ÎCCJ, Secția penală

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 520 din data de 19 iunie 2020 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 432 din C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul A., împotriva Deciziei penale nr. 812 din 30 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în Dosar nr. x/2016.

În acest sens, Curtea de Apel Suceava a reținut că prin Sentința penală nr. 38 din 28 februarie 2019 a Judecătoriei Gura Humorului pronunțată în Dosarul nr. x/2016, printre alții, în baza art. 228 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (2) lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "furt calificat".

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (3) din C. pen. și art. 68 alin. (1) lit. c) s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Prin Decizia penală nr. 812 din data de 30 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori în Dosarul nr. x/2016, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. s-a respins apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 38 din 28 februarie 2019 a Judecătoriei Gura Humorului, ca nefondate.

Împotriva Deciziei penale nr. 812 din data de 30 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori în Dosarul nr. x/2016 a formulat contestație în anulare condamnatul A.

Prin cererile scrise depuse succesiv la dosar, prin apărătorul ales B., contestatorul a arătat că își întemeiază contestația în anulare pe dispozițiile art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., respectiv când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.

În fapt, contestatorul a invocat două cauze de încetare a procesului penal, împăcarea și prescripția răspunderii penale.

În ceea ce privește împăcarea, contestatorul A. a arătat că prin declarația notarială autentificată sub nr. x din 13 iunie 2019 încheiată la Biroul Individual Notarial C., părțile vătămate D. și E. au declarat că s-au împăcat cu toți inculpații. Contestatorul a susținut că în prezenta reglementare procesual penală, contestația în anulare este admisibilă chiar dacă cauza de încetare a procesului penal invocată a fost analizată de instanța de apel.

În ceea ce privește prescripția contestatorul A. a arătat că, la data rămânerii definitive a deciziei penale nr. 812 din data de 30 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Suceava intervenise prescripția răspunderii penale, arătând că fapta pentru care a fost condamnat a fost săvârșită la data de 20 septembrie 2014, termenul de prescripție de 5 ani a răspunderii penale împlinindu-se la data de 20 septembrie 2019, anterior emiterii deciziei penale nr. 812 din data de 30 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, conform art. 154 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.. Totodată în susținerea împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale contestatorul a invocat Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale prin care a fost admisă o excepție de neconstituționalitate și s-a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză" din cuprinsul disp. art. 155 alin. (1) din C. pen. este neconstituțională.

Analizând admisibilitatea în principiu a contestației în anulare prin raportare la dispozițiile art. 431 din C. proc. pen., prin încheierea din data de 28 februarie 2020, în baza art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., Curtea a admis în principiu contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 812 din 30 septembrie 2019 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, doar prin raportare la motivul de contestație în anulare prev. de art. 426 lit. b) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. (prescripția răspunderii penale), și a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 812 din 30 septembrie 2019 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, prin raportare la motivul de contestație în anulare prev. de art. 426 lit. b) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) din C. proc. pen. (împăcarea părților). De asemenea, în baza art. 430 din C. proc. pen. a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării hotărârii atacate.

Analizând pe fond contestația în anulare formulată de contestatorul A., împotriva deciziei penale nr. 812 din 30 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2016, din perspectiva temeiniciei cazului de contestație în anulare pentru care aceasta a fost declarată admisibilă (prescripția răspunderii penale), Curtea a apreciat contestația ca neîntemeiată.

Potrivit art. 229 alin. (2) lit. b) din C. pen., care reglementează infracțiunea de furt calificat: Dacă furtul a fost săvârșit în următoarele împrejurări: b) prin violare de domiciliu sau sediu profesional, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani. În continuare Curtea a reținut că potrivit art. 153 din C. pen. - Prescripția înlătură răspunderea penală iar, conform art. 154 din C. pen., Termenele de prescripție a răspunderii penale sunt: c) 8 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani. (2) Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârșirii infracțiunii. De asemenea, potrivit art. 155 din C. pen.: Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză. După fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripție. Întreruperea cursului prescripției produce efecte față de toți participanții la infracțiune, chiar dacă actul de întrerupere privește numai pe unii dintre ei. Termenele prevăzute la art. 154, dacă au fost depășite cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni.

