrativ-teritorială a municipiului Onești cu comuna Cașin, în zona
denumită alternativ Andreeșești/Andrieșești/Andrășești;
-corectarea
actelor, respectiv a hărților și planurilor cadastrale făcute de aceste
autorități cu încălcarea art. 73 alin. (3) lit. o) din Constituție, a Legii nr.
2/1968 și a H.C.M. nr. 11311968;
-soluționarea
litigiului apărut pe granița administrativă a municipiului Onești cu comuna
Cașin (conform procesului-verbal nr. 67/2011 al O.C.P.I. Bacău) cu respectarea
limitelor stabilite prin Legea nr. 2/1968 și H.C.M. nr. 1131/1968.
Reclamanta
a precizat că acțiunea are ca obiect o obligație de a face, fiind întemeiată pe
dispozițiile art.73 alin.(3) lit.o) din Constituția României, respectiv
obligația de a respecta delimitarea administrativ-teritorială stabilită prin
Legea nr.2/1968, completată conform H.C.M. nr.1131/1968 și dovedită de
Municipiul Onești prin hărți oficiale întocmite de autoritățile special
desemnate în diferite momente istorice.
Ulterior
a formulat precizări referitoare la obiectul acțiunii și la natura litigiului,
în sensul că a solicitat ca autoritățile pârâte să fie obligate, în virtutea
atribuțiilor care le-au fost stabilite prin acte normative, la întreținerea și
gestionarea corectă a limitelor administrativ-teritoriale, materializate prin
hărți și planuri cadastrale, în format analogic sau digital.
În
motivarea acțiunii și a precizărilor la acțiune, reclamantul a susținut
următoarele:
Cu
ocazia procedurilor de identificare și recunoaștere a hotarului dintre
Municipiul Onești și Comuna Cașin, inițiate în aplicarea Ordinului ministrului
administrației și internelor nr.259/2010, s-a constatat o necorelare între
hărțile din perioada 1956-1977 și planurile cadastrale actuale ale celor două
unități administrativ-teritorială, acestea având înscrisă în limita
administrativ-teritorială a comunei Cașin o suprafață de aproximativ 210 ha aparținând Municipiului Onești.
După
efectuarea procedurilor de mediere, prin procesul-verbal nr.67 din 26.01.2011
al OCPI Bacău, limita administrativ-teritorială între cele două unități
administrativ-teritoriale a fost declarată în litigiu. În vederea soluționării
litigiului s-a adresat Instituției Prefectului județul Bacău, Consiliului
județean Bacău și pârâților.
Litigiul
privind limita administrativ-teritorială este determinat de existența
neconcordanțelor între datele analogice din documentația cadastrală deținută de
municipiul Onești – cu referire la planul cadastral L-35-66-B-c-1 aerografiat
în anul 1956, harta județului Bacău din anul 1973 întocmită de Institutul de
Geodezie, Fotogrammetrie, Cartografie și Organizarea Teritoriului, harta
județului Bacău, scara 1/325000 din anul 1977 editată de același institut – și
cele prezentate de comuna Cașin și preluate în evidența electronică a
ANCPI/OCPI.
Începând
cu planul cadastral aferent anului 1962 și până la Harta județului Bacău din anul 1977 este prevăzută aceeași linie de hotar, iar de la
adoptarea Legii nr.2/1968 nu au mai fost adoptate acte normative care să ateste
limite administrativ-teritorială diferite pentru municipiul Onești.
Din
analiza actelor transmise de OCPI Bacău a reieșit că s-au folosit alte evidențe
decât cele stabilite prin hărțile oficiale, modificările făcute în evidențele
OCPI/ANCPI fără o bază legală echivalează cu o modificare a limitelor
administrativ-teritoriale ale municipiului Onești prin încălcarea Constituției,
a legilor în vigoare și a dreptului de proprietate al municipiului Onești.
Prin
întâmpinările depuse la dosar, pârâții Agenția Națională de Cadastru și
Publicitate Imobiliară și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bacău
au invocat excepția lipsei calității lor procesuale pasive și excepția
inadmisibilității acțiunii.
