ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 17.06.2021

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE

17.06.2021

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 17 iunie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență ivit între Curtea de Apel Ploiești și Judecătoria Moreni, constată următoarele:

La data 04.02.2021 a fost înaintată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Moreni cauza nr. 741/44/2020 de către Înalta Curte de Casație și Justiție care prin decizia penală nr. 16/A/20.01.2021 a dispus recalificarea obiectului din revizuire în contestație la executare prev. de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. și trimiterea cauzei spre soluționare la Judecătoria Moreni.

Prin cererea formulată, petentul condamnat A., deținut în Penitenciarul Mărgineni, a contestat sentința penală nr. 71/F/05.05.2020 pronunțată de Curtea de Apel Galați în baza căreia a fost emis mandatul pe care îl execută în prezent cu privire la deducerea aplicată.

În motivarea cererii petentul condamnat a arătat că nu a beneficiat de deducerea celor 315 zile câștigate prin muncă în penitenciarul din Italia.

La dosarul nr. x/2020 al Judecătorie Moreni au fost atașate dosarele nr. x/2020 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, nr. 741/44/2020 al Curții de Apel Galați împreună cu dosarul de fond nr. x/2020 al Curții de Apel Galați

La solicitarea instanței, s-au atașat extrase din baza de date a Administrației Naționale a Penitenciarelor privind situația juridică a petentului condamnat și situația mutărilor.

La termenul de judecată din data de 17.02.2021, instanța, din oficiu a invocat excepția necompetenței materiale, având în vedere că petentul condamnat se află în executarea unui mandat emis de Curtea de Apel Galați.

Asupra excepției invocate instanța a reținut că, așa cum rezultă din actele dosarului, în prezent petentul condamnat se află în executarea mandatului nr. x/2020 emis de Curtea de Apel Galați.

Dispozițiile art. 598 alin. (2) din noul C. proc. pen. stabilesc în cauză competența de soluționare în sarcina instanței de executare sau a instanței de la locul deținerii corespunzătoare în grad instanței de executare, în funcție de motivul invocat.

Din înscrisurile aflate la dosar, a rezultat că, petentul la data formulării cererii, respectiv la data de 02.12.2020, se afla în Penitenciarul Mărgineni.

Instanța a reținut că potrivit deciziei nr. 15/17.09.2018 a ÎCCJ(complet RIL) s-a stabilit: "Instanța competentă să soluționeze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei este instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere la data formulării cererii, indiferent dacă locul de deținere este reprezentat de penitenciarul stabilit inițial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate"

Pentru aceste considerente s-a apreciat că excepția necompetenței materiale invocată este întemeiată, astfel că a fost admisă.

Față de aceste considerente, prin sentința penală nr. 120 din data de 17.02.2021 pronunțată de Judecătoria Moreni a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Moreni, invocată din oficiu, iar în baza art. 50 din C. proc. pen. raportat la art. 598 din C. proc. pen., a fost declinată competența de soluționare a cererii formulată de petentul condamnat A., deținut în Penitenciarul Mărgineni, în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, sub numărul x/2021.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel Ploiești a constatat următoarele:

Prin sentința penală nr. 191/F din 14 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire, formulată de către revizuentul A. cu privire la sentința penală nr. 71/F/05.05.2020 pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. x/2020.

Pentru a pronunța această soluție, s-au reținut următoarele:

Sub nr. x/2020 din 07.12.2020, a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați cererea de revizuire formulată de revizuentul-condamnat A. cu privire la sentința penală nr. 71/F/05.05.2020 a Curții de Apel Galați.

În motivarea cererii, revizuentul-condamnat a învederat că a fost condamnat pe nedrept de statul italian, fără a i se acorda posibilitatea de a-și dovedi nevinovăția, hotărârea de condamnare fiind întemeiată pe o eroare judiciară. Suplimentar, revizuentul a mai solicitat deducerea unor zile câștigate prin muncă în timpul detenției într-un penitenciar din Italia.

Oral, în fața instanței de judecată, la termenul din data de 14.12.2020, revizuentul-condamnat a reiterat aceleași motive.

În vederea soluționării cauzei, s-a dispus atașarea dosarului penal nr. x/2020 al Curții de Apel Galați, în care a fost pronuțată sentința penală nr. 71/F/05.05.2020.