Or, prin Sentința penală nr. 38 din 28 februarie 2019 a Judecătoriei Gura Humorului pronunțată în Dosarul nr. x/2016, astfel cum a rămas definitivă prin decizia penală nr. 812 din 30 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în Dosar nr. x/2016, în baza art. 228 alin. (1) raportat la art. 229 alin. (2) lit. b) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen. inculpatul A. a fost condamnat, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "furt calificat", constând în aceea că, împreună cu ceilalți trei coinculpați la data de 20 septembrie 2014, în jurul orelor 14:30 sub pretextul cumpărării de cupoane de călătorie CFR, au pătruns în locuința acestora persoanelor vătămate D. și E., în vârstă de 81 ani și respectiv 75 ani din jud. Suceava, de unde au sustras suma de 7.000 euro și 5.000 RON.

În consecință, la data rămânerii definitive a hotărârii penale de condamnare a inculpatului, respectiv la data de 30 septembrie 2019, nu era împlinit nici termenul general de prescripție a răspunderii penale, de 8 ani, ce se calculează de la data comiterii faptei, respectiv 20 septembrie 2014, cu atât mai puțin termenul special de prescripție a răspunderii penale.

Cât privește apărarea privind invocarea Deciziei nr. 297/2018 prin care Curtea Constituțională a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională, instanța de cenzură o apreciază, ca nefondată, pentru următoarele considerente.

În motivarea deciziei, Curtea face trimitere, prin comparație, la soluția legislativă reglementată la art. 123 din C. pen. din 1969, conform căreia cursul termenului prescripției era întrerupt prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuia comunicat învinuitului sau inculpatului în desfășurarea procesului penal. Or, spre deosebire de reglementarea anterioară, care prevedea întreruperea cursului termenului de prescripție doar ca efect al realizării unor acte procedurale ce se comunicau, potrivit legii, învinuitului sau inculpatului, dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. în vigoare prevăd întreruperea cursului termenului de prescripție a răspunderii penale cu ocazia realizării oricărui act de procedură, indiferent de natura acestuia.

Curtea a menționat că întreruperea cursului termenului de prescripție a răspunderii penale trebuie făcută dintr-o dublă perspectivă, ea reprezentând, pe de-o parte, o soluție juridică de repunere a organelor judiciare într-un nou termen, integral, de prescripție, în care își poate exercita rolul activ, conferit de dispozițiile art. 5 din C. proc. pen., de stabilire a adevărului, în cauzele penale, pe baza probelor administrate, iar, pe de altă parte, o manieră prin care societatea, prin intermediul organelor statului, aduce la cunoștința suspectului sau a inculpatului că fapta de natură penală pe care a săvârșit-o nu și-a pierdut rezonanța socială avută în momentul comiterii sale. Prin prisma acestui ultim aspect, întreruperea cursului termenului de prescripție a răspunderii penale devine eficientă, producându-și efectele, într-o manieră completă, doar în condițiile existenței unor pârghii legale de încunoștințare a persoanei în cauză cu privire la începerea unui nou termen de prescripție. Or, o astfel de procedură de aducere la cunoștință poate consta tocmai în comunicarea acelor acte efectuate în cauză, ce au ca efect curgerea unui nou termen de prescripție a răspunderii penale. A accepta soluția contrară înseamnă a crea, cu ocazia efectuării unor acte procedurale care nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului și care au ca efect întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, pentru persoana în cauză o stare de incertitudine perpetuă, dată de imposibilitatea unei aprecieri rezonabile a intervalului de timp în care poate fi trasă la răspundere penală pentru faptele comise, incertitudine ce poate dura până la împlinirea termenului prescripției speciale, prevăzut la art. 155 alin. (4) din C. pen.

Având în vedere aceste considerente, impunându-se a fi garantat caracterul previzibil al efectelor dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. asupra persoanei care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, inclusiv prin asigurarea posibilității acesteia de a cunoaște aspectul intervenirii întreruperii cursului prescripției răspunderii penale și al începerii cursului unui nou termen de prescripție, în esență Curtea Constituțională a concluzionat, în sensul că "nu orice act de procedură" întreprins în cauză duce implicit la întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale, ci numai acele acte ce trebuie și au fost comunicate persoanei acuzate (suspect/inculpat).

