ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1285/2015

Decizia nr. 1285/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău la data de 18 iulie 2011, reclamantul A. Onești, prin primar, a chemat în judecată pârâții B., C., D., E. Bacău și com. Cașin pentru ca acestea să fie obligate la:

- îndreptarea erorilor din evidențele deținute și folosite de acestea privind limita administrativ-teritorială a A. Onești cu com. Cașin, în zona denumită alternativ Andreeșești, Andrieșești, Andrășești;

- corectarea actelor, respectiv a hărților și planurilor cadastrale făcute de aceste autorități cu încălcarea art. 73 alin. (3) lit. o) din Constituție, a Legii nr. 2/1968 și a Hotărârii Consiliului Municipal nr. 11311968;

- soluționarea litigiului apărut pe granița administrativă a A. Onești cu com. Cașin (conform procesului-verbal din 26 ianuarie 2011 al E. Bacău) cu respectarea limitelor stabilite prin Legea nr. 2/1968 și Hotărârea Consiliului Municipal nr. 1131/1968.

Reclamanta a precizat că acțiunea are ca obiect o obligație de a face, fiind întemeiată pe dispozițiile art. 73 alin. (3) lit. o) din Constituția României, respectiv obligația de a respecta delimitarea administrativ-teritorială stabilită prin Legea nr. 2/1968, completată conform Hotărârii Consiliului Municipal nr. 1131/1968 și dovedită de A. Onești prin hărți oficiale întocmite de autoritățile special desemnate în diferite momente istorice.

Ulterior a formulat precizări referitoare la obiectul acțiunii și la natura litigiului, în sensul că a solicitat ca autoritățile pârâte să fie obligate, în virtutea atribuțiilor care le-au fost stabilite prin acte normative, la întreținerea și gestionarea corectă a limitelor administrativ-teritoriale, materializate prin hărți și planuri cadastrale, în format analogic sau digital.

În motivarea acțiunii și a precizărilor la acțiune, reclamantul a susținut următoarele:

Cu ocazia procedurilor de identificare și recunoaștere a hotarului dintre A. Onești și Com. Cașin, inițiate în aplicarea Ordinului ministrului Administrației și Internelor nr. 259/2010, s-a constatat o necorelare între hărțile din perioada 1956-1977 și planurile cadastrale actuale ale celor două unități administrativ-teritorială, acestea având înscrisă în limita administrativ-teritorială a com. Cașin o suprafață de aproximativ 210 ha aparținând A. Onești.

După efectuarea procedurilor de mediere, prin procesul-verbal din 26 ianuarie 2011 al E. Bacău, limita administrativ-teritorială între cele două unități administrativ-teritoriale a fost declarată în litigiu. În vederea soluționării litigiului s-a adresat Instituției Prefectului județul Bacău, Consiliului județean Bacău și pârâților.

Litigiul privind limita administrativ-teritorială este determinat de existența neconcordanțelor între datele analogice din documentația cadastrală deținută de A. Onești - cu referire la planul cadastral aerografiat în anul 1956, harta județului Bacău din anul 1973 întocmită de F., harta județului Bacău, scara 1/325000 din anul 1977 editată de același institut - și cele prezentate de com. Cașin și preluate în evidența electronică a C./E.

Începând cu planul cadastral aferent anului 1962 și până la Harta județului Bacău din anul 1977 este prevăzută aceeași linie de hotar, iar de la adoptarea Legii nr. 2/1968 nu au mai fost adoptate acte normative care să ateste limite administrativ-teritorială diferite pentru A. Onești.

Din analiza actelor transmise de E. Bacău a reieșit că s-au folosit alte evidențe decât cele stabilite prin hărțile oficiale, modificările făcute în evidențele E./C. fără o bază legală echivalează cu o modificare a limitelor administrativ-teritoriale ale A. Onești prin încălcarea Constituției, a legilor în vigoare și a dreptului de proprietate al A. Onești.

Prin întâmpinările depuse la dosar, pârâții B., C. și E. Bacău au invocat excepția lipsei calității lor procesuale pasive și excepția inadmisibilității acțiunii.

Pe fondul cauzei, pârâții au susținut că acțiunea este neîntemeiată.

Pârâtul D. a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Bacău, excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și art. 109 C. proc. civ. și excepția lipsei calității sale procesuale.

Pârâta Com. Cașin a invocat excepția inadmisibilității acțiunii și netemeinicia acesteia.

