ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Deliberând asupra conflictului de competență de față,
În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 5 din 7 ianuarie 2020, Judecătoria Pitești și-a declinat competența de soluționare a contestației la executare formulată de condamnatul A., deținut în Penitenciarul Craiova, în favoarea Judecătoriei Moreni.
Pentru a se pronunța în acest sens, Judecătoria Pitești a reținut că, la data de 27 noiembrie 2019 a fost înregistrată la Judecătoria Pitești contestația la executare formulată de către petentul condamnat A. prin care s-a arătat că nu i-a fost dedusă din pedeapsă perioada cuprinsă între 11 iunie 2013 și 9 februarie 2016, executată în baza altui mandat.
Judecătoria Pitești a reținut că potrivit art. 598 alin. (2) C. proc. pen. contestația se formulează la instanța prevăzută în art. 597 alin. (1) sau alin. (6) C. proc. pen., respectiv instanța de executare sau instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere, iar în cazul prevăzut de art. 598 lit. c) C. proc. pen., contestația se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută.
S-a arătat că, din referatul întocmit de către grefierul de ședință rezultă că la data formulării contestației petentul era încarcerat la Penitenciarul Mărgineni.
În condițiile în care la data formulării contestației petentul era încarcerat la Penitenciarul Mărgineni, s-a apreciat că, în cauză, competența de soluționare a contestației revine Judecătoriei Moreni, aceasta fiind instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Moreni la data de 23 ianuarie 2020.
Prin Sentința penală nr. 221 din 25 martie 2020, Judecătoria Moreni, în baza art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., raportat la art. 47 C. proc. pen., a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței.
În baza art. 50 C. proc. pen., a declinat competența de soluționare a contestației formulate de petentul condamnat A., deținut în Penitenciarul Craiova, în favoarea Judecătoriei Pitești.
A constatat intervenit conflictul negativ de competență, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia Înaltei Curți de Casație și Justiție, împreună cu dosarul nr. x/2019, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Pentru a se pronunța în acest sens, Judecătoria Moreni a reținut că prin adresa nr. x/14 februarie 2020, Penitenciarul Mărgineni, a înaintat copia mandatului de executare nr. x/5 noiembrie 2019 emis de Judecătoria Drăgășani.
Instanța a reținut că, petentul condamnat se află în executarea unei pedepse de 6 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii viol, de către Judecătoria Drăgășani, prin Sentința penală nr. 160 din 21 octombrie 2019, definitivă prin neapelare la data de 5 noiembrie 2019.
Potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei
Dispozițiile art. 598 alin. (2) C. proc. pen. stabilesc în cauză competența de soluționare în sarcina instanței de executare sau a instanței de la locul deținerii corespunzătoare în grad instanței de executare, în funcție de motivul invocat.
S-a arătat că, potrivit considerentelor Încheierii nr. 107 din 1 martie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție data în dosarul nr. x/2016 - conflict negativ de competență, instanța competentă este instanța în a cărei rază teritorială se află locul de deținere stabilit de Administrația Națională a Penitenciarelor conform art. 11 alin. (5) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal indiferent de locul de deținere unde a fost transferat pentru soluționare unor afaceri judiciare.
Altfel, s-a apreciat că ar contraveni scopului legii și s-ar încuraja practici ale unor persoane lipsite de libertate de a sesiza alte instanțe decât cea competentă teritorial pentru a fi transferate sau menținute întru-un alt loc de deținere decât cel în care au fost repartizate să execute pedeapsa închisorii și ar conduce la posibilitatea acestora de a-și alege instanțele care să judece cererile formulate.
Având în vedere că la data formulării cererii, 20 noiembrie 2019, petentul se afla în Penitenciarul Mioveni, instanța a considerat că în speță, competența de soluționare a cauzei privind pe condamnat revine judecătoriei de la locul de deținere, respectiv Judecătoriei Pitești.
Fiind învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, în temeiul art. 51 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Drăgășani.
Prioritar, Înalta Curte notează că obiectul cauzei asupra căreia poartă conflictul negativ de competență este contestația la executare formulată de condamnatul A. prin care solicită deducerea din pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 160 din 21 octombrie 2019 pronunțată de Judecătoria Drăgășani a perioadei cuprinsă între 11 iunie 2013 și 9 februarie 2016, executată în baza altui mandat.
Așadar, analizând cauza prin raportare la motivele contestației formulate de petentul condamnat, Înalta Curte apreciază că, în fapt, acesta solicită o lămurire a Sentinței penale nr. 160 din 21 octombrie 2019 pronunțată de Judecătoria Drăgășani, în dosarul nr. x/2019, determinată de omisiunea instanței de a deduce din cuantumul pedepsei perioada executată în baza altui mandat, aspecte ce se circumscriu cazului de contestație la executare prevăzut de dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., și nu de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., astfel cum au reținut cele două instanțe între care s-a ivit prezentul conflict de competență.
În acest context, Înalta Curte reține că relevant sub aspectul stabilirii competenței de soluționare a cauzei este titlul împotriva căruia s-a formulat contestația la executare de către condamnatul A., respectiv Sentința penală nr. 160 din 21 octombrie 2019 pronunțată de Judecătoria Drăgășani, în dosarul nr. x/2019, și nu locul de deținere al contestatorului.
Dispozițiile art. 598 alin. (2) prevăd că "în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d), contestația se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea privește o dispoziție dintr-o hotărâre pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție."
Astfel cum rezultă din prevederile legale menționate, în cazul contestației la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 lit. c) C. proc. pen. legiuitorul a consacrat o competență exclusivă de soluționare în favoarea instanței care a pronunțat hotărârea ce se execută. În speță, contestația la executare formulată de petentul condamnat vizează lămurirea dispozitivului Sentinței penale nr. 160 din 21 octombrie 2019 pronunțate de Judecătoria Drăgășani, astfel că această instanță este competentă a soluționa cauza, fiind cea care a pronunțat sentința în baza căreia s-a emis mandatul de executare.
De asemenea, dispozițiile art. 111 alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea CSM nr. 1375 din 17 decembrie 2015 prevăd că cererile întemeiate pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen. vor fi repartizate completului de judecată ce a pronunțat hotărârea atacată.
Față de considerentele anterior evocate, Înalta Curte constată că, în speță, competența aparține Judecătoriei Drăgășani, instanță căreia i se va trimite dosarul spre competentă soluționare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petentul A. în favoarea Judecătoriei Drăgășani, instanță căreia i se va trimite dosarul.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 mai 2020.