ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 821/2019

Prin Sentința civilă nr. 334/LP/2016, pronunțată de Tribunalul Bihor, în Dosarul nr. x/2010, s-au respins ca nefondate excepțiile prescripției dreptului la acțiune și a lipsei de interes, invocate de pârâții SC A. SRL, SC B. SRL și a fost admisă în parte cererea modificată, formulată de reclamanții Comuna Sânmartin și Consiliul Local Sânmartin, prin primar, în contradictoriu cu pârâții SC A. SRL, SC B. SRL, C. și D..

Au fost declarate nule actele adiționale la actul constitutiv al SC B. SRL, autentificate prin Încheierile nr. 1456/13.03.2006 și nr. 2338/18.05.2009 la BNP E., privind majorarea capitalului acesteia prin aportarea în natură a imobilelor cu nr. cad. x, înscrise în CF x, 52655, 52669 și 52671 Sînmartin.

Au fost declarate nule Încheierile nr. 8175/2006, nr. 27.875/2009 și nr. 69942/2009, pronunțate de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bihor.

S-a dispus rectificarea înscrierilor din CF x, 52655, 52669, 52671 și 51183 Sînmartin, în sensul radierii dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâților SC B. SRL, C. și D. asupra imobilelor cu nr. cad. x și restabilirii situației anterioare.

De asemenea, s-a dispus evacuarea pârâților din imobilele cu nr. cad. x, înscrise în CF x, 52655, 52669, 52671 și 51183 Sînmartin, în natură, reprezentând parcare auto în localitatea Băile Felix și construcții aflate pe aceasta.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel pârâții SC B. SRL, SC A. SRL, precum și C. și D..

Prin încheierea din data de 30.03. 2017, Curtea de Apel Oradea, având în vedere Încheierea nr. 581/28.03.2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/2017, prin care s-a dispus strămutarea soluționării cauzei pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, a scos cauza de pe rol și a dispus trimiterea acesteia Curții de Apel Alba Iulia, spre soluționare.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, la data de 04.04.2017, sub nr. x/2010*.

Prin Decizia nr. 85/8.05.2018, Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, a respins cererea de repunere pe rol formulată de către SC B. SRL; a respins apelurile declarate de către SC A. SRL și SC B. SRL, cât și apelul declarat de C. și D. împotriva încheierii din 1 mai 2012 și a Sentinței civile nr. 334/LP din 09 noiembrie 2016, ambele pronunțate în Dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Bihor, pe care le-a menținut în totalitate.

A obligat apelanții SC A. SRL, SC B. SRL, C. și D. la plata sumei de 5950 RON către Comuna Sînmartin, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, recurentele SC B. SRL și SC A. SRL au formulat recurs.

Prin Decizia nr. 3818 din 7 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca nefondate, recursurile.

Împotriva Deciziei nr. 3818 din 7 noiembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, au formulat contestație în anulare contestatoarele SC B. SRL și SC A. SRL.

În motivarea contestației în anulare, contestatoarele au invocat dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. l, alin. (2) și art. 318 din C. proc. civ. de la 1865, arătând că:

Instanța a soluționat cererea de recurs fără a îndeplini procedura de chemare a Statului Român, potrivit cu cerințele legii (art. 317 alin. (1) pct. l), care se impunea să fie parte în proces, pentru ziua când s-a judecat pricina.

Instanța a soluționat acțiunea fără a solicita și fără a verifica dovada calității intimatelor (Consiliul local Sânmartin, Primăria Sânmartin), fără a solicita și fără a verifica dovada mandatării acestora din partea Statului Român, ca titular al dreptului de proprietate ce a fost transmis către contestatoare.

Instanța a omis să cerceteze aceste aspecte, care fac obiectul motivelor de modificare sau de casare invocate în cererea de recurs.

Intimatele reclamante nu puteau avea calitate procesuală activă (fiind părțile care au inițiat acțiunea în cauză), întrucât nu își pot justifica dreptul și interesul și nici împuternicirea din partea Statului Român și nu pot avea calitatea de titulare ale dreptului de proprietate sau ale altui drept real asupra imobilelor aflate în litigiu.

