ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1204/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1204/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Bacău la data de 18 iulie 2011, reclamantul Municipiul Onești, prin

primar, a chemat în judecată pârâții Ministerul Administrației și Internelor

(denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "M."),

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (denumită în

continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "A."), Centrul Național

de Geodezie, Cartografie, Fotogrammetrie și Teledetecție (denumit în

continuare, în cuprinsul prezentei decizii, "C."), Oficiul de

Cadastru și Publicitate Imobiliară Bacău (denumit în continuare, în cuprinsul

prezentei decizii, "O. Bacău") și Comuna Cașin pentru ca acestea să

fie obligate la:

- îndreptarea erorilor

din evidențele deținute și folosite de acestea privind limita

administrativ-teritorială a municipiului Onești cu comuna Cașin, în zona

denumită alternativ Andreeșești/Andrieșești/Andrășești;

- corectarea actelor,

respectiv a hărților și planurilor cadastrale făcute de aceste autorități cu

încălcarea art. 73 alin. (3) lit. o) din Constituție, a Legii nr. 2/1968 și a

H.C.M. nr. 11311968;

- soluționarea

litigiului apărut pe granița administrativă a municipiului Onești cu comuna

Cașin (conform procesului-verbal din 26 ianuarie 2011 al O.C.P.I. Bacău) cu

respectarea limitelor stabilite prin Legea nr. 2/1968 și H.C.M. nr. 1131/1968.

Reclamanta a precizat

că acțiunea are ca obiect o obligație de a face, fiind întemeiată pe

dispozițiile art. 73 alin. (3) lit. o) din Constituția României, respectiv

obligația de a respecta delimitarea administrativ-teritorială stabilită prin

Legea nr. 2/1968, completată conform H.C.M. nr. 1131/1968 și dovedită de

Municipiul Onești prin hărți oficiale întocmite de autoritățile special

desemnate în diferite momente istorice.

Ulterior a formulat

precizări referitoare la obiectul acțiunii și la natura litigiului, în sensul

că a solicitat ca autoritățile pârâte să fie obligate, în virtutea atribuțiilor

care le-au fost stabilite prin acte normative, la întreținerea și gestionarea

corectă a limitelor administrativ-teritoriale, materializate prin hărți și

planuri cadastrale, în format analogic sau digital.

În motivarea acțiunii

și a precizărilor la acțiune, reclamantul a susținut următoarele:

Cu ocazia

procedurilor de identificare și recunoaștere a hotarului dintre Municipiul

Onești și Comuna Cașin, inițiate în aplicarea Ordinului ministrului

administrației și internelor nr. 259/2010, s-a constatat o necorelare între

hărțile din perioada 1956 - 1977 și planurile cadastrale actuale ale celor două

unități administrativ-teritorială, acestea având înscrisă în limita

administrativ-teritorială a comunei Cașin o suprafață de aproximativ 210 ha

aparținând Municipiului Onești.

După efectuarea

procedurilor de mediere, prin procesul-verbal nr. 67 din 26 ianuarie 2011 al

OCPI Bacău, limita administrativ-teritorială între cele două unități

administrativ-teritoriale a fost declarată în litigiu. În vederea soluționării

litigiului s-a adresat Instituției Prefectului județul Bacău, Consiliului

județean Bacău și pârâților.

Litigiul privind

limita administrativ-teritorială este determinat de existența neconcordanțelor

între datele analogice din documentația cadastrală deținută de municipiul

Onești - cu referire la planul cadastral L-35-66-B-c-1 aerografiat în anul

1956, harta județului Bacău din anul 1973 întocmită de Institutul de Geodezie,

Fotogrammetrie, Cartografie și Organizarea Teritoriului, harta județului Bacău,

scara 1/325000 din anul 1977 editată de același institut - și cele prezentate

de comuna Cașin și preluate în evidența electronică a ANCPI/OCPI.

Începând cu planul

cadastral aferent anului 1962 și până la Harta județului Bacău din anul 1977

este prevăzută aceeași linie de hotar, iar de la adoptarea Legii nr. 2/1968 nu

au mai fost adoptate acte normative care să ateste limite

administrativ-teritorială diferite pentru municipiul Onești.