Prin sentința nr. 211/20 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bacău a respins excepția necompetenței materiale a curții de apel invocată de pârâtul D. A admis excepția inadmisibilității invocată de pârâți și, în consecință, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea, astfel cum a fost precizată de către reclamantul A. Onești.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a constatat că obiectul acțiunii, astfel cum a fost calificat de către reclamant, respectiv obligația de a respecta delimitarea administrativ-teritorială stabilită în baza Legii nr. 2/1968, nu poate fi circumscris niciuneia dintre situațiile prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Însă, cele trei capete de cerere ale acțiunii, cu precizarea referitoare la primul capăt de cerere, se încadrează în dispozițiile finale ale textului menționat, ceea ce solicită reclamantul având natura unor operațiuni administrative cu caracter tehnic, operațiuni care, în viziunea reclamantului, ar fi de natură să-i protejeze un drept care i-a fost recunoscut prin Legea nr. 2/1968. Chiar dacă acțiunea, prin capetele sale de cerere, se circumscrie tezei finale a art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța a considerat că nu pot avea decât au un caracter accesoriu la o eventuală cerere de constatare a limitei administrativ-teritoriale dintre A. Onești și com. Cașin, cerere în care, într-adevăr, astfel cum susțin pârâtele C. și E. Bacău, calitate procesuală ar avea doar cele două unități administrativ-teritoriale.

Prin Decizia nr. 1204 din 21 februarie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de A. Onești, a casat sentința nr. 211/20 noiembrie 2011 a Curții de Apel Bacău și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

La pronunțarea acestei soluții, instanța de control judiciar a reținut că prezenta cauză a fost generată în contextul unui litigiu legat de stabilirea liniei de hotar dintre A. Onești și Com. Cașin, iar prin demersul său reclamantul tinde la îndreptarea unor pretinse erori și la operarea unor modificări în evidențele, hărțile și planurile cadastrale utilizate în procedura de stabilire a liniei de hotar dintre cele două unități administrativ - teritoriale, procedură administrativă aflată în curs de derulare, conform Normelor tehnice pentru introducerea cadastrului general, aprobate prin Ordinul ministrului administrației publice nr. 534/2001, așa cum au fost modificate prin Ordinul nr. 259/2010, publicat în M. Of., Partea I, nr. 815 din 7 decembrie 2010.

De asemenea, Înalta Curte a constatat că refuzul efectuării unor operațiuni administrative este circumscris prevederilor art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, care, definind obiectul acțiunii în contencios administrativ, are în vedere și ipoteza refuzului de efectuare a anumitor operațiuni necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Că dezlegarea chestiunii litigioase privind acuratețea evidențelor, planurilor și hărților cadastrale de la care s-a pornit în procedura de oficializare a limitelor unităților administrativ-teritoriale este necesară pentru soluționarea neînțelegerilor apărute la stabilirea limitei de hotar între A. Onești și com. Cașin rezultă conform pct. 4 2.20 din Normele tehnice menționate mai sus, rezultă și din măsura de suspendare a judecății cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. x/110/2011 al Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, dispusă prin încheierea din data de 23 septembrie 2011, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea Dosarului nr. x/32/2011.

Înalta Curte a mai reținut faptul că procesul vizează refuzul pretins nejustificat de exercitarea unor atribuții statuate prin actele normative ce reglementează activitatea autorităților publice pârâte, or a stabili pe baza probelor administrate dacă susținerile recurentului-reclamant privind existența unui refuz nejustificat de rezolvare a unei cereri sunt sau nu întemeiate este o chestiune ce tine de fondul cauzei, iar nu de regularitatea învestirii instanței.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Bacău sub nr. x/32/2011*, la data de 05 iulie 2013.

Au fost depuse precizări din partea pârâtului E. Bacău, împreună cu un set de înscrisuri, vizând, în esență, evidențierea cadrului legal aplicabil în speță.

Reclamantul a solicitat suplimentarea probatoriului administrat în primul ciclu procesual cu efectuarea unei expertize topo - cadastrale și interogatoriu, probe care au fost respinse, fiind primită doar proba cu înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 229 din 06 decembrie 2013, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor și, pe fond, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul A. Onești, în contradictoriu cu pârâții B., C., D., E. și com. Cașin - prin primar, astfel cum a fost precizată, obligând pârâtele la întreținerea și gestionarea limitelor celor două Unități Administrativ Teritoriale (Unitatea Administrativ Teritorială Onești și Unitatea Administrativ Teritorială Cașin, jud. Bacău), limite materializate prin hărți și planuri cadastrale, în format analogic sau digital.

A respins celelalte capete de cerere.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că pârâții C., D., E. Bacău și B. au atribuții în realizarea, administrarea și întreținerea bazei de date cartografice naționale și a apreciat că reclamantul a justificat chemarea în judecată a pârâtelor, atât la data introducerii acțiunii, cât și pe parcursul judecății.