În concluzie, instanța de cenzură a apreciat că problema de drept ridicată de către apărătorul inculpatului a fost lămurită de însăși Curtea Constituțională, soluția fiind enunțată, în mod evident, în paragraful nr. 34 al deciziei, din care reiese că, în niciun caz, instanța de contencios constituțional nu a considerat că a dispărut instituția întreruperii cursului prescripției răspunderii penale, ci, dimpotrivă, că, în prezent, dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. trebuie interpretate, în sensul că, un astfel de efect îl au doar acele acte de procedură care, potrivit legii, se comunică suspectului sau inculpatului, doar acestea având efect de întrerupere a cursului prescripției.

Instanța de control a apreciat că, deși dispozitivul Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale nu este unul specific unei decizii de interpretare, acesta trebuie corelat cu considerentele deciziei, rezultând concluzia că această decizie este una de interpretare, prin care Curtea constată că este neconstituțională o anume soluție legislativă. În această situație, efectele deciziei se produc direct, chiar și în cazul lipsei unei intervenții a inițiatorului legislativ, cum este cazul în speță, iar pentru identificarea soluției legislative apreciate drept constituțională trebuie analizate considerentele deciziei. Întrucât instanța de contencios constituțional a apreciat, în considerente, că soluția legislativă ce corespunde exigențelor Constituției este cea reglementată în art. 123 alin. (1) din C. pen. anterior, rezultă că opțiunea Curții a fost aceea că, în actuala reglementare se revine practic la condițiile întreruperii cursului prescripției din C. pen. anterior, aceasta fiind și interpretarea ce ar trebui dată art. 155 alin. (1) din C. pen.

De altfel, instanța de control a reținut că și Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată cu această chestiune de drept, în sensul de a se pronunța dacă, urmare a lipsei de intervenție a legiuitorului în a pune de acord dispoziția legală vizată cu Decizia Curții Constituționale, instituția prescripției speciale a răspunderii penale mai este sau nu incidentă din perspectiva art. 155 alin. (1) din C. pen.. Chiar dacă prin Decizia Înaltei Curți nr. 5 din 2019 a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea, cu motivarea că nu privește o veritabilă chestiune de drept, în considerente Înalta Curte reține că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat cu valoare de principiu că forța obligatorie ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care aceasta se sprijină, nefiind necesare din această perspectivă alte clarificări.

Împotriva Deciziei penale nr. 520 din data de 19 iunie 2020 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori apelantul A. a declarat apel.

La termenul din data de 15 octombrie 2020, instanța, din oficiu, a pus în discuție pe cale de excepție admisibilitatea căii de atac declarate.

Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte constată:

Procesul penal se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legale, iar hotărârile judecătorești sunt supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.

Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor determinate de art. 13 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

În cauză, apelantul A. a declarat apel împotriva Deciziei penale nr. 520 din data de 19 iunie 2020 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

În același timp, se reține că, prin Decizia penală nr. 520 din data de 19 iunie 2020, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul A., împotriva Deciziei penale nr. 812 din 30 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în Dosar nr. x/2016.

Analizând dispozițiile cuprinse în Secțiunea 1 a Capitolului V din Titlul III din C. proc. pen., se constată că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în cazurile menționate la art. 426 din C. proc. pen., iar potrivit art. 432 alin. (1) din C. proc. pen., dacă găsește contestația întemeiată, instanța desființează prin decizie hotărârea a cărei anulare se cere și procedează de îndată la rejudecarea apelului sau la rejudecarea cauzei după desființare. Totodată, dispozițiile art. 432 alin. (4) din C. proc. pen. cu referire la art. 551 și art. 552 din C. proc. pen., prevăd că decizia dată în contestația în anulare îndreptată împotriva unei hotărâri pronunțate în apel este definitivă.

Pe de altă parte, din examinarea dispozițiilor art. 408 din C. proc. pen. se constată că doar sentințele sunt susceptibile de reformare prin calea de atac a apelului, dacă nu se prevede altfel.

În aceste condiții, în raport, cu dispozițiile textelor de lege anterior menționate, se constată că apelul este declarat împotriva unei hotărâri definitive (decizie pronunțată în contestația în anulare ce a vizat o altă decizie pronunțată în apel), apelantul învestind Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea acestei căi de atac, deși calea de atac promovată nu întrunește cerințele legale.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de apelantul A. împotriva Deciziei penale nr. 520 din data de 19 iunie 2020 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de apelantul A. împotriva Deciziei penale nr. 520 din data de 19 iunie 2020 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15 octombrie 2020.

Procesat de GGC - LM