Înalta Curte de Casație și Justiție a soluționat cauza înregistrată sub nr. x/2010* cu încălcarea dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, care prevăd că, în litigiile privitoare la dreptul de administrare, statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, iar unitățile administrativ-teritoriale de către consiliile județene, de Consiliul General al Municipiului București sau de consiliile locale, care dau mandat scris, în fiecare caz, președintelui consiliului județean ori primarului. Acesta poate desemna un alt funcționar de stat sau un avocat care să îi reprezinte în fața instanței.

Reluând istoricul cauzei, contestatoarele arată că au dobândit în mod legal dreptul de proprietate asupra imobilului și că reclamantelor nu li s-a solicitat de către nicio instanța prezentarea titlului în baza căruia să ridice pretențiile susținute în cererea de chemare în judecată, "obligație pe care instanța supremă era ținută în a o reglementa și a o evalua ca motiv cert de casare". De asemenea, consideră că era "imperios necesar să se realizeze o analiză temeinică a faptului că soluționarea cauzei s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 213/1998, actualizată".

Se mai arată că, prin hotărârea din recurs, s-a încălcat dreptul la un proces echitabil care conduce la producerea unei vătămări fără precedent în jurisprudența instanțelor din România.

Deși instanța a pronunțat o soluție care reprezintă fondul cauzei, este notabil că nicio afirmație a părților nu a fost cercetată, nicio probă nu a fost considerată, deci nu au servit ca suport al concluziilor instanței de control judiciar, concluzii care nu se fundamentează pe stabilirea unei stări de fapt sau pe maniera în care legea devine incidentă în cauză.

În aceste condiții, omisiunea instanței de a verifica excepțiile, afirmațiile și probele contestatoarelor cu privire la aspecte de o importanță vitală în dezlegarea legală și temeinică a pricinii, cât și referirile instanței la un cu totul alt temei cauzal al condamnării civile, echivalează în fapt cu lipsa analizei cauzei și, în esență, nesoluționarea acesteia într-un procedeu real și efectiv, acela de confruntare a afirmațiilor părților cu actele cauzei, de stabilire a unei situații de fapt ca rezultat al unei aprecieri atașate de natura cauzei, circumstanțele acesteia.

Or, în condițiile în care, din perspectiva instanței, cauza nu a fost soluționată în mod real, potrivit garanțiilor conținute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizate în exprimarea de către magistrat a tuturor argumentelor deciziilor și răspunsul său la apărările și argumentele principale ale părților, remediul procesual constă, fără putință de tăgadă, în admiterea prezentei contestații în anulare.

Atâta timp cât în considerente instanța nu analizează probele care au fost administrate, nu stabilește împrejurările de fapt esențiale în cauză, nu evocă normele substanțiale și procedurale incidente și aplicarea lor în speță, soluția exprimată prin dispozitiv rămâne nesusținută și pur formală, nefiind corolarul motivelor ce o preced.

O astfel de hotărâre devine arbitrară și nu permite exercitarea controlului judiciar, fiind lesne de înțeles că recurentelor, practic, li s-a obstrucționat dreptul la o apărare pertinentă și legală în recurs.

Se mai susține că instanța de recurs nu a cercetat motivul de recurs referitor la modul de soluționare a excepțiilor privind lipsa calității procesuale active a intimatelor reclamante și lipsa de interes.

Contestatoarele reiau criticile din recurs și situația de fapt, concluzionând în sensul că, în condițiile în care intimatele reclamante refuză să facă dovada deținerii vreunui drept real asupra imobilului în cauză, dar, susțin că imobilul face parte din domeniul public, era de datoria instanței să pună în discuție, chiar și din oficiu, necesitatea introducerii Statului Român în cauză.

Examinând motivele de contestație în anulare invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 317 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, numai dacă acest motiv nu a putut fi invocat pe calea apelului sau recursului.

