ÎCCJ, decizie (scj.ro #83343)

Acțiune în anularea

hotărârii adunării generale a acționarilor. Reprezentarea acționarilor

în adunarea generală

Cuprins pe materii :

Drept

comercial.

Societățile comerciale. Adunările generale

Index alfabetic :

-

acțiune în anularea hotărârii adunării generale

-

adunare generală

-

administratori

-

acționari

-

reprezentarea acționarilor în  adunarea generală

-

societăți  comerciale

-

nulitatea hotărârii

Legea nr.31/1990,

art.125 alin.(5)

Potrivit art.125

alin.(5) din Legea nr.31/1990 administratorii și funcționarii

societății nu îi pot reprezenta pe acționari, sub sancțiunea

nulității hotărârii, dacă, fără votul acestora,

nu s-ar fi obținut majoritatea cerută.

(Secția comercială, decizia nr.537 din 5 februarie

2007)

Prin sentința nr.1651 din

10 noiembrie 2005, Tribunalul Dâmbovița, Secția comercială

și de contencios administrativ, a respins ca neîntemeiată cererea

formulată de reclamanții F.G. și C.I.F. în contradictoriu cu

pârâta SC S.E. SA Fieni, având ca obiect constatarea nulității

absolute a hotărârilor AGA ale societății pârâte, nr.1/25

aprilie 2003 și nr.1/25 aprilie 2003 și nr.1/22 aprilie 2005.

Prin

aceeași sentință, s-au respins și excepțiile privind

inadmisibilitatea acțiunii, a lipsei de interes legitim, a lipsei

calității procesual active și a prescripției dreptului la

acțiune, invocate de pârâtă, în raport cu prevederile art.132alin.(3)

din Legea nr.31/1990, republicată.

În ceea ce

privește cauza de nulitate absolută privind încălcarea prevederilor

art.125 alin.(5) din Legea nr.31/1990 și ale art.126 din lege, instanța

de fond a reținut că pârâta a făcut dovada cu actele depuse și

anume copia procesului verbal din 25 aprilie 2003 și extrasul din Registrul

Comerțului al Camerei Comerțului și Industriei din Limbourg – Nord,

că la adunarea din 25 aprilie 2003, dl.J.H., administratorul societății

pârâte a participat în calitatea sa de acționar unic al acționarului majoritar,

firma olandeză O.B.V, care deținea 65,9% din capitalul social al pârâtei,

iar nu în calitate de administrator la societatea pârâtă, iar fără

votul acestuia nu se întrunea majoritatea statutară de 51% din capitalul

social.

S-a apreciat

ca neîntemeiată cererea reclamanților de a se constata nulitatea absolută

a hotărârii adunării generale ordinare a acționarilor din 22 aprilie

2005, dat fiind faptul că numita A.T. a participat la adunarea generală

în calitate de acționar și mandatar al acționarului majoritar, potrivit

procurii autentificată la 18 aprilie 2005, situație permisă de dispozițiile

art.125 alin.(1) din Legea nr.31/1990, mandatul fiind dat pentru a prezenta votul

prin corespondență al acționarului majoritar și de a vota pentru”Diverse”,

acest ultim punct neputând atrage nulitatea întregii hotărâri din 22 aprilie

2005.

Curtea de

Apel Ploiești, Secția comercială și de contencios administrativ

a admis apelul declarat de reclamanții F. G. și C.I.F. împotriva sentinței,

pe care a schimbat-o în parte, în sensul admiterii acțiunii reclamanților

și constatării nulității absolute a hotărârilor AGA

nr.1 din 25 aprilie 2003 și nr.1 din 22 aprilie 2005, menținând restul

dispozițiilor.

Instanța

de apel a reținut că doamna A.T., ca funcționar al societății,

votând pentru acționarul majoritar, a încălcat dispozițiile

imperative ale art.125 alin.(5) din Legea nr.31/1990, republicată, fapt ce

atrage nulitatea hotărârii din 22 aprilie 2005. În ceea ce privește

AGA din 25 aprilie 2003, s-a reținut încălcarea acelorași dispoziții

legale de către administratorul unic J.H. și a prevederilor art.126 alin.

(1) din Legea nr.31/1990, în dublu sens, deoarece adunarea a hotărât realegerea

sa din funcția de administrator.

Cu privire

la caracterul imperativ al prevederilor art.117alin.(4) din Legea nr.31/1990,

s-a statuat în sensul realizării procedurii convocării numai prin scrisoare

recomandată în cazul societăților cu acțiuni nominative, procedură

nerespectată, în speță, prcum și dispozițiile

art.117alin.(3), punctul „Diverse” (demiterea apelanților) fiind introdus pe

ordinea de zi în afara convocării.

Împotriva acestei decizii,

pârâta a declarat recurs pentru motivele prevăzute în art.304 pctt.7

și 9 C. proc. civ.