În
susținerea primei excepții, pârâții au invocat dispozițiile pct.4.3.4. din
Normele tehnice pentru introducerea cadastrului general aprobate prin Ordinul ministrului
administrației și internelor nr.534/2001, și au arătat că stabilirea limitelor
administrativ-teritoriale revine reprezentaților celor două unități
administrativ-teritoriale.
În ceea
ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, pârâții au invocat
dispozițiile art.2 alin.1 lit.c) din Legea nr. 554/2004 și ale art.22 din Legea
nr.215/2001, precum și atribuțiile lor de coordonare a acțiunii de
recunoaștere și identificare a hotarelor unităților administrativ-teritoriale
la nivel național, activitate realizată de comisiile numite de prefect în
temeiul art.10 alin.2 din Legea nr.7/1996. O astfel de acțiune este necesară
întrucât Legea nr.2/1968 nu conține și o anexă grafică în care să figureze
hotarele fiecărei unități administrativ-teritoriale, având rolul doar de
identificare și recunoaștere reciprocă de către unitățile
administrativ-teritoriale a hotarelor existente, așa cum se regăsesc în partea
descriptivă a Legii nr.2/1968 și nu una de stabilire de noi limite
administrative.
Pe
fondul cauzei, pârâții au susținut că acțiunea este neîntemeiată.
Pârâtul
MAI a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive și excepția
inadmisibilității acțiunii.
În
privința primei excepții, pârâtul MAI a invocat dispozițiile pct.4.2.2. și
pct.4.3.4. din Normele tehnice aprobate prin Ordinul ministrului administrației
și internelor nr. 534/2001, a expus cadrul legal în domeniul activității de
cadastru și publicitate imobiliară și a indicat instituțiile implicate în
procedura de delimitare a unităților administrativ-teritoriale, invocând,
totodată, dispozițiile art.5
1
din Legea nr.351/2011, ale art.2 alin.
(2) din Legea nr.340/2004, ale art.4 alin.(1) din O.U.G. nr.30/2007, arătând că
Ministerul Administrației și Internelor și autoritățile administrației publice
locale implicate în procedura de delimitare a limitelor unităților
administrativ-teritoriale nu există raporturi de subordonare.
În ceea
ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, pârâtul MAI a arătat, în
esență, că acțiunea de identificare și recunoaștere a hotarelor unităților
administrativ-teritoriale nu are rolul de stabilire a unor noi limite
administrative, iar hotarele unităților administrativ-teritoriale sunt
delimitate și marcate de către comisia de delimitare stabilită prin ordin al
prefectului. În prezent, sigurele limite recunoscute sunt cele din documentele
aflate în arhiva OCPI Bacău. Deoarece acest hotar administrativ este
reprezentat în evidențele oficiale (planuri și registre cadastrale) începând cu
anul 1973, restul documentelor și argumentelor prezentate de reclamant pot fi
utilizate pentru proiectul de modificare a acestei limite cu respectarea Legii
nr.215/2001. Astfel fiind, actul atacat prin acțiune nu reprezintă un act
administrativ în sensul art.2 alin.(1) lit.c) din Legea nr. 554/2004.
Pârâtul CNGCFT a
invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Bacău, susținând că
Centrul funcționează în subordinea ANCPI, astfel că nu sunt incidente normele
de competență ale art.3 pct.1 C.proc.civ.
Actele contestate
de reclamant nu sunt acte administrative în sensul dispozițiilor art.1 și art.2
din Legea nr.554/2004, din perspectiva dispozițiilor legislației specifice, ale
art.10 alin.(2) din Legea nr. 7/1996 coroborate cu prevederile pct.4.1.1 și
pct.4.3 din Normele tehnice aprobate Ordinul nr.534/2001 având natura unor
documente sau acte tehnice preliminare unor acte juridice.
Pârâtul
CNGCFT a invocat și excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea
procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și art. 109
C.proc.civ. Totodată, pârâtul a susținut că, prin acțiunea formulată,
reclamanta tinde la modificarea limitelor teritoriale, cerere care este
inadmisibilă având în vedere dispozițiile art. 10 alin. (2) și (3) din Legea
nr. 7/1996.
