ÎCCJ, decizie (scj.ro #84990)

Cerere rămasă

fără obiect. Cheltuieli de judecată. Temeinicia acordării

Codul de procedură civilă, art. 274

Cuprins pe materii: Drept procesual civil

Indice alfabetic: Cerere de chemare în

judecată. Obiect.

Cheltuieli de judecată.

Culpă procesuală

Onorariu de avocat

Temeiul acordării cheltuielilor de judecată îl constituie culpa

procesuală a părții.

Este

justificată astfel acordarea cheltuielilor de judecată și atunci

când cererea este respinsă ca rămasă fără obiect

față de împrejurarea că actul administrativ atacat era în

ființă în momentul sesizării instanței, și astfel

culpa procesuală a părții exista în momentul

declanșării litigiului.

Onorariul de avocat nu poate fi redus în ipoteza în care, pârâtul, din

proprie inițiativă, revocă în timpul procesului actul ce face

obiectul judecății.

I.C.C.J.

, Secția de contencios administrativ și fiscal

Decizia

nr. 3513 din 16 octombrie 2008

Prin cererea înregistrată pe

rolul Curții de Apel București la data de 06.06.2007, reclamanta BDA

a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul General al Guvernului,

anularea Ordinului nr. 320/30.05.2007 privind încetarea raportului de serviciu,

reintegrarea reclamantei în funcția deținută anterior,

despăgubiri și suspendarea ordinului atacat.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că la emiterea ordinului privind încetarea

raportului de serviciu urmare a reorganizării nu au fost respectate

dispozițiile imperative ale Legii nr. 188/1999, printre care cele ale art.

99 alin. (5) și alin. (6) în sensul că autoritatea era obligată

să-i ofere un alt post vacant și să se adreseze Agenției

Naționale a Funcționarilor Publici în acest scop.

Prin Sentința nr. 2482 din 16

octombrie 2007 a Curții de Apel București - Secția a VIII- a

Contencios Administrativ și Fiscal, acțiunea formulată a fost

respinsă ca rămasă fără obiect.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța a reținut, în esență că

ulterior introducerii acțiunii, Secretariatul General al Guvernului a emis

Ordinul nr. 539 din 27 iulie 2007, prin care a dispus transferul reclamantei în

interes de serviciu la Departamentul pentru Afaceri Europene, începând cu data

de 1 august 2007.

î

n atare condiții, judecătorul fondului a constatat că

acțiunea promovată a rămas fără obiect, apreciind

că prin emiterea ordinului de transfer, pârâta și-a exprimat în mod

implicit dar neechivoc voința de revocare a ordinului atacat.

Împotriva acestei sentințe,

reclamanta a formulat recurs. Recurenta arată că în mod greșit

prima instanță a respins acțiunea ca fiind fără

obiect, deoarece:

- instanța a fost investită

cu o cerere prin care urma să se pronunțe cu  privire la

legalitatea unui act administrativ, respectiv Ordinul nr. 320/2007;

- instanța nu s-a pronunțat

asupra cererii formulate.

Recurenta invocă faptul că,

în condițiile în care intimata nu ar fi emis ordinul atacat, nu ar fi fost

de acord cu transferul la altă autoritate, transfer care a fost realizat

pentru a se da  aparență de  legalitate Ordinului nr.

320/2007.

Împotriva aceleiași

sentințe, a formulat recurs pârâtul Secretariatul General al Guvernului.

Se apreciază că

recurentul  nu are culpă procesuală și nu poate fi obligat

la plata cheltuielilor de judecată în conformitate cu prevederile art. 274

Cod procedură civilă.

Nu a fost cercetat fondul cauzei

și nu s-a analizat legalitatea actului administrativ contestat, nu s-a

stabilit dacă punerea în executare a  actului a cauzat vreo

vătămare în drepturi reclamantei și nu s-a determinat culpa

pârâtului sub acest aspect.

Deși instanța de fond

apreciază că prin emiterea ordinului de transfer al reclamantei

în interesul serviciului, recurentul-pârât și-a exprimat în mod neechivoc

voința de revocare a Ordinului nr. 329/2007 și constată că

acțiunea a devenit lipsită de obiect, aceasta reține

totuși, o culpă procesuală a autorității  pârâte,

deși ordinul contestat nu a produs efecte.

Recurentul solicită

instanței de recurs să cenzureze cuantumul  cheltuielilor de

judecată. În cauză nu s-au acordat decât două termene de

judecată, astfel încât suma de 2000 RON este nejustificat de mare în

raport de complexitatea medie a cauzei și probatoriile administrate.

Recursurile sunt nefondate.

Recurenta-reclamantă a atacat

în  instanță Ordinul nr.320 din 30 mai 2007.

Actul administrativ contestat nu a

produs efecte juridice, reclamanta s-a aflat în incapacitate temporară

de   muncă și ulterior executarea ordinului a fost

suspendată prin  hotărâre judecătorească.

Prin Ordinul nr.539 din 27 iulie

2007, în timpul procesului, declanșat la 6 iunie 2007,  s-a dispus

transferarea reclamantei la o altă direcție, aceasta fiind de acord

cu transferul.

Având în vedere că ordinul

contestat și ulterior revocat avea ca obiect acordarea unui preaviz de 30

de zile în vederea încetării  raportului de serviciu, se

constată că prin emiterea ordinului de transfer, preavizul

încetează.

În aceste condiții instanța

de fond nu se mai putea pronunța asupra fondului acțiunii.

În ipoteza în care reclamanta

susținea în continuare nelegalitatea Ordinului nr.320/2007 avea

obligația să continue judecata prin refuzul acceptării

transferului în interesul serviciului.

Ordinul nr.320/2007 nu

reprezintă temei pentru emiterea Ordinului nr.539/2007, ambele acte

administrative fiind emise în baza art.5 alin. (4) din H.G.nr.405/2007 privind

funcționarea Secretariatului General al Guvernului.

La pronunțarea soluției de

respingere a recursului reclamantei s-a ținut seama și de

împrejurarea că  Ordinul nr.320/2007 nu și-a produs niciun

moment efectele pentru care a fost emis.

În ceea ce privește obligarea

pârâtului-recurent la  suportarea cheltuielilor de judecată, în

fața Curții de Apel București se va reține că temeiul

acordării cheltuielilor de judecată este  culpa procesuală

a părții.

Nu are relevanță

împrejurarea că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra

fondului cererii, ci a constatat că acțiunea a rămas

fără obiect, deoarece în momentul sesizării instanței de

judecată actul administrativ atacat era în ființă și

justifica pornirea procesului.

Aceasta este culpa procesuală a

pârâtului- recurent care a determinat în mod corect instanța de fond

să facă aplicarea prevederilor art. 274 Cod procedură

civilă.

În fine, suma de 2000 lei nu

reprezintă o cheltuială nejustificat de mare, deoarece nu se

poate  reduce onorariul de avocat în ipoteza în care pârâtul, din proprie

inițiativă  revocă în timpul procesului actul ce face

obiectul judecății.

Față de considerentele

menționare, recursurile formulate au fost respinse ca nefondate.