ÎCCJ, decizie (scj.ro #85312)

Act al Uniunii Avocaților din România. Primirea în profesie fără examen. Art.16 din Legea nr.51/1995 În cazul primirii în profesia de avocat cu scutire de examen, Legea nr.51/1995 nu prevede ca o condiție prealabilă promovarea unui test de verificare a cunoștințelor profesionale. Prin art.32 din Statutul profesiei de avocat s-a prevăzut numai verificarea cunoștințelor cu privire la profesia de avocat, iar nu un sistem de control al pregătirii profesionale care constituie un examen, contrar legii. (Secția de contencios administrativ, decizia nr.321 din 29 ianuarie 2003) Reclamantul N. V.a chemat în judecată pe pârâții Uniunea Avocaților din România și Consiliul Baroului Avocaților Alba, solicitând obligarea pârâtei Uniunea Avocaților să emită decizie de primire a sa în profesia de avocat cu scutire de examen.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin actele contestate i-a fost încălcat dreptul de a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen, deși a dovedit îndeplinirea condițiilor prevăzute în Legea nr.51/1995 pentru exercitarea acestei profesii. Reclamantul a susținut că refuzul pârâților s-a întemeiat nejustificat pe rezultatele unui test organizat cu încălcarea prevederilor art.28-31 din Statutul profesiei de avocat.

Curtea de Apel Alba Iulia, Secția comercială și de contencios administrativ a admis acțiunea, reținând că reclamantul îndeplinește atât condițiile generale stabilite de art.11 din Legea nr.51/1995, cât și condițiile speciale prevăzute de art.16 alin.2 din aceeași lege pentru a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen, întrucât are o vechime de peste 15 ani în funcția de consilier juridic, iar aprecierea probității și competenței sale profesionale de către Baroul Alba nu a avut un caracter obiectiv, fiind contrară prevederilor art.32 din Statutul profesiei de avocat.

Împotriva acestei sentințe și în termen legal, au declarat recurs pârâții Uniunea Avocaților din România și Baroul Alba, susținând că instanța de fond a dat o interpretare greșită dispozițiilor art.16 alin.2 din Legea nr.51/1995, care nu prevăd un drept, ci numai o posibilitate pentru anumite categorii de persoane de a fi primite în profesie cu scutire de examen, iar organele competente să decidă pentru fiecare caz în parte sunt Comisia Permanentă și Consiliul Uniunii Avocaților din România. Recurenții au arătat că intimatul nu a primit aviz favorabil de scutire de examen, pentru că nu a dovedit minimul de cunoștințe necesare exercitării profesiei cu ocazia testului organizat la 22.05.2001, în conformitate cu dispozițiile art.32 din Statutul profesiei de avocat, asigurându-se egalitatea de șanse a celor înscriși și transparența rezultatelor.

Recurenții au mai susținut că deciziile contestate de intimat nu sunt supuse controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, nefiind acte emise de autorități administrative și au invocat necompetența materială a instanței de fond, cu motivarea că, potrivit art.3 pct.1 Cod procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.138/2000, competentă să judece cauza este Curtea de Apel București, deoarece deciziile contestate au fost emise de organele de lucru ale Uniunii Avocaților, respectiv de Comisia Permanentă și de Consiliul Uniunii. Recursul este nefondat. Intimatul îndeplinește atât condițiile legale, cât și condițiile statutare pentru a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen, astfel că instanța de fond a apreciat judicios că este nejustificat refuzul manifestat de recurenți în conținutul celor două decizii contestate.

Motivarea acestor decizii prin rezultatele obținute de intimat la testul organizat în data de 22 mai 2001 s-a dovedit a fi lipsită de temei legal, pentru că în cazul primirii în profesia de avocat cu scutire de examen, legea și statutul profesiei de avocat nu prevăd ca o condiție prealabilă promovarea unui test de verificare a cunoștințelor profesionale. Scutirea de examen a fost recunoscută numai anumitor categorii de persoane, în considerarea calificării profesionale dobândite prin exercitarea timp de cel puțin 10 ani a uneia sau a unora din profesiile juridice expres și limitativ prevăzute de art.16 alin.2 lit.b din Legea nr.51/1995 republicată.

Pentru aceste categorii de persoane, primirea în profesie cu scutire de examen se soluționează individual, cu avizul consultativ al baroului, întocmit după depunerea raportului asupra condițiilor de primire în profesie și verificarea cunoștințelor referitoare la organizarea și exercitarea profesiei de avocat, conform art.65 alin.2 lit.d din Legea nr.51/1995 republicată, art.32 și 52 din Statutul profesiei de avocat. În cauză, se constată că, subiectele testului organizat de recurenți la 22 mai 2001 nu se încadrează tematicii prevăzute de art.32 din Statut pentru verificarea cunoștințelor numai cu privire la reglementarea profesiei de avocat și a reprezentat în realitate un sistem de control al pregătirii profesionale similar unui examen.

Din acest punct de vedere, apare ca nefondată susținerea din recurs privind lipsa unui drept recunoscut de lege intimatului care să fi fost vătămat prin organizarea testului din 22 mai 2001 și prin deciziile de respingere a cererii de primire în profesie cu scutire de examen motivate pe rezultatele obținute la test. Îndeplinind condiția de a fi exercitat timp de cel puțin 10 ani una din profesiile juridice prevăzute de art.16 alin.2 lit.b din Legea nr. 51/1995 republicată, intimatul este titularul dreptului de a solicita primirea în profesie cu scutire de examen, iar soluția dată cererii sale de organele de conducere ale profesiei trebuie întemeiată pe criterii obiective și nu poate fi rezultatul exercitării discreționare de către acestea a dreptului lor de a decide.

Cea de-a doua critică privind inadmisibilitatea acțiunii este de asemenea nefondată, întrucât recurenții au calitatea de organisme profesionale, constituite în vederea aplicării și executării Legii nr. 51/1995 și îndeplinesc un serviciu public, astfel încât actele pe care le întocmesc pentru asigurarea acestui serviciu public, pot fi contestate în justiție, în condițiile prevăzute de lege. Deciziile prin care recurenții au respins cererea intimatului de primire în profesie cu scutire de examen au fost emise în exercitarea acestor atribuții legale, reprezentând acte administrative de autoritate, a căror legalitate poate fi examinată pe calea controlului judecătoresc reglementat de Legea nr.29/1990.

În consecință, pronunțându-se asupra acțiunii în anularea celor două decizii, instanța de fond nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești. Prin ultimul motiv de casare, invocând competența Curții de Apel București, recurenții au susținut încălcarea normelor de competență teritorială și nu a celor de competență materială cuprinse în art.3 pct.1 Cod procedură civilă, cum greșit au indicat în recurs. Și această critică se dovedește a fi neîntemeiată față de dispozițiile art.6 din Legea nr.29/1990, care prevăd că judecarea acțiunilor în contencios administrativ este de competența instanței judecătorești în a cărei rază teritorială își are domiciliul reclamantul. Cum domiciliul intimatului este în orașul Baia de Arieș, județul Alba, litigiul a fost soluționat în primă instanță de Curtea de Apel Alba-Iulia cu respectarea normelor de competență materială și teritorială pentru acțiunile în contencios administrativ.

Față de considerentele expuse, recursul a fost respins ca nefondat.