Pe fondul cauzei, în dezlegarea chestiunii litigioase privind acuratețea evidențelor, planurilor și hărților cadastrale de la care s-a pornit în procedura de oficializare a limitelor unităților administrativ-teritoriale, prima instanță a analizat, în baza actelor depuse, în ce măsură aceste autorități au respectat atribuțiile cu care au fost însărcinate și dacă evidențele pe care aceste autorități le gestionează au la bază prevederile Legii nr. 2/1968 și ale Hotărârii Consiliului de Miniștri nr. 1131/1968 - pentru delimitarea administrativ-teritorială a municipiilor, orașelor și comunelor din județul Bacău, astfel încât stabilirea limitei de hotar să fie susținută de înscrierea corectă în evidentele acestor autorități.

În domeniul delimitării teritoriale, aceste autorități răspund și sunt obligate inclusiv la întreținerea limitelor și la gestionarea bazei de date, instanța urmând a aprecia doar pe bază de probe dacă aceste obligații au fost îndeplinite în mod corespunzător și dacă susținerile A. Onești sunt fondate sau nu.

Cererea de chemare în judecată a reclamantului - A. Onești se fundamentează pe analiza comparativă și suprapunerea hărților analogice în care apar limitele administrative ale A. Onești și hărți ale județului Bacău, cu evidentele gestionate de instituțiile chemate în judecată.

A susținut reclamantul că prezența neconcordanțelor existente între datele analogice din documentația cadastrală prezentate de A. Onești și cele prezentate de Com. Cașin, preluate în evidența electronică a C./E., au dus la nașterea litigiului pe limita administrativ - teritorială contestată.

Litigiul privind limita administrativ-teritorială este determinat de existența neconcordanțelor între datele analogice din documentația cadastrală deținută de A. Onești - cu referire la planul cadastral, aerografiat în anul 1956, harta județului Bacău din anul 1973 întocmită de F., harta județului Bacău, scara 1/325000 din anul 1977 editată de același institut - și cele prezentate de com. Cașin și preluate în evidența electronică a C./E.

De la planul cadastral aferent anului 1962 și până la Harta județului Bacău din anul 1977 este prevăzută aceeași linie de hotar. De la adoptarea Legii nr. 2/1968 nu au mai fost adoptate acte normative care să ateste limite administrativ-teritorială diferite pentru A. Onești.

Prin cereri consecutive, A. Onești a solicitat instituțiilor chemate în judecată comunicarea actelor oficiale de stabilire a actualei limite de hotar pentru A. Onești cu com. Cașin, indicarea hărților analogice oficiale preluate în format electronic și devenite oficiale astăzi.

A susținut reclamantul că, față de neconcordanțele semnalate, a solicitat tuturor autorităților, cu competențe în domeniu, clarificarea situației prin îndreptarea erorilor înscrise în evidențele gestionate și impuse de C. (adresa din 01 aprilie 2011).

Prin adresa din 26 mai 2011 către D. adresa din 26 mai 2011 către C., respectiv adresa din 01 iunie 2011, către E., reclamantul a solicitat să se constate necorelarea între evidențele cuprinse în hărțile oficiale și evidențele folosite de E. Bacău/C., luarea măsurilor necesare pentru îndreptarea erorilor, în sensul corelării documentelor cartografice cu orice alte evidențe care încalcă prevederile legale.

Iar, prin adresa din 08 iunie 2011 către D. reclamantul a solicitat îndreptarea erorilor pentru soluționarea litigiului apărut pe granița administrativă a A. Onești cu com. Cașin procesului verbal din 26 ianuarie 2011 al E. Bacău, menționând faptul că litigiul a fost generat, în primul rând, de necorelarea hărților analogice oficiale cu evidențele în format digital deținute și folosite de E. Bacău/C.

Autoritățile solicitate au formulat următoarele răspunsuri:

Delimitarea existentă în plan cadastral, aerofotografiat în anul 1956 este anulată prin reorganizarea administrativ-teritorială, în conformitate cu prevederile Legii nr. 2/1968.

Instanța de fond a reținut că limitele unității administrativ teritoriale sunt definite de Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul ca fiind linii reale sau imaginare, stabilite prin lege, prin care se delimitează teritoriul unei unități administrative de teritoriul altor unități administrative.

Din analiza prevederilor legale incidente, respectiv art. 11 alin. (3) - (7) din Legea nr. 7/1996, instanța de fond a constatat că există două modalități posibile de finalizare a operațiunilor cadastrale prin care se delimitează și se marchează hotarele unităților administrativ-teritoriale, și anume fie procesele-verbale de delimitare a hotarelor, semnate de membrii comisiei de delimitare și recunoscute reciproc de reprezentanții unităților administrativ-teritoriale, fie, în cazul unor neînțelegeri legate de stabilirea liniei de hotar între două unități administrativ-teritoriale, hotărârea judecătorească care stabilește hotarele unităților administrativ-teritoriale învecinate, în baza probatoriului administrat.