Din analiza actelor

transmise de OCPI Bacău a reieșit că s-au folosit alte evidențe decât cele

stabilite prin hărțile oficiale, modificările făcute în evidențele OCPI/ANCPI

fără o bază legală echivalează cu o modificare a limitelor

administrativ-teritoriale ale municipiului Onești prin încălcarea Constituției,

a legilor în vigoare și a dreptului de proprietate al municipiului Onești.

Prin întâmpinările

depuse la dosar, pârâții Agenția Națională de Cadastru și Publicitate

Imobiliară și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bacău au invocat

excepția lipsei calității lor procesuale pasive și excepția inadmisibilității

acțiunii.

În susținerea primei

excepții, pârâții au invocat dispozițiile pct. 4.3.4. din Normele tehnice

pentru introducerea cadastrului general aprobate prin Ordinul ministrului

administrației și internelor nr. 534/2001, și au arătat că stabilirea limitelor

administrativ-teritoriale revine reprezentaților celor două unități

administrativ-teritoriale.

În ceea ce privește

excepția inadmisibilității acțiunii, pârâții au invocat dispozițiile art. 2

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 22 din Legea nr. 215/2001,

precum și atribuțiile lor de coordonare a acțiunii de recunoaștere și

identificare a hotarelor unităților administrativ-teritoriale la nivel

național, activitate realizată de comisiile numite de prefect în temeiul art.

10 alin. (2) din Legea nr. 7/1996. O astfel de acțiune este necesară întrucât

Legea nr. 2/1968 nu conține și o anexă grafică în care să figureze hotarele

fiecărei unități administrativ-teritoriale, având rolul doar de identificare și

recunoaștere reciprocă de către unitățile administrativ-teritoriale a hotarelor

existente, așa cum se regăsesc în partea descriptivă a Legii nr. 2/1968 și nu

una de stabilire de noi limite administrative.

Pe fondul cauzei,

pârâții au susținut că acțiunea este neîntemeiată.

Pârâtul MAI a invocat

excepția lipsei calității sale procesual-pasive și excepția inadmisibilității

acțiunii.

În privința primei

excepții, pârâtul MAI a invocat dispozițiile pct. 4.2.2. și pct. 4.3.4. din

Normele tehnice aprobate prin Ordinul ministrului administrației și internelor

nr. 534/2001, a expus cadrul legal în domeniul activității de cadastru și

publicitate imobiliară și a indicat instituțiile implicate în procedura de

delimitare a unităților administrativ-teritoriale, invocând, totodată,

dispozițiile art. 51 din Legea nr. 351/2011, ale art. 2 alin. (2) din Legea nr.

340/2004, ale art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 30/2007, arătând că Ministerul

Administrației și Internelor și autoritățile administrației publice locale

implicate în procedura de delimitare a limitelor unităților

administrativ-teritoriale nu există raporturi de subordonare.

În ceea ce privește

excepția inadmisibilității acțiunii, pârâtul MAI a arătat, în esență, că

acțiunea de identificare și recunoaștere a hotarelor unităților

administrativ-teritoriale nu are rolul de stabilire a unor noi limite

administrative, iar hotarele unităților administrativ-teritoriale sunt

delimitate și marcate de către comisia de delimitare stabilită prin ordin al

prefectului. În prezent, sigurele limite recunoscute sunt cele din documentele

aflate în arhiva OCPI Bacău. Deoarece acest hotar administrativ este

reprezentat în evidențele oficiale (planuri și registre cadastrale) începând cu

anul 1973, restul documentelor și argumentelor prezentate de reclamant pot fi

utilizate pentru proiectul de modificare a acestei limite cu respectarea Legii

nr. 215/2001. Astfel fiind, actul atacat prin acțiune nu reprezintă un act

administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Pârâtul C. a invocat

excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Bacău, susținând că Centrul

funcționează în subordinea A., astfel că nu sunt incidente normele de

competență ale art. 3 pct. 1 C. proc. civ.

Actele contestate de

reclamant nu sunt acte administrative în sensul dispozițiilor art. 1 și art. 2

din Legea nr. 554/2004, din perspectiva dispozițiilor legislației specifice,

ale art. 10 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 coroborate cu prevederile pct. 4.1.1

și pct. 4.3 din Normele tehnice aprobate Ordinul nr. 534/2001 având natura unor

documente sau acte tehnice preliminare unor acte juridice.