Contestatorii susțin, în cadrul acestui motiv de contestație în anulare, că reclamanții nu aveau calitate procesuală activă și că în judecată ar fi trebuit să stea Statul Român, față de care nu a fost îndeplinită procedura de citare pentru ziua când s-a judecat pricina.

Înalta Curte constată că acest motiv de contestație în anulare nu este întrunit în cauză, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 317 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Omisiunea de citare a unui terț la judecată nu poate fi asimilată lipsei de procedură reglementate ca motiv de contestație în anulare de textul legal menționat, acest motiv putând fi invocat doar de partea care se consideră lezată pentru că ea nu a fost legal citată la judecată, nu și pentru nelegala citare a celorlalte părți și, cu atât mai puțin, a persoanelor care nu au dobândit calitatea de parte în proces. Aceasta, deoarece nerespectarea dispozițiilor referitoare la procedura de citare este sancționată cu nulitatea relativă, având în vedere interesul particular protejat prin normele referitoare la citare.

Așadar, contestatoarele nu au abilitatea procesuală să formuleze contestație în anulare pentru neîndeplinirea legală a citării altei persoane care nu a fost parte în proces.

În ceea ce privește dispozițiile art. 318 din C. proc. civ., acest text legal reglementează două motive de contestație în anulare specială care vizează hotărârile instanței de recurs: atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau atunci când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Contestația în anulare specială, cale extraordinară de atac de retractare, este deschisă exclusiv pentru situațiile prevăzute de textul legal menționat (greșeală materială sau nepronunțarea asupra unui motiv de recurs), iar nu pentru greșita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care sunt motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în apel și recurs, și nu în contestația în anulare.

Pentru ca o contestație în anulare specială, întemeiată pe teza a doua a art. 318 din C. proc. civ., să poată fi admisă trebuie îndeplinite următoarele condiții: instanța de recurs să fi omis să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare; această omisiune să se fi produs din greșeală.

Se susține de către contestatoare că instanța de recurs nu a examinat motivul de recurs referitor la modul de soluționare a excepțiilor privind lipsa calității procesuale active a intimatelor reclamante și lipsa de interes.

Verificând considerentele deciziei pronunțate în recurs, se constată că instanța de recurs a reținut, în legătură cu acest aspect, următoarele:

"Analizând cel de-al doilea motiv de recurs invocat în cauză, instanța reține că, prin intermediul acestuia, recurentele critică faptul că instanța de apel nu a analizat și soluționat excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a intimatelor reclamante Consiliul Local Sînmartin și Comuna Sînmartin.

Această critică este nefondată, întrucât, în considerentele deciziei apelate, se regăsesc argumentele în temeiul cărora instanța de apel a analizat aceste aspecte. Astfel, instanța de recurs apreciază că, în mod corect, instanța de apel nu a soluționat în mod distinct aceste excepții procesuale, câtă vreme ele fuseseră invocate în fața primei instanțe și, fie fuseseră respinse prin încheieri interlocutorii care, conform art. 268 alin. (3) din C. proc. civ., pregătesc dezlegarea pricinii și leagă instanța, în sensul că nu se poate reveni asupra lor și nu pot fi atacate decât odată cu fondul, fie fuseseră unite cu fondul, în temeiul art. 137 alin. (2) din C. proc. civ., soluționarea lor primind un răspuns în hotărârea primei instanțe, în ambele cazuri, acestea putând fi criticate exclusiv prin motivele de apel.

Or, câtă vreme apelantele nu au criticat, prin intermediul motivelor de apel, soluționarea acestor excepții de către prima instanță, ele nu le mai puteau reitera în fața instanței de apel ca mijloace procesuale de apărare cu autonomie proprie.

În acest context, nu se poate susține că, prin nesoluționarea excepțiilor de ordine publică menționate, instanța de apel a încălcat dreptul la un proces echitabil, câtă vreme, în fața primei instanțe, părțile interesate au avut ocazia să dezbată aceste excepții în condiții de contradictorialitate și cu respectarea dreptului la apărare, iar excepțiile au fost respinse argumentat de către această instanță și pârâtele nu le-au atacat în condițiile prescrise de lege și care reglementează calea de atac a apelului."

