ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 952/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 22 iunie 2017 sub nr. x/2017, reclamanta Primăria Comunei Bănești, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, Direcția Generală Programe Competitivitate a formulat contestație împotriva Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului de convergență nr. x/16.12.2016 înregistrată la autoritatea contractantă cu nr. x/21.171016, aferentă contractului de lucrări nr. x/13.10.2015 având ca obiect "Proiectarea și execuția lucrărilor, furnizarea și montajul utilajelor tehnologice, procurarea mijloacelor fixe și activelor necorporale în cadrul proiectului "Unitate producere energie electrică celule fotovoltaice - comuna Bănești, județul Prahova" prin care echipa de control a constatat faptul că se impune aplicarea unei corecții financiare (reducere procentuală) de 5% din valoarea contractului nr. x/13.10.2015 pentru restricționarea accesului la procedura de achiziții a operatorilor economici din alte state.

Reclamanta a solicitat admiterea suspendării executării actului administrativ emis de pârâtă până la soluționarea definitivă contestației, conform art. 14 din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin Sentința civilă nr. 159 din 6 septembrie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de suspendare a executării actului administrativ formulată de reclamanta Primăria Comunei Bănești, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, Direcția Generală Programe Competitivitate, ca neîntemeiată.

S-a dispus restituirea cauțiunii în cuantum de 49.688,14 RON achitată de reclamantă.

Prin recursul declarat, recurenta - reclamantă a criticat soluția atacată pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând dispunerea suspendării executării actului administrativ până la soluționarea definitivă a contestației.

În dovedirea întrunirii condiției cazului bine justificat s-a arătat că actul administrativ atacat a suferit modificări importate ulterioare contestării sale, fiind emisă Erata DGPEC/7869/15.02.2017 care a modificat substanțial Nota de constatare a neregulilor.

A apreciat recurenta - reclamantă că este dovedit cazul bine justificat în raport de actele depuse la dosar, respectiv Raportul procedurilor nr. x/01.09.2015 prin care s-a consemnat că nu sunt observații cu privire la respectarea aspectelor procedurale, Decizia de verificare nr. 552/373978/19.05.2015 prin care s-a confirmat procedura de achiziție publică și Adresa nr. x/13.11.2015 a Ministerului Energiei Electrice prin care s-a stabilit că nu există abateri de la prevederile legale, acte pe care instanța de fond nu le-a analizat.

Cu privire la condiția pagubei iminente, a arătat recurenta - reclamantă că autoritatea dispune de un buget mic anual, structurat pe capitole în funcție de destinația sumelor, astfel că este în imposibilitate de plată, cu consecința blocării activității autorității publice locale.

A fost invocată și recomandarea nr. R/89/8 a Comitetului de Miniștri ai Consiliului Europei, privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă.

Prin întâmpinarea depusă, intimatul pârât Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene succesor în drepturi și obligații al Ministerului Fondurilor Europene a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

4.1 În ceea ce privește exercitarea căii de atac cu depășirea termenului de 5 zile prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reține că, în raport de data comunicării sentinței, respectiv 22.09.2017, ultima zi a declarării recursului se împlinea la data de 29.09.2017, în timp ce prezenta cale de atac a fost formulată la data de 3.10.2017.

Cu toate acestea, instanța constată că prin sentința atacată s-a menționat ca termen de exercitare a recursului termenul de 15 zile de la comunicare, eroare față de care, în temeiul principiului prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului al accesului la o instanță, se impune aplicarea unui remediu procesual, al repunerii în termen.

Mai reține instanța, că prin modificarea alin. (2) al art. 457 din C. proc. civ. intervenită prin Legea nr. 310/2018, legiuitorul a considerat necesar să transpună acest principiu în norma procedurală internă prevăzând că Indicarea în mod greșit de către instanță a termenului pentru exercitarea căii de atac constituie cauza de repunere în termen din oficiu a căii de atac exercitate cu respectarea indicației greșite a instanței.

În aceste condiții, Înalta Curte va aprecia că recursul a fost exercitat în termen, astfel că va respinge excepția tardivității invocată din oficiu.

4.2. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul, întemeiat pe pct. 6 și 8 al art. 488 din C. proc. civ., este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Reclamanta a solicitat suspendarea, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, a executării Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului de convergență nr. 97940/16.12.2016 înregistrată la autoritatea contractantă cu nr. x/21.171016, aferentă contractului de lucrări nr. x/13.10.2015 având ca obiect "Proiectarea și execuția lucrărilor, furnizarea și montajul utilajelor tehnologice, procurarea mijloacelor fixe și activelor necorporale în cadrul proiectului "Unitate producere energie electrică celule fotovoltaice - comuna Bănești, județul Prahova"

Prin nota de control echipa de control a constatat faptul că se impune aplicarea unei corecții financiare (reducere procentuală) de 5% din valoarea contractului nr. x/13.10.2015 pentru restricționarea accesului la procedura de achiziții a operatorilor economici din alte state.

