ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 62 din data de 10 aprilie 2019 pronunțată de Judecătoria Pogoanele, în baza art. 192 alin. (1), (2) C. pen. inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

În temeiul art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. inculpatul a fost obligat ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune Suceava, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., s-a impus inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanței.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen. pe durata termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei municipiului Suceava/Primăriei comunei Ipotești, județul Suceava, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen., în referire la art. 96 și 97 C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării, respectiv, asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare, neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere sau neexecutării obligației stabilite.

S-a luat act că între partea civilă B. și persoana responsabilă civilmente C. S.A. a intervenit Tranzacția nr. 673/29.01.2019.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat apel inculpatul A., solicitând, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului și, pe latură penală, achitarea sa, în baza art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 31 C. pen., apreciind că, în speță, există o cauză de neimputabilitate, respectiv cazul fortuit.

Prin Decizia penală nr. 994 din 12 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2018 în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 62 din data de 10 aprilie 2019 pronunțată de Judecătoria Pogoanele.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. penală, a fost obligat apelantul-inculpat la plata sumei de 500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva hotărârii instanței de apel, în termen legal, a declarat recurs în casație inculpatul A., prin avocat D., invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. arătând, în esență, că, producerea accidentului s-a datorat pătrunderii intempestive a victimei, prin efectuarea manevrei de schimbare a direcției de mers, fără a se asigura, viteza de deplasare a autovehiculului condus de inculpat fiind inferioară vitezei maxime legale admise pe sectorul de drum respectiv.

Totodată, a solicitat a se observa că, din ansamblul probelor aflate la dosar, rezultă existența cazului fortuit, apreciind, sub acest aspect că o cauză a împrejurărilor imprevizibile ce caracterizează existența cauzei de neimputabilitate, este și conduita imprudentă a victimei care putea preveni producerea accidentului dacă efectua virajul la stânga în condiții de siguranță, printr-un loc permis și acorda prioritate de trecere autovehiculului condus de inculpat.

Prin încheierea din 16 martie 2020, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei nr. 994 din 12 noiembrie 2019 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, a fost trimisă cauza în vederea judecării recursului în casație, completului C6 și s-a fixat termen de judecată în ședință publică la data de 25 iunie 2020.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat de inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Înalta Curte reține că, în esență, cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală - se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Pe de altă parte, trebuie menționat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 439 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reținută de instanța de apel.

Astfel, în cauză, în raport cu situația de fapt, astfel cum a fost stabilită în mod definitiv de către instanța de control judiciar, Înalta Curte constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., constând în aceea că, la data de 21.06.2016, în timp ce se deplasa la volanul autovehiculului cu numărul de înmatriculare x, pe DN2E85, din direcția Urziceni către Buzău, cu o viteză de 100 km/h, prin nerespectarea dispozițiilor art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și art. 121 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 (referitor la regimul legal de viteză), la km. 74+840 m, în afara localității Căldărușanca, a intrat în coliziune cu autovehiculul marca x, cu numărul de înmatriculare x, condus de victima E. (care a efectuat un viraj către stânga, din direcția Buzău-Urziceni, trecând peste marcajul de delimitare a spațiului de stocaj), accident în urma căruia E. a decedat.

Totodată, se observă că prin susținerile formulate pe calea recursului în casație, inculpatul critică, în esență, baza factuală care a condus la reținerea vinovăției sale, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.

Cu privire la criticile formulate de către apărare potrivit cărora, în cauză nu ar fi întrunite condițiile de tipicitate subiectivă, respectiv existența unei cauze de neimputabilitate (art. 31 C. pen.), Înalta Curte apreciază că susținerile nu pot fi verificate pe calea recursului în casație, întrucât dispozițiile art. 16 lit. b) C. proc. pen. prevăd această ipoteză ca o teză distinctă de cea în care soluția de achitare se dispune pe motiv că "fapta nu este prevăzută de legea penală", cazul de casare analizat preluând doar prima teză a art. 16 lit. b) C. proc. pen. Ca atare, din perspectiva dispozițiilor procesual penale, noțiunea de faptă ce nu este prevăzută de legea penală include situațiile în care fapta atrage o altă formă de răspundere și pe cele în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, cu excepția laturii subiective, aceasta din urmă circumscriindu-se ipotezei prevăzute art. 16 lit. b) teza a II a C. proc. pen.

Ca atare, Înalta Curte constată că recurentul inculpat a indicat doar în mod formal cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în condițiile în care prin prisma acestuia nu se poate proceda la reinterpretarea materialului probator existent la dosar în vederea stabilirii altei baze factuale, care să conducă în final la pronunțarea unei soluții de achitare pentru infracțiunea imputată, având în vedere că o asemenea competență aparține exclusiv instanței de fond și, respectiv, celei de apel.

Față de aceste considerente, întrucât în cauză criticile formulate nu se circumscriu dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte, temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei nr. 994 din 12 noiembrie 2019 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Totodată, față de culpa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe recurentul inculpat A. la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei nr. 994 din 12 noiembrie 2019 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2018.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 iunie 2020.

GGC - NN