Acestea constituie operațiuni tehnice de identificare a hotarelor a două unități administrativ-teritoriale, pe baza planurilor parcelare care corespund vechilor hărți topografice și noilor măsurători cadastrale, operațiuni care sunt prealabile măsurii legislative prin care se delimitează teritoriul unei unități administrativ-teritoriale și nu se confundă cu aceasta.

De altfel, aceeași concluzie se impune și din interpretarea sistematică a prevederilor art. 11 din Legea nr. 7/1996, legiuitorul făcând distincție între operațiunea de delimitare și marcare a hotarelor unităților administrativ-teritoriale, prevăzută la art. 11 alin. (3), pe de o parte, și modificarea, prin lege, a limitelor teritoriale ale unităților administrativ-teritoriale, pe de altă parte, prin precizarea expresă inserată în cuprinsul art. 11 alin. (7) din același act normativ.

Distincția dintre acestea două operațiuni este esențială, deoarece delimitarea și marcarea hotarelor reprezintă operațiunea tehnică de materializare la teren a hotarelor unităților administrativ-teritoriale, în condițiile prevăzute de lege sau de actele administrative cu caracter normativ date în aplicarea acesteia (art. 11 alin. (3) din Legea nr. 7/1996, Regulamentul de organizare și funcționare a comisiilor de delimitare), în timp ce modificarea limitelor teritoriale ale unităților administrativ-teritoriale este măsura legislativă care privește exclusiv înființarea, reînființarea sau reorganizarea unităților administrativ-teritoriale.

Curtea reține că, în situația în care, subsecvent operațiunii de delimitare a hotarelor unităților administrativ-teritoriale, fie prin semnarea procesului-verbal de delimitare a hotarelor, fie prin hotărârea judecătorească de stabilire a hotarelor, intervine o modificare în fapt a limitelor teritoriale ale unităților administrativ-teritoriale, aceasta se va efectua exclusiv în condițiile legii, și anume numai după consultarea prealabilă a cetățenilor, prin referendum, în temeiul art. 22 teza a II-a din Legea nr. 215/2001.

Operațiunea de delimitare a hotarului unei unități administrativ-teritoriale se referă la marcarea traseului real al liniei hotarului, în vreme ce modificarea limitelor teritoriale ale unităților administrativ-teritoriale se realizează doar prin lege.

Având în vedere că stabilirea liniei de hotar reprezintă o operație de determinare prin semne exterioare a limitelor dintre două proprietăți vecine, în scopul stabilirii traseului real pe care trebuie să îl urmeze hotarul, judecătorul fondului a considerat că nu s-ar putea susține că, în cauză, prin promovarea acțiunii în instanță, în cazul neînțelegerii părților interesate, se tinde la modificarea limitelor teritoriale ale unităților administrativ-teritoriale, astfel cum acestea au fost stabilite prin lege.

În privința delimitării unităților administrativ-teritoriale, alin. (2) al art. 10 din Legea nr. 7/1996 prevede că „lucrările tehnice de cadastru se realizează utilizându-se reprezentarea grafică a limitelor unităților administrativ-teritoriale, precum și a limitelor intravilanelor, deținute de oficiile teritoriale. Hotarele unităților administrativ-teritoriale sunt delimitate și marcate de către comisia de delimitare, stabilită în acest scop prin ordin al prefectului”. Totodată, textul prevede în ce constă delimitarea unităților administrativ-teritoriale: „materializarea la teren a limitelor recunoscute de către acestea, în condițiile legii”. teza finală a textului prevede că Regulamentul de organizare și funcționare a comisiilor de delimitare se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și turismului.

Referindu-se expres la „limitele recunoscute” de către unitățile administrativ-teritoriale și prevăzând în ce constă operațiunea de delimitare, art. 10 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 a fost conceput de legiuitor doar cu rol de identificare și recunoaștere reciprocă de către unitățile administrativ-teritoriale a hotarelor existente, așa cum se regăsesc în partea descriptivă a Legii nr. 2/1968, iar nu scopul de stabilire de noi limite administrative care, în fapt, semnifică o modificare a acestor limite.

Lucrările tehnice de cadastru se realizează utilizându-se reprezentarea grafică a limitelor administrativ-teritoriale, precum și a limitelor intravilanelor, deținute de oficiile teritoriale. Hotarele unităților administrativ-teritoriale sunt delimitate și marcate de către comisia de delimitare stabilită prin ordin al prefectului.

În cadrul etapelor procedurii de realizare a lucrărilor sistematice de cadastru în vederea înscrierii în cartea funciară (art. 11 alin. (2) lit. a) - s) din Legea nr. 7/1996), se regăsesc inclusiv identificarea limitelor unităților administrativ-teritoriale și stabilirea sectoarelor cadastrale, identificarea amplasamentelor imobilelor în cadrul acestor sectoare și a titularilor drepturilor reale, recepția documentelor tehnice cadastrale de către oficiile teritoriale etc. În acest context, prevederile art. 11 alin. (3) - (6) din Legea nr. 7/1996 au în vedere strict realizarea lucrărilor tehnice de cadastru, utilizând reprezentarea grafică a lucrărilor tehnice existente ale unităților administrativ-teritoriale.