Criticile

formulate prevăd următoarele aspecte:

- nepronunțarea

instanței de apel, asupra excepțiilor invocate prin întâmpinare, respectiv

a lipsei interesului legitim în anularea hotărârilor AGA, neexistând dovada

unei vătămări cauzate reclamanților. Aceștia nu au atacat

hotărârile în perioada 2001 – 2005, când îndeplineau funcția de directori

executivi; a inadmisibilității acțiunii în anulare, întrucât aceasta

are drept scop doar constituirea de dovezi în litigiile de muncă în raport

cu dispozițiile art.111 C.proc.civ.; a lipsei calității procesuale

active a reclamanților față de hotărârea din 25 aprilie

2003, în condițiile în care, ei au participat la adunarea generală și

nu s-au opus hotărârii de alegere a administratorului unic;

- greșita

aplicare a dispozițiilor art.125 alin.(5) și art.126 alin.(1) din Legea

nr.31/1990, în condițiile în care, fără participarea acționarului

majoritar, nu se întrunea majoritatea statutară de 51% din capitalul

social.

- greșita

aplicare a prevederilor art.117alin.(4) din Legea nr.31/1990, față de

faptul că, prin art.14.1 din actul constitutiv, s-a prevăzut modalitatea

de convocare, prin Monitorul Oficial și în două ziare de largă circulație

națională, cu cel puțin 15 zile înaintea datei stabilită pentru

adunare, iar nu prin scrisoare recomandată, societatea pârâtă fiind și

tranzacționată pe piața de capital, perspectivă din care trebuia

să se aprecieze și respectarea dispozițiilor art.117 (9) din lege,

punctul „Diverse” figurând pe ordinea de zi.

Recurenta

a depus hotărârea AGA nr.1/2006, prin care s-a hotărât aprobarea revalidării

hotărârilor AGA din 15 aprilie 2003 și 12 aprilie 2005, înregistrate

la Registrul Comerțului, precum și deciziile nr.958 din 30 noiembrie

2006 și nr.570 din 5 iulie 2006, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești,

Secția conflicte de muncă și asigurări, prin care au fost respinse

recursurile declarate de contestatorii C.I.F. și F. G. împotriva sentințelor

nr.1388 din 12 decembrie 2005 și respectiv 1389 din 12 decembrie 2005 pronunțate

de Tribunalul  Dâmbovița. Astfel, soluțiile de respingere a contestațiilor

la deciziile de desfacere a contractelor de muncă ale celor doi directori executivi,

au fost menținute irevocabil.

Recursul

este fondat .

Reclamanții

au solicitat să se constate nulitatea absolută a hotărârilor

Adunării Generale Ordinare ale acționarilor SC S.E. SA Fieni nr.1/22

aprilie 2003 și nr.1/22 aprilie 2005 în baza art.125 alin.(5) din Legea

nr.31/1990, republicată, întemeiată pe dispozițiile

art.132alin.(3) din lege.

Reclamanții

au arătat că interesul lor în a declara nulă hotărârea din

25 aprilie 2003, rezulta din faptul că au atacat deciziile de desfacere

ale contractelor de muncă semnate în numele administratorului unic J. H.,

de mandatarul lui, salariata A.T, și în apărare au invocat lipsa actului

de administrare iar, în ceea ce privește hotărârea nr.1 din 22 aprilie

2005, interesul de a declara nulă hotărârea, rezulta din faptul că

administratorul unic, introducând pe ordinea de zi punctul „Diverse”, a încercat

să transfere răspunderea pentru desfacerea disciplinară a contactelor

de muncă în sarcina adunării generale.

Astfel configurat,

vizând numai relația cu administratorul unic al societății, interesul

reclamanților în promovarea acțiunii de constatare a nulității

absolute a hotărârilor adunării generale, a fost unul particular iar nu

un interes social, în beneficiul societății și al acționarilor

ei, care trebuie să caracterizeze orice acțiune în anulare, întemeiată

pe dispozițiile Legii societăților comerciale, materie în care nulitatea

nu prezintă caracterul distructiv din dreptul comun, fiind remediabilă.

Față de faptul că litigiile de muncă, în

care reclamanții vroiau să aducă ca probă hotărârea judecătorească

pronunțată în cauza de față, au fost soluționate irevocabil

și având în vedere că existența interesului este o condiție

ce se cere a fi îndeplinită atât în promovarea acțiunii în justiție

cât și pe parcursul judecării ei, și constatând lipsa actualității

interesului, ICCJ a admis recursul declarat de pârâtă, în raport cu prevederile

art.304 pct.9 C.proc.civ., a modificat decizia atacată în sensul că a

respins acțiunea promovată de reclamanți ca lipsită de interes,

menținând restul dispozițiilor  deciziei.