ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 634/2020

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din data 8 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, s-a dispus în temeiul art. 29, alin. (5) din Legea nr. 47/1992, respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării Curții Constituționale, cu privire la excepțiile de neconstituționalitate ale disp. art. 421, pct. 2, lit. b), C. proc. pen. și ale disp. art. 24, alin. (2), C. proc. pen., invocate de apelanții-intimați-inculpați A. și B.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel București a reținut că printre alte condiții, excepția de neconstituționalitate invocată trebuie să aibă legătură cu cauza, după cum prevăd dispozițiile art. 29, alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată. În această cauză, fiecare dintre cei doi apelanți-intimați-inculpați, autori ai sesizării, au fost condamnați, în primă instanță, la pedeapsa închisorii, pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, iar, pe latură civilă, au fost obligați, în solidar cu alți coinculpați, precum și cu părțile responsabile civilmente SC "C." SRL și SC "D." SRL, la plata de despăgubiri materiale către partea civilă Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, constatându-se că părțile responsabile civilmente SC "E." SRL, SC "F." SRL, SC "G." SRL și SC "H." SRL au fost radiate.

Cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 421, alin. (2), lit. b), teza I din C. proc. pen., care se referă la soluția trimiterii, spre rejudecare, pentru nelegala citare a unei părți, care poate fi "...invocată de acea parte...", Curtea a constatat că legătura excepției de neconstituționalitate cu această cauză este pur formală, întrucât instanța de fond i-a obligat pe inculpați la plata de despăgubiri materiale către partea civilă, în solidar cu două dintre părțile responsabile civilmente, care au rămas în ființă. Așadar, a apreciat că interesul legitim invocat de autorii excepției de neconstituționalitate nu este real și efectiv, atât timp cât, în primă instanță, s-a stabilit că părțile responsabile civilmente răspund delictual, în solidar cu inculpații. Mai mult, a considerat că, în acest caz, interesul procesual al celor doi apelanți-intimați-inculpați a dobândit un caracter nelegitim, în sensul obținerii unei soluții de trimitere, spre rejudecare, prin invocarea vătămării drepturilor procesuale ale unei alte părți, în scopul vădit de a prelungi procedura penală, cu efecte asupra cuantumului sancțiunii, în situația stabilirii vinovăției, și prescripției răspunderii penale.

Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24, alin. (2) din C. proc. pen., potrivit cărora, printre altele, în caz de reorganizare, desființare sau dizolvare a părții responsabile civilmente, acțiunea civilă rămâne în competența instanței penale "... dacă partea civilă indică (...) succesorii în drepturi ori lichidatorii părții responsabile civilmente ...", în termen de cel mult două luni de la data la care a luat cunoștință de împrejurarea respectivă, Curtea a apreciat că prezintă aceeași legătură doar în aparență cu cauza. A constatat că, din numărul total de 6 societăți comerciale care au calitatea de parte responsabilă civilmente, un număr de 4 societăți comerciale au fost radiate, prin urmare nu mai există ca entități, iar celelalte două societăți comerciale care mai funcționează au fost obligate, în solidar cu inculpații, la plata de despăgubiri civile către partea civilă. În aceste condiții, în care nu există lichidatori judiciari, ci doar societăți comerciale în funcțiune și radiate, nu există nici o legătură reală a excepției de neconstituționalitate cu fondul, pentru ca, în situația admiterii acestei excepții de neconstituționalitate, autorilor să le profite, într-un mod efectiv.

Împotriva acestei încheieri au formulat recurs inculpații B. și A., solicitând în esență, admiterea recursului formulat, desființarea hotărârii recurate și încuviințarea solicitării de sesizare a Curții Constituționale cu cele două excepții de neconstituționalitate invocate cu privire la art. 24 alin. (2) C. proc. pen. și art. 421 alin. (2) lit. b) teza I C. proc. pen.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate referitoare la art. 421 alin. (2) lit. b) teza I C. proc. pen., au arătat că aceasta privește sintagma "invocată de acea parte", și se referă la soluția trimiterii spre rejudecare pentru nelegala citare a unei părți, care ar putea fi încuviințată doar în măsura în care este invocată de partea necitată.

Au apreciat că textele a căror neconstituționalitate a fost invocată de apărare au în mod vădit legătură cu latura civilă a cauzei, în condițiile în care, potrivit art. 24 alin. (2) C. proc. pen., "acțiunea civilă rămâne în competența instanței penale, dacă partea civilă indică succesorii în drepturi". A explicat că excepția de neconstituționalitate a acestui text vizează exclusiv sintagma "dacă partea civilă indică".