În cauză, doar o parte dintre operațiunile prevăzute la pct. 4 din Ordinul nr. 534/2001, prin care au fost aprobate Normele tehnice pentru introducerea cadastrului general, au fost realizate, respectiv cele de la lit. a) și b) teza I, astfel cum rezultă din procesul-verbal nr. 67 din 26 ianuarie 2011. Din acest act rezultă că tronsonul contestat după mediere de către reclamant este cel folosit în prezent pentru recepția documentațiilor cadastrale - fapt conform prevederilor pct. 4.2.20 lit. d) - și că tronsonul contestat de pârâta com. Cașin este cel pretins de reclamant conform planului cadastral aerografiat în anul 1956, plan care nu poate fi reținut având în vedere aceleași dispoziții (pct. 4.2.20) și împrejurarea că reprezintă un document anterior reorganizării teritoriale realizate prin Legea nr. 2/1968.

Conform prevederilor Legii nr. 7/1996 și a Ordinului prefectului nr. 260 din 26 august 2010, în speță, comisia de delimitare a limitelor teritoriale a procedat la identificarea și recunoașterea hotarului dintre cele două unități administrativ teritoriale, încheindu-se în acest scop procesul verbal nr. 67/26 ianuarie 2011.

S-a consemnat că traseul hotarului este prezentat în anexele grafice, parte integrantă a procesului verbal și reprezintă tipărirea limitelor existente în format digital din Registrul Electronic al Unităților administrativ-teritoriale, reluat, administrat de C.

S-a stabilit tronsoanele contestate după mediere și anume, tronsonul contestat de Unitatea Administrativ Teritorială Onești folosit în prezent pentru recepția documentațiilor cadastrale (evidențiat cu galben în anexa grafică); se pleacă din punctul de trei hotare Onești, Cașin, Buciumi contestat de Unitatea Administrativ Teritorială Onești, continuă spre veste pe axul râului Cașin la sud de tarlaua Grădina Bratu 370 m, până la punctul Acapulcă, apoi continuă spre vest, 100 m, continuă spre vest pe latura sudică a parcelei continuă spre vest pe latura sudică a parcelei A 1573/2 - Onești, 55 m, continuă spre NV pe latura estică a drumului pe o distanță de 75 m, până la intersecția străzii Libertății din A. Onești, continuă spre SV pe latura de sud a străzii mai sus menționate, 950 m, până la intersecția cu strada Scutaru, continuă spre sud pe latura estică a străzii Scutaru 310 m și ocolește spre est, SC G. SA Onești, continuă spre sud pe latura estică a străzii Scutaru 1.345 m, până la punctul Ciușmea, traversează spre Vest 190 m prin pădurea Cuciur, continuă spre sud pe latura vestică a pădurii Cuciur, 180 m.

Cel de-al doilea tronson contestat de Unitatea Administrativ Teritorială Cașin după mediere (culoare roșie pe anexa grafică), validat de Unitatea Administrativ Teritorială - Onești, conform planului cadastral aerofotografiat în anul 1956, se pleacă din punctul de trei hotare Onești, Cașin, Buciumi, contestat de către Unitatea Administrativ Teritorială Cașin, validat de către Unitatea Administrativ Teritorială - Onești, situat în axul râului Cașin, continuă spre sud-vest pe axul pârâului HC33- Cașin, pe latura sudică a tarlalei 4,A,23 Cașin, 640 m, până la latura estică a DJ 115 - strada Scutaru, continuă spre Nord pe latura estică a DJ 115,90 m, traversează spre vest DJ 115 și Pădurea Cuciur pe latura sudică a parcelei PD 1713/1-Onești, 155 m.

Față de cele consemnate în procesul verbal din 26 ianuarie 2011, instanța de fond a reținut existența celei de-a doua modalități posibile de finalizare a operațiunilor cadastrale prin care se delimitează și se marchează hotarele Unitatea Administrativ Teritorială - urilor, respectiv în situația în care limitele sunt contestate, între părți existând neînțelegeri.

Potrivit actualei proceduri de soluționare a unei astfel de situații, stabilită prin dispozițiile art. II teza finală din Legea nr. 133/2012, în caz de neînțelegeri legate de stabilirea liniei de hotar între două unități administrativ teritoriale, prefectul sesizează instanța de contencios administrativ cu privire la acțiunea de stabilire a hotarelor unităților administrativ-teritoriale.

