ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2136/2019

Deliberând, asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 3223 din 27 septembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâții A. și B. împotriva Deciziei nr. 423/A din 25 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2013.

În esență, instanța de recurs a apreciat că decizia atacată este legală și temeinică, iar criticile contestatorilor privind încălcarea dispozițiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ., a dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a prevederilor art. 167 alin. (1) C. proc. civ., prin aceea că instanța nu s-a pronunțat în mod expres asupra probelor solicitate prin cererea de apel de către apelanta B., sunt nefondate.

De asemenea, critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 85, art. 100 alin. (1) pct. 4, art. 100 alin. (3), art. 105 alin. (2), art. 107 C. proc. civ. și art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în ceea ce privește procedura de citare cu recurenta-pârâtă în fața primei instanțe, a fost considerată nefondată.

Recurenții au mai criticat hotărârea atacată, considerând că a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a dispozițiilor art. 555, art. 563 C. civ. și cu încălcarea dispozițiilor art. 6, parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece, în mod greșit, instanța de apel a reținut că reclamanta ar fi titulara unui "bun", în accepțiunea avută în vedere de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Critica, încadrabilă în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a fost apreciată ca fiind nefondată, întrucât instanța de apel a reținut, în mod corect, că Sentința civilă nr. 5754/1997, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, în Dosarul nr. x/1997, Dispoziția de restituire nr. 2046/11.12.2001 emisă de autoritatea publică în proprietatea căreia se aflase imobilul după preluarea de la autorul reclamantei și Certificatul de legatar nr. x/03.11.2008 fac dovada calității reclamantei de unică proprietară asupra imobilului în litigiu, aceasta fiind beneficiara unui "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În ceea ce privește critica prin care s-a susținut că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, deoarece instanța de apel a apreciat că trebuie să rețină statuările cu caracter irevocabil ale Deciziei civile nr. 1556 din 10 iunie 2003, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, însă nu și pe cele ale Sentinței civile nr. 3098 din 22 martie 2010, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, Înalta Curte a constatat că situația menționată nu pune problema unor considerente contradictorii, ci vizează modul de aplicare a puterii de lucru judecat a celor două hotărâri judecătorești.

Împotriva acestei decizii au formulat contestație în anulare pârâții A. și B., solicitând anularea Deciziei nr. 3223 din 27 septembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, și rejudecarea cauzei de un complet legal constituit.

În motivarea cererii, contestatorii au arătat că hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică referitoare la competență, motiv prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., cauza fiind soluționată cu încălcarea procedurii repartizării aleatorii a cauzelor și a compunerii aleatorii a completului de judecată.

Au susținut contestatorii că, în speță, alcătuirea completului de trei judecători, care a soluționat cauza, s-a făcut prin regulament, nu prin lege, așa cum ar fi trebuit, cei trei judecători nefiind repartizați în mod aleatoriu, ci prin distribuirea acestora de către președintele de secție, fiindu-le grav încălcate drepturi fundamentale, respectiv imparțialitatea justiției, prevăzută de art. 124 alin. (2) din Constituție și dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin prisma exigențelor de independență și imparțialitate obiectivă care trebuie să caracterizeze orice instanță judecătorească.

Contestatorii au mai arătat că repartizarea cauzelor în mod aleatoriu este o normă de organizare judiciară cu rang de principiu, instituită prin art. 11 și art. 53 din Legea nr. 304/2004, cu scopul de a conferi o garanție în plus independenței funcționale a judecătorului și imparțialității actului de justiție, principala modalitate de repartizare aleatorie fiind cea informatică. Prin urmare, și compunerea aleatorie a completului de judecată trebuie să fie tot o expresie a acestei garanții, fiind înlăturată orice posibilitate de a nu fi trași la sorți toți membrii completului.

Conchizând, contestatorii au susținut că nelegala compunere a instanței atrage nulitatea absolută a actelor efectuate de un astfel de complet, inclusiv a hotărârii atacate.

Prin concluziile scrise depuse de contestatori la data de 19 noiembrie 2019, aceștia au reluat, în integralitate, motivele contestației în anulare, arătând că sunt incidente dispozițiile art. 317 alin. (2) C. proc. civ., întrucât hotărârea atacată a fost pronunțată de un complet nelegal constituit.

Examinând motivele contestației în anulare, raportat la dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când au fost pronunțate cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Conform art. 159 C. proc. civ., necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești, în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad și în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura; în toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată.

Prin urmare, pentru a putea invoca motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., contestatorii trebuie să facă dovada încălcării normelor de competență generală, materială sau teritorială exclusivă.

Prin contestația în anulare formulată, contestatorii au susținut că Decizia nr. 3223 din 27 septembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost pronunțată de un complet nelegal constituit, fiind încălcată procedura repartizării aleatorii a cauzelor și a compunerii aleatorii a completului de judecată.

Susținerile contestatorilor în sensul că alcătuirea completului de trei judecători, care a soluționat cauza, s-a făcut prin regulament, nu prin lege, iar judecătorii nu au fost repartizați în mod aleatoriu, fiind încălcate dispozițiile Legii nr. 304/2004, nu se referă la încălcarea normelor de competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea cauzei, ci la greșita compunere a completului de judecată.

Dispozițiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, invocate de către contestatori, cuprind norme de organizare judiciară, iar nu norme de competență.

Înalta Curte constată că, prin motivele invocate în cuprinsul contestației în anulare, contestatorii fac confuzie între normele privind competența instanței și normele privind compunerea completului de judecată, care sunt norme de organizare judiciară.

Or, o eventuală compunere nelegală a completului de judecată nu poate constitui motivul contestației în anulare prevăzute de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât acest text de lege se referă strict la încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatorii A. și B. împotriva Deciziei nr. 3223 din 27 septembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii A. și B. împotriva Deciziei nr. 3223 din 27 septembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 noiembrie 2019.

GGC - NN