Examinând încheierea recurată, prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată următoarele:

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 421, punctul 2 lit. b), C. proc. pen. și art. 24 alin. (2) C. proc. pen. trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume:

a. excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

b. excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

c. excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d. excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În ceea ce privește primele trei condiții, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepția a fost invocată de recurenții inculpați B. și A., într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 421, pct. 2 lit. b), C. proc. pen. și art. 24 alin. (2) C. proc. pen. și textele criticate nu au fost declarat neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, aceasta trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces, prin dezlegarea unei probleme de drept ce ține de interpretarea Curții Constituționale.

Înalta Curte apreciază că, referitor la examenul legăturii cu cauza acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Prin urmare, cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

În acest context argumentativ, instanța constată că este îndeplinită și ultima condiție prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992, dispozițiile a căror constituționalitate este contestată au legătură cu soluționarea cauzei, în condițiile în care inculpații invocă soluționarea greșită a laturii civile a cauzei, prin obligarea la repararea prejudiciului de inculpați în solidar cu cele două societățile comerciale-părți responsabile civilmente în ființă la momentul judecării apelului, iar aceștia solicită angajarea răspunderii civile în condiții similare și în ceea ce privește celelalte părți juridice chiar dacă acestea nu mai există în prezent, invocând răspunderea patrimonială a persoanei fizice pretins a fi succesoarea în drepturi acestora.

Opinia instanței cu privire la neconstituționalitatea art. 421, pct. 2 lit. b), C. proc. pen. și art. 24 alin. (2) C. proc. pen.:

Texte legale incidente:

Art. 24 alin. (2) C. proc. pen.:

(2) În caz de deces, reorganizare, desființare sau dizolvare a părții responsabile civilmente, acțiunea civilă rămâne în competența instanței penale dacă partea civilă indică moștenitorii sau, după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii părții responsabile civilmente, în termen de cel mult două luni de la data la care a luat cunoștință de împrejurarea respectivă.

Art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.:

Instanța, judecând apelul, pronunță una dintre următoarele soluții:

b) desființează sentința primei instanțe și dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată pentru motivul că judecarea cauzei la acea instanță a avut loc în lipsa unei părți nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate, invocată de acea parte. Rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată se dispune și atunci când instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau asupra acțiunii civile ori când există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută, cu excepția cazului de necompetență, când se dispune rejudecarea de către instanța competentă.

Articolul 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale - Dreptul la un proces echitabil

1) Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public și în termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședință poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părți a acestuia, în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanță când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiției.

Articolul 1 alin. (5) din Constituția României

"În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie."

Articolul 21 din Constituția României - Accesul liber la justiție

1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.

4) Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite. Articolul 20 din Constituția României - Tratatele internaționale privind drepturile omului

1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

Articolul 126 alin. (1) din Constituția României

1) Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.

Înalta Curte apreciază că există o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei decizii de către instanța de contencios constituțional, cu privire la dispozițiile criticate și soluționarea dosarului, întrucât principalele argumente invocate de către inculpați în susținerea excepției de neconstituționalitate vizează modul de soluționare a laturii civile a procesului penal. Interesul legitim al inculpaților se justifică prin faptul că aceștia urmăresc să păstreze solidaritatea cu persoane care pot suporta sarcina prejudiciului imputat și relativ la care s-a reținut în cuprinsul hotărârii atacate că au conlucrat la comiterea infracțiunii.

În ceea ce privește art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că textele de lege nu sunt afectate de un viciu de neconstituționalitate, modul de reglementare al nulităților relative și circumscrierea acestora motivelor de apel care justifică trimiterea unei cauze spre rejudecare ținând de opțiunea legiuitorului în materie procesual penală.

Referitor la dispozițiile art. 24 alin. (2) C. proc. pen., de asemenea, Înalta Curte constată că acestea nu intră în contradicție cu garanțiile care însoțesc dreptul la un proces echitabil și nu împiedică accesul liber la justiție întrucât dispozițiile legale verificate prevăd în mod explicit că partea are posibilitatea de a se adresa instanței civile în cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile pentru ca acțiunea civilă să rămână de competența instanței penale.

În acest context, Înalta Curte constată că se impune sesizarea Curții Constituționale pentru examinarea posibilei neconstituționalități a textelor de lege invocate prin cererea formulată - art. 421, pct. 2 lit. b), C. proc. pen. și art. 24 alin. (2) C. proc. pen. - în raport de motivele invocate.

Pentru aceste aspecte, va admite cererea formulată de recurenții B. și A. și va sesiza Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 421, pct. 2 lit. b), C. proc. pen. și art. 24 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurenții B. și A. împotriva Încheierii din data 8 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția I penală.

Desființează, în totalitate, încheierea recurată, și rejudecând, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, admite cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurenții B. și A., cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 421, pct. 2 lit. b), C. proc. pen. și art. 24 alin. (2) C. proc. pen.

Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea prezentei cauze, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 octombrie 2020.

Procesat de GGC - LM