ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 386/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Comuna Bănești prin Primar a contestat soluția de respingere dată de pârâtul Ministerul Energiei - Organismul Intermediar pentru Energie, asupra plângerii formulate, și Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, încheiat la data de 21.06.2016, privind proiectul "Unitate producere energie electrică - celule fotovoltaice - Comuna Bănești, județul Prahova", inițiat de Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Bănești și aprobat prin Contractul de finanțare nr. x/18.09.2013.

Totodată, s-a solicitat suspendarea executării măsurilor de recuperare a sumei de bani constatată de pârât drept cheltuială neeligibilă, până la soluționarea contestației, conform art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În prezenta cauză, instanța este învestită cu cererea de suspendare a executării actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă a pricinii.

Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din data de 22 februarie 2017, a respins cererea de suspendare formulată de reclamantă, ca neîntemeiată, reținând neîndeplinirea condițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar pe fondul cauzei a dispus amânarea pricinii pentru administrarea probatoriilor.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta Comuna Bănești prin Primar, invocând prevederile art. 488 pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut, în esență, că sunt îndeplinite condițiile privind existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube.

Astfel, existența unui caz bine justificat constă în faptul că, din împrejurările cauzei, rezultă o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.

Astfel, a arătat că lucrările pretins neeligibile au fost executate cu îndeplinirea tuturor cerințelor de legalitate, proiectul de execuție și toate etapele de execuție a lucrărilor fiind monitorizate de reprezentații autorității intimate, astfel că este îndeplinită condiția privind prezumția de legalitate, contrar celor reținute de prima instanță.

Totodată, a învederat că proiectul a fost implementat după ce toate actele au fost verificate de către autoritatea intimată și după ce aceasta a dispus începerea lucrărilor, cu toate acestea ulterior a revenit și a susținut că o parte din cheltuieli sunt neeligibile, întocmind procesul-verbal de control prin care își anulează propriile măsuri, creând astfel o îndoială serioasă asupra actelor de control și sancționare.

În ceea ce privește iminența producerii unei pagube, a arătat că aceasta consta într-o consecință a executării, susținând că plata unei sume atât de mari ar conduce la crearea condițiilor existenței unei situații juridice conflictuale și de blocaj a activității autorității publice locale, care dispune anual de un buget mic, acesta fiind și motivul pentru care, pentru modernizare și dezvoltare, a apelat la fonduri europene și de stat.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Energiei - Organismul Intermediar pentru Energie a solicitat respingerea recursului și menținerea încheierii atacate.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 3 mai 2018, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 14 iunie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor intimatului și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru motivele arătate în continuare.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu, până la soluționarea definitivă a acțiunii privind anularea acestui act administrativ.

1.1. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., instanța de control judiciar constată că acesta a fost invocat în mod formal, partea nu a formulat critici care să vizeze nemotivarea hotărârii atacate sau că aceasta ar cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Cu toate acestea, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanțe respectă exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele invocate și probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul care a fundamentat soluția adoptată.

1.2. Referitor la motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța de control judiciar constată, de asemenea că nu este fondat.

Potrivit art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanței de contencios administrativ, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea definitivă a cauzei.

Cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Prin prisma acestor condiții, soluția pronunțată de prima instanță și considerentele pe care s-a fundamentat sunt la adăpost de orice critică, întrucât s-a apreciat corect că nu pot fi reținute, în argumentarea cazului bine justificat, susținerile reclamantei legate de verificarea vizând executarea în condiții de legalitate a lucrărilor pretins neeligibile și a monitorizării de către reprezentanții Organismul Intermediar pentru Energie a proiectului de execuție și a tuturor etapelor de execuție a lucrărilor, aceste aspecte privind fondul litigiului dedus judecății.

Așadar, motivele de nelegalitate circumscrise de recurenta-reclamantă cazului bine justificat nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenței dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond, care ar depăși limitele procedurii sumare a suspendării de executare.

Instanța de control judiciar reține că aparența de nelegalitate poate viza și aspecte de drept material, însă este esențial ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare) etc.

Or, în speță, recurenta-reclamantă a invocat ca împrejurări de fapt și de drept care să fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative a căror suspendare se cere, tocmai criticile de nelegalitate care urmează/ar urma să fie analizate de instanța învestită cu cererea de anulare a respectivelor acte.

Înalta Curte reține, totodată, că prin Sentința nr. 124 din 7 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Ploiești a respins acțiunea formulată de reclamantă privind anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/21.06.2016 și răspunsul la contestația administrativă formulată împotriva acestui act, ceea ce reprezintă implicit o confirmare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ a cărui suspendare se solicită.

Deși, nefiind definitivă, această sentință are numai o putere de lucru judecat relativă, constituie un reper în verificarea aparenței de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și interpretării unor probe și a efectuării unei evaluări aprofundate, pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, deși nu se mai impune a fi analizată, ambele condiții trebuind să fie îndeplinite cumulativ, se reține că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu, or, în speță, nu s-a făcut o astfel de dovadă în sensul prevederilor legale menționate.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Comuna Bănești prin Primar împotriva încheierii din 22 februarie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - NN