ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 806/2013

Deliberând

asupra cauzei de față,

În baza

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin rezoluția din 24 februarie 2012

dată în dosar nr. 10/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara,

s-a dispus neînceperea urmăriri penale față de procurorii R.S. și P.M. din

cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu sub aspectul comiterii

infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 247 C. pen..

În motivarea rezoluției

s-a arătat că petenții în plângerea formulată și-au exprimat nemulțumirea cu privire

la modul de soluționare de către procurorul P.M. a Dosarelor nr. 504/P/2011și 341/P/2011

ale Parchetului de pe ângă Judecătoria Ineu în care aceștia au avut calitatea de

persoane vătămate precum și față de rezoluțiile date în Dosarul nr. 161/II/2/2011

și nr. 171/II/2/2011 date de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria

Ineu R.S., întrucât acesta din urmă a respins plângerile împotriva soluțiilor de

netrimitere în judecată dispuse de procurorul de caz, în dosarele menționate mai

sus.

În opinia petenților,

cei doi procurori nominalizați ar fi comis infracțiunile de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor și prin îngrădirea unor drepturi cu" ocazia soluționării

dosarelor penale enunțate.

Procurorul a arătat

că prin rezoluția nr. 504/P/2011 din data de 26 octombrie 2011, intimatul P.M. a

dispus confirmarea propunerii de neîncepere a urmării penale față de făptuitorii

S.E., S.M., N.I., N.D., F.E., J.F., B.T., G.C., G.T.D., V.E.F., sub aspectul comiterii

infracțiunilor prev. de art. 213 alin. (1), 208 alin. (1), 220 alin. (1) și 217

alin. (1) C. pen. iar prin rezoluția nr. 341/P/2011 din data de 31 octombrie 2011

același intimat a confirmat propunerea de neîncepere a urmării penale față de făptuitorul

I.V. sub aspectul comiterii infracțiunilor prev. de art. 192 alin. (1) și art. 193

alin. (1) C. pen..

S-a mai arătat

că prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu R.S. prin rezoluția

nr. 161/II/2/2011 din data de 24 noiembrie 2011 a respins ca neîntemeiată plângerea

formulată de petenta D.S. împotriva soluției de netrimitere în judecată dispusă

în Dosarul nr. 504/P/2011 iar prin rezoluția nr. 171/II/2/2011 din data de 22

decembrie 2011 a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul D.G. împotriva

soluției de netrimitere în judecată dispusă de procurorul de caz în Dosar nr. 341/P/2011.

Procurorul a arătat

că pronunțarea unei soluții de netrimitere în judecată chiar dacă aceasta este nefavorabilă

petenților nu poate fi considerată abuz și implicit nu poate constitui elementul

material al unei infracțiuni de serviciu.

În motivare s-a

invocat art. 132 alin. (1) din Constituția României precum și art. 5 din Legea

nr. 303/2004 arătându-se că procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului

legalității, îndeplinindu-și atribuțiile care le revin pentru soluționarea unor

dosare prin pronunțarea unor soluții ce le consideră legale și temeinice în raport

de probele administrate, iar aceste soluții pot fi verificate și chiar desființate

în urma controlului ierarhic sau de către instanța de judecată prin utilizarea dispozițiilor

art. 278, 278

1

C. proc. pen..

Procurorul verificând

în concret acest aspect a constat că instanța de judecată a verificat legalitatea

și temeinicia actelor atacate iar prin sentințele penale definitive nr. 13/2012

pronunțate în Dosar nr. 2825/246/2011 și nr. 19/2012 în Dosar nr. 141/246/2012 s-a

dispus respingerea plângerilor petenților ca nefondate.

În concluzie s-a

arătat că în sarcina procurorilor R.S. și P.M. din cadrul Parchetului de pe lângă

Judecătoria Ineu nu poate fi reținută existența vreunei fapte penale fiind incident

dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen.

împotriva acestei rezoluții

au formulat plângere petenții D.S. și D.G. care a fost respinsă prin rezoluția din

09 aprilie 2012 dată în Dosar n 369/II/2/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Timișoara.

Împotriva acestor

rezoluții au formulat plângere petenții D.S. și D.G. fără însă a motiva plângerea

înregistrată la Curtea de Apel Timișoara.

Din actele și

lucrările Curtea de Apel a reținut că petenții D.S. și D.G. sunt nemulțumiți de

modul de soluționare a Dosarelor cu nr. 504/P/2011 și 341/P/2011, dosare în care

s-a dispus o soluției de netrimitere în judecată a făptuitorilor.