Recurenta - reclamantă a invocat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., fără însă a face referiri concrete la aspectele încălcate, inserând o critica referitoare la lipsa din considerentele sentinței a unor documente invocate în susținerea cazului bine justificat.

Instanța de recurs constată caracterul pur formal al cazului de casare invocat, prin raportare și la limitele judecății, în condițiile în care instanța învestită cu cererea de suspendare a arătat că aspectele invocate nu pot fi analizate decât pe fondul cauzei, ceea ce nu reprezintă o nemotivare.

În ceea ce privește recursul formulat împotriva soluției adoptate de prima instanță asupra cererii de suspendare, analizat din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța de control judiciar reține următoarele:

Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Conform art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanței de contencios administrativ, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Deci, cu alte cuvinte, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Este necesar ca îndoiala serioasă în privința legalității actului administrativ să fie constatată la o analiză - prima facie - fără a proceda la o analiză elaborată a tuturor motivelor care sunt invocate în ceea ce privește nelegalitatea pe fond a actului administrativ atacat; pentru că, într-o astfel de situație există riscul ca instanța să fie pusă în situația de a se antepronunța cu privire la legalitatea actului administrativ.

Reclamanta a invocat ca împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ, critici de nelegalitate care, în concret, se referă la - modificarea substanțială ulterioară a actului administrativ printr-o erată; precum și la existența avizelor anterioare privind legalitatea procedurii emise de Ministerul Finanțelor Publice, sau de Organismul Intermediar pentru Energie - iar verificarea acestora ar obliga instanța la o analiză profundă și amănunțită a interpretărilor date de autoritatea emitentă și a argumentelor invocate de reclamantă, ceea ce ar fi de natură să atragă o prejudecare cu privire la legalitatea actului administrativ.

Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului și să nu implice însăși verificarea faptelor presupus culpabile care rezultă din raportul invocat.

Astfel, în ceea ce privește Erata nr. x/16.12.2016, se reține că aceasta nu aduce o modificare substanțială a titlului de creanță sub aspectul împrejurărilor de fapt și de drept constatate de echipa de control, ci vizează corectarea unei erori materiale, fiind stabilit debitul corect în cuantum de 248.440,66 RON. Astfel modificarea valorii creanței nu poate conduce la nelegalitatea actului administrativ, în cauză instanța de fond având de analizat dacă cerință deschiderii unui punct de lucru este relevantă pentru contractul de achiziție și este sau nu restrictivă cu precădere în ceea ce privește participarea ofertanților nerezidenți.

Totodată, în raport de dispozițiile art. 5 lit. d) din O.U.G. nr. 66/2011, se constată că autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene are obligația întreprinderii măsurilor necesare pentru a se asigura atât de rezonabilitatea valorilor cuprinse în bugetele orientative din contractele/acordurile/ordinele/deciziile de finanțare, de realitatea și regularitatea ofertelor prezentate în cadrul procedurilor de achiziție utilizate, cât și de rezonabilitatea prețurilor cuprinse în contractele de achiziții de lucrări, bunuri și servicii.

Astfel, împrejurarea că actele încheiate cu ocazia semnării contractului au fost verificate anterior de Ministerul Finanțelor Publice și de Organismul Intermediar pentru Energie, existând avizele favorabile din partea acestora, nu exclud controlul ulterior al autorității de management. În concordanță cu cele reținute de prima instanță, se apreciază că analiza comparativă a adreselor emise de aceste autorități cu cele constatate de echipa de control, excedează cadrului procesual al unei cereri de suspendare.

Astfel, sunt întemeiate argumentele judecătorului fondului în sensul că reclamanta nu a reușit să răstoarne prezumția de legalitate de care se bucură actul contestat.

Prin urmare, instanța de control judiciar apreciază că, în cauză, nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat pentru suspendarea deciziei atacate.

În ceea ce privește existența unei pagube iminente, legiuitorul, la art. 2 alin. (1) litera "ș" din Legea nr. 554/2004 a definit această noțiune ca fiind prejudiciul material, viitor și previzibil produs în dauna persoanei vătămate.

Reclamanta a susținut că executarea actelor contestate e de natură să ducă la blocajul instituțional în condițiile în care sumele prevăzute în buget se cheltuiesc conform destinației acestora.

De altfel, un debit stabilit în sarcina reclamantei nu poate da naștere unei iminente pagube în activitatea instituției publice, iar stabilirea unor debite pentru nerespectarea dispozițiilor contractuale, respectiv recuperarea sumelor plătite în mod necuvenit, nu trebuie privit ca mijloc punitiv îndreptat împotriva reclamantei ci ca mijloc de corecție pentru respectarea în viitor a dispozițiilor legale și pentru recuperarea sumelor cu care au fost prejudiciate bugetul de stat și cel al Comunității Europene.

4.3. Soluția instanței de recurs

Pentru cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Comuna Bănești prin primar împotriva sentinței nr. 159 din 6 septembrie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 februarie 2019.

GGC - OB