Pârâtul C. a invocat

și excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii

prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și art. 109 C. proc. civ.

Totodată, pârâtul a susținut că, prin acțiunea formulată, reclamanta tinde la

modificarea limitelor teritoriale, cerere care este inadmisibilă având în

vedere dispozițiile art. 10 alin. (2) și (3) din Legea nr. 7/1996.

Pârâtul C. a invocat,

de asemenea, excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivată de

faptul că nu a emis niciun act administrativ și nici nu a încheiat acte

administrative neavând, conform art. 14 din H.G. nr. 1210/2004, atribuții de

delimitare cadastrală a unităților administrativ-teritoriale.

Pe fondul cauzei, pârâtul

a susținut că nu are competență în privința cererilor reclamantului, în cazul

litigiilor determinate de stabilirea liniei de hotar între unitățile

administrativ-teritoriale fiind aplicabile dispozițiile pct. 4.2.20 din anexa

la Ordinul nr. 534/2001.

Pârâta Comuna Cașin a

invocat excepția inadmisibilității acțiunii și netemeinicia acesteia.

instanțe

Prin Sentința civilă

nr. 211 din 30 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a respins excepția necompetenței materiale

a curții de apel, invocată de pârâtul Centrul de Geodezie, Cartografie,

Fotogrammetrie și Teledetecție, a admis excepția inadmisibilității invocată de

pârâți și, în consecință, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea, astfel cum a

fost precizată de către reclamantul Municipiul Onești.

În esență, Curtea de

apel a reținut următoarele:

2.1. Cu privire la

excepția necompetenței materiale invocată de pârâtul C.

Conform art. 12 din

H.G. nr. 1210/2004 privind organizarea și funcționarea A. prevede că, C.

funcționează ca instituție publică, cu personalitate juridică, în subordinea

A., fiind o instituție publică centrală, astfel încât chemarea sa în judecată

determină, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 1

C. proc. civ., competența materială în primă instanță a curții de apel. Dacă

ceea ce a solicitat reclamantul privește acte administrative a căror emitere

intră în competența pârâtei - or a pârâților - este o chestiune care vizează

admisibilitatea acțiunii ori calitatea procesuală pasivă, iar nu competența

instanței.

2.2. Cu privire la

excepția inadmisibilității acțiunii

Principiul

disponibilității impune ca examinarea acestei excepții să se facă în raport cu

ceea ce a cerut reclamantul prin cele trei capete de cerere, iar nu cu ceea ce

ar fi putut constitui obiectul analizei instanței de contencios administrativ

învestite cu o acțiune născută ca urmare a litigiului dintre reclamant și

pârâta Comuna Cașin privind delimitarea administrativ-teritorială.

Obiectul acțiunii,

astfel cum a fost calificat de către reclamant, respectiv obligația de a de a

respecta delimitarea administrativ-teritorială stabilită în baza Legii nr.

2/1968, nu poate fi circumscris niciuneia dintre situațiile prevăzute de art. 8

alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Însă, cele trei capete de cerere ale

acțiunii, cu precizarea referitoare la primul capăt de cerere, se încadrează în

dispozițiile finale ale textului menționat, ceea ce solicită reclamantul având

natura unor operațiuni administrative cu caracter tehnic, operațiuni care, în

viziunea reclamantului, ar fi de natură să-i protejeze un drept care i-a fost

recunoscut prin Legea nr. 2/1968. În raport de ceea ce reprezintă capetele de

cerere care reprezintă petitul acțiunii, pârâții A. și O. Bacău au calitate

procesuală pasivă, căci aceste autorități gestionează evidențele în care

reclamantul solicită a fi îndreptate pretinsele erori.

Chiar dacă acțiunea,

prin capetele sale de cerere, se circumscrie tezei finale a art. 8 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, acestea au caracter accesoriu față de o eventuală

cerere de constatare a limitei administrativ-teritoriale dintre Municipiul

Onești și Comuna Cașin, cerere în care, într-adevăr, ar avea calitate

procesuală doar cele două unități administrativ-teritorială.

