ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 620/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 15.01.2018, reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a solicitat instanței: - obligarea pârâților A. și B. la plata sumei de 1.340.000 RON, reprezentând prejudiciu cauzat bugetului de stat de către societatea SC C. SRL pe care aceștia o administrează; - obligarea pârâților la plata dobânzilor și penalităților de întârziere calculate până la achitarea integrală a debitului, conform prevederilor C. proc. fisc. .

Sentința pronunțată de Tribunalul Ilfov: Prin Sentința nr. 1550 din 21 mai 2018, Tribunalul Ilfov a respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților, ca neîntemeiată; a respins excepția inadmisibilității cererii, ca neîntemeiată; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, în contradictoriu cu pârâții A., ca neîntemeiată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București: Prin Decizia nr. 1384A din 7 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița împotriva Sentinței nr. 1550 din 21 mai 2018, pronunțată de Tribunalul Ilfov.

Calea de atac formulată în cauză: Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, criticând soluția pentru nelegalitate. Invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în cuprinsul cererii de recurs reclamanta a arătat, în esență, că în mod eronat instanța de apel a reținut că nu ar fi probat existența unei fapte care, deși nu este infracțiune, are caracter ilicit și a avut consecința păgubirii bugetului de stat. De asemenea, a susținut că în mod greșit instanța de apel a respins cererea apel și a apreciat că nu sunt întrunite cerințele acțiunii în răspundere civilă delictuală, întrucât fapta există, este săvârșită cu vinovăție, există prejudiciu, iar între faptă și prejudiciu există legătură de cauzalitate, redând conținutul mai multor articole din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Intimații -pârâți A. și B. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția nulității recursului, învederând că deși reclamanta face referire la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., aceasta nu arată în concret în ce constă nelegalitatea hotărârii. Astfel, se susține că reclamanta nu arată de ce consideră că hotărârea este nemotivată, care sunt motivele contradictorii sau care sunt acelea străine de natura cauzei, iar în ceea ce privește dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta nu arată care sunt dispozițiile de drept material nesocotite și cum ar fi fost corect să se aplice acestea în speță. Se mai arată că lipsa criticilor de nelegalitate nu poate fi suplinită de reluarea unor pasaje din actele procesuale anterioare depuse la dosarul cauzei. În subsidiar, intimații au solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat. Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, susținând admisibilitatea recursului.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți: Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Prin raportul astfel întocmit, s-a reținut că urmează a se dispune asupra admisibilității în principiu a recursului, având în vedere și excepția nulității [luând în considerare prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.)] recursului declarat de reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, invocată de intimații-pârâți A. și B. prin întâmpinare. În procedura de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea acestuia, pentru depunerea punctelor de vedere, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Recurenta-reclamantă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a depus punct de vedere la raport prin care a susținut admisibilitatea recursului. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului: Analizând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Pe calea prezentului recurs a fost atacată Decizia nr. 1384A din 7 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. De principiu, cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, nelegalitate care trebuie să îmbrace una dintre formele instituite de art. 488 C. proc. civ., sub denumirea de "motive de casare." În conformitate cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d), partea are obligația de a arăta în cererea de recurs motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) prevede că această mențiune este prevăzută sub sancțiunea nulității. Art. 489 alin. (2) din același cod stipulează că sancțiunea nulității recursului intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Pentru a putea fi circumscrise cazurilor de nelegalitate cuprinse în art. 488 C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze soluția și argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată. Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, în sensul că nu pot fi susținute în mod valabil critici prin care se tinde la schimbarea situației de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie; în consecință, instanța de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. și sunt proprii controlului judiciar de legalitate permis instanței de recurs. În speță, din memoriul de recurs nu reies critici care să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci se fac susțineri care nu reprezintă critici de nelegalitate, ele privind aprecierile instanței de apel cu privire la aspectul că nu s-a probat existența unei fapte care, deși nu este infracțiune, are caracter ilicit și a avut consecința păgubirii bugetului de stat. Or, asemenea susțineri prin care se tinde a se demonstra netemeinicia deciziei recurate, excedează controlului de legalitate permis acestei instanțe de recurs, în condițiile în care dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. prevăd în mod imperativ că recursul poate fi exercitat "numai" pentru motivele de nelegalitate statuate expres în ipotezele de la pct. 1 - 8 ale aceluiași articol, normă imperativă, de ordine publică. Nu au fost dezvoltate critici concrete de natură a se circumscrie cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., nu s-a arătat care sunt motivele pentru care se consideră că hotărârea este nemotivată sau care sunt motivele contradictorii ori străine de natura cauzei, având în vedere că au fost menționate și prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Recurenta a procedat la expunerea unei situații de fapt și a susținut că sunt întrunite cerințele acțiunii în răspundere civilă delictuală, întrucât fapta există, este săvârșită cu vinovăție, există prejudiciu, iar între faptă și prejudiciu există legătură de cauzalitate, limitându-se la înșiruirea mai multor articole din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, fără a arăta însă, în concret, în ce constă legătura acestora cu raționamentul adoptat de instanța de apel. În aceste condiții, având în vedere că în cauză nu pot fi reținute nici motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea instituită expres prin art. 489 alin. (2) C. proc. civ., aceea a nulității recursului.