ÎCCJ, Decizia nr. 286/2011

Ședința publică de la 27 aprilie 2011 Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 1361 din 6 septembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.O. împotriva rezoluției nr. 221/P/2009 din 4 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. A fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin plângerea formulată la 5 februarie 2007 și completată la 20 martie 2007 petiționarul B.O.

a solicitat tragerea la răspundere penală a magistraților P.M., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu, R.S., prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu, B.F., judecător la Judecătoria Ineu, B.A., judecător la Tribunalul Arad, L.I., judecător cu grad de curte de apel la Tribunalul Arad și A.M., judecător cu grad de curte de apel la Tribunalul Arad, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., susținând că magistrații i-au cauzat, cu rea credință, o vătămare a intereselor legale prin modul în care și-au îndeplinit obligațiile de serviciu, cu ocazia soluționării plângerii penale împotriva executorului judecătoresc G.A., confirmând soluția de netrimitere în judecată a acestuia.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, prin rezoluția nr. 221/P/2009 din 4 februarie 2010 a dispus în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale, cu motivarea că fapta reclamată nu există și că magistrații și-au îndeplinit corect atribuțiile de serviciu. Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petiționarul B.O. care a fost respinsă prin rezoluția nr. 2165/1161/II-2/2010 din 29 martie 2010 a procurorului șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, petiționarul B.O.

a formulat, în baza art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., plângere la Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând desființarea acestei rezoluții și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale. Prima instanță a susținut că plângerea formulată nu este întemeiată. Din examinarea actelor premergătoare efectuate s-a constatat că prin rezoluția nr. 595/P/2006 din 29 septembrie 2006 Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu, prin magistratul procuror P.M. a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de executorul judecătoresc G.A. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., în baza art. 228 alin. (6) C. proc.

pen. raportat la art. 10 lit. j) C. proc. pen. S-a reținut că petiționarul B.O. a formulat plângere penală împotriva executorului judecătoresc arătat pentru abuz în serviciu, constând în aceea că ar fi refuzat să efectueze o executare silită, după ce anterior respectiva persoană a mai fost cercetată pentru aceeași faptă în dosarul nr.619/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, dispunându-se neînceperea urmăririi penale la 23 februarie 2004. Acea soluție a fost menținută prin sentința penală nr. 287 din 26 septembrie 2005 a Judecătoriei Ineu pronunțată de judecătorul B.F. definitivă prin decizia penală nr. 560/2005 a Tribunalului Arad pronunțată de judecătorii B.A., L.I. și A.M.

Plângerea petiționarului împotriva soluției procurorului a fost respinsă prin rezoluția nr. 131/II/2/2006 din 8 noiembrie 2006 a magistratului R.S., prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, apreciindu-se că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale față de executorul judecătoresc este legală și temeinică. Prima instanță a constatat că actele premergătoare efectuate în cauză nu au confirmat existența unor indicii de săvârșire de către magistrații reclamați a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, reieșind că aceștia au pronunțat soluțiile menționate cu respectarea dispozițiilor procesual penale incidente în cauză și, neexistând fapta imputată magistraților, în mod justificat s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva lor, rezoluția atacată fiind legală și temeinică.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul criticând-o, astfel după cum rezultă din cuprinsul cererii de recurs și a memoriilor și concluziilor scrise depuse la dosar pentru nelegalitate și netemeinicie,ignorarea probelor de către procurori, exercitarea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu de către intimați; s-a solicitat anularea sentinței atacate, trimiterea cauzei la parchet și soluționarea acesteia potrivit legii. Analizând cauza prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează. Astfel după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc.

pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții pozitive, privind existența de date referitoare la comiterea unei infracțiuni și a unei condiții negative, a inexistenței cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzute de art. 10 C. proc. pen., cu distincțiile indicate de textul de lege menționat. În cauza dedusă judecății procurorul, cu respectarea dispozițiilor art. 224 C. proc. pen. a dispus efectuarea, în etapa actelor premergătoare, a verificărilor apreciate ca utile cauzei și în temeiul acestora a concluzionat, motivat, în sensul inexistenței, în materialitatea lor, a faptelor reclamate, dispunând soluția de neîncepere a urmăririi penale.

Într-adevăr, astfel după cum rezultă din actele dosarului, nemulțumit fiind de soluțiile dispuse de procurori și judecători în procedura prevăzută de art. 278 C. proc. pen. și art. 278 1 C. proc. pen. într-o cauză în care petentul a avut calitatea de parte vătămată, petentul a formulat împotriva acestora plângere penală. Se reține, totodată, că, în speță, intimații și-au exercitat legal atribuțiile de serviciu și au procedat la interpretarea și aplicarea legii în cauzele cu instrumentarea și, respectiv, cu soluționarea cărora au fost investiți, activitatea de jurisdicție astfel derulată de judecători și procurori neputând constitui prin ea însăși infracțiune, pentru a constitui temei pentru tragerea la răspundere penală a magistraților, chiar dacă soluțiile adoptate au nemulțumit pe una dintre părțile din proces.

Aprecierile negative și criticile petentului trebuiau exprimate pe calea parcurgerii procedurii legale de contestare a soluțiilor procurorului și a căilor de atac expres și limitativ prevăzute de legea procesuală în vigoare, ce nu pot fi completate și nici substituite prin formularea de plângeri penale, care reprezintă instituții juridice distincte, cu o altă finalitate decât cea urmărită de către petent, faptele reclamate neexistând în materialitatea lor. Așa fiind, se constată că soluția dispusă de procuror a fost întemeiat menținută de către prima instanță în urma evaluării proprii juste a actelor dosarului, plângerii petentului și rezoluției atacate, hotărârea recurată fiind legală, temeinică și riguros motivată.

Motivele invocate în recurs privind nelegalitatea și netemeinicia sentinței atacate și a rezoluției contestate nu sunt susținute, având în vedere argumentele anterior expuse și împrejurarea că procurorul și-a întemeiat măsura pe actele premergătoare legal efectuate, iar instanța a avut în vedere, potrivit art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen. materialul dosarului și rezoluția atacată, verificate prin prisma plângerii petentului. Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul declarat va fi respins, ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul B.O. împotriva sentinței nr. 1361 din 6 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 3857/1/2010. Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2011.