Pârâtul
CNGCFT a invocat, de asemenea, excepția lipsei calității sale procesuale
pasive, motivată de faptul că nu a emis niciun act administrativ și nici nu a
încheiat acte administrative neavând, conform art.14 din H.G. nr.1210/2004,
atribuții de delimitare cadastrală a unităților administrativ-teritoriale.
Pe
fondul cauzei, pârâtul a susținut că nu are competență în privința cererilor
reclamantului, în cazul litigiilor determinate de stabilirea liniei de hotar
între unitățile administrativ-teritoriale fiind aplicabile dispozițiile pct.
4.2.20 din anexa la Ordinul nr. 534/2001.
Pârâta
Comuna Cașin a invocat excepția inadmisibilității acțiunii și netemeinicia
acesteia.
Prin
sentința civilă nr.211 din 30 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bacău, Secția a
II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția
necompetenței materiale a curții de apel, invocată de pârâtul Centrul de
Geodezie, Cartografie, Fotogrammetrie și Teledetecție, a admis excepția
inadmisibilității invocată de pârâți și, în consecință, a respins, ca
inadmisibilă, acțiunea, astfel cum a fost precizată de către reclamantul
Municipiul Onești.
În
esență, Curtea de apel a reținut următoarele:
Cu
privire la excepția necompetenței materiale invocată de pârâtul CNGCFT
Conform
art.12 din H.G. nr.1210/2004 privind organizarea și funcționarea ANCPI
prevede că, CNGCFT funcționează ca instituție publică, cu personalitate
juridică, în subordinea ANCPI, fiind o instituție publică centrală, astfel
încât chemarea sa în judecată determină, potrivit art.10 alin.(1) din Legea nr.
554/2004 și art.3 pct.1 C.proc.civ., competența materială în primă instanță a
curții de apel. Dacă ceea ce a solicitat reclamantul privește acte
administrative a căror emitere intră în competența pârâtei – or a pârâților –
este o chestiune care vizează admisibilitatea acțiunii ori calitatea procesuală
pasivă, iar nu competența instanței.
Cu
privire la excepția inadmisibilității acțiunii
Principiul
disponibilității impune ca examinarea acestei excepții să se facă în raport cu
ceea ce a cerut reclamantul prin cele trei capete de cerere, iar nu cu ceea ce
ar fi putut constitui obiectul analizei instanței de contencios administrativ
învestite cu o acțiune născută ca urmare a litigiului dintre reclamant și
pârâta Comuna Cașin privind delimitarea administrativ-teritorială.
Obiectul
acțiunii, astfel cum a fost calificat de către reclamant, respectiv obligația
de a de a respecta delimitarea administrativ-teritorială stabilită în baza
Legii nr. 2/1968, nu poate fi circumscris niciuneia dintre situațiile prevăzute
de art.8 alin.(1) din Legea nr. 554/2004. Însă, cele trei capete de cerere ale
acțiunii, cu precizarea referitoare la primul capăt de cerere, se încadrează în
dispozițiile finale ale textului menționat, ceea ce solicită reclamantul având
natura unor operațiuni administrative cu caracter tehnic, operațiuni care, în
viziunea reclamantului, ar fi de natură să-i protejeze un drept care i-a fost
recunoscut prin Legea nr. 2/1968. În raport de ceea ce reprezintă capetele de
cerere care reprezintă petitul acțiunii, pârâții ANCPI ȘI OCPI Bacău au
calitate procesuală pasivă, căci aceste autorități gestionează evidențele în
care reclamantul solicită a fi îndreptate pretinsele erori.
Chiar
dacă acțiunea, prin capetele sale de cerere, se circumscrie tezei finale a
art.8 alin.(1) din Legea nr.554/2004, acestea au caracter accesoriu față de o
eventuală cerere de constatare a limitei administrativ-teritoriale dintre
Municipiul Onești și Comuna Cașin, cerere în care, într-adevăr, ar avea
calitate procesuală doar cele două unități administrativ-teritorială.