Au mai fost efectuate verificări privind cererile având același obiect formulate de revizuentul-condamnat. S-au mai efectuat verificări în evidențele ANP.

S-a atașat un referat întocmit de Biroul executări penale din cadrul Curții de Apel Galați.

S-a desemnat apărător din oficiu (delegație aflată la dosar).

Analizând și coroborînd materialul probator existent la dosarul cauzei, Curtea de Apel Galați a reținut următoarele:

Prin sentința penală penală nr. 71/F/05.05.2020 a Curții de Apel Galați, definitivă prin neapelare la data de 26.05.2020, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați.

În baza art. 162 și art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, a fost recunoscută în parte sentința penală nr. 3602/18 din 15.03.2018 a Tribunalului din Roma, definitivă la data de 23.01.2020, astfel cum a fost reformată prin sentința penală nr. 7829/2018 din 19.02.2019 a Curții de Apel din Roma, vizând pe condamnatul A..

S-a dispus transferarea condamnatului A. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei principale de 10 ani închisoare, pedeapsă aplicată prin hotărârile mai sus arătate pentru săvârșirea infracțiunilor de "viol", "furt" și "lovire", care în legea penală română constituie infracțiunile de:

- viol, prevăzută de art. 218 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 și art. 43 alin. (5) (faptă din 02.10.2016),

- tâlhărie, prevăzută de art. 233 - 234 alin. (1) lit. d) din C. pen., cu aplicarea art. 41 și art. 43 alin. (5) (faptă din 02.10.2016).

A fost dedusă din pedeapsa de 10 ani închisoare perioada executată de la data de 05.10.2016 la zi - 05.05.2020.

În baza art. 555 din C. proc. pen. și art. 166 alin. (12) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei principale la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza acestei sentințe penale, a fost emis mandatul de executare nr. x din data de 27.05.2020, persoana solicitată fiind trasferată din Italia la data de 30.09.2020 și predată reprezentanților ANP.

Potrivit art. 452 alin. (1) din C. proc. pen., hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă.

Cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire instanța a constatat că, potrivit art. 453 alin. (1) din C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurarea care a influențat soluția pronunțată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

S-a arătat că, atât din conținutul prevederilor menționate, cât și din precizările făcute în alin. (2)-(4) ale aceluiași articol cu privire la condițiile în care cazurile reglementate la art. 453 alin. (1) din C. proc. pen. constituie motive de revizuire, rezultă că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești prin care s-a soluționat fondul cauzei, adică acele hotărâri prin care s-a rezolvat raportul juridic de drept substanțial, pronunțându-se o soluție de condamnare sau achitare ori de încetare a procesului penal.

În acest sens, s-a observat că prin art. 453 alin. (4) teza I din C. proc. pen. se limitează invocarea primului caz de revizuire numai la situația când pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei, de încetare a procesului penal ori de achitare (după pronunțarea deciziei Curții Constituționale referitoare la neconstituționalitatea art. 453 alin. (4) teza I).

Tot astfel, prin art. 453 alin. (4) teza II din C. proc. pen., făcându-se referire la următoarele patru cazuri, se prevede că acestea constituie motive de revizuire, dacă au dus la pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.

În fine, pentru cazul "când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia" s-a prevăzut, în art. 453 alin. (5) din C. proc. pen., că toate hotărârile care nu se pot concilia sunt supuse revizuirii.

Din reglementările de ansamblu ale cazurilor de revizuire și ale condițiilor pe care fiecare dintre acestea trebuie să le îndeplinească pentru a constitui motive de revizuire rezultă că, hotărârile judecătorești prin care nu se soluționează fondul cauzei, nu pot fi supuse revizuirii.

Or, printr-o hotărâre de recunoaștere a unei alte hotărâri pronunțate în străinătate și de transferare a executării unei pedepse pe teritoriul României nu se poate considera că s-ar rezolva fondul cauzei, deoarece niciuna dintre soluțiile ce s-ar putea pronunța nu implică stabilirea existenței faptei și a vinovăției în accepțiunea prevederilor art. 453 din C. proc. pen., respectiv prin condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei ori încetarea procesului penal.

