ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 593/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată la 13 aprilie 2017 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului București, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate dreptul de proprietate prin uzucapiune (îndelungă folosință) și accesiune imobiliară asupra următoarelor bunuri: 1. teren intravilan, curți construcții în suprafață de 1200 mp. situat în București, str. x, sector 5 - prin uzucapiunea de 30 de ani; 2. construcție biserică - locaș de cult ortodox în suprafață de 126 m.p. situată în București, str. x, sector 5 - prin accesiunea imobiliara; 3. construcție - anexe oficiu parohial în suprafață de 24 mp, situat în București, str. x, sector 5 - prin accesiunea imobiliară.

Hotărârea pronunțată în primă instanță de tribunal: Prin Sentința civilă nr. 434 din 23 februarie 2018, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Hotărârea pronunțată în apel de curtea de apel: Prin Decizia nr. 582 A din 22 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinței civile nr. 434 din 23 februarie 2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Calea de atac formulată în cauză: Împotriva Deciziei nr. 582 A din 22 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, reclamanta A. a formulat recurs. În cuprinsul cererii de recurs, reclamanta a arătat că instanța de apel a aplicat greșit normele legale incidente în materie, respectiv dispozițiile art. 1847 C. civ., reținând că nu sunt îndeplinite toate elementele dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune și că A. nu poate încă uzucapa terenul în cauză și nu poate invoca accesiunea asupra bisericii și anexelor întrucât primele acte de rezistență ale bisericii s-au realizat în anul 1994. Condiția esențială pentru a opera uzucapiunea de lungă durată o reprezintă justificarea unei posesii utile, neviciate, continuă, neîntreruptă, netulburată și sub nume de proprietar. Niciun text de lege nu prevede ca și condiție esențială a dobândirii dreptului de proprietate plata neîntreruptă la fisc timp de 30 de ani. De altfel, astfel cum rezultă din istoricul de rol fiscal, încă din anul 1971 reclamanta A. era înscrisă la fisc, deși bisericile nu plăteau impozit. La nivelul anului 1986, pe vremea statului comunist, s-a înregistrat pe bază de declarații Departamentul Cultelor și nu biserica, întrucât Departamentul avea în subordine toate bisericile. După revoluție, în anul 1994, apare din nou biserica întrucât noul regim nu mai interzicea ca biserica să figureze în nume propriu la administrațiile financiare. Mai mult decât atât, însăși intimata prin adresa nr. x/28.03.2013 a recunoscut faptul că, din evidentele cadastrale întocmite la nivelul anului 1986, la rubrica "posesor" apare biserica în forma permisă atunci de autoritățile comuniste, și anume sub sintagma "Culte Religioase". Recurenta-reclamantă a menționat că instanța de apel a făcut o interpretare și aplicare greșită a legii, reținând că nu există nicio continuitate între Departamentul Culte Religioase și A., deși era de notorietate faptul că orice biserică, orice parohie trebuia să apară în evidențele comuniste sub sintagma "Culte Religioase". Nici anterior și nici ulterior revoluției din 1989, nu se poate susține că entitatea "Culte Religioase" este o structură din cadrul autorităților locale, și ca între A. și "Cultele Religioase" nu exista nicio continuitate juridică. În drept, a indicat dispozițiile ar. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Procedura de filtru: Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților. Prin încheierea din 16 ianuarie 2020 completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționare la 27 februarie 2020. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat și va fi admis pentru considerentele ce urmează a fi expuse. În motivarea deciziei recurate, curtea de apel a validat raționamentul primei instanțe și a reținut calitatea de detentor precar al reclamantei A., constatând că, potrivit procesului-verbal nr. x/24.05.1971, A. a figurat ca titular al rolului fiscal, însă ulterior, în anul 1986, același imobil a fost înscris în evidențele cadastrale ale orașului cu categoria de folosință "culte", ca proprietate "religioasă", cu posesor de parcelă "Departamentul cultelor". Tot instanța de apel a reținut că, potrivit adresei x/25.04.2018, rolul fiscal a fost deschis pe numele A. în 1994 - moment la care s-a realizat intervertirea detenției precare în posesie utilă, concluzionând în cauză nu este împlinit termenul de uzucapiune de 30 de ani, nefiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1890 C. civ. Se constată, așadar, că deși a reținut că încă din anul 1971 A. a figurat ca titular al rolului fiscal, instanța de apel a constatat că în anul 1986, același imobil, a fost înscris în evidențele cadastrale ale orașului în categoria de folosință "culte", cu posesor de parcelă "Departamentul cultelor" - înscriere care ar fi tulburat posesia utilă ce a început să curgă în anul 1971 în favoarea A. Or, simpla constatare a modificării rolului fiscal intervenită în anul 1986, fără o stabilire clară și completă a situației de fapt, nu poate justifica reținerea instanței de apel a faptului că respectiva înscriere "a tulburat posesia utilă ce a început să curgă în anul 1971 în favoarea apelantei". Dacă potrivit Decretului nr. 334/1970 Departamentul Cultelor este un organ central al administrației de stat, iar între această entitate și reclamanta A. nu există o continuitate juridică - astfel cum s-a reținut în considerentele deciziei recurate, instanța de apel urmează a arăta cum se explică faptul că în anul 1986 apare în evidențele cadastrale Departamentul Cultelor ca titular de rol fiscal. Din perspectiva celor expuse, cum pentru exercitarea controlului de legalitate, modalitatea cercetării fondului de către instanța de apel este un element esențial, întrucât situația de fapt corect determinată constituie fundamentul aplicării dispozițiilor legale și presupune luarea în examinare a tuturor elementelor care ar putea susține soluția pronunțată, Înalta Curte, în temeiul art. 496 și 497 C. proc. civ., va admite recursul și va trimite cauza Curții de Apel București pentru rejudecarea apelului, urmând a se administra dovezi suplimentare care să lămurească situația de fapt, respectiv să clarifice cine a plătit rolul fiscal începând din anul 1971 și cum s-a ajuns ca în anul 1986 Departamentul Cultelor să fie înregistrat în rolul fiscal, analizând în ce măsură a existat sau nu o întrerupere a posesiei utile și apreciind dacă sunt sau nu sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru uzucapiunea de 30 de ani, conform art. 1890 C. civ.