Legea
nr. 2/1968 nu conține și o anexă grafică în care să figureze hotarele fiecărei
unități administrativ-teritoriale, astfel încât obligarea pârâtelor să
efectueze operațiuni care vizează tocmai această reprezentare grafică nu poate
fi făcută independent de stabilirea în teren a delimitării
administrativ-teritorială dintre cele două unități administrativ-teritoriale.
Atât
Legea administrației publice nr.215/2001, prin art. 22, cât și Legea
cadastrului șu publicității imobiliare nr.7/1996, prin art. 10 alin. (2) și (3),
operează cu două noțiuni diferite în privința limitelor
administrativ-teritorială: delimitarea unităților administrativ-teritoriale și
respectiv, modificarea limitelor unităților administrativ-teritoriale, cu
privire la această din urmă operațiune dispozițiile menționate excluzând
competența instanțelor de judecată prin aceea că prevăd că orice modificare a
limitelor teritoriale se stabilește prin lege.
Referindu-se
expres la „limitelor recunoscute” de către unitățile administrativ-teritoriale
și prevăzând în ce constă operațiunea de delimitare, art.10 alin.(2) din Legea
nr.7/1996 a fost conceput de legiuitor doar cu rol de identificare și
recunoaștere reciprocă de către unitățile administrativ-teritoriale a hotarelor
existente, așa cum se regăsesc în partea descriptivă a Legii nr.2/1968, iar nu
scopul de stabilire de noi limite administrative care, în fapt, semnifică o
modificare a acestor limite.
În
aplicarea Legii nr.7/1996, prin Ordinul ministrului administrației publice
nr.534/2001 au fost aprobate Normele tehnice pentru introducerea cadastrului general.
Potrivit pct.4.1. din Normele tehnice, delimitarea cadastrală este definită ca
fiind „operațiunea de bază prin care
se identifică, se măsoară la teren și
se oficializează limitele
unităților administrativ-teritoriale, conținând
punctele de frângere și traseele hotarului unei unități
administrativ-teritoriale, precum și limitele intravilanelor din respectiva
unitate administrativ-teritorială”. Teza ultimă a acestui text prevede delimitarea
cadastrală ca o condiție prealabilă, obligatorie și necesară pentru începerea
lucrărilor de introducere a cadastrului general pe o unitate
administrativ-teritorială.
La pct.
4.1.2.
se prevede că stabilirea liniei de hotar se face în conformitate cu prevederile
Legii nr.2/1968, conform planurilor urbanistice generale întocmite și aprobate
potrivit prevederilor legale, iar în cazul în care nu s-au aprobat planuri
urbanistice generale, limitele intravilanelor vor fi cele existente la 1
ianuarie 1990, conform Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu
modificările ulterioare.
Operațiunile
de delimitare cadastrală sunt prevăzute la pct.4.2.1. din Normele tehnice, iar,
în cauză, doar o parte dintre aceste operațiuni au fost realizate, respectiv
cele de la lit.a) și b) teza I, astfel cum rezultă din procesul-verbal nr.67
din 26.01.2011. Din acest act rezultă că tronsonul contestat după mediere de
către reclamant este cel folosit în prezent pentru recepția documentațiilor
cadastrale – fapt conform prevederilor pct. 4.2.20 lit. d) – și că tronsonul
contestat de pârâta comuna Cașin este cel pretins de reclamant conform planului
cadastral L-35-66-B-c-1 aerografiat în anul 1956, plan care nu poate fi reținut
având în vedere aceleași dispoziții (pct.4.2.20) și împrejurarea că reprezintă
un document anterior reorganizării teritoriale realizate prin Legea nr. 2/1968.
La
pct.4.2.20 se prevede că, în cazul existenței neînțelegerilor între vecini la
stabilirea liniei de hotar, iar membrii comisiei nu pot rezolva neînțelegerile,
litigiul se consemnează în documentele de delimitare cadastrală, conform
prevederilor pct.4.2.20 lit.a)–f). La lit.d) se prevede că, până la rezolvarea
litigiului, suprafața disputată va fi inclusă în suprafața calculată a
teritoriului nominalizat de OCPI, iar la lit.f) se dispune că, după
soluționarea litigiului, se reface documentația cadastrală și se vor
materializa cu borne punctele de hotar de pe varianta acceptată.
