Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
15 ianuarie 2020

Decizia nr. 150/2020 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 271/2016 a Curții de Apel Galați

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

DECIDE Admite recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați împotriva Sentinței civile nr. 271 din 7 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și, rejudecând: Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantei, invocată din oficiu. Anulează cererea de chemare în judecată introdusă de reclamanta A. SRL, prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați, în considerarea încetării personalității juridice a reclamantei.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 ianuarie 2020. GGC - CP

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.