Pe de altă parte, s-a reținut că, atât timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii și împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în temeiul Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, o atare cale de atac nu este admisibilă, întrucât în situația contrară s-ar contraveni principiului instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile [...] pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

În sensul descris mai sus, statuează și Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. 17 pronunțată la data de 19.03.2007 într-un recurs în interesul legii.

Cât privește deducerea zilelor câștigate de revizuentul-condamnat ca urmare a muncii prestate într-un penitenciar din Italia, s-a reamintit cele statuate tot de ÎCCJ în cuprinsul deciziei nr. 15/22.05.2015 pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii potrivit cărora după transferarea persoanei condamnate de autoritățile judiciare străine, în vederea continuării executării pedepsei în România, durata de pedeapsă considerată ca executată de statul de condamnare pe baza muncii prestate și a bunei conduite, acordată ca beneficiu în favoarea persoanei condamnate, de autoritatea judiciară străină, nu trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută în România.

Împotriva sentinței penale nr. 191/F din 14 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Galați a formulat contestație condamnatul A..

În susținerea contestației, a precizat că nu a formulat o cerere de revizuire, ci o contestație la executare prin care a solicitat deducerea corectă a perioadei executate în străinătate.

Examinând apelul formulat de condamnatul A., prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte a constatat următoarele:

Potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

De asemenea, art. (2) al aceluiași articol prevede că în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d), contestația se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea privește o dispoziție dintr-o hotărâre pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Condamnatul A. a solicitat deducerea, în totalitate, a perioadei executate în străinătate, precizând expressis verbis la momentul soluționării cauzei la Curtea de Apel Galați că solicită scăderea celor 315 zile câștigate prin muncă în Penitenciarul din Italia.

Înalta Curte a amintit faptul că instanța competentă să judece contestația la executare se stabilește raportat la cazul de contestație care permite evaluarea motivului invocat, cu consimțământul petentului în ce privește reformarea temeiului de drept, după explicarea limitelor obiectului judecății.

În acest sens, Înalta Curte a apreciat că motivele invocate de contestator prin cererea scrisă adresată instanței și susținută, atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de control judiciar, se circumscriu cazului prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

Astfel, jurisprudența instanței supreme a statuat că este admisibilă o contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. în cazul în care, după transferarea persoanei în vederea executării pedepsei închisorii în România, aceasta invocă o cauză de micșorare a pedepsei (ICCJ, secția penală, încheierea nr. 728 din 13 mai 2011).

S-a constatat că la momentul formulării contestației la executare, condamnatul A. se afla încarcerat la Penitenciarul Mărgineni.

Astfel, prin decizia nr. 16/A din data de 20 ianuarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție în raport cu dispozițiile art. 598 alin. (2) din C. proc. pen. și văzând faptul că instanța competentă să judece contestația la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. în prezenta cauză este Judecătoria Moreni, Înalta Curte a admis apelul formulat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 191/F din 14 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a desființat în totalitate, sentința penală apelată și, rejudecând, a trimis cauza având ca obiect contestație la executare, întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., la Judecătoria Moreni, spre competentă soluționare.

Prin sentința penală nr. 120 din data de 17.02.2021, pronunțată de Judecătoria Moreni în dosarul nr. x/2020, s-a admis excepția necompetentei materiale a Judecătoriei Moreni invocată din oficiu de instanță.

În baza art. 50 din C. proc. pen. rap. la art. 598 din C. proc. pen., s-a declinat competența de soluționare a cererii formulate de petentul condamnat A., deținut în Penitenciarul Mărgineni, în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Curtea, deliberând asupra cauzei penale de față, având ca obiect contestația la executare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva sentinței penale penală nr. 71/F/05.05.2020 a Curții de Apel Galați, definitivă prin neapelare la data de 26.05.2020, prin care a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, petentul A. a învederat că a fost condamnat pe nedrept de statul italian, fără a i se acorda posibilitatea de a-și dovedi nevinovăția, hotărârea de condamnare fiind întemeiată pe o eroare judiciară. Suplimentar, revizuentul a mai solicitat deducerea unor zile câștigate prin muncă în timpul detenției într-un penitenciar din Italia.