Legea nr. 2/1968 nu

conține și o anexă grafică în care să figureze hotarele fiecărei unități

administrativ-teritoriale, astfel încât obligarea pârâtelor să efectueze

operațiuni care vizează tocmai această reprezentare grafică nu poate fi făcută

independent de stabilirea în teren a delimitării administrativ-teritorială

dintre cele două unități administrativ-teritoriale.

Atât Legea

administrației publice nr. 215/2001, prin art. 22, cât și Legea cadastrului șu

publicității imobiliare nr. 7/1996, prin art. 10 alin. (2) și (3), operează cu

două noțiuni diferite în privința limitelor administrativ-teritorială:

delimitarea unităților administrativ-teritoriale și respectiv, modificarea

limitelor unităților administrativ-teritoriale, cu privire la această din urmă

operațiune dispozițiile menționate excluzând competența instanțelor de judecată

prin aceea că prevăd că orice modificare a limitelor teritoriale se stabilește

prin lege.

Referindu-se expres

la "limitelor recunoscute" de către unitățile administrativ-teritoriale

și prevăzând în ce constă operațiunea de delimitare, art. 10 alin. (2) din

Legea nr. 7/1996 a fost conceput de legiuitor doar cu rol de identificare și

recunoaștere reciprocă de către unitățile administrativ-teritoriale a hotarelor

existente, așa cum se regăsesc în partea descriptivă a Legii nr. 2/1968, iar nu

scopul de stabilire de noi limite administrative care, în fapt, semnifică o

modificare a acestor limite.

În aplicarea Legii

nr. 7/1996, prin Ordinul ministrului administrației publice nr. 534/2001 au

fost aprobate Normele tehnice pentru introducerea cadastrului general. Potrivit

pct. 4.1. din Normele tehnice, delimitarea cadastrală este definită ca fiind

"operațiunea de bază prin care se identifică, se măsoară la teren și se

oficializează limitele unităților administrativ-teritoriale, conținând punctele

de frângere și traseele hotarului unei unități administrativ-teritoriale,

precum și limitele intravilanelor din respectiva unitate

administrativ-teritorială". Teza ultimă a acestui text prevede delimitarea

cadastrală ca o condiție prealabilă, obligatorie și necesară pentru începerea

lucrărilor de introducere a cadastrului general pe o unitate

administrativ-teritorială.

La pct. 4.1.2. se

prevede că stabilirea liniei de hotar se face în conformitate cu prevederile

Legii nr. 2/1968, conform planurilor urbanistice generale întocmite și aprobate

potrivit prevederilor legale, iar în cazul în care nu s-au aprobat planuri

urbanistice generale, limitele intravilanelor vor fi cele existente la 1

ianuarie 1990, conform Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu

modificările ulterioare.

Operațiunile de

delimitare cadastrală sunt prevăzute la pct. 4.2.1. din Normele tehnice, iar,

în cauză, doar o parte dintre aceste operațiuni au fost realizate, respectiv

cele de la lit. a) și b) teza I, astfel cum rezultă din procesul-verbal din 26

ianuarie 2011. Din acest act rezultă că tronsonul contestat după mediere de

către reclamant este cel folosit în prezent pentru recepția documentațiilor

cadastrale - fapt conform prevederilor pct. 4.2.20 lit. d) - și că tronsonul

contestat de pârâta comuna Cașin este cel pretins de reclamant conform planului

cadastral L-35-66-B-c-1 aerografiat în anul 1956, plan care nu poate fi reținut

având în vedere aceleași dispoziții (pct. 4.2.20) și împrejurarea că reprezintă

un document anterior reorganizării teritoriale realizate prin Legea nr. 2/1968.

La pct. 4.2.20 se

prevede că, în cazul existenței neînțelegerilor între vecini la stabilirea

liniei de hotar, iar membrii comisiei nu pot rezolva neînțelegerile, litigiul

se consemnează în documentele de delimitare cadastrală, conform prevederilor

pct. 4.2.20 lit. a) - f). La lit. d) se prevede că, până la rezolvarea

litigiului, suprafața disputată va fi inclusă în suprafața calculată a

teritoriului nominalizat de OCPI, iar la lit. f) se dispune că, după

soluționarea litigiului, se reface documentația cadastrală și se vor

materializa cu borne punctele de hotar de pe varianta acceptată.