Astfel, pentru a se ajunge la întocmirea documentației tehnice cadastrale concretizată în dosarul de delimitare cadastrală, prin oricare din cele două modalități reglementate de lege de finalizare a operațiunilor cadastrale (I - proces verbal de delimitare semnat și recunoscut reciproc; II- hotărârea judecătorească care stabilește hotarele unităților administrativ teritoriale în baza probatoriului administrat) constituie operațiuni tehnice de identificare a hotarelor celor două unități administrativ teritoriale, pe baza planurilor parcelare care corespund vechilor hărți topografice și noilor măsurători cadastrale, operațiuni care sunt prealabile sesizării instanței de contencios administrativ.

Lucrările tehnice de cadastru se realizează utilizând reprezentarea grafică a limitelor unităților administrativ-teritoriale, precum și a limitelor intravilanelor, deținute de oficiile teritoriale.

Într-o astfel de ipoteză, în care limitele sunt contestate până la soluționarea definitivă a litigiului, autoritățile locale vor folosi limitele utilizate de oficiile teritoriale în activitatea de recepție a documentațiilor cadastrale și de înscriere în cartea funciară (art. 11 alin. (5) din Legea nr. 7/1996). Până la rezolvarea litigiului suprafața disputată va fi inclusă în suprafața calculată a teritoriului nominalizat de E.

Prin adresa din 07 iunie 2011, C. a comunicat reclamantului că limitele unităților administrativ - teritoriale sunt reprezentate pe hărțile și planurile cadastrale actuale la momentul întocmirii lor și sunt deținute în prezent de C. și de oficiile teritoriale. Aceste limite produc efecte juridice potrivit legislației în vigoare, fiind utilizate în activitatea curentă a oficiilor teritoriale, cu privire la recepția documentațiilor cadastrale și înscrierea în cartea funciară.

A arătat, însă, în continuare că limitele administrative au fost stabilite în urmă cu circa 40 de ani, în baza Legii nr. 2/1968, iar reprezentarea grafică a acestora a fost realizată estimativ la o scară care nu permite, în prezent, identificarea elementelor necesare executării produselor cartografice la scări 1:5000/1:10 000.

Reclamantul a arătat că schița generală de delimitare a hotarelor celor două unități administrativ - teritoriale, întocmită în anul 1975, nu mai putea constitui anexă la dosarul de delimitare, întrucât la acea dată Legea nr. 12/1968, în baza căreia s-a constituit comisia de delimitare, era deja abrogată, or tocmai această schiță olografă întocmită și folosită doar de Cooperativa Agricolă de Producție - Gheorghe Gheorghiu Dej a modificat granița istorică prin diminuarea teritoriului Unitatea Administrativ Teritorială - Gheorghe Gheorghiu Dej cu aproximativ 128 ha.

C. a arătat că pentru identificarea limitelor dintre A. Onești și com. Cașin au fost utilizate următoarele documente referitoare la limitele administrative:

- planurile cadastrale scara 1:5000, realizate în anul 1976 pentru A. Onești și în anul 1985 pentru com. Cașin;

- harta județului Bacău, scara 1:100 000 realizată în anul 1973;

- registrele cadastrale pentru A. Onești și com. Cașin;

- dosarele de delimitare (adresa din 07 iunie 2011);

Reținând susținerea C. în sensul că în urma suprapunerii peste ortofotoplan a documentelor cartografice existente în arhiva E. Bacău, s-au constatat diferențe de reprezentare grafică a limitei de hotar, având în vedere transpunerea de la o scară la alta a limitelor, precum și dintre descrierile textuale și schițele din dosarele de delimitare, instanța de fond a constatat că revine pârâților obligația de a proceda la îndreptarea erorilor din evidențele deținute, de a corecta actele, hărțile și planurile cadastrale, pentru a putea permite desfășurarea acțiunii de identificare și recunoaștere a hotarelor unităților administrativ-teritoriale în litigiu în vederea întocmirii hărții în format digital, cu luarea în considerare a planurilor cadastrale oficiale ale com. Cașin și A. Onești, împreună cu registrele cadastrale realizate ulterior reorganizării teritoriale conform Legii nr. 2/1968, și excluderea oricărui alt document care nu a avut ca scop delimitarea cadastrală (hărți militare, tematice) sau a celor realizate înainte de reorganizarea administrativă care a avut loc în baza Legii nr. 2/1968.

Operațiunile tehnice de gestionare și întreținere corectă a limitelor administrativ teritoriale contestate, implică și îndreptarea, corectarea unor eventuale erori din evidențele deținute.

În ceea ce privește cererile de obligare a pârâtelor la respectarea delimitării administrației teritoriale, instanța de fond a constat că, în contextul în care se reține refuzul nejustificat al pârâților de a-și exercita atribuțiile statuate prin actele normative care le reglementează activitatea și având în vedere și existența Dosarului nr. x/110/2011 al Tribunalului Bacău, respectivele cereri apar ca fiind formulate prematur.