Aplicarea
acestor dispoziții în cauza pendinte împiedică instanța să dispună ca, în
legătură cu suprafața în litigiu, evidențele gestionate de pârâți să fie
corectate conform celor pretinse de reclamant mai înainte de a se fi soluționat
litigiul dintre reclamant și Comuna Cașin cu privire la stabilirea liniei de
hotar, litigiu în care doar aceste două părți ar avea calitate procesuală.
Așadar,
pârâții – instituții și autorități publice – nu pot fi obligați să efectueze
niște operațiuni administrative, în sensul solicitat de reclamant, în
evidențele pe care le gestionează, mai înainte de a se soluționa litigiul
principal referitor la stabilirea liniei de hotar dintre cele Municipiul Onești
și Comuna Cașin. Astfel cum se dispune la pct.4.2.20 lit.f), doar după
soluționarea litigiului, se reface documentația cadastrală și se vor materializa
cu borne punctele de hotar de pe varianta acceptată.
În
consecință, acțiunea reclamantului, care pretinde ca pârâții să fie obligați să
respecte o delimitare administrativ-teritorială conform unei variante pe care
doar această parte susține că este conformă legii și realității istorice – iar
nu pe calea unei acțiuni prin care să se stabilească pe bază de acte și
expertiză tehnică linia de hotar – este inadmisibilă.
Cu
privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, instanța a reținut că aceasta
nu va mai fi analizată în mod distinct având în vedere soluția pronunțată și
considerentele expuse..
Împotriva
sentinței civile a Curții de Apel Bacău, Secția a II-a civilă, de contencios
administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul Municipiul Onești,
formulând critici în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304
1
C.proc.civ.
În motivarea
căii de atac, recurentul reclamant a arătat că hotărârea primei instanțe
a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la
organizarea administrativ – teritorială a municipiilor, orașelor și
comunelor din județul Bacău.
Sub
aspectul inadmisibilității, reținute de prima instanță ca motiv de respingere
a acțiunii, recurentul reclamant a reamintit temeiurile de drept și
obiectul acțiunii sale, arătând că instanța a ignorat cu desăvârșire
capătul de cerere prin care a solicitat obligarea pârâtelor la
soluționarea litigiului apărut pe granița administrativă a municipiului Onești
cu comuna Cașin (conform procesului-verbal nr.67 din 26.01.2011 al OCPI Bacău),
cu respectarea limitelor stabilite prin Legea nr.2/1968 și a Hotărârii
Consiliului de Miniștri nr. 1131/1968 - pentru delimitarea
administrativ-teritorială a municipiilor, orașelor și comunelor din județul
Bacău, capăt de cerere care vizează tocmai identificare și stabilirea în mod
corect a acestei limite de hotar.
Recurentul – reclamant a arătat că este greșită și interpretarea
potrivit căreia în cadrul unui litigiu referitor la stabilirea limitei de hotar
calitate procesuală ar avea doar cele două unități administrativ teritoriale
.
în speța dedusă judecății, litigiul nu se datorează unei intrări abuzive a
comunei Cașin în limitele administrativ-teritoriale ale municipiului Onești, ci
este născut din culpa autorităților pârâte: A.N.C.P.I., CNGFT și O.C.P.I.
Bacău, care, fără să vegheze la respectarea limitelor administrativ teritoriale
așa cum au fost reglementate prin Legea nr.2/1968 și în lipsa unei alte legi de
delimitare, au înregistrat în evidențele lor limite administrativ-teritoriale
diferite în perioada ulterioară anului 1968
,
fapt ce a condus la
modificarea acestor limite după anul 1977 (Harta Județului Bacău, scara
1/325000 din anul 1977, editată de Institutul de Geodezie, Fotogrametrie,
Cartografie și Organizarea Teritoriului, dovedește limita susținută de
municipiul Onești).
Calitatea procesuală a A.N.C.P.I., CNGFT și O.C.P.I. Bacău este
justificată în orice litigiu care vizează operațiuni de delimitare teritorială
cu atât mai mult cu cât, prevederile art.10 alin. (2) din Legea
nr.7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare
,
Republicată,
cu modificările și completările ulterioare, stabilesc:
Lucrările tehnice de
cadastru se realizează utilizându-se reprezentarea grafică a limitelor unităților
administrativ-teritoriale, precum si a limitelor intravilanelor, deținute de
oficiile teritoriale.
