ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2919/2018

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 7 septembrie 2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B., C., D. și E., a solicitat instanței să constate că are dreptul de a beneficia, în cota de 100%, de indemnizația de asigurare de viață în cuantum de 300.000 dolari SUA și de toate drepturile bănești, salariale și/sau indemnizații în cuantum de 3.699 dolari SUA, care trebuie plătite de pârâtul E., ca urmare a producerii decesului numitului F., intervenit la data de 7 ianuarie 2015, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de ședință din 10 iunie 2016, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă, s-a admis excepția de necompetență funcțională a secției I civile, invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta A. în favoarea secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal din cadrul Tribunalului Prahova.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Prahova a reținut în raport cu obiectul cauzei că în vederea pronunțării unei soluții în speța de față este necesar a se analiza și interpreta termenii din convenția de asigurare încheiată de defunctul F., în cauză nefiind vorba despre o cauză de partaj succesoral cu privire la bunurile ce au aparținut defunctului, atâta timp cât, prin raportare la dispozițiile art. 963 C. civ., reclamanta nu face parte dintre persoanele care ar avea vocație succesorală generală.

Din această perspectivă, tribunalul a apreciat că în cauză este vorba despre o cerere în materia asigurărilor, astfel că, potrivit art. 2 lit. b) din Hotărârea Colegiului de Conducere al Tribunalului Prahova, prin care au fost repartizate, între cele două secții civile ale tribunalului, cererile în materia asigurărilor de persoane și bunuri înregistrate pe rolul Tribunalului Prahova în anul 2015 sunt în competența secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal din cadrul Tribunalului Prahova la data de 13 iunie 2016, sub Dosar nr. x/2015.

Prin Sentința civilă nr. 2357 din 24 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta A. în favoarea Judecătoriei Constanța.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Prahova a apreciat, față de solicitările reclamantei că, capătul principal de cerere este nulitatea parțială a certificatului de moștenitor suplimentar nr. 91/2015. În consecință, fiind vorba despre o cerere privitoare la moștenire, instanța a considerat că, competența de soluționare a cauzei aparține instanței celui din urmă domiciliu al defunctului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 14 noiembrie 2017.

La data de 29 ianuarie 2018, reclamanta A. a formulat o cerere modificatoare cu privire la primul capăt de cerere, arătând că înțelege să modifice acest capăt de cerere dintr-o acțiune în constatare, într-o acțiune în realizare, având ca obiect obligarea pârâtei E. la plata către reclamantă a întregii indemnizații de asigurare în cuantum de 300.000 dolari SUA, precum și a drepturilor salariale scadente în cuantum de 3699 dolari SUA, în drept, fiind invocate dispozițiile art. 204 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.

La termenul de judecată din 1 februarie 2018, instanța a constatat competența generală a instanțelor române în raport cu primul capăt de cerere, în temeiul art. 1081 pct. 6 C. proc. civ. și a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Constanța în soluționarea pricinii, față de dispozițiile art. 95 pct. 1, 94 lit. k), 118 alin. (1) pct. 2, art. 105 C. proc. civ.

Prin Sentința civilă nr. 1025/2018 din 2 februarie 2018, Judecătoria Constanța, secția civilă, a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Constanța, invocată din oficiu și a dispus declinarea cauzei formulată de reclamanta A., astfel cum a fost modificată în favoarea Tribunalului Constanța, secția I civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că atât valoarea obiectului primului capăt de cerere, respectiv, obligarea pârâtei E.. la plata către reclamantă a întregii indemnizații de asigurare în cuantum de 300.000 dolari SUA, precum și a drepturilor salariale scadente în cuantum de 3699 dolari SUA, cât și valoarea obiectului celui de-al doilea capăt de cerere, respectiv, anularea parțială a certificatului de moștenitor suplimentar nr. 91/2015, depășesc pragul valoric de 200.000 RON, prevăzut de art. 94 lit. k) C. proc. civ., astfel că, în speță, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Constanța, secția I civilă.

În ceea ce privește competența materială, instanța a constatat că aceasta aparține tribunalului, prin raportare la valoarea obiectului cererii, în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 94 lit. j) C. proc. civ., câtă vreme reclamanta nu a formulat o cerere de partaj succesoral și nu urmărește ieșirea din indiviziune în contradictoriu cu pârâții persoane fizice chemați în judecată ci, dimpotrivă, stabilirea împrejurării că dreptul de creanță invocat nu face parte din masa succesorală rămasă de pe urma defunctului F., ci invocă un drept propriu în acest sens.

Pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă, cauza a fost înregistrată la data de 13 martie 2018, sub același număr de dosar.

La termenul de judecată din 19 aprilie 2018 Tribunalul Constanța a invocat excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe, în raport cu obiectul celor două capete de cerere principale.

Prin Sentința civilă nr. 1101 din 19 aprilie 2018 Tribunalul Constanța, secția I civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Constanța fiind declinată competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B., C., D. și E.., astfel cum a fost modificată, în favoarea Tribunalului Prahova și, constatându-se intervenit conflictul negativ de competență s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel, asupra excepției de necompetență teritorială, Tribunalul Constanța a reținut cu titlu prealabil că cererea dedusă judecății, astfel cum a fost modificată și completată, are două capete de cerere principale și, că între aceste capete de cerere nu există un raport de tipul principal - accesoriu, contrar celor reținute de Tribunalul Prahova. În acest sens, s-a reținut că cererea în pretenții este formulată în contradictoriu cu o persoană juridică străină și are drept cauză răspunderea civilă contractuală, respectiv prevederile art. 2230 C. civ., în timp ce capătul al doilea de cerere vizează anularea unui act juridic civil - certificatul de moștenitor nr. x/2015, fiind formulat în contradictoriu cu numiții B., C., D..

