ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Deliberând, asupra conflictului negativ de competență de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani sub nr. x/2019, condamnatul A. a formulat contestație la executare arătând că se află în executarea unei pedepse de 8 ani închisoare stabilită prin revocarea liberării condiționate și adăugarea restului rămas neexecutat la pedeapsa stabilită de instanță.
Condamnatul a solicitat deducerea zilelor câștigate, de care beneficiază conform art. 551 din Legea nr. 254/2013, ca urmare a executării în condiții necorespunzătoare a mandatului anterior de executare a pedepsei închisorii, urmând a fi stabilită o nouă pedeapsă ca urmare a micșorării restului neexecutat.
Prin Sentința penală nr. 480 din 8 mai 2020 a Judecătoriei Focșani s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei, privind contestația la executare formulată de condamnatul A., deținut în Penitenciarul Drobeta Turnu-Severin, în favoarea Curții de Apel Galați.
Pentru a dispune astfel, Judecătoria Focșani a reținut, în esență, că, din verificările efectuate, a rezultat că petentul condamnat execută o pedeapsă cu închisoarea la care a fost condamnat în primă instanță de Curtea de Apel Ploiești, la data formulării prezentei cereri fiind încarcerat în Penitenciarul Focșani, iar conform dispozițiilor art. 598 alin. (2) C. proc. pen. instanța de executare este curtea de apel.
Prin Sentința penală nr. 106 din 2 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2019, în baza art. 50 C. proc. pen. cu referire la art. 553 C. proc. pen., s-a declinat competența de soluționare a contestației la executare formulată de condamnatul A. în favoarea Judecătoriei Focșani.
În baza art. 51 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Galați a reținut că, potrivit Deciziei nr. 8 din 11 martie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, recalcularea părții executate efectiv din pedeapsa anterioară, prin luarea în considerare a zilelor compensatorii acordate pentru executarea acesteia în condiții de detenție necorespunzătoare, va avea ca efect reducerea restului rămas neexecutat și, prin aceasta, reducerea pedepsei rezultante definitiv aplicate, în condițiile în care restul neexecutat dintr-o pedeapsă anterioară s-a adăugat la pedeapsa stabilită pentru noua infracțiune.
În aceste condiții, în ipoteza analizată, zilele considerate ca executate, ca măsură compensatorie prevăzută de art. 551 alin. (1) și (8) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, intră în sfera noțiunii de "cauză de micșorare a pedepsei" în accepțiunea art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., iar cererile condamnaților având ca obiect acordarea zilelor compensatorii pentru restul neexecutat dintr-o pedeapsă anterioară urmează a fi analizate prin prisma dispozițiilor legale referitoare la contestația la executare.
Conform art. 598 alin. (2) C. proc. pen., "în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d), contestația se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6)."
În speță, dat fiind faptul că petentul condamnat A. se află în executarea unei pedepse cu închisoarea, competența aparține instanței în a cărei circumscripție se află locul de deținere la data formulării cererii.
Prin Decizia nr. 15 din 17 septembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, printr-un recurs în interesul legii, că "instanța competentă să soluționeze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei este instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere la data formulării cererii, indiferent dacă locul de deținere este reprezentat de penitenciarul stabilit inițial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate."
S-a constatat că, la data formulării cererii, 17 decembrie 2019, petentul condamnat A. se afla în Penitenciarul Focșani, aflat în raza de competență a Judecătoriei Focșani, împrejurare ce atrage competența teritorială a acestei instanțe.
Cauza având ca obiect conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Focșani și Curtea de Apel Galați a fost înregistrată pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub numărul x/2019.
Examinând conflictul negativ de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 51 alin. (5) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că instanța competentă să soluționeze cauza privind pe contestatorul condamnat A. este Judecătoria Focșani, pentru următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani sub nr. x/2019, condamnatul A., aflat în stare de detenție în Penitenciarul Focșani, a solicitat deducerea zilelor câștigate, de care beneficiază în baza art. 551 din Legea nr. 254/2013, ca urmare a executării în condiții necorespunzătoare a pedepsei anterioare, urmând a se stabili o nouă pedeapsă ca urmare a micșorării restului neexecutat.
În conformitate cu prevederile Deciziei nr. 8 din 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, cererea formulată de condamnatul A. are natura unei contestații la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., incident "când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei".
Conform dispozițiilor art. 598 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la dispozițiile art. 597 alin. (1) și (6) din C. proc. pen., competența de soluționare a contestației aparține instanței egale în grad cu instanța de executare, în a cărei circumscripție se afla locul de deținere al condamnatului la data formulării contestației la executare, respectiv Judecătoriei Focșani.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 51 alin. (6) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul condamnat A. în favoarea Judecătoriei Focșani, instanță căreia i se va trimite dosarul.
În conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Conform dispozițiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul condamnat A. în favoarea Judecătoriei Focșani, instanță căreia i se va trimite dosarul.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 iulie 2020.