ÎCCJ, decizie (scj.ro #84990)

Cerere rămasă fără obiect. Cheltuieli de judecată. Temeinicia acordării Codul de procedură civilă, art. 274 Cuprins pe materii: Drept procesual civil Indice alfabetic: Cerere de chemare în judecată. Obiect. Cheltuieli de judecată. Culpă procesuală Onorariu de avocat Temeiul acordării cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții. Este justificată astfel acordarea cheltuielilor de judecată și atunci când cererea este respinsă ca rămasă fără obiect față de împrejurarea că actul administrativ atacat era în ființă în momentul sesizării instanței, și astfel culpa procesuală a părții exista în momentul declanșării litigiului. Onorariul de avocat nu poate fi redus în ipoteza în care, pârâtul, din proprie inițiativă, revocă în timpul procesului actul ce face obiectul judecății.

I.C.C.J. , Secția de contencios administrativ și fiscal Decizia nr. 3513 din 16 octombrie 2008 Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 06.06.2007, reclamanta BDA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul General al Guvernului, anularea Ordinului nr. 320/30.05.2007 privind încetarea raportului de serviciu, reintegrarea reclamantei în funcția deținută anterior, despăgubiri și suspendarea ordinului atacat. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la emiterea ordinului privind încetarea raportului de serviciu urmare a reorganizării nu au fost respectate dispozițiile imperative ale Legii nr. 188/1999, printre care cele ale art. 99 alin. (5) și alin. (6) în sensul că autoritatea era obligată să-i ofere un alt post vacant și să se adreseze Agenției Naționale a Funcționarilor Publici în acest scop.

Prin Sentința nr. 2482 din 16 octombrie 2007 a Curții de Apel București - Secția a VIII- a Contencios Administrativ și Fiscal, acțiunea formulată a fost respinsă ca rămasă fără obiect. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut, în esență că ulterior introducerii acțiunii, Secretariatul General al Guvernului a emis Ordinul nr. 539 din 27 iulie 2007, prin care a dispus transferul reclamantei în interes de serviciu la Departamentul pentru Afaceri Europene, începând cu data de 1 august 2007. î n atare condiții, judecătorul fondului a constatat că acțiunea promovată a rămas fără obiect, apreciind că prin emiterea ordinului de transfer, pârâta și-a exprimat în mod implicit dar neechivoc voința de revocare a ordinului atacat.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a formulat recurs. Recurenta arată că în mod greșit prima instanță a respins acțiunea ca fiind fără obiect, deoarece: - instanța a fost investită cu o cerere prin care urma să se pronunțe cu privire la legalitatea unui act administrativ, respectiv Ordinul nr. 320/2007; - instanța nu s-a pronunțat asupra cererii formulate. Recurenta invocă faptul că, în condițiile în care intimata nu ar fi emis ordinul atacat, nu ar fi fost de acord cu transferul la altă autoritate, transfer care a fost realizat pentru a se da aparență de legalitate Ordinului nr. 320/2007. Împotriva aceleiași sentințe, a formulat recurs pârâtul Secretariatul General al Guvernului. Se apreciază că recurentul nu are culpă procesuală și nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în conformitate cu prevederile art. 274 Cod procedură civilă.

Nu a fost cercetat fondul cauzei și nu s-a analizat legalitatea actului administrativ contestat, nu s-a stabilit dacă punerea în executare a actului a cauzat vreo vătămare în drepturi reclamantei și nu s-a determinat culpa pârâtului sub acest aspect. Deși instanța de fond apreciază că prin emiterea ordinului de transfer al reclamantei în interesul serviciului, recurentul-pârât și-a exprimat în mod neechivoc voința de revocare a Ordinului nr. 329/2007 și constată că acțiunea a devenit lipsită de obiect, aceasta reține totuși, o culpă procesuală a autorității pârâte, deși ordinul contestat nu a produs efecte. Recurentul solicită instanței de recurs să cenzureze cuantumul cheltuielilor de judecată.

În cauză nu s-au acordat decât două termene de judecată, astfel încât suma de 2000 RON este nejustificat de mare în raport de complexitatea medie a cauzei și probatoriile administrate. Recursurile sunt nefondate. Recurenta-reclamantă a atacat în instanță Ordinul nr.320 din 30 mai 2007. Actul administrativ contestat nu a produs efecte juridice, reclamanta s-a aflat în incapacitate temporară de muncă și ulterior executarea ordinului a fost suspendată prin hotărâre judecătorească. Prin Ordinul nr.539 din 27 iulie 2007, în timpul procesului, declanșat la 6 iunie 2007, s-a dispus transferarea reclamantei la o altă direcție, aceasta fiind de acord cu transferul. Având în vedere că ordinul contestat și ulterior revocat avea ca obiect acordarea unui preaviz de 30 de zile în vederea încetării raportului de serviciu, se constată că prin emiterea ordinului de transfer, preavizul încetează.

În aceste condiții instanța de fond nu se mai putea pronunța asupra fondului acțiunii. În ipoteza în care reclamanta susținea în continuare nelegalitatea Ordinului nr.320/2007 avea obligația să continue judecata prin refuzul acceptării transferului în interesul serviciului. Ordinul nr.320/2007 nu reprezintă temei pentru emiterea Ordinului nr.539/2007, ambele acte administrative fiind emise în baza art.5 alin. (4) din H.G.nr.405/2007 privind funcționarea Secretariatului General al Guvernului. La pronunțarea soluției de respingere a recursului reclamantei s-a ținut seama și de împrejurarea că Ordinul nr.320/2007 nu și-a produs niciun moment efectele pentru care a fost emis. În ceea ce privește obligarea pârâtului-recurent la suportarea cheltuielilor de judecată, în fața Curții de Apel București se va reține că temeiul acordării cheltuielilor de judecată este culpa procesuală a părții.

Nu are relevanță împrejurarea că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra fondului cererii, ci a constatat că acțiunea a rămas fără obiect, deoarece în momentul sesizării instanței de judecată actul administrativ atacat era în ființă și justifica pornirea procesului. Aceasta este culpa procesuală a pârâtului- recurent care a determinat în mod corect instanța de fond să facă aplicarea prevederilor art. 274 Cod procedură civilă. În fine, suma de 2000 lei nu reprezintă o cheltuială nejustificat de mare, deoarece nu se poate reduce onorariul de avocat în ipoteza în care pârâtul, din proprie inițiativă revocă în timpul procesului actul ce face obiectul judecății. Față de considerentele menționare, recursurile formulate au fost respinse ca nefondate.