Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
19 octombrie 2016

Decizia nr. 2165/2019 — ÎCCJ, Secția I civilă

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea depusă la 16 septembrie 2019, revizuenta A. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 509 pct. 8 C. proc. civ., revizuirea Deciziei civile nr. 1086 din 5 iunie 2019 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția I civilă. Examinând cererea de revizuire, în raport de excepția de tardivitate, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, în considerarea prevederilor art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Conform prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac. În cauză, se invocă pretinsa contrarietate între Decizia civilă nr. 1086 din 5 iunie 2019 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. x/2018 și Decizia civilă nr. 455 din 19 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în Dosarul nr. x/2015. Reiese, așadar, că ultima hotărâre definitivă este Decizia nr. 1086 din 5 iunie 2019 pronunțată de Tribunalul Constanța. Cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri formulată de revizuenta A. a fost depusă la poștă la 16 septembrie 2019, astfel încât, față de data la care a rămas definitivă ultima hotărâre, se constată că revizuirea a fost introdusă cu încălcarea termenului de o lună prevăzut de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ. Având în vedere cele constatate, Înalta Curte urmează a respinge, ca tardivă, cererea de revizuire.

DECIDE Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva Deciziei civile nr. 1086 din 5 iunie 2019 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2018. Cu recurs la Completul de 5 judecători, în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 noiembrie 2019. GGC - NN

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.