Cu excepția Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bacău, toate părțile au atacat cu recurs sentința menționată.

Recurentul - reclamant A. Onești a solicitat casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304

1

C. proc. civ., arătând pe de o parte, că prima instanță a respins în mod nejustificat probele solicitate (expertiză în specialitatea topografie - cadastru, interogatoriu), în lipsa cărora este de neconceput o examinare reală a susținerilor reclamantului și a fondului cauzei și, pe de altă parte, că prematuritatea capetelor de cerere care au fost respinse nu a fost suspusă dezbaterii contradictoriii a părților.

De asemenea, recurentul - reclamant a arătat că instanța de rejudecare nu s-a conformat deciziei de casare și nu s-a preocupat să dea eficiență principiul rolului activ consacrat de art. 129 C. proc. civ., neanalizând documentele de delimitare administrativ - teritorială valabil întocmite potrivit cadrului normativ în materie.

B. a formulat critici pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând lipsa calității sale procesuale pasive, în raport cu prevederile care au reglementat succesiv organizarea și funcționarea oficiilor de cadastru și publicitate imobiliară și cu atribuțiile stabilite în cadrul procedurii derulate în temeiul Ordinului nr. 534/2001 privind aprobarea Normelor tehnice pentru introducerea cadastrului general, cu modificările și completările ulterioare.

Recurenții - pârâți C. și G. și-au întemeiat cererile de recurs pe prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticând sentința în ceea ce privește lipsa calității lor procesuale pasive și dezlegarea dată fondului cauzei.

În esență, fiecare dintre acești recurenți - pârâți a arătat că stabilirea liniei de hotar între două unități administrativ teritoriale reprezintă o operațiune tehnică având la bază documentația cadastrală aferentă, care presupune determinarea, prin semne exterioare, a limitelor dintre două proprietăți vecine în vederea delimitării și stabilirii traseului pe care trebuie să îl urmeze hotarul.

Potrivit dispozițiilor art. 11, alin. (5) din Legea cadastrului a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare: „În cazul în care limitele unităților administrativ-teritoriale sunt contestate, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiilor care sunt deduse judecății, autoritățile și instituțiile publice centrale și locale vor folosi limitele unităților administrativ-teritoriale utilizate de oficiile teritoriale în activitatea de recepție a documentațiilor cadastrale și de înscriere în cartea funciară”. În fine, cei doi recurenți - pârâți au precizat că rolul lor este acela de a realiza evidențele limitelor unităților administrativ - teritoriale și de a le întreține, iar nu de recunoaștere sau de stabilire a acestor limite.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., com. Cașin a arătat că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile legale prin care este reglementată delimitarea unităților administrativ - teritoriale, referindu-se la pretinsa obligație a pârâților de a proceda la îndreptarea erorilor din evidentele deținute, de a corecta actele, hărțile și planurile cadastrale, pentru a putea permite desfășurarea acțiunii de identificare și recunoaștere a hotarelor unităților administrativ-teritoriale în litigiu în vederea întocmirii hărții în format digital.

E. Bacău a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului A. Onești și admiterea recursurilor autorităților pârâte C. și H., arătând,în esență, că procesul verbal de constituire a comisiei de delimitare a hotarelor teritoriului administrativ al A. Gh. Gheorghiu - Dej din 06 august 1974 emis de Consiliul Popular, actul de delimitare al teritoriului(perimetrul) Cașin încheiat în data de 08 iunie 1974, prin care s-a stabilit linia de hotar dintre com. Cașin și A. Gh. Gheorghiu - Dej și schița de delimitare a hotarelor din anul 1974, respectă legislația în vigoare de la acea dată și au căpătat caracter definitiv și obligatoriu ca urmare a necontestării acestora de către unitățile administrative în cadrul procedurii de delimitare.

4.Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor;

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de părți și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată fondate recursurile pârâților, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare, cu mențiunea prealabilă că recursul com. Cașin nu este lovit de nulitate potrivit art. 306 alin. (1) C. proc. civ., așa cum susține recurentul - reclamant, pentru că pricina poate fi analizată sub toate aspectele, conform prevederilor derogatorii ale art. 304

1

C. proc. civ., iar recursul cuprinde sintetic motivul pentru care acea recurentă a considerat sentința nelegală.

Conform dezlegărilor de drept cuprinse în Decizia de casare nr. 1204 din 21 februarie 2013, demersul procesual al reclamantului s-a înscris în prevederile art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, vizând un refuz de efectuare a unor operațiuni administrative pentru îndreptarea unor pretinse erori și operarea unor modificări în evidențele, hărțile și planurile cadastrale utilizate în procedura administrativă de stabilire a liniei de hotar dinte A. Onești și com. Cașin, procedură reglementată de Normele tehnice pentru introducerea cadastrului general, aprobate prin Ordinul ministrului administrației publice nr. 534/2001, așa cum au fost modificate prin Ordinul nr. 259/2010, norme emise în aplicarea Legii cadastrului și publicității imobiliare nr. 7/1996.

