ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 873/2020

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 10.06.2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., C. și D., obligarea acestora, în solidar, la plata sumelor de 50.000 RON reprezentând despăgubiri pentru repararea daunelor materiale cauzate de pierderea locului de muncă și de 200.000 RON, reactualizată, cu dobânda aferentă, reprezentând despăgubiri pentru repararea daunei morale aduse onoarei, demnității și reputației sale, afectată de pierderea contractelor de muncă, denaturarea publică și oficială a probității sale morale și profesionale, care i-au cauzat un prejudiciu moral, respectiv o traumă psihică substanțială, cu cheltuieli de judecată.

In drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 253 alin. (4) raportate la art. 70, art. 72, art. 75, art. 252 coroborate cu cele ale art. 1349, art. 1357, art. 1359, art. 1364, art. 1369, art. 1373, art. 1381, art. 1382, art. 1385, art. 1388, art. 15 și art. 16 C. civ., art. 4 alin. (2) și art. 55 din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului.

Prin precizările din 04.07.2016, reclamantul a solicitat obligarea celor trei pârâți la plata despăgubirilor, în solidar, cu Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea.

Judecătoria Tulcea, prin sentința civilă nr. 3277/15.12.2016, a admis excepția de necompetență materială, invocată din oficiu. A declinat competența de soluționare a acțiunii, având ca obiect răspundere delictuală, în favoarea Tribunalului Tulcea, în raport de dispozițiile art. 94 alin. (1) lit. k) și art. 95 pct. 1 C. proc. civ.

Prin sentința nr. 1797/24.10.2017, Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea, ca nefondată; a obligat reclamantul la plata sumei de 3.000 RON cheltuieli de judecată către pârâții persoane fizice.

Prin decizia nr. 148/C/03.10.2018, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă,a respins, ca nefondat, apelul reclamantului împotriva sentinței; a obligat reclamantul la plata, către intimații - pârâți persoane fizice, a sumei de 2100 RON reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 317 C. proc. civ., E..

În motivarea contestației s-a arătat că intimații-pârâți C., B. și D. (în favoarea cărora contestatorul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2100 RON prin decizia atacată) au exercitat asupra contestatorului un comportament abuziv, urmare a relatărilor jurnalistice ale acestuia privind dezvăluirea unor fapte comise de oameni ai legii.

În calitate de agenți de poliție, intimații l-au sancționat contravențional pe contestator, au întocmit procese-verbale fără respectarea prevederilor legale, l-au hărțuit, insultat, amenințat și au încercat să-i însceneze un abuz asupra unei persoane minore de sex feminin.

La data de 18.09.2019, reclamantul a depus cerere pentru recalificarea căii de atac ca fiind recurs, având în vedere că motivele invocate în cererea inițială se circumscriu celor de casare prevăzute la art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, s-a arătat că instanța de apel nu a analizat întreg materialul probator, respectiv nu a avut în vedere că acțiunile șicanatorii exercitate de intimați s-au desfășurat pe o perioadă mai mare de 12 ani.

De asemenea, instanța de apel nu a arătat, în decizia pronunțată, care sunt considerentele pentru care a înlăturat depozițiile martorilor audiați ori nu le-a avut în vedere și nu a motivat de ce înscrisurile din toate celelalte dosare nu au fost avute în vedere pentru dovedirea hărțuirii, ce are natura unei fapte penale.

Prin decizia nr. 114/C/16.10.2019, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 20.02.2020, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Completul de filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția de la aceeași dată, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin punctul de vedere la raport formulat la data de 16.03.2020, recurentul a solicitat admiterea recursului.

Prin întâmpinarea formulată în termen legal la data de 24.12.2019, intimatul-pârât Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea a solicitat respingerea recursului și a arătat că motivele invocate nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de casare prevăzute expres și limitativ de C. proc. civ.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat la data de 15.01.2020, recurentul a arătat că motivele de recurs se încadrează în cele prevăzute la pct. 6 și 8 ale art. 488 C. proc. civ.

A precizat astfel că a criticat hotărârea, întrucât nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, neanalizându-se probele administrate în cauză, cu încălcarea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

De asemenea, a criticat decizia pentru încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, deoarece curtea de apel a dat o interpretare eronată probelor administrate în cauză cu nerespectarea prevederilor art. 1357-1359 și art. 1373 C. civ.

A susținut că, în mod nelegal și netemeinic, curtea de apel, prin decizia atacată, a constatat că nu se poate reține existența unei fapte ilicite în sarcina intimaților-pârâți, atâta timp cât procesele-verbale de contravenție au fost întocmite cu rea-credință, fiind ulterior anulate de instanțele de judecată.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ., "Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel…".

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate.

În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Se constată că la data de 09.01.2019, recurentul a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 148/C/03.10.2018 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, iar ulterior, la data de 18.09.2019, acesta a precizat că este vorba de calea de atac a recursului, despre care a arătat că este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Decizia atacată (decizia nr. 148/C/03.10.2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/2017) a fost comunicată recurentului la data de 31.01.2019, iar termenul pentru exercitarea recursului s-a împlinit la data de 04.03.2019, prin prorogarea reglementată de art. 181 alin. (2) C. proc. civ., situație față de care motivele de recurs depuse la data de 18.09.2019 în cadrul cererii de recalificare, se situează în afara termenului legal de 30 de zile, fiind incidentă sancțiunea nulității prevăzută de art. 489 alin. (1) C. proc. civ.

Dealtfel, chiar dacă ar fi fost depuse în termen, aspectele legate de modalitatea în care au fost analizate și administrate probatoriile reprezentau chestiuni de fapt, ce nu ar fi atras încadrarea în critici de nelegalitate subsumate art. 488 C. proc. civ., pentru a putea fi analizate de către instanța de control judiciar.

În ce privește motivele formulate la data de 09.01.2019 în cadrul contestației în anulare (formulată anterior comunicării hotărârii contestate), se constată că și acestea vizează elemente de fapt ale cauzei, legate de comportamentul pretins inadecvat al intimaților față de petent, ce nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., astfel încât chiar asimilabile unor motive de recurs formulate în termen, ar atrage, de asemenea, sancțiunea nulității, pentru neîncadrarea în ipotezele expres reglementate de textul legal menționat.

Susținerile recurentului din cererea de recalificare, în sensul că motivele deduse judecății prin cererea inițială (contestația în anulare) se circumscriu motivelor de casare indicate în cererea precizată ca fiind recurs, nu au corespondent în realitatea cauzei întrucât, așa cum s-a arătat anterior, apărările respective privesc stări de fapt care exced controlului de nelegalitate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 148/C din 3 octombrie 2018 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A., domiciliat județul Tulcea, împotriva deciziei nr. 148/C din 3 octombrie 2018 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți C., B., D., toți cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat F., Tulcea, județul Tulcea, Inspectoratul Județean de Poliție Tulcea, cu sediul în Tulcea, județul Tulcea.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 mai 2020.