Se constată, așadar, că instanța de recurs a analizat motivul de recurs referitor la excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a intimatelor reclamante, nefiind incident motivul de contestație în anulare specială prevăzut de teza a doua a art. 318 din C. proc. civ.

De fapt, deși invocă omisiunea instanței de a analiza acest motiv de recurs, contestatoarele sunt nemulțumite de modul în care instanța de recurs a răspuns acestuia, analiză la care nu este îndreptățită instanța sesizată cu soluționarea contestației în anulare.

Totodată, susținerile contestatoarelor privind ignorarea de către instanța de recurs a probelor, nelămurirea situație de fapt și aplicarea greșită a legii nu pot fi primite, câtă vreme aceste critici vizează fondul litigiului. Instanța sesizată cu contestația în anulare nu este îndreptățită să verifice corectitudinea argumentelor cu care anumite motive de recurs au fost respinse și, în funcție de rezultatul acestei analize, să schimbe eventual hotărârea pronunțată în cauză, așa cum solicită contestatoarele.

A da părților posibilitatea de a se plânge aceleiași instanțe care a dat hotărârea de modul în care a apreciat probele, a interpretat legea și a stabilit raporturile dintre părți, ar însemna să se deschidă dreptul părților de a provoca rejudecarea căii de atac a recursului, ceea ce este inadmisibil. Legea nu a urmărit să deschidă părților calea recursului la recurs, care să fie soluționat de aceeași instanță sub motivul greșitei stabiliri a situației de fapt sau greșitei aplicări sau interpretări a legii.

Susținerile contestatoarelor nu se pot încadra nici în noțiunea de "greșeală materială" avută în vedere de motivul de contestație în anulare specială prevăzut de art. 318 teza întâi din C. proc. civ.

Textul se referă la erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și care au avut drept consecință darea unei soluții greșite. Este, deci, vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată.

Sunt considerate greșeli materiale, în sensul art. 318 din C. proc. civ., de exemplu, respingerea unui recurs ca tardiv, în raport cu data înregistrării la instanță, deși din plicul atașat la dosar rezultă că recursul a fost depus recomandat la oficiul poștal, înăuntrul termenului de recurs; anularea recursului ca netimbrat, cu toate că la dosar se găsea chitanța de plată a taxei judiciare de timbru; anularea recursului ca fiind făcut de un mandatar fără calitate, deși la dosar se afla procura dată reprezentantului părții; pronunțarea asupra legalității unei alte hotărâri decât cea recurată etc.

Textul vizează, așadar, greșeli de procedură și nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

În consecință, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile pentru niciunul dintre motivele de contestație în anulare invocate, Înalta Curte va respinge calea de atac extraordinară exercitată în cauză.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării deciziei din recurs până la soluționarea prezentei contestații în anulare, cerere motivată și depusă la data de 10.04.2019 (după ce, anterior, prin încheierea din 07.03 2019 a acestei instanțe, a fost anulată cererea de suspendare, pentru lipsa motivării), Înalta Curte constată că aceasta a rămas fără obiect, având în vedere că la acest termen s-a soluționat chiar contestația în anulare.

În această situație, urmează a se respinge cererea de suspendare a executării, ca rămasă fără obiect, iar în temeiul art. 723

1

alin. (3) din C. proc. civ., se va dispune restituirea cauțiunii plătite de contestatoare pentru cererea de suspendare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a executării deciziei contestate, formulată de petentele SC B. SRL și SC A. SRL.

Dispune restituirea către petenta SC A. SRL a cauțiunii în cuantum de 1000 RON, consemnată cu recipisa nr. x/12.04.2019 emisă de F. Oradea, înregistrată în registrul de valori al instanței la poziția x.

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoarele SC B. SRL și SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 3818 din 7 noiembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2019.

GGC - OB