Urma ca instanța de trimitere să stabilească, pe baza probelor administrate, dacă în conduita entităților publice pârâte poate fi identificat în mod real un refuz nejustificat de exercitare a unor atribuții legale, circumscrise chestiunii litigioase, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004:” refuz nejustificat de a rezolva o cerere - exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane”, în raport cu obiectul concret al capetelor de cerere cu care reclamantul a învestit Curtea de Apel.

De aceea, criticile referitoare la lipsa calității procesuale pasive nu mai pot fi reluate în acest stadiu procesual.

Prima instanță a reținut corect că, potrivit definițiilor cuprinse în Anexa 2 a Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, limitele unităților administrativ - teritoriale sunt linii reale sau imaginare prin care se delimitează teritoriile acestora, iar teritoriul unității administrativ - teritoriale este compus din suprafața totală a teritoriilor administrative ale localităților componente, teritoriu administrativ definit, la rândul său, drept suprafață constituită din suprafața agricolă, suprafața fondului forestier, suprafața ocupată de construcții și amenajări de infrastructură, bălți și suprafața aferentă intravilanului, a căror carte funciară sau alte evidențe funciare au aparținut localității respective la data intrării în vigoare a Legii nr. 2/1968, privind organizarea administrativă a teritoriului României.

În scopul realizării unui sistem unitar și integrat de înregistrare a proprietăților în evidențele cadastrale și în cartea funciară, Legea nr. 7/1996 a prevăzut, în art. 11, etapele procedurii ce urma a se derula la nivelul unităților administrativ - teritoriale, corect identificate de prima instanță.

După analiza riguroasă a normelor aplicabile și a documentelor depuse de fiecare dintre părți la dosar, Curtea apel a impus însă o obligație generală, de întreținere și gestionare a limitelor celor două unități administrativ - teritoriale; or, o soluție de admitere a acțiunii, fie și parțială, se putea dispune numai în măsura în care era identificat un refuz nejustificat de rezolvare a cererilor reclamantului, concretizat printr-un exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, de natură să impieteze rezolvarea diferendului ivit în procedura de stabilire a liniei de hotar dintre A. Onești și com. Cașin, ce forma obiectul litigiului aflat pe rolul Tribunalului Bacău.

În speță, cu toate că au fost revelate diferențe de reprezentare grafică a liniei de hotar față de evidențele și documentațiile tehnice utilizate de C., nu poate fi reținut un exces de putere în sensul celor menționate mai sus, pentru că, după cum în mod judicios s-a arătat în recursurile C. și H., conform art. 11 alin. (5) din Legea nr. 7/1996: „În cazul în care limitele unităților administrativ-teritoriale sunt contestate, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiilor care sunt deduse judecății, autoritățile și instituțiile publice centrale și locale vor folosi limitele unităților administrativ-teritoriale utilizate de oficiile teritoriale în activitatea de recepție a documentațiilor cadastrale și de înscriere în cartea funciară".

În ceea ce privește recursul reclamantului, Înalta Curte constată că motivele referitoare la necesitatea administrării unor probe și aspectele de fond invocate exced limitele obiectului cauzei de față, tinzând în realitate la o prejudecare a litigiului referitor la stabilirea liniei de hotar dintre A. Onești și com. Cașin.

Acesta este de altfel motivul pentru care, Înalta Curte constată că instanța de fond a respins

în mod corect probele cu expertiză topo - cadastrală și cu interogatoriul pârâților, prin încheierea din data de 20 septembrie 2013 și apoi la data de 22 noiembrie 2013.

Nici critica referitoare la o pretinsă încălcare a principiului contradictorialității prin repunerea în discuția părților a excepției prematurității capetelor de cerere respinse nu este fondată, pentru că soluția primei instanțe a avut în vedere corecta delimitare a obiectului cauzei de față în raport cu litigiul ce formează obiectul Dosarului nr. x/110/2011 al Tribunalului Bacău.

Având în vedere toate considerentele de mai sus, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. și al art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursurile pârâților, va modifica sentința recurată în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantului și va respinge recursul declarat de recurentul - reclamant A. Onești, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de B., C., D. și com. Cașin prin primar împotriva sentinței civile nr. 229 din 06 decembrie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința recurată, în sensul că:

Respinge acțiunea formulată de A. Onești, în contradictoriu cu pârâții B., C., D. și com. Cașin prin primar și  , ca nefondată.

Respinge recursul declarat de A. Onești împotriva sentinței civile nr. 229 din 6 decembrie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 martie 2015.