ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 857/2019

HOTĂRÂRE

07.05.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 857/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina la data de 27.09.2017 sub nr. x/2017, reclamantele A., B. și C. au chemat în judecată pe pârâtul D., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună partajarea averii succesorale rămase de pe urma defuncților E., decedată la data de 04.04.1998 și F., decedat la data de 04.03.2004.

În motivarea în fapt a cererii s-a arătat, în esență, că cei doi defuncți au achiziționat în timpul vieții și căsătoriei lor un teren în suprafață de 7.650 mp situat administrativ în Breaza, str. 23 august, nr. 68, jud. Prahova și imobilul construcție P+E+ Pod suprafață construită și desfășurată de 404,68 mp.

Reclamanții au arătat că numita E. a decedat la data de 04.04.1998 la New York, iar numitul F. a decedat la data de 04.03.2004 în localitatea Breaza, jud. Prahova.

Prin Sentința nr. 2426 din 3 septembrie 2018, Judecătoria Câmpina a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.

Instanța a avut în vedere prevederile art. 118 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., conform cărora, în materie de moștenire, până la ieșirea din indiviziune, sunt de competența exclusivă a instanței celui din urmă domiciliu al defunctului cererile privitoare la moștenire și la sarcinile acesteia, precum și cele privitoare la pretențiile pe care moștenitorii le-ar avea unul împotriva altuia. Totodată, potrivit art. 118 alin. (2) din C. proc. civ., cererile care privesc mai multe moșteniri deschise succesiv sunt de competența exclusivă a instanței ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncți.

S-a reținut că ultimul domiciliu al defunctei E. a fost la New York, conform certificatului de deces aflat la dosar și pentru care nu există un certificat de moștenitor, iar al defunctului F. a fost în orașul Constanța.

Instanța a avut în vedere faptul că s-a solicitat partajul judiciar de pe urma ambilor defuncți, iar atâta timp cât nu există un certificat de moștenitor de pe urma defunctei, nu se poate trece direct la ieșirea din indiviziune a părților, fără stabilirea moștenitorilor, a cotelor .

S-a arătat că reclamantele recunosc implicit că s-a solicitat partajul judiciar al celor doi defuncți, prin achitarea și a taxei judiciare de timbru de 50 RON pentru fiecare succesiune.

Prin Sentința nr. 2517 din 6 martie 2019, Judecătoria Constanța a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpina.

La pronunțarea acestei instanța a avut în vedere că ultimul domiciliu al defunctului corespunde ultimei locuințe efective a acestuia, indiferent dacă a fost sau nu înscris în actul său de identitate.

S-a arătat că ultimul domiciliu al defunctului F., decedat la 04.03.2004, a fost în localitatea Breaza, județul Prahova și ar atrage competenta de soluționare a Judecătoriei Câmpina, în timp ce ultimul domiciliu al defunctei E. a fost în orașul New York, SUA, ce ar atrage competența de soluționare a Judecătoriei Câmpina în temeiul dispozițiilor art. 1070 coroborate cu disp. art. 1071 din C. proc. civ., ca instanță for de necesitate, aplicând dispozițiile art. 954 alin. (3) și alin. (4) din C. civ.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 954 alin. (3) și alin. (4) din C. civ.:

"dacă ultimul domiciliu al defunctului nu este cunoscut, sau nu se află pe teritoriul României, moștenirea se deschide la locul din țară aflat în circumscripția notarului public cel dintâi sesizat, cu condiția ca în această circumscripție să existe cel puțin un bun imobil al celui care lasă moștenirea". Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător atunci când primul organ sesizat în vederea desfășurării procedurii succesorale este instanța judecătorească".

Pe de altă parte, instanța a reținut că în ipoteza mai multor succesiuni deschise succesiv, cum este și în cazul de față, reclamantul este cel care are alegerea între instanțe deopotrivă competente, anume instanța ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncți.

În continuare, instanța a apreciat că în lumina dispozițiilor art. 118 din C. proc. civ., ultimul domiciliu al defunctului nu este cel scriptic ci locul în care defunctul și-a avut reședința statornică anterior decesului și cu care are legături vizibile și puternice în ceea ce privește masa succesorală lăsată în urmă.