Conform celor susținute de petent, Curtea a constatat că în baza art. 162 și art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, a fost recunoscută în parte sentința penală nr. 3602/18 din 15.03.2018 a Tribunalului din Roma, definitivă la data de 23.01.2020, astfel cum a fost reformată prin sentința penală nr. 7829/2018 din 19.02.2019 a Curții de Apel din Roma, vizând pe condamnatul A.:

"S-a dispus transferarea condamnatului A. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei principale de 10 ani închisoare, pedeapsă aplicată prin hotărârile mai sus arătate pentru săvârșirea infracțiunilor de "viol", "furt" și "lovire", care în legea penală română constituie infracțiunile de: viol, prevăzută de art. 218 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 și art. 43 alin. (5), (faptă din 02.10.2016), tâlhărie, prevăzută de art. 233 - 234 alin. (1) lit. d) din C. pen., cu aplicarea art. 41 și art. 43 alin. (5) (faptă din 02.10.2016).

A fost dedusă din pedeapsa de 10 ani închisoare perioada executată de la data de 05.10.2016 la zi - 05.05.2020.

Potrivit art. 452 alin. (1) din C. proc. pen., hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă.

Cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire instanța a constatat că, potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia;

S-a mai arătat că, atât din conținutul prevederilor menționate, cât și din precizările făcute în alin. (2-4) ale aceluiași articol cu privire la condițiile în care cazurile reglementate la art. 453 alin. (1) din C. proc. pen. constituie motive de revizuire, a rezultat că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești prin care s-a soluționat fondul cauzei, adică acele hotărâri prin care s-a rezolvat raportul juridic de drept substanțial, pronunțându-se o soluție de condamnare sau achitare ori de încetare a procesului penal și în acest sens, s-a observat că prin art. 453 alin. (4) teza I din C. proc. pen. se limitează invocarea primului caz de revizuire numai la situația când pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei, de încetare a procesului penal ori de achitare (după pronunțarea deciziei Curții Constituționale referitoare la neconstituționalitatea art. 453 alin. (4) teza I).

S-a mai reținut că prin art. 453 alin. (4) teza II din C. proc. pen., făcându-se referire la următoarele patru cazuri, se prevede că acestea constituie motive de revizuire, dacă au dus la pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice și pentru cazul "când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia" s-a prevăzut, în art. 453 alin. (5) din C. proc. pen., că toate hotărârile care nu se pot concilia sunt supuse revizuirii.

Astfel, s-a reținut pe de-o parte, că în reglementările de ansamblu ale cazurilor de revizuire și ale condițiilor pe care fiecare dintre acestea trebuie să le îndeplinească pentru a constitui motive de revizuire rezultă că, hotărârile judecătorești prin care nu se soluționează fondul cauzei, nu pot fi supuse revizuirii, iar printr-o hotărâre de recunoaștere a unei alte hotărâri pronunțate în străinătate și de transferare a executării unei pedepse pe teritoriul României nu se poate considera că s-ar rezolva fondul cauzei, deoarece niciuna dintre soluțiile ce s-ar putea pronunța nu implică stabilirea existenței faptei și a vinovăției în accepțiunea prevederilor art. 453 din C. proc. pen., respectiv prin condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei ori încetarea procesului penal, iar pe de altă parte, s-a reținut că, atât timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii și împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în temeiul Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, o atare cale de atac nu este admisibilă, întrucât în situația contrară s-ar contraveni principiului instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile [...] pot exercita căile de atac, în condițiile legii". În acest sens a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. 17 pronunțată la data de 19.03.2007 într-un recurs în interesul legii.

Cu privire la deducerea zilelor câștigate de revizuentul-condamnat ca urmare a muncii prestate într-un penitenciar din Italia, s-a reamintit cele statuate tot de ÎCCJ în cuprinsul deciziei nr. 15/22.05.2015 pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii potrivit cărora după transferarea persoanei condamnate de autoritățile judiciare străine, în vederea continuării executării pedepsei în România, durata de pedeapsă considerată ca executată de statul de condamnare pe baza muncii prestate și a bunei conduite, acordată ca beneficiu în favoarea persoanei condamnate, de autoritatea judiciară străină, nu trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută în România.

Față de situația de fapt învederată de petentul condamnat, la termenul de judecată din 24 aprilie 2021, instanța a pus în dezbatere stabilirea temeiului de drept pe care este întemeiată contestația la executare, reținând că cererea este de fapt o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută, aspect care justifică dezbateri sub aspectul competenței teritoriale a instanței sesizate cu judecarea prezentei cereri.