Aplicarea acestor

dispoziții în cauza pendinte împiedică instanța să dispună ca, în legătură cu

suprafața în litigiu, evidențele gestionate de pârâți să fie corectate conform

celor pretinse de reclamant mai înainte de a se fi soluționat litigiul dintre

reclamant și Comuna Cașin cu privire la stabilirea liniei de hotar, litigiu în

care doar aceste două părți ar avea calitate procesuală.

Așadar, pârâții -

instituții și autorități publice - nu pot fi obligați să efectueze niște

operațiuni administrative, în sensul solicitat de reclamant, în evidențele pe

care le gestionează, mai înainte de a se soluționa litigiul principal referitor

la stabilirea liniei de hotar dintre cele Municipiul Onești și Comuna Cașin.

Astfel cum se dispune la pct. 4.2.20 lit. f), doar după soluționarea

litigiului, se reface documentația cadastrală și se vor materializa cu borne

punctele de hotar de pe varianta acceptată.

În consecință,

acțiunea reclamantului, care pretinde ca pârâții să fie obligați să respecte o

delimitare administrativ-teritorială conform unei variante pe care doar această

parte susține că este conformă legii și realității istorice - iar nu pe calea

unei acțiuni prin care să se stabilească pe bază de acte și expertiză tehnică

linia de hotar - este inadmisibilă.

Cu privire la

excepția lipsei calității procesuale pasive, instanța a reținut că aceasta nu

va mai fi analizată în mod distinct având în vedere soluția pronunțată și

considerentele expuse.

exercitată

Împotriva Sentinței

civile nr. 211 din 30 noiembrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul

Municipiul Onești, formulând critici în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurentul-reclamant a arătat că hotărârea primei instanțe a fost

pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la organizarea

administrativ-teritorială a municipiilor, orașelor și comunelor din județul

Bacău.

Sub aspectul

inadmisibilității, reținute de prima instanță ca motiv de respingere a acțiunii,

recurentul-reclamant a reamintit temeiurile de drept și obiectul acțiunii sale,

arătând că instanța a ignorat cu desăvârșire capătul de cerere prin care a

solicitat obligarea pârâtelor la soluționarea litigiului apărut pe granița

administrativă a municipiului Onești cu comuna Cașin (conform procesului-verbal

din 26 ianuarie 2011 al OCPI Bacău), cu respectarea limitelor stabilite prin

Legea nr. 2/1968 și a Hotărârii Consiliului de Miniștri nr. 1131/1968 - pentru

delimitarea administrativ-teritorială a municipiilor, orașelor și comunelor din

județul Bacău, capăt de cerere care vizează tocmai identificare și stabilirea

în mod corect a acestei limite de hotar.

Recurentul-reclamant

a arătat că este greșită și interpretarea potrivit căreia în cadrul unui litigiu

referitor la stabilirea limitei de hotar calitate procesuală ar avea doar cele

două unități administrativ-teritoriale. În speța dedusă judecății, litigiul nu

se datorează unei intrări abuzive a comunei Cașin în limitele

administrativ-teritoriale ale municipiului Onești, ci este născut din culpa

autorităților pârâte: A.N.C.P.I., CNGFT și O.C.P.I. Bacău, care, fără să

vegheze la respectarea limitelor administrativ-teritoriale așa cum au fost

reglementate prin Legea nr. 2/1968 și în lipsa unei alte legi de delimitare, au

înregistrat în evidențele lor limite administrativ-teritoriale diferite în

perioada ulterioară anului 1968, fapt ce a condus la modificarea acestor limite

după anul 1977 (Harta Județului Bacău, scara 1/325000 din anul 1977, editată de

Institutul de Geodezie, Fotogrametrie, Cartografie și Organizarea Teritoriului,

dovedește limita susținută de municipiul Onești).

Calitatea procesuală

a A.N.C.P.I., C.N.G.F.T. și O.C.P.I. Bacău este justificată în orice litigiu

care vizează operațiuni de delimitare teritorială cu atât mai mult cu cât,

prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și

publicității imobiliare, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, stabilesc: Lucrările tehnice de cadastru se realizează utilizându-se

reprezentarea grafică a limitelor unităților administrativ-teritoriale, precum

și a limitelor intravilanelor, deținute de oficiile teritoriale.

