ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 348/2020

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din data de 26 mai 2020, Curții de Apel București, secția I penală, a respins cererea apelantului inculpat A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 și art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel București, secția I penală a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 29 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992, neavând legătură cu soluționarea cauzei, întrucât inculpatul nu înțelege să aducă o veritabilă critică de neconstituționalitate a prevederilor anterior menționate, ci din contră, înțelege să critice modalitatea de stabilire a compunerii completelor de judecată astfel cum este reglementată de Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești.

Cu privire la cererea apelantului inculpat A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile impuse art. 29 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992, neavând legătură cu soluționarea cauzei.

S-a arătat că, sub un prim aspect, dispozițiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 nu sunt aplicabile în cauză, întrucât cauza se judecă într-un complet format din trei judecători ca urmare a divergenței apărute între membrii completului de judecată învestit cu soluționarea cauzei, prin includerea judecătorului aflat pe lista de permanență la data ivirii divergenței, conform art. 111 alin. (9) din Regulamentul de Ordine Interioară a Instanțelor Judecătorești.

Sub un al doilea aspect, s-a menționat că, apelantul nu înțelege să aducă vreo critică dispozițiilor art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 prin referire la speța dedusă judecății, ci dorește să supună atenției Curții Constituționale o posibilă modificare legislativă a acestui text legal, invocând pretinse carențe legislative privind modul cum a fost reglementat acest text normativ cu privire la completul de divergență. Curtea a reținut că apelantul a invocat o pretinsă neconstituționalitate a dispozițiilor anterior menționate ignorând că legiuitorul a reglementat expres în art. 17 din Legea nr. 304/2004 modalitatea de constituire a completului de divergență.

Împotriva încheierii din data de 26 mai 2020 a Curții de Apel București, secția I penală, au formulat recurs inculpații B. și A.

În susținerea recursurilor inculpații B. și A. au invocat faptul că analiza condiției privind incidența textului de lege criticat în soluționarea cauzei nu trebuie realizată in abstracto, ci trebuie verificat interesul procesual al invocării excepției. În acest sens, inculpata B. a precizat că este judecată, în apel, de un complet de 2 judecători din cadrul Curții de Apel București, compus în baza hotărârii colegiului de conducere, iar admiterea excepției de neconstituționalitate ar conduce la restabilirea legalității în sensul judecării cauzei de către o instanță stabilită de lege.

Examinând recursurile formulate de inculpații B. și A., Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, se observă că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În ceea ce privește primele trei condiții, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepția a fost invocată de către inculpații B. și A. într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 52 alin. (1) și art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, iar textele de lege criticate nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Referitor la condiția privind legătura normelor ce fac obiectul excepției cu soluționarea cauzei, Înalta Curte reține că, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să poată produce un efect real, concret, asupra soluției ce se va pronunța în cauză.

Legătură dintre norma ce face obiectul excepției și soluționarea cauzei este, de asemenea, o condiție de admisibilitate pentru sesizarea Curții Constituționale. Această condiție presupune că norma invocată orientează soluția.

Recurenții au criticat dispozițiile art. 52 alin. (1) și art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 considerând că la compunerea completului nu trebuia avută în vedere hotărârea colegiului de conducere al curții de apel, ci se impunea existența unei dispoziții exprese prevăzute în lege, considerând că dispozițiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 reprezintă singurele care reglementează într-un mod general compunerea completelor de judecată, iar dispozițiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 sunt singurele care fac trimitere la constituirea completelor de 2 judecători în apel.

Potrivit art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, Colegiile de conducere stabilesc compunerea completelor de judecată la începutul anului, urmărind asigurarea continuității completului. Schimbarea membrilor completelor se face în mod excepțional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești.

De asemenea art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 prevăd că Apelurile și recursurile se judecă în complet format din 2 judecători, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel.

Înalta Curte constată că în calea de atac a apelului, completul de judecată a fost stabilit potrivit art. 52 din Legea nr. 304/2004, prin hotărârea colegiului de conducere a Curții de Apel București, fiind compus din 2 judecători, pentru ca, ulterior, să fie format din 3 judecători ca urmare a compunerii completului de divergență.

În acest sens, instanța de control judiciar reține că inculpații critică modalitatea de stabilire a completelor de judecată prin aplicarea Regulamentului de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești și solicită, de fapt, o modificare a textelor de lege criticate care în opinia autorilor nu generează un caracter predictibil cu privire la componența completului.

În esență, nemulțumirea nu vizează normele referitoare la compunerea completului de apel, colegial ori al celui de divergență, ci maniera desemnării judecătorilor în completul de divergență.

Completul de divergență se întregește după norme distincte prevăzute de Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor și Hotărârea Colegiului de Conducere, aspecte ce dau caracterul de predictibilitate evocat de parte.

În esență, partea dorește modificarea legislativă a textelor din Legea nr. 303/2004 pentru ca înțelesul noțiunii de predictibilitate a compunerii completului să fie definit în actul normativ și să se suprapună peste cel evaluat în prezenta sesizare.

În acest caz, instanța de contencios constituțional s-ar transforma într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni dispozițiilor art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării.

De asemenea, Înalta Curte constată că dispozițiile legale criticate nu au legătura cu soluționarea cauzei, art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 nu își poate găsi incidența în cauza dedusă judecății câtă vreme cauza este judecată de un complet de divergență format din 3 judecători potrivit art. 17 din Legea nr. 304/2004.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile formulate de recurenții inculpați B. și A. împotriva încheierii din data de 26 mai 2020 a Curții de Apel București, secția I penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de recurenții inculpați B. și A. împotriva încheierii din data de 26 mai 2020 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 iunie 2020.

GGC - NN