În fine, recurentul - reclamant a arătat și explicat
detaliat că instanța de fond a reținut situația de fapt, referitoare
la delimitarea cadastrală, în condițiile în care a depus la dosar
documente (hărți și; planuri topografice) atât anterioare cât si ulterioare
anului 1968 tocmai pentru dovedirea continuității trupului în litigiu în
limitele administrativ-teritoriale ale municipiul Onești,
iar pe de altă
parte, am dovedit cu acte din perioada 1884 -1977 ca această suprafață de teren
apare înscrisă în documente ca
aparținând municipiului Gh.Gheorghiu-Dej
(acum Onești).
Prin întâmpinare, Ministerul Administrației și Internelor a solicitat
respingerea recursului, ca nefondat, arătând că prin acțiune nu a fost
atacat un act administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea
nr. 554/2004, ci un document tehnic, preliminar, care va sta la baza
legii prin care se va aproba harta în format digital, în cadrul
procedurii derulate în temeiul Ordinului nr.534/2001 privind aprobarea Normelor
tehnice pentru introducerea cadastrului general, cu modificările și
completările ulterioare, după stabilirea limitelor unităților
administrativ-teritoriale de către comisiile numite în acest scop prin ordinele
prefecților, Ministerul Administrației și Internelor, prin Agenția Națională de
Cadastru și Publicitate Imobiliară, va propune actul normativ de promovare a
hărții în format digital cu limitele administrativ-teritoriale ale României.
Intimatul – pârât Centrul Național de Cartografie (fost
Centrul Național de Geodezie, Cartografie, Fotogrammetrie și Teledelecție) a
arătat, prin întâmpinarea sa, că soluția atacată este legală, instanța de
fond reținând corect că operațiunea de delimitare administrativ – teritorială
a fost concepută de legiuitor doar cu rol de recunoaștere și identificare
reciprocă a hotarelor existente, așa cum se regăsesc în partea descriptivă a
Legii nr. 2/1968, iar nu cu scopul stabilirii de noi limite
administrative, și că într-un litigiu care are ca obiect stabilirea liniei
de hotar, calitate procesuală au doar unitățile administrativ – teritoriale
ale căror hotărâre sunt lezate.
De asemenea, a arătat că delimitarea unităților
administrativ - teritoriale , care implică stabilirea limitelor
teritoriale în cadrul cărora ființează și își exercită competența
autoritățile publice, este atributul puterii legislative, care o
poate reglementa numai prin lege organică.
.
La rândul său, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate a
depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat,
făcând referire la cadrul normativ care reglementează problema delimitării
unităților administrativ – teritoriale: Legea nr. 2/1968, privind organizarea
administrativă a teritoriului Republice Socialiste România, art. 22 din Legea
administrației publice locale, art. 10 și 11 din Legea cadastrului și
publicității imobiliare și Ordinul nr. 538/2001, prin care ministrul
administrației publice a aprobat Normele tehnice pentru aprobarea
cadastrului general.
Intimata – pârâtă U.A.T. Cașin nu a formulat întâmpinare
conform art. 308 alin. (2) C.proc.civ., dar a depus la dosar concluzii
scrise, prin care a arătat că instanța de fond a contestat corect
inadmisibilitatea acțiunii.
În acest sens, a arătat că limitele administrativ -
teritoriale pot fi reglementate exclusiv prin lege și că, în speță, a fost
inițiată procedura de delimitare conform Normelor tehnice aprobate prin
Ordinul ministrului administrației publice nr. 534/2001 și modificate prin
Ordinul nr. 259/2010 al ministrului administrației și internelor, dar prin
procesul – verbal nr. 67 din 26.01.2011, portuirea de hotar dintre Municipiul
Onești și Comuna Cașin, în zona Andrășești, a fost declarată în litigiu,
conform pct. 4.2.20 lit. a) din Normele tehnice.
