ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.11.2020

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 734/2020

HOTĂRÂRE
11.11.2020
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 734/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra contestației de față

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 34/C din data de 14 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A., născut la 3 iunie 1981, în prezent deținut în Penitenciarul Oradea, împotriva Sentinței penale nr. 139/P din data de 29 iulie 2020 pronunțată de către Tribunalul Bihor.

S-au reținut, în esență, următoarele:

Prin Sentința penală nr. 139/P din data de 29 iulie 2020 pronunțată de către Tribunalul Bihor, s-a respins ca inadmisibilă contestația la executare formulată de petentul condamnat A.

Prin contestația formulată de petentul condamnat A., acesta a solicitat micșorarea pedepsei, având în vedere că a colaborat cu organele de urmărire penală, respectiv a avut trei colaborări, astfel cum s-a reținut și în cadrul procesului penal.

Curtea de apel a apreciat că cererea contestatorului nu se încadrează în niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 598 C. proc. pen., întrucât reindividualizarea pedepsei aplicate ca urmare a colaborării cu organele de urmărire penală, nu poate fi reanalizată pe calea contestației la executare.

Împotriva deciziei penale sus-menționate a formulat contestație condamnatul A., solicitând admiterea contestației și reanchetarea cauzei.

Examinând contestația formulată de condamnatul A., prin raportare la excepția inadmisibilității căii de atac invocată de reprezentantul Ministerului Public, se rețin următoarele:

Potrivit art. 129 din Constituția României, "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Așadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești este statuată prin însăși legea fundamentală.

Din economia textului menționat rezultă însă că hotărârile judecătorești, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii sau provizorii, sunt supuse căilor de atac determinate de lege.

Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces.

Potrivit dispozițiilor din C. proc. pen. admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

În cauză, se constată că A. a formulat contestație cu privire la Decizia penală nr. 34/C din data de 14 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, prin care a fost respinsă, o altă contestație formulată de petent cu privire la Sentința penală nr. 139/P din data de 29 iulie 2020 pronunțată de către Tribunalul Bihor.

Prin urmare, contestatorul a exercitat o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de a fi atacată cu o cale de atac.

Limitând calea de atac menționată exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, C. proc. pen. a stabilit principiul unicității acesteia, față de care posibilitatea legală a declarării mai multor căi de atac este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză, contestatorul condamnat A. a formulat contestație împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi de atac, urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă, contestația formulată împotriva Deciziei penale nr. 34/C din data de 14 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Deciziei penale nr. 34/C din data de 14 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 noiembrie 2020.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-03-21
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 21 martie 2023 Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 05 aprilie 2022 (data poștei), contestatorul condamnat A. a promovat c
ÎCCJ 2020-10-13
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 642/2020
. c) din C. proc. pen., a fost respinsă contestația la executare formulată de petentul condamnat A., ca nefondată. Împotriva Sentinței penale nr. 85/P din data de 14 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția Penală și pentru
ÎCCJ 2021-01-29
0,95
ÎCCJ, Secția penală
pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România, iar hotărârile pronunțate în baza art. 166 din Legea nr. 302/2004 republicată nu se încadrează în categoria celor prin care să se fi soluționat fondul cauzei, respectiv
ÎCCJ 2020-11-13
0,95
ÎCCJ, Secția penală
în măsura să conducă și la tragerea la răspundere penală a acestora, astfel că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile legale menționate. **** Împotriva Deciziei penale nr. 319/A din data de 25 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Orade
ÎCCJ 2022-01-11
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4/2022
ani închisoare, context în care Curtea a apreciat că nu există vreo nelămurire cu privire la sentința penală nr. 111/PI/2017 din 13.11.2017, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, iar neaplicarea unei pedepse de 12 ani închisoare a fost conse
Sursă