Verificând actele și lucrările cauzei prin raportare la excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Ploiești, Curtea a reținut că petentul A. a fost condamnat în baza art. 162 și art. 166 alin. (6)lit. a) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, a fost recunoscută în parte sentința penală nr. 3602/18 din 15.03.2018 a Tribunalului din Roma, definitivă la data de 23.01.2020, astfel cum a fost reformată prin sentința penală nr. 7829/2018 din 19.02.2019 a Curții de Apel din Roma, vizând pe condamnatul A..

Ulterior transferării sale în România, petentul contestator A. a formulat contestație împotriva sentinței penale nr. 191/F din 14 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Galați, în susținerea căreia a precizat că nu a formulat o cerere de revizuire, ci o contestație la executare prin care a solicitat deducerea corectă a perioadei executate în străinătate.

Astfel, prin decizia nr. 16/A din data de 20 ianuarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, în raport, cu dispozițiile art. 598 alin. (2) din C. proc. pen. și văzând faptul că instanța competentă să judece contestația la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. în prezenta cauză este Judecătoria Moreni, Înalta Curte a admis apelul formulat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 191/F din 14 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a desființat în totalitate, sentința penală apelată și, rejudecând, a trimis cauza având ca obiect contestație la executare, întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., la Judecătoria Moreni, spre competentă soluționare; Prin sentința penală nr. 120 din data de 17.02.2021, pronunțată de Judecătoria Moreni în dosarul nr. x/2020, s-a admis excepția necompetentei materiale a Judecătoriei Moreni invocată din oficiu de instanță; În baza art. 50 din C. proc. pen. rap. la art. 598 din C. proc. pen., s-a declinat competența de soluționare a cererii formulate de petentul condamnat A., deținut în Penitenciarul Mărgineni, în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Cu privire la solicitarea de deducerea zilelor câștigate de revizuentul-condamnat ca urmare a muncii prestate într-un penitenciar din Italia, s-a reamintit cele statuate tot de ÎCCJ în cuprinsul deciziei nr. 15/22.05.2015 pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii potrivit cărora după transferarea persoanei condamnate de autoritățile judiciare străine, în vederea continuării executării pedepsei în România, durata de pedeapsă considerată ca executată de statul de condamnare pe baza muncii prestate și a bunei conduite, acordată ca beneficiu în favoarea persoanei condamnate, de autoritatea judiciară străină, nu trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută în România.

În esență, petentul condamnat a solicitat deducerea zilelor câștigate ca urmare a muncii prestate într-un penitenciar din Italia nefiind invocată o împrejurare intervenită ulterior sentinței în executarea căreia se află.

Practic, nelămurirea invocată vizează limitele în care hotărârea se execută, iar nu valabilitatea acesteia în privința textelor de lege și a principiilor aplicate. În acest sens, caracterul pretins echivoc al dispozitivului hotărârii sau lipsa acestuia de precizie, ar putea legitima formularea unei contestații la executare în baza dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (de exemplu, existența nelămuririi în privința perioadei privării de libertate din cursul procesului penal, ce trebuie dedusă).Înalta Curte de Casație și Justiție s-a exprimat în sensul că deducerea greșită a arestării preventive, în sensul că prin hotărârea de condamnare pronunțată de prima instanță,a fost dedusă o perioadă de timp mai mare decât cea a arestării preventive efective, atrage incidența cazului de contestație la executare prevăzut în art. 461 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală din 1968 [acest caz decontestație la executare fiind similar cu cel prevăzut în art. 598 alin. (1) lit. c) din noul Cod de procedură penală], pe calea contestației la executare putând fi rezolvate aspecte legate de punerea în executare a unei hotărâri, cum este cel referitor la deducerea greșită a arestării preventive, fără a se repune în discuție probleme de fond rezolvate cu autoritate de lucru judecat (Î.C.C.J., secția penală, decizia nr. 167/2006, www.x.ro.)

În ipoteza în care prin contestația la executare se invocă o nelămurire cu privire la conținutul hotărârii ce se execută sau o împiedicare la executare [art. 598 alin. (1) lit. c) din noul Cod de procedură penală], competența soluționării aparține numai instanței care a pronunțat hotărârea ce se execută, în speță Judecătoria Moreni.