A mai arătat că recurentul - reclamant a învestit
Tribunalul Bacău cu o cerere privind respectarea delimitării teritoriale
stabilite prin Lege nr. 2/1968, înregistrată cu nr. 17xxx/110/2011, cerere a
cărei judecată a fost suspendată până la judecarea litigiului de față.
Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul
– pârât și a prevederilor art. 304
1
Cod procedură civilă,
ținând seama și de apărările intimaților, Înalta Curte a constatat că
recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în
continuare.
1.Argumente de fapt și de drept relevante
Așa cum rezultă din expunerea rezumativă cuprinsă la pct. I.1
din prezenta decizie, cauza de față a fost generată în contextul unui litigiu
legat de stabilirea liniei de hotar dintre Municipiul Onești și Comuna
Cașin.
Prima instanță a respins acțiunea ca inadmisibilă, cu
argumentul principal că reclamantul pretinde ca pârâții să respecte o
anumită delimitare teritorială, fără a urma calea unei acțiuni care să
stabilească linia de hotar, pe bază de acte și expertiză tehnică de
specialitate.
În altă ordine de idei, instanța a reținut că autoritățile
și instituțiile publice pârâte nu pot fi obligate să efectueze niște
operațiuni administrative în evidențele pe care le gestionează, mai
înainte de se soluționa litigiul principal referitor la stabilirea
liniei de hotar dintre Municipiul Onești și Comuna Cașin.
Instanța de control judiciar constată însă că prin demersul
său reclamantul tinde la îndreptarea unor pretinse erori și la operarea
unor modificări în evidențele , hărțile și planurile cadastrale utilizate în
procedura de stabilire a liniei de hotar dintre cele două unități
administrativ – teritoriale, procedură administrativă aflată în curs de
derulare, conform Normelor tehnice pentru introducerea cadastrului
general, aprobate prin Ordinul ministrului administrației publice nr.
534/2001, așa cum au fost modificate prin Ordinul nr. 259/2010, publicat
în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 815 din 7.12.2010.
Contrar concluziei primei instanțe, Înalta Curte
constată că refuzul efectuării unor operațiuni administrative este
circumscris prevederilor art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004,
care, definind obiectul acțiunii în contencios administrativ, are în vedere
și ipoteza refuzului de efectuare a unei anumite operațiuni necesare
pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
Că dezlegarea chestiunii litigioase privind acuratețea
evidențelor, planurilor și hărților cadastrale de la care s-a pornit în
procedura de oficializare a limitelor unităților administrativ –
teritoriale este necesară pentru soluționarea neînțelegerilor apărute la
stabilirea liniei de hotar între municipiul Onești și comuna Cașin
rezultă , conform pct. 4.2.20 din Normele tehnice menționate mai sus,
rezultă și din măsura de suspendare a judecății cauzei ce formează
obiectul dosarului nr. 17xx/110/2011 al Tribunalului Bacău, Secția a II-a
civilă și de contencios administrativ și fiscal, dispusă prin încheierea din
data de 23.09.2011, în temeiul art. 244 pct. 1 C.proc.civ., până la soluționarea
dosarului nr. 4xx/32/2011.
În întâmpinările formulate în recurs, intimații – pârâți
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și Centrul Național
de Cartografie au susținut, între alte apărări, că într-un litigiu
privind delimitarea teritorială au calitate procesuală numai unitățile
administrativ – teritoriale aflate în conflict juridic, dar Înalta Curte
reține, în sensul celor arătate mai sus, că procesul de față vizează
refuzul pretins nejustificat – de exercitare a unor atribuții statuate prin
actele normative care le reglementează activitatea.
A stabili, pe baza probelor administrate dacă susținerile
recurentului – reclamant privind existența unui refuz nejustificat de
rezolvare a unei cereri sunt sau nu întemeiate este o chestiune ce ține de
fondul cauzei, iar nu de regularitatea învestirii instanței.
2.Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.
Având în vedere toate considerentele reținute și în raport
cu împrejurarea că prima instanță nu a cercetat fondul cauzei, în
temeiul art. 312 alin. (1), (2) C.proc.civ. și al art. 20 alin. (3) teza
finală din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte a admis recursul, a casat
sentința și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.