În fine,

recurentul-reclamant a arătat și explicat detaliat că instanța de fond a

reținut situația de fapt, referitoare la delimitarea cadastrală, în condițiile

în care a depus la dosar documente (hărți și; planuri topografice) atât

anterioare cât și ulterioare anului 1968 tocmai pentru dovedirea continuității

trupului în litigiu în limitele administrativ-teritoriale ale municipiul

Onești, iar pe de altă parte, am dovedit cu acte din perioada 1884 - 1977 ca

această suprafață de teren apare înscrisă în documente ca aparținând

municipiului Gh. Gheorghiu-Dej (acum Onești).

intimaților

4.1. Prin întâmpinarea

depusă la dosar, Ministerul Administrației și Internelor a solicitat

respingerea recursului, ca nefondat, arătând că prin acțiune nu a fost atacat

un act administrative în sensul art. 2, alin. (1), lit. c) din Legea nr.

554/2004, ci un document tehnic, preliminar, care va sta la baza legii prin

care se va aproba harta în format digital, în cadrul procedurii derulate în

temeiul Ordinului nr. 534/2001 privind aprobarea Normelor tehnice pentru

introducerea cadastrului general, cu modificările și completările ulterioare,

după stabilirea limitelor unităților administrativ-teritoriale de către

comisiile numite în acest scop prin ordinele prefecților, Ministerul

Administrației și Internelor, prin Agenția Națională de Cadastru și Publicitate

Imobiliară, va propune actul normativ de promovare a hărții în format digital

cu limitele administrativ-teritoriale ale României.

4.2. Intimatul-pârât

Centrul Național de Cartografie (fost Centrul Național de Geodezie,

Cartografie, Fotogrammetrie și Teledelecție a arătat, prin întâmpinarea sa, că

soluția atacată este legală, instanța de fond reținând corect că operațiunea de

delimitare administrativ-teritorială a fost concepută de legiuitor doar cu rol

de recunoaștere și identificare reciprocă a hotarelor existente, așa cum se

regăsesc în partea descriptivă a Legii nr. 2/1968, iar nu cu scopul stabilirii

de noi limite administrative, și că într-un litigiu care are ca obiect

stabilirea liniei de hotar, calitate procesuală au doar unitățile

administrativ-teritoriale ale căror hotărâre sunt lezate.

De asemenea, a arătat

că delimitarea unităților administrativ-teritoriale, care implică stabilirea

limitelor teritoriale în cadrul cărora ființează și își exercită competența

autoritățile publice, este atributul puterii legislative, care o poate

reglementa numai prin lege organică.

4.3. La rândul său,

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate a depus la dosar întâmpinare prin

care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, făcând referire la cadrul

normativ care reglementează problema delimitării unităților

administrativ-teritoriale: Legea nr. 2/1968, privind organizarea administrativă

a teritoriului Republice Socialiste România, art. 22 din Legea administrației

publice locale, art. 10 și 11 din Legea cadastrului și publicității imobiliare

și Ordinul nr. 538/2001, prin care ministrul administrației publice a aprobat

Normele tehnice pentru aprobarea cadastrului general.

4.4. Intimata-pârâtă

U.A.T. Cașin nu a formulat întâmpinare conform art. 308 alin. (2) C. proc.

civ., dar a depus la dosar concluzii scrise, prin care a arătat că instanța de

fond a contestat corect inadmisibilitatea acțiunii.

În acest sens, a

arătat că limitele administrativ-teritoriale pot fi reglementate exclusiv prin

lege și că, în speță, a fost inițiată procedura de delimitare conform Normelor

tehnice aprobate prin Ordinul ministrului administrației publice nr. 534/2001

și modificate prin Ordinul nr. 259/2010 al ministrului administrației și

internelor, dar prin procesul-verbal din 26 ianuarie 2011, portuirea de hotar

dintre Municipiul Onești și Comuna Cașin, în zona Andrășești, a fost declarată

în litigiu, conform pct. 4.2.20 lit. a) din Normele tehnice.