S-a reținut că, contrar opiniei susținute de apărare, solicitarea petentului condamnat nu poate fi întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., nefiind incidentă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei. Numai în ipoteza în care soluția instanței franceze ar fi fost recunoscută ulterior pronunțării sentinței Curții de Apel Galați, nefiind astfel cunoscută la data pronunțării, cererea petentului A. ar fi putut fi întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

Față de aceste considerente, prin sentința penală nr. 54 din data de 06 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2021, a dispus calificarea cererii formulate de contestatorul condamnat A. drept contestație la executare formulată în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. și în baza art. 47 din C. proc. pen., în ref. la art. 41 din C. proc. pen., a admis în consecință excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Ploiești, invocată din oficiu; în baza art. 50 din C. proc. pen., a declinat competenta de soluționare a cererii formulată de condamnatul A., deținut în Penitenciarul Mărgineni, având ca obiect "contestația la executare - art. 598 din C. proc. pen..", în favoarea Judecătoriei Moreni; în baza art. 51 din C. proc. pen., a constatat ivit conflictul negativ de competență, și a fost sesizarea acestuia Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, pentru soluționarea conflictului negativ de competență ivit în cauză.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 07 iunie 2021.

Examinând conflictul negativ de competență ivit între Curtea de Apel Ploiești și Judecătoria Moreni, Înalta Curte constată următoarele:

În cauză, contestatorul A. a formulat contestație la mandatul în executarea căruia se află. Acesta a precizat că este nemulțumit de faptul că nu i s-a dedus din pedeapsa de 10 ani închisoare stabilită prin sentința penală penală nr. 71/F/05.05.2020 a Curții de Apel Galați, definitivă prin neapelare la data de 26.05.2020, perioada de 315 zile câștigate prin muncă în penitenciarul din Italia .

Prin această sentință, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați.

- viol, prevăzută de art. 218 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 și art. 43 alin. (5) (faptă din 02.10.2016),

- tâlhărie, prevăzută de art. 233 - 234 alin. (1) lit. d) din C. pen., cu aplicarea art. 41 și art. 43 alin. (5) (faptă din 02.10.2016).

A fost dedusă din pedeapsa de 10 ani închisoare perioada executată de la data de 05.10.2016 la zi - 05.05.2020.

Cererea inițială a fost întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

Înalta Curte notează că petentul condamnat A. se află în executarea pedepsei de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 71/F/05.05.2020 a Curții de Apel Galați, definitivă prin neapelare la data de 26.05.2020, prin care a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați.

- viol, prevăzută de art. 218 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 și art. 43 alin. (5) (faptă din 02.10.2016),

- tâlhărie, prevăzută de art. 233 - 234 alin. (1) lit. d) din C. pen., cu aplicarea art. 41 și art. 43 alin. (5) (faptă din 02.10.2016).

A fost dedusă din pedeapsa de 10 ani închisoare perioada executată de la data de 05.10.2016 la zi - 05.05.2020.

Pentru stabilirea instanței căreia îi revine competența materială de soluționare a cauzei, Înalta Curte are în vedere decizia nr. 16/A din data de 20 ianuarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020.

Prin decizia anterior menționată, Înalta Curte de Casație și Justiție a avut în vedre dispozițiile art. 598 alin. (2) din C. proc. pen. și a apreciat că instanța competentă să judece contestația la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., în prezenta cauză este Judecătoria Moreni, astfel încât Înalta Curte a admis apelul formulat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 191/F din 14 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a desființat în totalitate, sentința penală apelată și, rejudecând, a trimis cauza având ca obiect contestație la executare, întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., la Judecătoria Moreni, spre competentă soluționare.

Așadar, după cum rezultă din motivele formulate de contestatorul A. în prezenta cauză, acestea sunt identice cu cele invocate în precedenta contestație, iar prin decizia nr. 16/A din data de 20 ianuarie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus recalificarea cererii cu care a fost învestită instanța, din revizuire în contestație la executare și s-a trimis cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Moreni, existând deja o dispoziție a Înaltei Curți de Casație și Justiție de stabilirea competenței și de trimitere a cauzei spre judecată la Judecătoria Moreni, iar aceasta nu mai avea posibilitatea legală să-și decline competența de soluționarea a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul A. în favoarea Judecătoriei Moreni, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului și se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.