Astfel, s-a arătat că prin "domiciliu" legiuitorul nu a înțeles locul unde persoana declarase că are locuința principală, ci acel loc unde defunctul a locuit și gospodărit în mod efectiv, urmând a fi exclus locul pasager în care s-a produs decesul, dacă spre exemplu acesta a decedat într-un spital.

S-a avut în vedere că din înscrisurile aflate la dosarul cauzei se poate reține faptul că începând cu anul 1973 defunctul F. și-a avut reședința statornică în localitatea Breaza, str. 23 august, nr. 68 județul Prahova, domiciliul scriptic din actul de identitate fiind stabilit fără o durată a valabilității acestuia.

Cu toate acestea, din adresa depusă pentru termenul din data de 27.02.2019 de către Serviciul de Evidență al Persoanelor Breaza, autoritățile publice comunică faptul că defunctul F. a avut de-a lungul anilor 1985 - 1996 stabilită reședința oficială în localitatea Breaza, aceasta nefiind reînnoită în continuare la momentul decesului în anul 2004. Pe de altă parte, fiind suficiente înscrisurile aflate la dosarul cauzei cu privire la reședința-domiciliul faptic și efectiv al defunctului, instanța și-a format convingerea că acesta nu a părăsit localitatea Breaza niciodată în decursul perioadei 1996 - 2004 pentru a-și stabili domiciliul efectiv în municipiul Constanța.

Așadar, s-a arătat că nu există niciun dubiu cu privire la ultimul domiciliu al defunctului F., ca fiind acela din localitatea Breaza, str. x, județul Prahova.

În considerarea aspectelor menționate anterior, instanța a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Constanta și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpina.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantele A., B. și C. au chemat în judecată pe pârâtul D., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună partajarea masei succesorale rămase de pe urma defuncților E., decedată la data de 04.04.1998 și F., decedat la data de 04.03.2004. S-a arătat că numita E. a decedat la data de 04.04.1998 la New York, iar numitul F. a decedat la data de 04.03.2004 în localitatea Breaza, jud. Prahova.

Potrivit art. 118 alin. (1) din C. proc. civ.:

"În materie de moștenire, până la ieșirea din indiviziune, sunt de competența exclusivă a instanței celui din urmă domiciliu al defunctului: 1) cererile privitoare la validitatea sau executarea dispozițiilor testamentare; 2) cererile privitoare la moștenire și la sarcinile acesteia, precum și cele privitoare la pretențiile pe care moștenitorii le-ar avea unul împotriva altuia; 3) cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moștenitori sau împotriva executorului testamentar."

Alin. (2) al aceluiași articol reține că:

"Cererile formulate potrivit alin. (1) care privesc mai multe moșteniri deschise succesiv sunt de competența exclusivă a instanței ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncți".

Art. 87 din C. civ. prevede că "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este în locul unde își are principala așezare".

Înalta Curte constată că ultimul domiciliu al defunctului F. a fost în localitatea Breaza, astfel cum rezultă din actele dosarului. Potrivit adresei din 18.02.2019 emisă de Serviciul Public Comunitar Local Breaza, F. a avut reședința în localitatea Breaza în perioada 1985 - 1996, iar din adresa emisă de Poliția orașului Breaza la data de 23 ianuarie 2004 și comunicată lui F. la adresa din localitatea Breaza, str. 23 august, nr. 68, reiese că și în anul 2004, când a avut loc decesul, acesta locuia în orașul Breaza.

Întrucât unul dintre defuncții din prezenta cauză a avut ultimul domiciliu în circumscripția teritorială a Judecătoriei Câmpina, iar reclamantele au înțeles să-și manifeste voința procesuală în sensul învestirii acestei instanțe, potrivit opțiunii pusă la dispoziția acestora de către art. 118 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., competența de soluționare aparține acestei instanțe.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că în cauză competența de soluționare revine Judecătoriei Câmpina.