Prin urmare, Tribunalul Constanța a apreciat că instanța legal învestită cu soluționarea cererii privind obligarea pârâtei E.. la plata indemnizației de asigurare este Tribunalul Prahova, ca instanță de la domiciliul unuia dintre pârâți - B. - domiciliată în Municipiul Câmpina, județul Prahova, potrivit dispozițiilor art. 112 C. proc. civ.

Or, alegerea de competență a fost efectuată de reclamantă la momentul sesizării instanței, astfel că nu mai poate reveni asupra acesteia, iar instanța din oficiu nu poate invoca excepția de necompetență teritorială, în acord cu prevederile art. 130 alin. (3) și (4) C. proc. civ.

Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, Tribunalul Constanța a apreciat că acesta nu se încadrează în categoria cererilor privitoare la moștenire și la sarcinile acesteia, pentru care competența este stabilită de art. 118 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Așadar, cererea dedusă judecății s-a apreciat că nu este privitoare la moștenire, întrucât cererea reclamantei nu este formulată în calitate de moștenitor, creditor personal al defunctului sau creditor al moștenirii, astfel încât nu se poate discuta de incidența în cauză a prevederilor art. 118 C. proc. civ.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul Constanța, secția I civilă, și Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 11 iunie 2018, pentru soluționarea conflictului de competență.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția I civilă, pentru următoarele considerente:

Din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A., astfel cum a fost modificată la datele de 15 noiembrie 2016 și 29 ianuarie 2018, aceasta a învestit instanța cu două capete principale de cerere, respectiv: obligarea pârâtei E.. la plata către reclamantă a întregii indemnizații de asigurare în cuantum de 300.000 dolari SUA, precum și a drepturilor salariale scadente în cuantum de 3699 dolari SUA, în baza poliței de asigurare de grup de care beneficia defunctul F., ca urmare a decesului acestuia; anularea parțială a certificatului de moștenitor suplimentar nr. 91/2015, eliberat de BNPA G., în ceea ce privește includerea în masa succesorală de pe urma defunctului F. a drepturilor de creanță cuvenite din contractul angajatorului E.. încheiat cu H..

Cu privire la primul capăt de cerere, se constată că acesta reprezintă o acțiune în pretenții, iar față de dispozițiile art. 1081 pct. 6 C. proc. civ., competența teritorială se raportează la ultimul domiciliu al defunctului, respectiv instanței competente din Constanța.

Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, se constată că acesta se referă la o cerere privitoare la moștenire, conform art. 118 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar competența de soluționare aparține instanței celui din urmă domiciliu al defunctului, așa încât, atât competența teritorială cât și cea materială aparțin Tribunalului Constanța, prin raportare la valoarea obiectului cererii.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B., C., D. și E.., astfel cum a fost modificată, în favoarea Tribunalului Constanța, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 iunie 2018.

Opinia separată:

În raport de considerentele deja exprimate de instanțele aflate în conflict, opinez în sensul calificării ambelor capete de cerere ca fiind principale, dar aflate într-o strânsă legătură pentru a atrage competența aceleiași instanțe potrivit art. 99 alin. (2) C. proc. civ. Totodată, subliniez faptul că prezentul conflict privește exclusiv competența teritorială disputată între Tribunalul Prahova și Tribunalul Constanța.

În ceea ce privește calificarea capătului de cerere având ca obiect anularea certificatului de moștenitor, în asentimentul celor deja argumentate de instanțele constănțene, apreciez că acesta nu constituie o cerere privitoare la moștenire conform art. 118 C. proc. civ., de natură a legitima competența specială a instanței de la domiciliul defunctului. Astfel, între persoanele fizice aflate pe poziții contrare în acest litigiu nu a existat și nu există un conflict privitor la moștenirea de pe urma defunctului F.. Reclamanta A. nu pretinde drepturi succesorale proprii și nu contestă calitatea de moștenitori a pârâților, ci se pretinde titular al unei creanțe asupra pârâtei E.. exclusiv pe temei contractual, în calitate de beneficiar al poliței de asigurare de viață semnate de defunct în perioada în care era angajat al acestei societăți. Acest capăt de cerere nu are drept scop contestarea drepturilor succesorale ale pârâților, ci doar stoparea vocației la calitatea de beneficiari ai poliței pe care aceștia și-o afirmă, nerecunoscând calitatea reclamantei izvorâtă din contractul semnat de defunct.

Prin urmare, instanța a fost investită cu o acțiune în pretenții și o acțiune în anulare, pentru ambele capete de cerere competența fiind alternativă. În aceste condiții, făcând aplicarea dispozițiilor art. 107 corob. cu art. 112 C. proc. civ., competența revine și Tribunalului Prahova, ales de reclamantă ca primă instanță sesizată, pe raza acestuia regăsindu-se domiciliul unui pârât.

GGC - GV