S-a constatat

că împotriva soluțiilor adoptate în aceste dosare penale petenții au uzat de dispozițiile

art. 278 C. proc. pen., respectiv au formulat plângere la prim procurorul unității

de parchet care a pronunțat soluția atacată iar intimatul R.S. având calitatea de

prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu a respins ca neîntemeiate

plângerile formulate de petenții D.S. respectiv D.G. împotriva soluțiilor de netrimitere

în judecată, prin rezoluțiile nr. 161/11/2/2011 și nr. 171/II/2/2011.

Mai mult decât

atât, aceste rezoluții au fost cenzurate și de către instanța de judecată, petenții

uzând de procedurile prevăzute de art. 278

1

C. proc. pen. fiind pronunțate

în acest sens sentințele penale definitive nr. 13 din 24 ianuarie 2012 pronunțată

în Dosar nr. 2825/246/2011 precum și sentința nr. 19 din 14 februarie 2012 pronunțată

în Dosar nr. 141/246/2012 ale Judecătoriei Ineu prin care s-a dispus respingerea

plângerilor formulate de către petenți.

Având în vedere

că petenții și-au exercitat dreptul legal de a uza de procedurile prevăzute de

art. 278 și art. 278

1

C. proc. pen. nemulțumirile acestora fiind înregistrate

și soluționate în modalitatea prevăzută de lege, Curtea de Apel a reținut că nu

mai există alte posibilități de atacare a rezoluțiilor adoptate cu privire la plângerile

penale formulate de petenții D.S. și D.G. care au format obiectul Dosarelor nr.

504/P/2011 și 341/P/2011 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu.

S-a apreciat că

împrejurarea că soluțiile dispuse în aceste dosare nu sunt în favoarea persoanelor

vătămate nu poate însemna că s-a realizat conținutul constitutiv al infracțiunilor

reclamate de către petenți, neputând fi identificate latura obiectivă sau subiectivă

a infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de

art. 246 C. pen. sau de abuz în serviciu prin vătămare a unor drepturi prevăzută

de art. 247 C. pen., procurorii P.M. și R.S. îndeplinindu-și în mod legal îndatoririle

de serviciu fără a vătăma interesele legale ale petenților și fără a încălca drepturile

acestora.

Împotriva sentinței

penale nr. 195/PI din 22 august 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală,

au declarat recurs petenții D.S. și D.G., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Înalta Curte constată

că petenții nu au precizat motivele de recurs, astfel că, fiind incidente dispozițiile

art. 385

10

alin. (2

1

) C. proc. pen., va examina recursul formulat

în raport de cazurile de casare ce se iau în considerare din oficiu, conform

art. 385

9

alin. (2) și (3) C. proc. pen..

Examinând hotărârea

recurată, din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385

15

alin. lit. a) teza a-II-a C. proc. pen., constată că recursurile formulate de către

petenții D.S. și D.G., sunt inadmisibile, întrucât sentința atacată cu prezentul

recurs este definitivă.

Înalta Curte reține

că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când

părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl

exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe

o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.

Căile ordinare

de atac sunt strict și limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea

imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum și a condițiilor, cazurilor și

termenelor în care pot fi exercitate.

Astfel, exercitând

o cale de atac în afara condițiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat

va fi sancționat cu inadmisibilitatea.

Plângerea formulată

împotriva rezoluțiilor procurorului de netrimitere în judecată se soluționează prin

sentință sau încheiere, după caz, care în temeiul art. 278

1

alin.

(10) C. proc. pen. este definitivă.

În speță,

Înalta Curte constată că petiționara a formulat recurs împotriva unef sentințe prin

care a fost respinsă plângerea formulată în baza art. 278

1

C. proc.

pen., sentință care este definitivă și nesusceptibilă a fi atacată cu apel sau recurs.

Față de considerentele

precizate, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a-II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil,

recursurile formulate de petenții D.S. și D.G. împotriva sentinței penale nr. 195/PI

din 22 august 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

În temeiul

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții petenți vor fi obligată la plata sumei

de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile,

recursurile declarate de petenții D.S. și D.G. împotriva sentinței penale nr. 195/PI

din 22 august 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurenții

petenți la plata sumei de câte 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată in

ședință publică, azi 05 martie 2013.