A mai arătat că

recurentul-reclamant a învestit Tribunalul Bacău cu o cerere privind

respectarea delimitării teritoriale stabilite prin Legea nr. 2/1968,

înregistrată cu nr. 1734/110/2011, cerere a cărei judecată a fost suspendată

până la judecarea litigiului de față.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma criticilor formulate de recurentul-pârât și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., ținând seama și de apărările intimaților, Înalta Curte constată

că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

și de drept relevante

Așa cum rezultă din

expunerea rezumativă cuprinsă la pct. I.1 din prezenta decizie, cauza de față a

fost generată în contextul unui litigiu legat de stabilirea liniei de hotar

dintre Municipiul Onești și Comuna Cașin.

Prima instanță a

respins acțiunea ca inadmisibilă, cu argumentul principal că reclamantul

pretinde ca pârâții să respecte o anumită delimitare teritorială, fără a urma

calea unei acțiuni care să stabilească linia de hotar, pe bază de acte și

expertiză tehnică de specialitate.

În altă ordine de idei,

instanța a reținut că autoritățile și instituțiile publice pârâte nu pot fi

obligate să efectueze niște operațiuni administrative în evidențele pe care le

gestionează, mai înainte de se soluționa litigiul principal referitor la

stabilirea liniei de hotar dintre Municipiul Onești și Comuna Cașin.

Instanța de control

judiciar constată însă că prin demersul său reclamantul tinde la îndreptarea

unor pretinse erori și la operarea unor modificări în evidențele, hărțile și

planurile cadastrale utilizate în procedura de stabilire a liniei de hotar

dintre cele două unități administrativ-teritoriale, procedură administrativă

aflată în curs de derulare, conform Normelor tehnice pentru introducerea

cadastrului general, aprobate prin Ordinul ministrului administrației publice

nr. 534/2001, așa cum au fost modificate prin Ordinul nr. 259/2010, publicat în

Monitorul Oficial, Partea I, nr. 815/7.12.2010.

Contrar concluziei

primei instanțe, Înalta Curte constată că refuzul efectuării unor operațiuni

administrative este circumscris prevederilor art. 8 alin. (1) teza finală din

Legea nr. 554/2004, care, definind obiectul acțiunii în contencios

administrativ, are în vedere și ipoteza refuzului de efectuare a unei anumite

operațiuni necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului

legitim.

Că dezlegarea

chestiunii litigioase privind acuratețea evidențelor, planurilor și hărților

cadastrale de la care s-a pornit în procedura de oficializare a limitelor

unităților administrativ-teritoriale este necesară pentru soluționarea

neînțelegerilor apărute la stabilirea liniei de hotar între municipiul Onești

și comuna Cașin rezultă, conform pct. 4.2.20 din Normele tehnice menționate mai

sus, rezultă și din măsura de suspendare a judecății cauzei ce formează

obiectul Dosarului nr. 1734/110/2011 al Tribunalului Bacău, secția a II-a

civilă și de contencios administrativ și fiscal, dispusă prin încheierea din

data de 23 septembrie 2011, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la

soluționarea Dosarului nr. 422/32/2011.

În întâmpinările

formulate în recurs, intimații-pârâți Agenția Națională de Cadastru și

Publicitate Imobiliară și Centrul Național de Cartografie au susținut, între

alte apărări, că într-un litigiu privind delimitarea teritorială au calitate

procesuală numai unitățile administrativ-teritoriale aflate în conflict

juridic, dar Înalta Curte reține, în sensul celor arătate mai sus, că procesul

de față vizează refuzul pretins nejustificat - de exercitare a unor atribuții

statuate prin actele normative care le reglementează activitatea.

A stabili, pe baza

probelor administrate dacă susținerile recurentului-reclamant privind existența

unui refuz nejustificat de rezolvare a unei cereri sunt sau nu întemeiate este

o chestiune ce ține de fondul cauzei, iar nu de regularitatea învestirii

instanței.

soluției adoptate în recurs.

Având în vedere toate

considerentele reținute și în raport cu împrejurarea că prima instanță nu a

cercetat fondul cauzei, în temeiul art. 312 alin. (1), (2) C. proc. civ. și al

art. 20 alin. (3) teza finală din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite

recursul, va casa sentința și va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași

instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Municipiul Onești împotriva Sentinței civile nr. 211 din 30

noiembrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 februarie 2013.

Procesat de GGC - CL